ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9638/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9638/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 39 din 26
ianuarie 2007 Tribunalul Argeș a admis contestația formulată de reclamantul E.D.,
în contradictoriu cu Primăria Municipiului Pitești, Primarul municipiului
Pitești și Municipiul Pitești împotriva dispoziției nr. 2212 din 27 iunie 2006
emisă de Primăria Pitești și a modificat în parte decizia atacată, în sensul că
a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale – pentru terenul
în suprafață de 400 mp situat în Pitești.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că prin dispoziția nr. 2212 din 27 iunie 2006 Primăria Municipiului
Pitești a respins notificarea reclamantului prin care a solicitat despăgubiri
bănești pentru terenul în suprafață de 400 mp situat în Pitești, preluat de
stat prin expropriere, propunând acordarea de despăgubiri doar pentru
construcțiile aferente, în suprafață de 216,26 mp.
În prezent, terenul este ocupat de
un tronson al străzii, de zona funcțională a blocurilor nr. 33 și 34 și de
aleile de acces.
Tribunalul a mai reținut că
reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 0,25 ha teren, pentru care s-a emis titlul de proprietate în temeiul legii fondului funciar, dar că
terenul de 400 mp aflându-se în municipiul Pitești, nu putea fi încorporat în
cei 0,25 ha aflați pe raza comunei Mărăcineni.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia
civilă nr. 243 A din 31 mai 2007 a respins apelul Primăriei Municipiului
Pitești împotriva sentinței nr. 39/2007, reținând că terenul solicitat de
contestator nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, deoarece
cooperativizarea viza averea funciară, aflată în perimetrul agricol, în timp ce
imobilul în litigiu fiind expropriat nu intra sub incidența acestor legi.
Prin decizia nr. 8106 din 28
noiembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de
Municipiul Pitești, Primarul Municipiului Pitești și Primăria Municipiului
Pitești împotriva deciziei nr. 243 A din 31 mai 2007 a Curții de Apel Pitești –
pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare aceleiași Curți de Apel.
Pentru a decide astfel, instanța de
recurs a concluzionat că situația de fapt a cauzei nu a fost pe deplin
stabilită, deoarece din adeverința nr. 5203 din 10 martie 1998 rezultă că E.D.
a deținut în rolul agricol din Pitești, în perioada 1959 – 1962 suprafața de 25
de ari, din care 22 ari pășuni și 3 ari teren curți și clădiri. Din această
adresă rezultă că terenul ce a figurat în rolul agricol a fost expropriat prin
decizia nr. 19 din 10 noiembrie 1962 (fila 13 dosar fond). În copia decretului
de expropriere nr. 727 din 10 septembrie 1962 în ale cărui anexe figurează E.D.,
se menționează că acesta a fost expropriat cu un teren în suprafață de 400 mp și
construcții (filele 15 – 17 dosar fond).
Față de conținutul acestor înscrisuri,
și susținerile pârâților cum că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de
proprietate în temeiul legilor fondului funciar și pentru terenul ce face
obiectul pricinii, Înalta Curte a concluzionat că situația de fapt nu este pe
deplin stabilită și că se impune completarea probatoriilor, inclusiv cu o
expertiză tehnică de specialitate pentru a se lămuri dacă terenul solicitat în
temeiul Legii nr. 10/2001 face parte din terenul pentru care reclamantului i
s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și dacă
există identitate între terenul care în perioada 1959 – 1962 figura în str. L.
nr. 28 și terenul care, conform mențiunii din anexa la Decretul nr. 727/1962
figura în cal. B. nr. 28 Pitești.
De asemenea nu lipsit de importanță
s-a considerat clarificarea aspectelor menționate în decizia nr. 19 din 10
noiembrie 1962, indicată în adeverința nr. 5203 din 10 martie 1998 emisă de
Primăria Municipiului Pitești, motiv pentru care s-a dispus atașarea la dosar a
acestei decizii pentru a se verifica emitentul acesteia, suprafața de teren
vizat ca și modalitatea de preluare.
Conformându-se îndrumărilor deciziei
de casare, Curtea de Apel Pitești a dispus efectuarea expertizei topo și a
procedat la atașarea adresei nr. 1296 din 28 mai 2008 (aflată la fila 78 dosar
apel) a Direcției Județene Argeș a Arhivelor Naționale, – în temeiul cărora a
concluzionat că terenul de 400 mp din Pitești nu face parte din suprafața
terenului pentru care intimatului E.D. i s-a reconstituit dreptul de
proprietate în temeiul legii fondului funciar.
Ca urmare, soluționând cauza, Curtea
de Apel Pitești, prin decizia nr. 248 A din 24 noiembrie 2008 – a respins ca
nefondat apelul formulat de Primăria Municipiului Pitești, Primarul
Municipiului Pitești și Municipiul Pitești, împotriva sentinței nr. 39 din 26
ianuarie 2009 a Tribunalului Argeș, obligând apelanții la plata cheltuielilor
de judecată către intimatul E.D. – în sumă de 300 lei.
Împotriva deciziei civile nr. 248 A
din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești a declarat recurs Municipiul
Pitești, Primăria și Primarul Municipiului Pitești, susținând în esență că în
mod nelegal i-au fost acordate despăgubiri contestatorului E.D. pentru terenul
în suprafață de 400 mp, situat în Pitești deoarece contestatorul nu a depus
actele doveditoare ale dreptului de proprietate, singurul înscris fiind
decretul de expropriere.
Recursul este nefondat.
Pentru prima oară în recurs,
Municipiul Pitești, Primarul și Primăria Municipiului Pitești contestă dreptul
de proprietate al lui E.D. în privința terenului în suprafață de 400 mp aflat
în Pitești la nr. 18. În contradicție cu criticile din motivarea recursului,
prin decizia nr. 2212 din 27 iunie 2006 de soluționare a notificării,
Municipiul Pitești prin Primar, a recunoscut dreptul de proprietate al
contestatorului în privința terenului în litigiu susținând însă că i-a fost
restituit, fiind încorporat în terenul de 025 ha, pentru care i s-a emis titlul
de proprietate în temeiul legii fondului funciar.
Problema dreptului de proprietate al
contestatorului a fost definitiv și irevocabil tranșată prin chiar decizia de
casare cu trimitere 8106 din 28 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, dovada fiind și îndrumările date, de identificare a amplasamentului
terenului în litigiu în sensul dacă este același cu acela de la nr. 28 pentru
care s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legii fondului funciar
sau distinct de acesta - și menționat în anexa la Decretul nr. 727/1962,
figurând în Pitești, la nr. 28.
În temeiul art. 24 din Legea nr.
10/2001, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea
dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută că actul normativ de
autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Așa fiind, Decretul nr. 727/1962 și
anexa la acest decret, în care contestatorul E.D. figurează ca fiind expropriat
cu terenul în suprafață de 400 mp din Pitești, de la nr. 28, este îndestulător,
pentru atestarea dreptului său de proprietate în absența altor probe ale
recurenților, de natură a înlătura această prezumție relativă instituită de
art. 24 din Legea nr. 10/2001.
În contextul celor arătate mai sus,
critica formulată de recurenți este nefondată, considerent pentru care în
temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul de față va fi respins.
În temeiul art. 274 C. proc. civ.
recurenții-pârâți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în recurs,
solicitate de intimatul E.D. și probate pentru suma de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâții Primăria Municipiului Pitești, Primarul municipiului
Pitești și Municipiul Pitești împotriva deciziei nr. 248/A din 24 noiembrie
2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă pe recurenții-pârâți la plata
către intimatul E.D. a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
25 noiembrie 2009
.