ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 634/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P. SA Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională Vămilor și Biroul Vamal Brăila desființarea deciziei nr. 323 din 13 noiembrie 2007 emisă de D.G.S.C.

și, în subsidiar, desființarea procesului verbal de control nr. 3711/25 din 14 mai 2007 și a deciziei de regularizare nr. 3712 din 14 mai 2007 emise de Biroul Vamal Brăila În motivarea acțiunii, acesta a susținut că urmare a controlului efectuat de către Biroul Vamal Brăila finalizat prin procesul verbal de control sus menționat, s-a constatat că aceasta a importat în baza contractului de leasing nr. 2001/003 din 16 martie 2001 o instalație completă de fabricare a plăcilor din așchii de lemn declarată la Biroul Vamal Brăila în regim de admitere temporară cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import și înregistrată sub nr. IM 5/3906 din 15 mai 2003. Organele vamale au constatat (prin actul de control că la 22 ianuarie 2007, prin adresa nr. 184/DZ ) că reclamanta a adus la cunoștința biroului vamal că, urmare a actului adițional din 25 septembrie 2006 la contractul de leasing, instalația a fost restituită firmei M.H.A.G.

Elveția, solicitându-se retragerea autorizației de admitere temporară. Ulterior, cu adresa nr. 360 din 12 februarie 2007 reclamanta a transmis biroului vamal copia adresei nr. 298 din 5 februarie 2007/DZ pe care a înaintat-o A.N.V., în care s-a menționat că la data de 14 noiembrie 2006 firma elvețiană a vândut instalația SC L. Constanța. Așa fiind, organele de control au reținut faptul că reclamanta nu a respectat condițiile de utilizare a regimului suspensiv, stabilite în autorizația de admitere temporară prin neutilizarea instalației în scopul și la adresa declarată și că nu a înștiințat autoritățile vamale asupra factorilor care au apărut după acordarea liberului de vamă și care au influențat derularea regimului și menținerea autorizației de admitere temporară.

Împotriva acestor constatări și a deciziei de regularizare reclamanta a formulat contestație la D.G.S.C. susținând că, din motive obiective, nu a mai putut continua derularea contractului de leasing pentru care a obținut regimul vamal suspensiv. Prin decizia nr. 323 din 13 noiembrie 2007, D.G.S.C. a respins contestația reclamantei, reținând că datorită nerespectării de către reclamantă a condițiilor de derulare a regimului vamal suspensiv, organele vamale au încheiat din oficiu regimul acordat și au emis decizia de regularizare în baza procesului verbal de control nr. 3711/25 din 14 mai 2007. Pârâta, prin întâmpinarea formulată, Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că reclamanta a încălcat dispozițiile legale care reglementează regimul juridic suspensiv de admitere temporară.

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 135 din 5 noiembrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA Brăila, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor, și Biroul Vamal Brăila, având ca obiect anulare act administrativ și, pe cale de consecință a desființat decizia nr. 323 din 13 noiembrie 2007, a anulat procesul verbal de regularizare nr. 3712 din 14 noiembrie 2007 în procesul verbal de control nr. 3711/25 din 14 mai 2007 și a exonerat pe reclamantă de plata datoriilor vamale stabilite prin acestea.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a dreptului său. Instanța a mai arătat că instalația care a făcut obiectul contractului de leasing, are proveniență comunitară, fiind produsă în Austria. În realitate constatarea autorității vamale a pornit tocmai de la sesizarea reclamantei, care a precizat prin adresa al cărui conținut a fost mai sus analizat că, acest contract de leasing a fost mai întâi ajustat la inițiativa finanțatorului și ulterior prin vânzarea instalației altui utilizator tot din România.

Concluzionează instanța, arătând că deși s-a susținut că reclamanta nu și-a respectat obligația de a exploata bunul conform instrucțiunilor elaborate de către furnizor și de a asigura instruirea personalului desemnat să îl exploateze, contrar prevederilor art. 10 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing, nu s-a făcut nici-o dovadă în acest sens, deși, în contradovadă reclamanta a precizat că din motive obiective, de neînlăturat continuarea leasingului nu mai era posibilă din considerente economice. Mai susține instanța că în privința obligației reclamantei de a respecta obligația de a încunoștiința organul vamal despre modificările care au influențat derularea operațiunii sub regimul vamal aprobat, sunt excesive considerațiile organelor fiscale, atâta vreme cât utilajul a fost atent supravegheat de către acestea prin controalele efectuate.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs, în termen legal, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nume propriu, în numele și pentru Direcția Județeană pentru Accize Brăila, precum și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și A.N.A.F. De asemenea, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați a formulat recurs, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor, împotriva încheierii din data de 20 mai 2008 pronunțată de instanța de fond în același dosar. În motivarea recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 135 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, pârâtele au declarat, în esență, următoarele: - autoritățile vamale nu au ignorat existența certificatelor de origine EUR, cum susține instanța de fond, în realitate, facilitățile prevăzute în Protocolul ratificat prin O.U.G.

nr. 192/2001 neputând fi acordate decât pentru importul mărfurilor, or, reclamanta nu solicitase importul, ci admiterea temporară a mărfurilor. - chiar în ipoteza în care reclamanta ar fi solicitat importul mărfurilor, nu putea să beneficieze de facilitățile amintite deoarece certificatele de origine prezentate de reclamantă nu erau valabile; conform art. 23 din Protocol, certificatele de origine au o valabilitate de 4 luni, iar certificatele depuse de reclamantă fuseseră emise de autoritățile vamale în perioada 18 iunie 2001 - 23 octombrie 2001, iar plasarea mărfurilor în regim de admitere temporară s-a produs în anul 2003. - reclamanta a obținut plasarea mărfii în regim vamal suspensiv de admitere temporară, potrivit art. 27 alin. (1) din O.G.

nr. 51/1997, cu exonerarea de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, iar în situația în care regimul vamal, s-ar fi încheiat în condițiile art. 155 din Regulamentul Vamal prin solicitarea regimului vamal de import , reclamanta ar fi avut de plată doar taxa pe valoarea adăugată aferentă. - reclamanta, schimbând destinația bunului, urmare a rezilierii contractului de leasing, a încălcat prevederile legale în materie [art. 93 și art. 95 alin. (9) din Legea nr. 141/1997, precum și normele echivalente din Codul Vamal Comunitar, art. 153 și art. 155 din H.G. nr. 1114/2001, referitoare la informarea de îndată a autorității vamale asupra factorilor ce s-au ivit după acordarea autorizației, de natură a influența derularea operațiunilor sub regimul vamal suspensiv].

- nerespectarea condițiilor înscrise în autorizația de admitere temporară, referitoare la neîncheierea regimului vamal de admitere temporară, în mod legal, prin solicitarea unui alt regim sau destinații vamale, atrag incidența dispozițiilor art. 155 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001, în vigoare la data eliberării autorizației, ale art. 111 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 și art. 89 alin. (2) din Codul Vamal Comunitar , în vigoare la data schimbării destinației bunului. - reclamanta, contrar celor reținute în sentința recurată, s-a aflat în culpă în privința regimului vamal, pe care nu l-a respectat, așa cum nici condițiile privind contractul de leasing, referitoare la utilizarea bunului și plata ratelor, nu au fost respectate, astfel că măsurile depuse de autoritățile vamale nu pot fi considerate ca excesive, după cum se susține de către prima instanță.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 20 mai 2008 prin care s-a dispus măsura suspendării executării actelor administrativ-fiscale, în esență, s-a arătat că măsura a fost luată fără să fie întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că este inadmisibilă formularea unei a doua cereri de suspendare pentru același act administrativ și pentru aceleași motive, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei chestiuni, că prin menținerea soluției instanței de fond autoritățile vamale ar fi în imposibilitate de a recupera creanța de la debitor. Reclamanta a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepția lipsei calității procesuale în promovarea recursului a A.N.A.F.

și a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați. Excepția invocată, constată Înalta Curte, este nefondată și o va respinge ca atare. Este de principiu că au calitate procesuală în recurs părțile care au participat la judecată în fața instanței de fond, or, în speță, este fără echivoc faptul că prima instanță a dispus introducerea în cauză a acestor autorități publice și a pronunțat hotărârea recurată și față de acestea, cum se poate observa din dispozitivul sentinței civile nr. 135 din 5 noiembrie 2008, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din 18 mai 2009. Astfel, cum acțiunea reclamantei SC P. SA Brăila a fost soluționată în contradictoriu cu A.N.A.F. București și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, evident că cele două autorități publice justifică în litigiul de față calitatea de recurenți.

În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe a fost dată cu interpretarea greșită a legii. Din actele și lucrările dosarului rezultă că între reclamantă și firma elvețiană M.A.H.G. s-a încheiat la 16 martie 2001 un contract de leasing, între altele, părțile stabilind transmiterea dreptului de folosință asupra unor bunuri, între care și instalația completă de fabricare a plăcilor din așchii de lemn (de proveniență austriacă). Prin autorizația nr. 5671 din 8 mai 2003 (fila 130 dosar de fond) s-a acordat regimul vamal de admitere temporară cu exonerare totală de la plata drepturilor de import. Conform art. 27 din O.G. nr. 51/1997, bunurile ce fac obiectul unor contracte de leasing încheiate de utilizatori din România cu societăți de leasing străine se încadrează în regimul vamal suspensiv de admitere temporară.

În cursul anului 2006, finanțatorul M.H.A.G. i-a propus reclamantei să rezilieze contractul de leasing în privința instalației respective, în condițiile în care reclamanta nu plătise nici o rată din cele stabilite prin contractul amintit, pentru instalație. La data de 25 septembrie 2006 reclamanta și firma elvețiană au încheiat un act adițional prin care au reziliat contractul de leasing în ceea ce privește instalația completă de fabricare a plăcilor din așchii din lemn. Ulterior, la data de 14 noiembrie 2006, firma elvețiană a vândut instalația unei alte societăți, SC L. SRL. Abia la data de 23 ianuarie 2007 reclamanta s-a adresat Biroului Vamal Brăila anunțând că instalația a fost restituită furnizorului, motiv pentru care a solicitat retragerea autorizației.

Din cele ce preced rezultă fără echivoc că reclamanta nu a respectat obligațiile ce îi reveneau în baza art. 10 din O.G. nr. 51/1997 în privința exploatării instalației, a plății ratelor, cum la fel, rezultă și nerespectarea condițiilor de utilizare a regimului vamal, conform autorizației nr. 5671 din 8 mai 2003, prin neutilizarea instalației conform contractului de leasing. Cu toate că reclamanta avea obligația să solicite încheierea regimului vamal suspensiv de admitere temporară prin solicitarea unui nou regim vamal, potrivit art. 155 alin. (1) din Regulamentul Vamal, text legal ce obligă la încunoștiințarea de îndată a autorității vamale asupra factorilor ce s-au ivit după acordare autorizației de natură a influența derularea operațiunilor sub regimul vamal suspensiv aprobat, nu a făcut acest lucru.

Aceeași obligație rezultă și din conținutul art. 87 alin. (2) din Codul vamal comunitar (Regulamentul CEE 2913/1992), în vigoare la data schimbării destinației bunului. Prin urmare, corect, autoritățile vamale au luat măsura încheierii din oficiu a regimului vamal suspensiv de admitere temporară, determinând drepturile vamale aferente regimului de punere în liberă circulație a bunului, dând efect prevederilor art. 226 din Legea nr. 86/2006 și ale art. 204 din Codul vamal comunitar, în considerarea faptului că nu au fost respectate condițiile care reglementează plasarea bunului în discuție sub regimul vamal suspensiv în perioada 2003-2006 (de la emiterea autorizației și până la rezilierea contractului).

Cât privește certificatele de origine EUR 1, în condițiile în care au fost emise în cursul anului 2001, raportat la prevederile art. 23 din Protocolul referitor la definirea noțiunii de „produse originare”, acestea sunt documente nevalabile care nu pot constitui baza exonerării reclamantei de la obligația achitării datoriei vamale. Așa fiind, recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 135 din 5 noiembrie 2008 sunt fondate și urmează a fi admise ca atare, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar, în consecință, hotărârea atacată va fi modificată în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantei.

Având în vedere soluția de mai sus, în condițiile în care, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrative operează până la rămânerea definitivă și irevocabilă a cauzei, respectiv până la data pronunțării prezentei decizii, în speță, rezultă că cererea reclamantei de suspendare a executării deciziei nr. 3712/207 și a procesului verbal de control nr. 3711/2007 a rămas fără obiect, astfel că potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi respinsă cererea reclamantei ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei calității procesuale a recurentei A.N.A.F. în promovarea recursului și excepției lipsei calității procesuale a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în promovarea recursurilor invocate de intimata-reclamantă SC P. SA Brăila. Admite recursurile declarate de: - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nume propriu, precum și în numele Autorității Naționale a Vămilor, împotriva încheierii din data de 20 mai 2008 pronunțată de Curte de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal; - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nune propriu, precum și în numele Autorității Naționale a Vămilor și a Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Brăila, împotriva sentinței civile nr. 135 din data de 5 noiembrie 2008 pronunțată de aceeași instanță; - A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Galați, împotriva aceleași sentințe. Modifică încheierea atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2010.