ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 634/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 634/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal,

reclamanta SC P. SA Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

Autoritatea Națională Vămilor și Biroul Vamal Brăila

desființarea deciziei nr.

323 din 13

noiembrie 2007

emisă de D.G.S.C.

și, în subsidiar, desființarea procesului verbal de control nr.

3711/25 din 14

mai 2007 și a deciziei de regularizare nr.

3712 din 14

mai 2007 emise de Biroul Vamal

Brăila

În

motivarea acțiunii, acesta a susținut că urmare a controlului

efectuat de

către Biroul Vamal

Brăila finalizat prin procesul verbal de control sus menționat, s-a

constatat

că aceasta a importat în baza contractului de leasing nr.

2001/003 din 16 martie 2001 o instalație

completă de fabricare a plăcilor din așchii de lemn

declarată

la Biroul Vamal Brăila în regim de admitere temporară cu exonerarea

totală de la plata drepturilor de import și înregistrată sub nr.

IM 5/3906 din 15 mai 2003.

Organele

vamale au constatat (prin actul de control că la 22 ianuarie 2007, prin

adresa nr. 184/DZ ) că reclamanta a adus la cunoștința biroului

vamal că, urmare a actului adițional din 25 septembrie 2006 la

contractul de leasing, instalația a fost restituită

firmei M.H.A.G. Elveția, solicitându-se

retragerea autorizației de admitere

temporară. Ulterior, cu

adresa nr. 360 din 12 februarie 2007 reclamanta a transmis biroului vamal copia

adresei nr. 298 din 5 februarie 2007/DZ pe care a înaintat-o A.N.V., în care

s-a menționat că la data de 14 noiembrie 2006 firma

elvețiană a vândut instalația SC L. Constanța.

Așa

fiind, organele de control au reținut faptul că reclamanta nu a

respectat condițiile de utilizare a regimului suspensiv, stabilite în

autorizația de admitere temporară prin neutilizarea instalației

în scopul și la adresa declarată și că nu a

înștiințat autoritățile vamale asupra factorilor care au

apărut după acordarea liberului de vamă și care au

influențat derularea regimului și menținerea autorizației

de admitere temporară.

Împotriva

acestor constatări și a deciziei de regularizare reclamanta a

formulat contestație la D.G.S.C. susținând că, din motive

obiective, nu a mai putut continua derularea contractului de leasing pentru

care a obținut regimul vamal suspensiv.

Prin

decizia nr. 323 din 13 noiembrie 2007, D.G.S.C. a respins contestația

reclamantei, reținând că datorită nerespectării de

către reclamantă a condițiilor de derulare a regimului vamal

suspensiv, organele vamale au încheiat din oficiu regimul acordat și au emis

decizia de regularizare în baza procesului verbal de control nr. 3711/25 din 14

mai 2007.

Pârâta,

prin întâmpinarea formulată, Autoritatea Națională a

Vămilor, a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că

reclamanta a încălcat dispozițiile legale care reglementează regimul

juridic suspensiv de admitere temporară.

Curtea

de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 135 din 5 noiembrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA Brăila, în contradictoriu cu

pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor, și Biroul Vamal

Brăila, având ca obiect anulare act administrativ și, pe cale de

consecință a desființat decizia nr. 323 din 13 noiembrie 2007, a anulat procesul verbal de regularizare nr. 3712 din 14 noiembrie 2007 în procesul verbal de

control nr. 3711/25 din 14 mai 2007 și a exonerat pe reclamantă de

plata datoriilor vamale stabilite prin acestea.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în

esență, următoarele:

Potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau

juridică, dacă se consideră vătămată în

drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin

refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva

cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa

instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret

a dreptului său.

Instanța

a mai arătat că instalația care a făcut obiectul

contractului de leasing, are proveniență comunitară, fiind

produsă în Austria.

În

realitate constatarea autorității vamale a pornit tocmai de la

sesizarea reclamantei, care a precizat prin adresa al cărui conținut

a fost mai sus analizat că, acest contract de leasing a fost mai întâi

ajustat la inițiativa finanțatorului și ulterior prin vânzarea instalației

altui utilizator tot din România.

Concluzionează

instanța, arătând că deși s-a susținut că reclamanta

nu și-a respectat obligația de a exploata bunul conform

instrucțiunilor elaborate de către furnizor și de a asigura

instruirea personalului desemnat să îl exploateze, contrar prevederilor

art. 10 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing, nu s-a

făcut nici-o dovadă în acest sens, deși, în contradovadă

reclamanta a precizat că din motive obiective, de neînlăturat

continuarea leasingului nu mai era posibilă din considerente economice.

Mai susține instanța că în privința obligației reclamantei

de a respecta obligația de a încunoștiința organul vamal despre modificările

care au influențat derularea

operațiunii

sub regimul vamal aprobat, sunt excesive considerațiile organelor

fiscale, atâta vreme cât

utilajul

a fost atent supravegheat de către acestea

prin controalele

efectuate.

Împotriva

acestei hotărâri, au formulat recurs, în termen legal, Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați, în

nume propriu, în numele și pentru Direcția Județeană pentru

Accize Brăila, precum și în numele și pentru Autoritatea

Națională a Vămilor și A.N.A.F.

De

asemenea, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale Galați a formulat recurs, în nume propriu și în numele

Autorității Naționale a Vămilor, împotriva încheierii din

data de 20 mai 2008 pronunțată de instanța de fond în

același dosar.

În

motivarea recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 135 din 5

noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, pârâtele au declarat, în

esență, următoarele:

-

autoritățile vamale nu au ignorat existența certificatelor de

origine EUR, cum susține instanța de fond, în realitate,

facilitățile prevăzute în Protocolul ratificat prin O.U.G. nr.

192/2001 neputând fi acordate decât pentru importul mărfurilor, or,

reclamanta nu solicitase importul, ci admiterea temporară a

mărfurilor.

- chiar

în ipoteza în care reclamanta ar fi solicitat importul mărfurilor, nu

putea să beneficieze de facilitățile amintite deoarece

certificatele de origine prezentate de reclamantă nu erau valabile;

conform art. 23 din Protocol, certificatele de origine au o valabilitate de 4

luni, iar certificatele depuse de reclamantă fuseseră emise de

autoritățile vamale în perioada 18 iunie 2001 - 23 octombrie 2001,

iar plasarea mărfurilor în regim de admitere temporară s-a produs în

anul 2003.

- reclamanta

a obținut plasarea mărfii în regim vamal suspensiv de admitere

temporară, potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997, cu exonerarea de

la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, iar

în situația în care regimul vamal, s-ar fi încheiat în condițiile art.

155 din Regulamentul Vamal prin solicitarea regimului vamal de import ,

reclamanta ar fi avut de plată doar taxa pe valoarea adăugată aferentă.

-

reclamanta, schimbând destinația bunului, urmare a rezilierii contractului

de leasing, a încălcat prevederile legale în materie [art. 93 și art.

95 alin. (9) din Legea nr. 141/1997, precum și normele echivalente din

Codul Vamal Comunitar, art. 153 și art. 155 din H.G. nr. 1114/2001,

referitoare la informarea de îndată a autorității vamale asupra

factorilor ce s-au ivit după acordarea autorizației, de natură a

influența derularea operațiunilor sub regimul vamal suspensiv].

-

nerespectarea condițiilor înscrise în autorizația de admitere

temporară, referitoare la neîncheierea regimului vamal de admitere

temporară, în mod legal, prin solicitarea unui alt regim sau

destinații vamale, atrag incidența dispozițiilor art. 155 alin.

(2) din H.G. nr. 1114/2001, în vigoare la data eliberării

autorizației, ale art. 111 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 și art. 89

alin. (2) din Codul Vamal Comunitar , în vigoare la data schimbării

destinației bunului.

-

reclamanta, contrar celor reținute în sentința recurată, s-a aflat

în culpă în privința regimului vamal, pe care nu l-a respectat,

așa cum nici condițiile privind contractul de leasing, referitoare la

utilizarea bunului și plata ratelor, nu au fost respectate, astfel că

măsurile depuse de autoritățile vamale nu pot fi considerate ca

excesive, după cum se susține de către prima instanță.

În

ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de

ședință din data de 20 mai 2008 prin care s-a dispus măsura

suspendării executării actelor administrativ-fiscale, în

esență, s-a arătat că măsura a fost luată

fără să fie întrunite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, că este inadmisibilă formularea unei a doua

cereri de suspendare pentru același act administrativ și pentru aceleași

motive, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei

chestiuni, că prin menținerea soluției instanței de fond

autoritățile vamale ar fi în imposibilitate de a recupera

creanța de la debitor.

Reclamanta

a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepția lipsei

calității procesuale în promovarea recursului a A.N.A.F. și a

Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați.

Excepția

invocată, constată Înalta Curte, este nefondată și o va

respinge ca atare. Este de principiu că au calitate procesuală în

recurs părțile care au participat la judecată în fața instanței

de fond, or, în speță, este fără echivoc faptul că

prima instanță a dispus introducerea în cauză a acestor autorități

publice și a pronunțat hotărârea recurată și

față de acestea, cum se poate observa din dispozitivul sentinței

civile nr. 135 din 5 noiembrie 2008, astfel cum a fost îndreptată prin

încheierea de ședință din 18 mai 2009.

Astfel,

cum acțiunea reclamantei SC P. SA Brăila a fost soluționată

în contradictoriu cu A.N.A.F. București și Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați,

evident că cele două autorități publice justifică în

litigiul de față calitatea de recurenți.

În

ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că

soluția primei instanțe a fost dată cu interpretarea

greșită a legii.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că între

reclamantă și firma elvețiană M.A.H.G. s-a încheiat la 16

martie 2001 un contract de leasing, între altele, părțile stabilind transmiterea

dreptului de folosință asupra unor bunuri, între care și

instalația completă de fabricare a plăcilor din așchii de

lemn (de proveniență austriacă).

Prin

autorizația nr. 5671 din 8 mai 2003 (fila 130 dosar de fond) s-a acordat

regimul vamal de admitere temporară cu exonerare totală de la plata drepturilor

de import. Conform art. 27 din O.G. nr. 51/1997, bunurile ce fac obiectul unor

contracte de leasing încheiate de utilizatori din România cu

societăți de leasing străine se încadrează în regimul vamal

suspensiv de admitere temporară.

În

cursul anului 2006, finanțatorul M.H.A.G. i-a propus reclamantei să

rezilieze contractul de leasing în privința instalației respective, în

condițiile în care reclamanta nu plătise nici o rată din cele

stabilite prin contractul amintit, pentru instalație. La data de 25

septembrie 2006 reclamanta și firma elvețiană au încheiat un act

adițional prin care au reziliat contractul de leasing în ceea ce

privește instalația completă de fabricare a plăcilor din

așchii din lemn. Ulterior, la data de 14 noiembrie 2006, firma

elvețiană a vândut instalația unei alte societăți, SC

L. SRL. Abia la data de 23 ianuarie 2007 reclamanta s-a adresat Biroului Vamal

Brăila anunțând că instalația a fost restituită

furnizorului, motiv pentru care a solicitat retragerea autorizației.

Din

cele ce preced rezultă fără echivoc că reclamanta nu a

respectat obligațiile ce îi reveneau în baza art. 10 din O.G. nr. 51/1997

în privința exploatării instalației, a plății ratelor,

cum la fel, rezultă și nerespectarea condițiilor de utilizare a

regimului vamal, conform autorizației nr. 5671 din 8 mai 2003, prin

neutilizarea instalației conform contractului de leasing.

Cu

toate că reclamanta avea obligația să solicite încheierea

regimului vamal suspensiv de admitere temporară prin solicitarea unui nou

regim vamal, potrivit art. 155 alin. (1) din Regulamentul Vamal, text legal ce

obligă la încunoștiințarea de îndată a

autorității vamale asupra factorilor ce s-au ivit după acordare

autorizației de natură a influența derularea operațiunilor

sub regimul vamal suspensiv aprobat, nu a făcut acest lucru. Aceeași

obligație rezultă și din conținutul art. 87 alin. (2) din

Codul vamal comunitar (Regulamentul CEE 2913/1992), în vigoare la data

schimbării destinației bunului.

Prin

urmare, corect, autoritățile vamale au luat măsura încheierii

din oficiu a regimului vamal suspensiv de admitere temporară, determinând drepturile

vamale aferente regimului de punere în liberă circulație a bunului,

dând efect prevederilor art. 226 din Legea nr. 86/2006 și ale art. 204 din

Codul vamal comunitar, în considerarea faptului că nu au fost respectate condițiile

care reglementează plasarea bunului în discuție sub regimul vamal

suspensiv în perioada 2003-2006 (de la emiterea autorizației și

până la rezilierea contractului).

Cât

privește certificatele de origine EUR 1, în condițiile în care au

fost emise în cursul anului 2001, raportat la prevederile art. 23 din

Protocolul referitor la definirea noțiunii de „produse originare”, acestea

sunt documente nevalabile care nu pot constitui baza exonerării

reclamantei de la obligația achitării datoriei vamale.

Așa

fiind, recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 135 din 5 noiembrie

2008 sunt fondate și urmează a fi admise ca atare, în baza art. 312

alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar, în

consecință, hotărârea atacată va fi modificată în

sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantei.

Având

în vedere soluția de mai sus, în condițiile în care, potrivit art. 15

din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrative

operează până la rămânerea definitivă și

irevocabilă a cauzei, respectiv până la data pronunțării

prezentei decizii, în speță, rezultă că cererea reclamantei

de suspendare a executării deciziei nr. 3712/207 și a procesului

verbal de control nr. 3711/2007 a rămas fără obiect, astfel

că potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

va fi respinsă cererea reclamantei ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității

procesuale a recurentei A.N.A.F. în promovarea recursului și

excepției lipsei calității procesuale a Direcției Regionale

pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați în promovarea recursurilor

invocate de intimata-reclamantă SC P. SA Brăila.

Admite recursurile declarate de:

- Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nume propriu, precum

și în numele Autorității Naționale a Vămilor,

împotriva încheierii din data de

20 mai

2008 pronunțată de Curte de Apel Galați, secția contencios administrativ

și

fiscal;

- Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Galați, în nune propriu, precum

și în numele Autorității Naționale a Vămilor și a

Direcției Județene pentru Accize

și

Operațiuni Vamale Brăila, împotriva sentinței civile nr. 135 din

data de 5 noiembrie 2008 pronunțată de aceeași

instanță;

- A.N.A.F.

prin

D.G.F.P. Galați, împotriva aceleași sentințe.

Modifică încheierea atacată, în

sensul că respinge cererea de suspendare ca rămasă

fără obiect.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 februarie 2010.