ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe data

de 20 octombrie 2000, la Curtea de Apel Brașov, reclamanta SC K.S. SRL Brașov a

chemat în judecată Direcția Regională Vamală Brașov, solicitând anularea

actelor constatatoare nr. 600 și nr. 601, ambele din 10 mai 1999, prin care s-a

stabilit că datorează suma totală de 361.264.467 lei, cu titlu de taxe vamale.

Instanța învestită, prin sentința

civilă nr.2 74/F/CA din 20 decembrie 2000, a admis acțiunea, a anulat decizia

nr. 2183 din 12 septembrie 2000 a Direcției Generale a Vămilor, precum și

actele constatatoare nr. 600 și nr. 601 din 10 mai 2000, emise de Biroul Vamal

Brașov.

În motivarea sentinței, prima

instanță a reținut că între reclamantă și societatea A.I. LTD din S.U.A. a fost

încheiat un contract de leasing, pentru livrarea unui autotractor și a unei

semiremorci, părții române, obținându-se autorizația de admitere temporară nr.

10225 din 8 septembrie 1999. Vehiculele au fost înregistrate la Vama Brașov, pe

baza declarației vamale de import temporar, înregistrată sub nr. I 19648 din 8

septembrie 1999, cu termen la 9 mai 2000. Contractul a fost reziliat datorită

unor neînțelegeri între părțile contractuale, proprietarul dând dispoziție

utilizatorului să pună vehiculele la dispoziția societății I., care urma să o

predea noului beneficiar.

Întrucât reclamanta, a arătat în

continuare instanța, nu a putut procura în timp util documentele pe baza cărora

trebuiau încheiate formele de transfer vamal către noul beneficiar, SC R. SRL,

datorită relei voințe a societății de leasing, nu s-a putut depune cererea de

încheiere a regimului temporar, decât în ultima zi a termenului, adică 9 mai

să achite toate taxele de import calculate pentru operația de import definitiv,

încheindu-se în acest sens de către organul vamal, din oficiu, regimul

suspensiv acordat inițial.

Instanța a conchis că reclamanta a

încunoștiințat în termen autoritățile vamale cu privire la schimbarea regimului

suspensiv, depunând și documentele necesare, dar cererii sale nu i s-a dat

curs, procedându-se la încheierea din oficiu a operațiunii vamale, cu plata

taxelor vamale mai sus menționate, aferente unui regim de import definitiv.

Sentința a fost recurată de către

Direcția Regională Vamală Interjudețeană.

Prin motivele de casare formulate se

susține că:

- noul titular al regimului de

admitere temporară, căruia i s-a cesionat contractul de leasing, SC R. SRL, era

obligat să obțină autorizația de admitere temporară, depunând declarația vamală

aferentă regimului suspensiv;

- intenția acestei societăți de a

prelua bunul nu disculpă pe reclamantă de nerespectarea obligațiilor ce au luat

naștere ca urmare a regimului vamal ce i s-a acordat ințial, cu atât mai mult,

cu cât de la data rezilierii contractului său de leasing și până la data până

la care beneficia de regimul de admitere temporară, „exista timpul fizic

necesar pentru a regla situația bunurilor față de autoritatea vamală”.

Recursul este nefondat.

Din situația rezumativă prezentată

rezultă ca un fapt cert, necontestat de organul vamal, că cererea de încheiere

a regimului vamal ce i se acordase reclamantei, însoțită de documentele

necesare, a fost depusă în termenul ce fusese acordat pentru încheierea

importului temporar. Este nesemnificativ din punct de vedere al efectelor

juridice, faptul că respectiva cerere a fost depusă în ultima zi a termenului

acordat, iar nu mai înainte de aceasta, limitele calendaristice fiind fixate

tocmai pentru a marca disponibilitatea de care se bucură legal, beneficiarul

importului de regimul suspensiv, de a acționa în cadrul termenului fixat.

Concluzia finală din motivele de recurs că reclamanta „trebuia să respecte

termenul acordat”, nu are nici o acoperire în cauză.

În ce privește prima critică

formulată, din însăși prezentarea făcută de recurentă reiese că i se impută

reclamantei, lipsa de inițiativă a terțului, cu privire la obținerea

autorizației de admitere temporară, cu observația prezumțioasă și nesprijinită

pe o dispoziție legală, că pasivitatea noului beneficiar nu disculpă reclamanta

de nerespectarea propriilor sale obligații.

Or, așa cum s-a arătat mai sus,

reclamanta și-a executat în termen legal propriile sale obligații, și nu despre

acest fapt era vorba, ci despre obligațiile ce-i incumbau direct și exclusiv,

cesionarului, iar pentru eventuala neexecutare a acelor obligații, fapt care

excede cadrul prezentului litigiu, nu poate fi ținută răspunzătoare,

reclamanta.

Față de considerentele expuse,

urmează a se conchide că recursul declarat în cauză se vădește nefondat,

impunându-se respingerea lui și menținerea sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Brașov, împotriva sentinței civile nr. 274/F/CA din 20 decembrie 2000 a Curții

de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2003.