ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe data de 20 octombrie 2000, la Curtea de Apel Brașov, reclamanta SC K.S. SRL Brașov a chemat în judecată Direcția Regională Vamală Brașov, solicitând anularea actelor constatatoare nr. 600 și nr. 601, ambele din 10 mai 1999, prin care s-a stabilit că datorează suma totală de 361.264.467 lei, cu titlu de taxe vamale. Instanța învestită, prin sentința civilă nr.2 74/F/CA din 20 decembrie 2000, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 2183 din 12 septembrie 2000 a Direcției Generale a Vămilor, precum și actele constatatoare nr. 600 și nr. 601 din 10 mai 2000, emise de Biroul Vamal Brașov.

În motivarea sentinței, prima instanță a reținut că între reclamantă și societatea A.I. LTD din S.U.A. a fost încheiat un contract de leasing, pentru livrarea unui autotractor și a unei semiremorci, părții române, obținându-se autorizația de admitere temporară nr. 10225 din 8 septembrie 1999. Vehiculele au fost înregistrate la Vama Brașov, pe baza declarației vamale de import temporar, înregistrată sub nr. I 19648 din 8 septembrie 1999, cu termen la 9 mai 2000. Contractul a fost reziliat datorită unor neînțelegeri între părțile contractuale, proprietarul dând dispoziție utilizatorului să pună vehiculele la dispoziția societății I., care urma să o predea noului beneficiar.

Întrucât reclamanta, a arătat în continuare instanța, nu a putut procura în timp util documentele pe baza cărora trebuiau încheiate formele de transfer vamal către noul beneficiar, SC R. SRL, datorită relei voințe a societății de leasing, nu s-a putut depune cererea de încheiere a regimului temporar, decât în ultima zi a termenului, adică 9 mai 2000. Vama nu a soluționat cererea și drept urmare, reclamanta a fost obligată să achite toate taxele de import calculate pentru operația de import definitiv, încheindu-se în acest sens de către organul vamal, din oficiu, regimul suspensiv acordat inițial. Instanța a conchis că reclamanta a încunoștiințat în termen autoritățile vamale cu privire la schimbarea regimului suspensiv, depunând și documentele necesare, dar cererii sale nu i s-a dat curs, procedându-se la încheierea din oficiu a operațiunii vamale, cu plata taxelor vamale mai sus menționate, aferente unui regim de import definitiv.

Sentința a fost recurată de către Direcția Regională Vamală Interjudețeană. Prin motivele de casare formulate se susține că: - noul titular al regimului de admitere temporară, căruia i s-a cesionat contractul de leasing, SC R. SRL, era obligat să obțină autorizația de admitere temporară, depunând declarația vamală aferentă regimului suspensiv; - intenția acestei societăți de a prelua bunul nu disculpă pe reclamantă de nerespectarea obligațiilor ce au luat naștere ca urmare a regimului vamal ce i s-a acordat ințial, cu atât mai mult, cu cât de la data rezilierii contractului său de leasing și până la data până la care beneficia de regimul de admitere temporară, „exista timpul fizic necesar pentru a regla situația bunurilor față de autoritatea vamală”.

Recursul este nefondat. Din situația rezumativă prezentată rezultă ca un fapt cert, necontestat de organul vamal, că cererea de încheiere a regimului vamal ce i se acordase reclamantei, însoțită de documentele necesare, a fost depusă în termenul ce fusese acordat pentru încheierea importului temporar. Este nesemnificativ din punct de vedere al efectelor juridice, faptul că respectiva cerere a fost depusă în ultima zi a termenului acordat, iar nu mai înainte de aceasta, limitele calendaristice fiind fixate tocmai pentru a marca disponibilitatea de care se bucură legal, beneficiarul importului de regimul suspensiv, de a acționa în cadrul termenului fixat. Concluzia finală din motivele de recurs că reclamanta „trebuia să respecte termenul acordat”, nu are nici o acoperire în cauză.

În ce privește prima critică formulată, din însăși prezentarea făcută de recurentă reiese că i se impută reclamantei, lipsa de inițiativă a terțului, cu privire la obținerea autorizației de admitere temporară, cu observația prezumțioasă și nesprijinită pe o dispoziție legală, că pasivitatea noului beneficiar nu disculpă reclamanta de nerespectarea propriilor sale obligații. Or, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta și-a executat în termen legal propriile sale obligații, și nu despre acest fapt era vorba, ci despre obligațiile ce-i incumbau direct și exclusiv, cesionarului, iar pentru eventuala neexecutare a acelor obligații, fapt care excede cadrul prezentului litigiu, nu poate fi ținută răspunzătoare, reclamanta.

Față de considerentele expuse, urmează a se conchide că recursul declarat în cauză se vădește nefondat, impunându-se respingerea lui și menținerea sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov, împotriva sentinței civile nr. 274/F/CA din 20 decembrie 2000 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.