ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 751/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 5 iunie

2000 și înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta SC A.L. SA Sibiu,

a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Vămilor București și

Direcția Regională Vamală Brașov, solicitând ca în contradictoriu cu cele două

pârâte, să se dispună anularea parțială a deciziei nr. 791/2000, emisă de

Direcția Generală a Vămilor București și a actului contestator nr. 4 din 13

ianuarie 2000 și înștiințării de plată întocmite de Direcția Regională Vamală

Brașov, pentru suma de 322.918.705 lei, în sensul menținerii acestora, numai

pentru suma de 6.417.081 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că prin încălcarea prevederilor cuprinse în art.2 5 din Legea nr.

90/1998 și Legea nr. 141/1997, cele două pârâte au dispus din oficiu încheierea

operațiunii de import temporar, prin import definitiv pentru un încărcător

Frontal utilaj, ce a făcut obiectul contractului de leasing nr. 5528 din 21 mai

1998 și a fost astfel obligată la 285.097.176 lei, cu titlu de comision vamal,

accize și taxe vamale și la 114.238.610 lei, penalitate de întârziere aferente.

A precizat că în respectarea actelor

normative, în vigoare la data derulării contractului, a solicitat în termen

încheierea operațiunii de import temporar prin import definitiv, dar pârâtele

au refuzat să considere această solicitare, ca fiind făcută în termen, sub

motivul că este necesară depunerea facturii originale.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ ,prin sentința nr. 318 din 29

noiembrie 2000, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată de reclamantă,

anulând actele întocmite de pârâte, pentru suma de 332.918.705 lei, fiind

menținută numai o obligație vamală de 6.417.081 lei, formată din 2.692.499 lei,

taxe vamale și majorări de întârziere de 3.724.365 lei.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că taxele vamale ce se stabilesc în cazul

achiziționării de bunuri în sistem de leasing, se calculează la valoarea

reziduală, chiar dacă utilizatorul nu și-a exercitat dreptul de prelungire sau

achiziție al bunului, că organele vamale au dispus nelegal închiderea din

oficiu a operațiunii de import, reclamanta comunicând în termen opțiunea sa.

Împotriva sentinței nr. 318/2000 a

declarat recurs Direcția Regională Vamală Brașov, în numele și pentru Direcția

Generală a Vămilor București, susținând că acțiunea trebuie respinsă ca tardiv

introdusă, deoarece nu s-a depus în termen documentația pentru încheierea

regimului vamal suspensiv, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății sau că a fost pronunțată o hotărâre cu aplicarea greșită a legii,

recurenta făcând trimitere la prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 11 C. proc.

civ.

Aanalizând recursul sub aspectul

criticilor și motivelor de casare invocate, se constată că este neîntemeiat,

pentru considerentele ce se expun.

În ceea ce privește tardivitatea

acțiunii, că nu s-ar fi depus documentația pentru încheierea regimului vamal

suspensiv în termen, susținerea este neîntemeiată, acțiunea fiind formulată în

termen împotriva deciziei nr. 791/2000, emisă de Direcția Generală a Vămilor și

în prealabil depusă plângere în termen împotriva actelor de contestație, termen

recunoscut chiar de recurentă, prin actele jurisdicționale pronunțate.

Curtea constată că instanța de fond

a interpretat corect actele juridice deduse judecății, în sensul că în materia

contractului de leasing, de analizat în cauză, reclamanta a respectat

prevederile acestuia, temeiurile și clauzele lui, dar și prevederile art. 25

din Legea nr. 90/1998, art. 61 și 95 C. vam. și art. 155 din HG nr.626/1997.

Este demonstrat că reclamanta a

informat autoritatea vamală despre intenția de a importa definitiv utilajul,

obiect al contractului de leasing, depunând și o factură în copie.

În aceste condiții, încheierea din

oficiu a operațiunii de import nu era legală.

Instanța de fond s-a preocupat în

motivarea soluției sale și de invocarea temeiurilor și textelor legale de

aplicat, considerentele legate pe probele cauzei fiind în acest sens

convingătoare, judicios examinate.

În ceea ce privește invocarea art.

304 pct. 11 C.proc. civ., ca motiv de casare, acest articol și motiv au fost

abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Față de considerentele expuse,

constatând că motivele de casare invocate sunt neîntemeiate, soluția ce se impune

este aceea de respingere a recursului, ca neîntemeiat, obligând recurenta și la

16.555.000 lei, cheltuieli de judecată, către reclamanta-intimată, în baza art.

274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Regională Vamală Brașov, în numele și pentru Direcția Generală a

Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 318 din 29 noiembrie 2000, a Curții de

Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca

neîntemeiat.

Obligă recurentele la plata sumei de

16.555.000 lei, către SC A.L. SA Sibiu, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 februarie 2003.