ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 751/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 5 iunie 2000 și înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta SC A.L. SA Sibiu, a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Vămilor București și Direcția Regională Vamală Brașov, solicitând ca în contradictoriu cu cele două pârâte, să se dispună anularea parțială a deciziei nr. 791/2000, emisă de Direcția Generală a Vămilor București și a actului contestator nr. 4 din 13 ianuarie 2000 și înștiințării de plată întocmite de Direcția Regională Vamală Brașov, pentru suma de 322.918.705 lei, în sensul menținerii acestora, numai pentru suma de 6.417.081 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin încălcarea prevederilor cuprinse în art.2 5 din Legea nr. 90/1998 și Legea nr. 141/1997, cele două pârâte au dispus din oficiu încheierea operațiunii de import temporar, prin import definitiv pentru un încărcător Frontal utilaj, ce a făcut obiectul contractului de leasing nr. 5528 din 21 mai 1998 și a fost astfel obligată la 285.097.176 lei, cu titlu de comision vamal, accize și taxe vamale și la 114.238.610 lei, penalitate de întârziere aferente. A precizat că în respectarea actelor normative, în vigoare la data derulării contractului, a solicitat în termen încheierea operațiunii de import temporar prin import definitiv, dar pârâtele au refuzat să considere această solicitare, ca fiind făcută în termen, sub motivul că este necesară depunerea facturii originale.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ ,prin sentința nr. 318 din 29 noiembrie 2000, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată de reclamantă, anulând actele întocmite de pârâte, pentru suma de 332.918.705 lei, fiind menținută numai o obligație vamală de 6.417.081 lei, formată din 2.692.499 lei, taxe vamale și majorări de întârziere de 3.724.365 lei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că taxele vamale ce se stabilesc în cazul achiziționării de bunuri în sistem de leasing, se calculează la valoarea reziduală, chiar dacă utilizatorul nu și-a exercitat dreptul de prelungire sau achiziție al bunului, că organele vamale au dispus nelegal închiderea din oficiu a operațiunii de import, reclamanta comunicând în termen opțiunea sa.

Împotriva sentinței nr. 318/2000 a declarat recurs Direcția Regională Vamală Brașov, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor București, susținând că acțiunea trebuie respinsă ca tardiv introdusă, deoarece nu s-a depus în termen documentația pentru încheierea regimului vamal suspensiv, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății sau că a fost pronunțată o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, recurenta făcând trimitere la prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 11 C. proc. civ. Aanalizând recursul sub aspectul criticilor și motivelor de casare invocate, se constată că este neîntemeiat, pentru considerentele ce se expun.

În ceea ce privește tardivitatea acțiunii, că nu s-ar fi depus documentația pentru încheierea regimului vamal suspensiv în termen, susținerea este neîntemeiată, acțiunea fiind formulată în termen împotriva deciziei nr. 791/2000, emisă de Direcția Generală a Vămilor și în prealabil depusă plângere în termen împotriva actelor de contestație, termen recunoscut chiar de recurentă, prin actele jurisdicționale pronunțate. Curtea constată că instanța de fond a interpretat corect actele juridice deduse judecății, în sensul că în materia contractului de leasing, de analizat în cauză, reclamanta a respectat prevederile acestuia, temeiurile și clauzele lui, dar și prevederile art. 25 din Legea nr. 90/1998, art. 61 și 95 C. vam.

și art. 155 din HG nr.626/1997. Este demonstrat că reclamanta a informat autoritatea vamală despre intenția de a importa definitiv utilajul, obiect al contractului de leasing, depunând și o factură în copie. În aceste condiții, încheierea din oficiu a operațiunii de import nu era legală. Instanța de fond s-a preocupat în motivarea soluției sale și de invocarea temeiurilor și textelor legale de aplicat, considerentele legate pe probele cauzei fiind în acest sens convingătoare, judicios examinate. În ceea ce privește invocarea art. 304 pct. 11 C.proc. civ., ca motiv de casare, acest articol și motiv au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Față de considerentele expuse, constatând că motivele de casare invocate sunt neîntemeiate, soluția ce se impune este aceea de respingere a recursului, ca neîntemeiat, obligând recurenta și la 16.555.000 lei, cheltuieli de judecată, către reclamanta-intimată, în baza art. 274 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Regională Vamală Brașov, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 318 din 29 noiembrie 2000, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca neîntemeiat. Obligă recurentele la plata sumei de 16.555.000 lei, către SC A.L. SA Sibiu, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.