ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3118/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC I. SA Agnita a solicitat anularea

deciziei nr. 1929 din 29 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice,

precum și actele de constatare nr. 381 - 385 din 23 octombrie 2001 și

procesul-verbal de control încheiat la 24 octombrie 2001 de câtre Direcția Regională

Vamală Interjudețeană Brașov.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin actele administrative sus-citate a fost obligată în mod greșit

la plata sumei de 245.603.864 lei taxe vamale, 525.610.040 lei T.V.A. și

807.420.926 lei majorări de întârziere la plata T.V.A. – ului, având în vedere

că cele cinci importuri de bunuri menționate în declarațiile vamale au fost

efectuate în concordanță cu normele imperative ale art. 22 din Legea nr.

133/1999.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 169 din 9

octombrie 2002, a admis acțiunea reclamantei și în consecință:

A anulat actele administrative

atacate și a obligat Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov să

restituie reclamantei suma de 1.576.634.830 lei, cu următoarea motivare:

Potrivit contractului de

vânzare-cumpărare prin leasing, utilajele în cauză au fost vândute de către

firma germană T. GmbH cumpărătoarei SC MHK SRL Agnita, la data de 15 octombrie

1999, bunurile fiind, deci, importate de către această firmă, nu de către

reclamantă.

Cea care a achitat contravaloarea

bunurilor a fost SC MHK SRL Agnita, dar, care, potrivit raportului de expertiză

contabilă judiciară, întocmit în cauză de către C.S., nu îndeplinea condițiile

pentru a beneficia de facilitățile vamale instituite prin art. 22 din Legea nr.

133/1999.

După doi ani de la importul acestor

utilaje aportate la capitolul social al reclamantei, înscrierea de mențiune

fiind operată în regim la data de 12 iunie 2001.

S-a conchis că reclamanta nu este

titularul obligației de plată a taxelor vamale, a T.V.A. - ului și a

majorărilor de întârziere, întrucât cumpărătorul celor cinci utilaje este o

altă societate comercială, care la data importului nu îndeplinea cerințele

instituite de Legea nr. 133/1999.

Împotriva sentinței au declarat

recurs Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,

Direcția Regională Vamală Interjudețeană Brașov în numele și pentru Direcția

Generală a Vămilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu

în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice, invocând motive de

nelegalitate și netemeinicie, prevăzute de art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ.

Recurenții susțin, în esență, că

titularul operațiunii de import este SC I. SA Agnita, care a primit direct

utilajele importate de la furnizorul extern T. GmbH; că, în momentul importului

reclamanta nu îndeplinea condițiile pentru a beneficia de scutire la plata

taxelor vamale, întrucât nu dispunea de resurse pentru achitarea utilajelor din

fonduri proprii sau din credite obținute de la bănci românești sau străine,

astfel că datorează taxele vamale, TVA - ul și majorările aferente .

Recursurile sunt fondate.

În adevăr, din declarațiile vamale

de import, necontestate, rezultă, neîndoios, că titularul operațiunilor de

import, efectuate în perioada 16 septembrie 1999 – 15 decembrie 1999, a fost SC

I. SA Agnita, care a preluat nemijlocit utilajele importate de la furnizorul

extern T. GmbH.

De altfel, acest aspect este

recunoscut, chiar de reclamantă, prin acțiune, în sensul că, importurile de

utilaje s-au făcut în baza facturilor externe emise de furnizorul extern T.

GmbH direct către titularul operațiunii de import SC I. SA, beneficiarul

scutirilor prevăzute de Legea nr. 133/1999.

În ce privește contractul de

vânzare-cumpărare din 15 octombrie 1999, invocat în motivarea sentinței, este

semnificativă, de asemenea, acțiunea, prin care reclamanta consideră că acesta

este anulabil, întrucât nu a stat la baza realizării importurilor a căror titular

este.

În raport de aceste date, contractul

de vânzare-cumpărare din 15 octombrie 1999, încheiat între firma germană T.

GmbH, în calitate de vânzător și SC MHK SRL Agnita, în calitate de vânzător, în

cauză nu are nici o relevanță juridică, în ce privește stabilirea obligațiilor

vamale, pentru importurile făcute de reclamantă.

Apoi, potrivit art. 50 din Legea nr.

141/1997 privind Codul Vamal al României, mărfurile destinate a fi plasate sub

un regim vamal fac obiectul unei declarații vamale corespunzătoare acelui

regim, iar conform art. 51 alin. (2) din cod, data declarației vamale acceptate

este data înregistrării ei și determină stabilirea și aplicarea regimului

vamal.

Așadar, în raport de situația de

fapt expusă, necontestată, precum și de dispozițiunile legale precitate,

incidente în cauză, calitatea de subiect al impunerii fiscale o are reclamanta,

iar datele din raportul de expertiză, enunțat în considerentele hotărârii

recurate, nu sunt de natură să înlăture obligațiile fiscale, reținute prin actele

de control.

În condițiile date, prin actele

administrative atacate, încheiate în urma controlului tematic dispus în baza

Ordinului de control nr. 109/2001, s-a reținut corect că au fost încălcate

dispozițiile art. 4 din Declarația privind aplicarea art. 22 din Legea nr.

133/1999 și, pe cale de consecință, s-au aplicat prevederile art. 72 din Legea

nr. 141/1997, întrucât în momentul importului reclamanta nu îndeplinea

condițiile legale pentru a beneficia de scutire la plata taxelor vamale.

În consecință, soluția adoptată de

prima instanță este nelegală și netemeinică, iar recursurile fondate, urmând să

fie admise, casată sentința și pe fond respinsă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, de Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Brașov în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, precum

și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu în nume propriu

și al Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 169 din 9

octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2003.