ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 446/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 446/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1274 din 8 martie 2006 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul C.M. a solicitat anularea dispoziției nr. 251 din 6 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului București, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură sau, în subsidiar, sub formă de despăgubiri, a imobilului - teren în suprafață de 384 mp, situat în Pitești. În motivarea acțiunii, s-a susținut că autorul reclamantei a dobândit prin cumpărare în anul 1959, imobilul compus din suprafața de 384 mp teren loc de casă, pe care în anul 1965 a edificat o construcție ci destinație casă de locuit cu o suprafață de 40 mp.
Prin Decretul nr. 205/1974, s-a dispus exproprierea imobilului îi scopul construirii unei școli și a unui internat, terenul și casa fiind trecute îi administrarea directă a municipiului Pitești ca proprietate de stat, ia expropriații au primit suma de 3.000 lei pentru casă, nefiind despăgubiri pentru imobilul teren. Urmare notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a emis dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură sau prin despăgubii bănești, cu motivarea că restituirea în natură nu poate opera, deoarece p teren se află o sală de sport și un service auto ce aparțin Liceului de Construcții - Mașini. Petentul a arătat însă că numai o porțiune din terenul de 384 mp este afectată de construcțiile amintite, restul fiind liber și disponibil.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestație, susținând că prin notificare s-a solicitat restituirea în echivalent, iar prin cererea s-a cerut altceva decât ceea ce s-a cerut prin notificare. De asemenea, s-a susținut că în cauză sunt aplicabile prevederii art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, terenul fiind preluat de stat cu titlu, prin Decretul nr. 205/1974 prin expropriere, cu scopul construirii unei școli cu 16 săli de clase și internat cu 184 locuri, scopul exproprierii a fost respecta în totalitate, astfel că față de normele menționate măsurile reparatorii s stabilesc în echivalent. Diferența de teren considerată liberă de către contestator este afectată servituților locale și altor amenajări de utilitate publică, precum 5 zone funcționale de protecție.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 164 din 17 mai 2007, admis contestația, a anulat decizia nr. 251/2006 emisă de Primăria Municipiului Pitești și a dispus restituirea în natură a terenului de 100 mp situat în Pitești, identificat de expert în schița de 1 fila 78, colorat cu culoare verde între reperele 10-3-12-11-10, teren ce est ocupat cu hala de service auto, iar pentru restul de suprafață de 278 mp, a fost obligați intimații la plata de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a făcut dovada că este persoană îndreptățită la restituire, fiind proprietarul terenului conform actului de vânzare-cumpărare. S-a mai arătat că prin raportul de expertiză s-a identificat terenul de 384 mp care este ocupat de o sală de sport, o hală de service auto construcție provizorie din tablă, fără autorizație de construcție și alei de acces, toate aparținând Liceului de Construcții - Mașini.
Totodată, instanța a apreciat că din suprafața de 384 mp poate fi restituit în natură doar suprafața de 100 mp ocupată de hala de service auto, iar pentru restul de 274 mp, reclamantul urmează să primească despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal intimatul Primarul Municipiului Pitești, criticând-o pentru următoarele motive: Instanța de fond a ignorat probele administrate din care rezulta că terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece este ocupat de sala de sport alei de acces, hală service auto și zonă de protecție a acestor construcții, terenul aparținând domeniului public, conform H.G.
nr. 447/2002. Se mai susține că instanța a încălcat astfel prevederile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii care dispun obligația identificării terenului și verificării destinației acestuia pentru a nu fi afectate căile de acces sau amenajările subterane. Curtea de Apel Pitești a admis apelul prin decizia civilă nr. 400/A din 19 noiembrie 2007, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că instanța a preluat concluziile expertului topograf în sensul că imobilul construcție ar fi una provizorie și fără autorizație de construcție, deși o atare concluzie ar fi trebuit să fie însușită de instanță, nefondată pe alte probe din dosar, numai dacă ar fi fost făcută de un expert de specialitate-construcții, ci nu de un expert cu specialitate topografie-cadastru.
Această afirmație a expertului topometru, inserată în cuprinsul raportului său, necoroborată cu nici o altă probă din dosar, nu putea fundamenta decizia instanței în sensul de a dispune restituirea în natură a terenului de 100 mp, deoarece în acest mod instanța nu a cercetat fondul cauzei cu privire la cererea de restituire în natură a terenului. Totodată, în calificarea acestei construcții dacă este amenajare de utilitate publică, instanța trebuia să aibă în vedere art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii. De altfel, prima instanță de fond nici nu a indicat temeiul de drept al dispoziției cuprinsă în hotărârea sa, ci a arătat numai că pentru restul de teren de 274 mp sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, fără a indica în concret norma juridică incidență.
Acest mod de soluționare a cauzei de către prima instanță de fond echivalează cu necercetarea fondului cauzei, astfel că față de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., s-a admis apelul și desființată sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare primei instanțe. La data de 26 ianuarie 2008 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. 309/109/2008. Potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.
a fost administrată proba cu expertiză tehnică judiciară cu următoarele obiective: dacă respectiva construcție este o amenajare de utilitate publică; în situația în care aceasta nu este de utilitate publică se va stabili data la care a fost edificata precum și caracterul acesteia; să se arate dacă acea construcție baracă metalică cu destinație depozit, de pe terenul de sport, prezintă fundație; să se arate caracteristicile acesteia, indicii tehnici; să se arate dacă este amplasată pe tot terenul contestatorului având în vedere concluziile expertizei topografice; să se arate destinația construcției. După un prim ciclu procesual, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 156 din 30 iunie 2008, Tribunalul Argeș a admis contestația formulată a modificat dispoziția nr. 251/2006 în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului de 100 mp identificat de expertul tehnic judiciar D.G.
în perimetrul de culoare verde ocupat de o parte a construcției metalice existente și acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru restul suprafeței de 284 mp și pentru construcția demolată în suprafață de 39,72 mp. Au fost obligați intimații la 800 lei cheltuieli de judecată către contestator . Prin decizia civilă nr. 177A din 26 septembrie 208, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului Pitești, Primarul municipiului Pitești și Municipiul Pitești prin Primar împotriva sentinței civile nr. 156 din 30 iunie 2008 a Tribunalului Argeș.
Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, că suprafața de teren în litigiu poate fi restituită în natură, inclusiv suprafața de 100 mp de teren pe care se află o construcție provizorie edificată în anul 1985, deoarece, aceasta reprezintă o construcție fără fundație, ușă demolată. Împotriva deciziei nr. 177A din 26 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs Primăria municipiului Pitești, Primarul municipiului Pitești și Municipiul Pitești, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și susținând că instanța de apel a ignorat împrejurarea că terenul respectiv aparține domeniului public al Municipiului Pitești, reprezentând curtea liceului.
Prin notificarea nr. 154/6372 din 18 mai 2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a suprafeței de teren de 384 mp și construcții în suprafață de 39,72 mp la un imobil situat în Pitești. Terenul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 205 din 9 octombrie 1974, astfel cum rezultă și din anexa nr.4 a acestui act normativ (fila 22 dosar fond). Regula generală instituită prin art. 1 alin. (1) și (7) din Legea nr. 10/2001 republicată este aceea a restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv și numai subsecvent, dacă această măsură nu este posibilă, repararea se va realiza prin echivalent. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin teren liber se înțelege acel imobil pe care s-au ridicat construcții ușor demontabile.
Având în vedere aceste dispoziții legale, se constată că în mod corect instanțele au dispus restituirea în natură asupra feței de 100 mp, deoarece din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că pe acest teren se află o porțiune a unei construcții edificate în anul 1985, care reprezintă o construcție provizorie fără fundație, ușor demontabilă, că această baracă metalică nu apare în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Pitești și că terenul în cauză nu este afectat de căi de acces sau amenajări de utilitate publică. Totodată, cum restul suprafeței de teren de 284 mp nu poate fi restituit în natură se constată că în mod corect s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru acest imobil pe care s-a aflat și o construcție în suprafață de 39,72 mp.
Față de aceste considerente, constatând neincidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Primăria municipiului Pitești, Primarul municipiului Pitești și Municipiul Pitești prin Primar împotriva deciziei nr. 177A din 26 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.