ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9752/2009

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr.

143 din 22 ianuarie 2007, Judecătoria Lugoj

a

admis cererea formulată de reclamantul I.C.M. în

contradictoriu cu pârâta R.F.L.S. și a dispus sistarea stării de indiviziune

existentă între părți cu privire la imobilul ce se identifică în C.F. 368/11,

în sensul atribuirii, în întregime a imobilului în lotul pârâtei, cu obligarea

acesteia la plata unei sulte în sumă de 177.294 RON către reclamant.

Prin aceiași sentință a fost respinsă cererea

reconvențională formulată de pârâtă precum și cererea de intervenție în interes

propriu formulată de intervenienta F.G.

Prin decizia civilă 540/

A din 2 iulie 2008, Tribunalul Timiș, secția civilă,

a respins apelurile declarate de pârâta și de

intervenienta principală.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul

I.C.M., pârâta R.F.L.S., precum și intervenienta F.G.

Prin cererea

înregistrată, la data de 17 martie 2008,

intervenienta

F.G. a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 31 alin. (1) și art. 34 alin. (2) C. proc. civ., susținând

că acestea sunt contrare prevederilor art. 16, 20, 21, 24 și 53 din Constituția

României precum și prevederilor art. 6 și art. 13 din C.E.D.O.

Prin încheierea din 10

iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă,

a

respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția mai sus arătată, reținând că dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate

nu au legătură cu obiectul cauzei, nefiind întrunite cerințele impuse pentru

sesizarea instanței de contencios constituțional prin dispozițiile art. 29 alin.

(1) și (6) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

intervenienta F.G., invocând că aceasta este nelegală, fără însă a indica

motivul de recurs pe care își fundamentează calea de atac dedusă judecății.

În motivarea recursului,

intervenienta susține că în speță erau

întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (5) din

Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale și, totodată, că

dispozițiile legale a căror neconstituționalitate urmărește a se constata au

legătură cu fondul cauzei și impietează asupra soluționării corespunzătoare a

acesteia.

Analizând recursul, Înalta

Curte constată că nu poate fi primit pentru

următoarele considerente:

În drept,

potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această instanță

decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de

arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a

unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are

legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi

obiectul acestuia.

Conform alin. (2) al aceluiași articol,

excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de

către instanța de judecată ori de arbitraj comercial și, de asemenea, de

procuror în cauzele la care participă iar, potrivit alin. (3), nu pot face

obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o

decizie anterioară a Curții.

Potrivit alin. (4), sesizarea Curții

Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de neconstituționalitate iar, potrivit alin. 6, dacă excepția este

inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța

respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

În speța dedusă judecății, instanțele au fost

învestite cu soluționarea unei cereri de sistare a stării de indiviziune

existentă între reclamant și pârâtă cu privire la un imobil.

Dispozițiile art. 31 alin. (1) C. proc. civ.,

prevăd că

„Instanța decide asupra

recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților si

ascultând pe

judecătorul recuzat. „iar cele ale art. 34 alin. (2) din același cod

prevăd că încheierea prin care s-a respins

recuzarea se poate ataca numai o

dată cu fondul.”

Cum cele două dispoziții legale menționate,

criticate de intervenientă ca fiind neconstituționale, se circumscriu materiei

recuzării judecătorilor și procedurii de judecare a unor astfel de cereri care,

în mod necontestat, nu vizează fondul litigiilor, în mod legal instanța de

recurs a statuat că nu este dată condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992 și, pe cale de consecință, că nu se justifică sesizarea

Curții Constituționale.

În acest context al analizei este de

menționat că legiuitorul, prin dispozițiile art. 30 – art. 32 C. proc. civ., a

instituit o procedură judiciară simplificată de soluționare a cererii de

recuzare a judecătorului, cerere care nu constituie o acțiune judiciară de sine

stătătoare având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al

autorului acesteia, ci o acțiune integrată procesului în curs de judecată,

procedură al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a

judecății, iar nu împiedicarea accesului la justiție.

Cu alte cuvinte, prin dispozițiile legale

menționate, legiuitorul a instituit doar un regim legal diferit, impus de

existența unor situații procesuale diferite, regim care nu încalcă prevederile art.

6 paragraful 1 din C.A.D.O.L.F., care se referă exclusiv la soluționarea în

fond a cauzei, acestea nefiind aplicabile unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu,

astfel cum este recuzarea, procedură care nu se constituie nici într-o

restrângere nejustificată a accesului liber la justiție și a dreptului la

apărare al justițiabililor.

Așa fiind, pentru considerentele de drept

arătate, Înalta Curte urmează a constata că încheierea atacată a fost

pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente și, pe cale de

consecință că nu este incident motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., caz în care, recursul dedus judecății se dovedește a fi

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de intervementa

F.G. împotriva încheierii din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2

decembrie 2009.