ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 05 iunie 2009 pe rolul

Curții de Apel Constanța, reclamanta SC M.C. SRL. Constanta a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii Familiei și

Protecției Sociale București anularea Ordinului nr. 1024 din 20

noiembrie 2008 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata

prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecției

Muncii, emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de

Șanse și, totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării actului administrativ anterior menționat, în

ce privește dispozițiile criticate, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin adresele

comunicate de către organele de executare, în referire la executări

silite pornite la cererea societății, i s-a adus la

cunoștință necesitatea avansării unor sume de bani al

căror cuantum variază între 10 și 40 lei, cu titlu de cheltuieli

de executare, reprezentând tarif perceput de Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale - Inspectoratul Teritorial de Muncă,

pentru furnizarea informațiilor cu privire la situația

salariaților, informații necesare realizării executării

silite.

Aceste susțineri sunt dovedite cu adresele comunicate reclamantei

în dosarele de executare silită nr. 275/2008, nr. 271/2007, nr. 228/2007,

nr. 321/2008, nr. 435/2008 înregistrate la BEJ P.S.S., dosarul nr. 955/2009 al

BEJ N.E.M. și dosarul nr. 87/2009 înregistrat la BEJ S.C.A. și S.C.G.S.,

pe care le-a atașat cererii.

Reclamanta a arătat că principalul obiect de activitate al

societății este recuperarea de creanțe

și,

prin urmare, numărul executărilor silite

aflate în derulare și în care i se solicită achitarea acestor taxe

este foarte mare, de ordinul miilor, adresele indicate fiind doar cu titlu

exemplificativ, iar nu limitativ.

A precizat reclamanta că dispozițiile Ordinului a cărui

anulare o solicită sunt de natură a-i vătăma grav

interesele, raportat la calitatea de creditor îndreptățit la

obținerea, pe calea executării silite, a executării

obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau

alt înscris, care potrivit legii constituie titlu executoriu, făcând trimitere

la dispozițiile art. 373

2

alin. (2) și (3) C. proc. civ.,

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii

judecătorești, art. 3 alin. (1), art. 69 din aceeași lege.

Reclamanta a susținut că plata unor tarife în obținerea

unor informații necesare executării silite reprezintă o

piedică în accesul la acest serviciu de interes public prin

împovărarea financiară nejustificată a creditorului, iar în

final a debitorului solvabil și contravine prevederilor art. 373

2

C. proc. civ. care nu fac referire la plata vreunei taxei ori tarif, ci,

dimpotrivă, stipulează că informațiile vor fi transmise de

îndată.

Mai mult, arată reclamanta, dispoziția legală este

imperativă, fără a lăsa loc de interpretări, obligând

la respectarea ei, iar condiționarea furnizării către executorii

judecătorești a informațiilor necesare executării silite de

plata unui tarif, este nelegală.

În altă ordine de idei, a arătat că Ordinul nr. 1024/2008

emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse,

a cărui anulare se solicită, fiind un act administrativ normativ,

pentru a intra în vigoare trebuia publicat în Monitorul Oficial al României.

Or, la acest moment, nefiind publicat în Monitorul Oficial al României,

nu poate produce efecte juridice, iar în măsura în care a produs efecte,

acestea sunt lovite de nulitate, orice interpretare contrară însemnând o

încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția

României.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a

formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție,

netimbrarea cererii, arătând că, în temeiul dispozițiilor Legii

nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, reclamanta trebuia să

timbreze la valoarea pretențiilor, întrucât prin cererea formulată

reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008

privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de

servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii, emis de

Ministerul Muncii.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca

rămasă fără obiect, arătând că în Monitorul

Oficial al României nr. 372 din 03 iunie 2009 a fost publicat Ordinul Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1323 din 26 mai 2009

privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de

servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii, dată la

care își încetează activitatea Ordinul Ministerului muncii, familiei

și egalității de șanse nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 a cărui

anulare s-a solicitat.

Prin sentința nr. 465/CA din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

netimbrării acțiunii, ca nefondată; a respins cererea privind

suspendarea executării actului administrativ, ca fiind fără

obiect și a admis acțiunea formulată de reclamanta - SC M.C. SRL

Constanța în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII FAMILIEI ȘI

PROTECȚIEI SOCIALE; a anulat Ordinul nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 emis

de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse

și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă

de 4,15 lei favoarea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a respins

excepția netimbrării acțiunii invocată de pârât,

reținând că în raport de obiectul cererii, reclamanta a timbrat în

mod legal acțiunea cu taxă judiciară de timbru de 4 lei și

timbru judiciar de 0,15 lei, conform art. 3, lit. m) din Legea nr. 146/1997.

În ce privește cererea de suspendare a executării actului

administrativ contestat, s-a reținut că aceasta a rămas

fără obiect, întrucât la data înregistrării acțiunii era

deja în vigoare Ordinul nr. 1323 din 26 mai 2009 privind aprobarea Normativului

cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de

activitate ale Inspecției Muncii, emis de Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, ordinul contestat fiind abrogat implicit prin

intrarea în vigoare a noului ordin odată cu publicarea acestuia în M.Of.

nr. 372 din 03 iunie 2009.

Pe fond, s-a apreciat că ordinul contestat conține prevederi

prin care sunt reglementate tarifele pentru plata prestațiilor de servicii

în domeniile de activitate ale Inspecției muncii și se

încadrează în categoria actelor administrative normative.

Prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica

legislativă se stabilește pentru actele administrative normative

obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, astfel

că, niciun alt mod de aducere la cunoștința publicului a actelor

normative nu suplinește cerința impusă de textul de lege

menționat, cum ar fi, de exemplu, publicarea pe site-ul

autorității emitente.

Cum pârâtul nu a făcut dovada publicării Ordinului nr. 1024

din 20 noiembrie 2008 în Monitorul Oficial al României, iar sancțiunea

nepublicării actului normativ este aceea a inexistenței actului emis,

care nu-și poate produce efectele juridice, instanța de fond a

reținut temeinicia acțiunii.

Protecției Sociale

Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs în termen

legal pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că instanța de fond a ignorat faptul

că ordinul atacat nu mai este în vigoare, întrucât în M.Of. nr. 372 din 3

iunie 2009 a fost publicat Ordinul ministrului muncii, familiei și

protecției sociale nr. 1323 din 26 mai 2009 privind aprobarea Normativului

cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate

ale Inspecției Muncii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate,

dar și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Intimata-reclamantă S.C. M.C. SRL. Constanța, în calitate de creditor

îndreptățit la obținerea pe calea executării silite a

executării obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească

sau alt înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu, a învestit instanța

de contencios administrativ competentă cu o acțiune având ca obiect

anularea Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 privind aprobarea Normativului

cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate

ale Inspecției Muncii, emis de ministrul muncii, familiei și

egalității de șanse.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 5

iunie 2009 dar, anterior, la data de 3 iunie 2009 se publicase în M.Of. nr.

372, Ordinul nr. 1323 din 26 mai 2009 al aceluiași ministru, având

același obiect de reglementare, prin care era abrogat implicit ordinul

atacat.

Ca urmare, la data învestirii instanței de judecată, actul

administrativ normativ atacat nu mai producea efecte juridice și, deci, în

contextul în care reclamanta nu solicitase despăgubiri pentru pretinsa

vătămare a drepturilor și intereselor sale legitime,

acțiunea era, într-adevăr, lipsită de obiect.

Dar chiar acceptând raționamentul instanței de fond, în sensul

că reclamanta justifică un interes în promovarea acțiunii, prin aceea

că ulterior constatării cauzelor de nulitate ar putea pretinde

despăgubiri pentru pagubele pricinuite în perioada în care ordinul și-a

produs efectele, soluția respingerii se impune și pe fondul cererii

de chemare în judecată.

Motivele de nelegalitate a actului administrativ normativ atacat, expuse

pe larg la pct. I.1 din decizie, vizează, pe de o parte, aspecte de fond,

susținându-se că ordinul contravine unor dispoziții legale cu

forță juridică superioară și, pe de altă parte,

un aspect formal, constând în nepublicarea acestuia în Monitorul Oficial al

României.

Contrar opiniei exprimate de Curtea de apel, Înalta Curte reține

că nepublicarea actului administrativ normativ conform art. 11 alin. (1)

din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative,

nu atrage nelegalitatea,

ci inopozabilitatea actului normativ respectiv.

Această concluzie rezultă chiar din formularea textului

normativ enunțat, potrivit cu care:

„

În vederea intrării lor în vigoare,

legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile

și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele

normative ale autorităților administrative autonome, precum și

ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de

conducătorii organelor administrației publice centrale de

specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

În orice caz, intimata-reclamantă nu a justificat vreo

vătămare produsă prin faptul nepublicării ordinului,

imperios cerută în cadrul contenciosului administrativ subiectiv reglementat

de Legea nr. 554/2004 (art. 1 și art. 8), în contextul în care

conținutul actului normativ îi era accesibil, fiind publicat pe site-ul

recurentului și al instituțiilor publice subordonate.

De asemenea, reglementarea atacată nu reprezintă o noutate în

domeniu, prevederi similare regăsindu-se și în Ordinul nr. 52 din 8

august 2001 al ministrului muncii și solidarității sociale

privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de

servicii în domeniile de activitate ale inspecției muncii, abrogat prin

art. 2 din ordinul atacat de intimata-reclamantă.

În fine, nici motivul de nelegalitate referitor la pretinsa

contradicție a actului administrativ cu actele normative de rang superior,

nu are nicio fundamentare.

După cum rezultă din cuprinsul Ordinului nr. 1024 din 20

noiembrie 2008 emis de recurent, temeiul adoptării sale l-a constituit

art. 7 din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea

Inspecției Muncii, republicată, text care are următorul cuprins:

„1) Contravaloarea unor prestații prevăzute la art.

6 alin. (1) lit. b), precum și a asistenței acordate în

condițiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se suportă de

către beneficiarii acestora și constituie venituri ce se

gestionează în regim extrabugetar de către Inspecția Muncii

și, după caz, de către unitățile subordonate acesteia

și se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor curente, de capital

și de personal.

(2)

Prestațiile

prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), pentru care se percep tarife,

cuantumul acestora, precum și tarifele pentru asistența acordată

în condițiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se stabilesc prin ordin

al ministrului muncii și solidarității sociale.”

Prin urmare, este legal ca pentru serviciile prestate Inspecția

Muncii să pretindă plata unor tarife, la stabilirea cărora s-au

avut în vedere, în esență, potrivit Normativului aprobat,

cheltuielile proprii ale instituției publice dar și tarifele similare

stabilite pentru activități asemănătoare de către alte

entități juridice.

Invocarea dispozițiilor art. 373

2

alin. (2) și (3)C.

proc. civ. prin prisma obligației pe care o au „instituțiile,

băncile și orice alte persoane” de a comunica de îndată

informațiile solicitate ori a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești care stabilesc

că aceștia îndeplinesc un serviciu de interes public, sunt complet

lipsite de consistență din perspectiva examinată.

Împrejurarea că executorul judecătoresc îndeplinește un

serviciu public și că în derularea procedurii de executare

silită beneficiază de un statut privilegiat în privința

obținerii unor informații utile pentru desăvârșirea

executării silite, nu înseamnă și că accesul la aceste informații

trebuie să fie gratuit.

În plus, cum s-a arătat în partea introductivă a pct. II.1,

intimata-reclamantă are un alt statut juridic, ce nu poate fi asimilat cu

cel al executorilor judecătorești.

Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art.

312 alin. (1) –(3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr.

554/2004 se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul respingerii

acțiunii ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale împotriva sentinței nr. 465/CA din 23 octombrie 2009 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 mai 2010.