ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată la data de 05 iunie 2009 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta SC M.C. SRL. Constanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale București anularea Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii, emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și, totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ anterior menționat, în ce privește dispozițiile criticate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin adresele comunicate de către organele de executare, în referire la executări silite pornite la cererea societății, i s-a adus la cunoștință necesitatea avansării unor sume de bani al căror cuantum variază între 10 și 40 lei, cu titlu de cheltuieli de executare, reprezentând tarif perceput de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru furnizarea informațiilor cu privire la situația salariaților, informații necesare realizării executării silite. Aceste susțineri sunt dovedite cu adresele comunicate reclamantei în dosarele de executare silită nr. 275/2008, nr. 271/2007, nr. 228/2007, nr. 321/2008, nr. 435/2008 înregistrate la BEJ P.S.S., dosarul nr. 955/2009 al BEJ N.E.M.

și dosarul nr. 87/2009 înregistrat la BEJ S.C.A. și S.C.G.S., pe care le-a atașat cererii. Reclamanta a arătat că principalul obiect de activitate al societății este recuperarea de creanțe și, prin urmare, numărul executărilor silite aflate în derulare și în care i se solicită achitarea acestor taxe este foarte mare, de ordinul miilor, adresele indicate fiind doar cu titlu exemplificativ, iar nu limitativ. A precizat reclamanta că dispozițiile Ordinului a cărui anulare o solicită sunt de natură a-i vătăma grav interesele, raportat la calitatea de creditor îndreptățit la obținerea, pe calea executării silite, a executării obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau alt înscris, care potrivit legii constituie titlu executoriu, făcând trimitere la dispozițiile art. 373 2 alin. (2) și (3) C. proc.

civ., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, art. 3 alin. (1), art. 69 din aceeași lege. Reclamanta a susținut că plata unor tarife în obținerea unor informații necesare executării silite reprezintă o piedică în accesul la acest serviciu de interes public prin împovărarea financiară nejustificată a creditorului, iar în final a debitorului solvabil și contravine prevederilor art. 373 2 C. proc. civ. care nu fac referire la plata vreunei taxei ori tarif, ci, dimpotrivă, stipulează că informațiile vor fi transmise de îndată. Mai mult, arată reclamanta, dispoziția legală este imperativă, fără a lăsa loc de interpretări, obligând la respectarea ei, iar condiționarea furnizării către executorii judecătorești a informațiilor necesare executării silite de plata unui tarif, este nelegală.

În altă ordine de idei, a arătat că Ordinul nr. 1024/2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, a cărui anulare se solicită, fiind un act administrativ normativ, pentru a intra în vigoare trebuia publicat în Monitorul Oficial al României. Or, la acest moment, nefiind publicat în Monitorul Oficial al României, nu poate produce efecte juridice, iar în măsura în care a produs efecte, acestea sunt lovite de nulitate, orice interpretare contrară însemnând o încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, netimbrarea cererii, arătând că, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, reclamanta trebuia să timbreze la valoarea pretențiilor, întrucât prin cererea formulată reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii, emis de Ministerul Muncii.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, arătând că în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 03 iunie 2009 a fost publicat Ordinul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1323 din 26 mai 2009 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii, dată la care își încetează activitatea Ordinul Ministerului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 a cărui anulare s-a solicitat. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 465/CA din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția netimbrării acțiunii, ca nefondată; a respins cererea privind suspendarea executării actului administrativ, ca fiind fără obiect și a admis acțiunea formulată de reclamanta - SC M.C.

SRL Constanța în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MUNCII FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE; a anulat Ordinul nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4,15 lei favoarea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a respins excepția netimbrării acțiunii invocată de pârât, reținând că în raport de obiectul cererii, reclamanta a timbrat în mod legal acțiunea cu taxă judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, conform art. 3, lit. m) din Legea nr. 146/1997.

În ce privește cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, s-a reținut că aceasta a rămas fără obiect, întrucât la data înregistrării acțiunii era deja în vigoare Ordinul nr. 1323 din 26 mai 2009 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii, emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ordinul contestat fiind abrogat implicit prin intrarea în vigoare a noului ordin odată cu publicarea acestuia în M.Of. nr. 372 din 03 iunie 2009. Pe fond, s-a apreciat că ordinul contestat conține prevederi prin care sunt reglementate tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecției muncii și se încadrează în categoria actelor administrative normative.

Prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă se stabilește pentru actele administrative normative obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, astfel că, niciun alt mod de aducere la cunoștința publicului a actelor normative nu suplinește cerința impusă de textul de lege menționat, cum ar fi, de exemplu, publicarea pe site-ul autorității emitente. Cum pârâtul nu a făcut dovada publicării Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 în Monitorul Oficial al României, iar sancțiunea nepublicării actului normativ este aceea a inexistenței actului emis, care nu-și poate produce efectele juridice, instanța de fond a reținut temeinicia acțiunii. 3. Recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale Împotriva sentinței Curții de apel a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurentul susține că instanța de fond a ignorat faptul că ordinul atacat nu mai este în vigoare, întrucât în M.Of. nr. 372 din 3 iunie 2009 a fost publicat Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1323 din 26 mai 2009 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă S.C. M.C. SRL.

Constanța, în calitate de creditor îndreptățit la obținerea pe calea executării silite a executării obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau alt înscris care potrivit legii constituie titlu executoriu, a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii, emis de ministrul muncii, familiei și egalității de șanse. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 5 iunie 2009 dar, anterior, la data de 3 iunie 2009 se publicase în M.Of. nr. 372, Ordinul nr. 1323 din 26 mai 2009 al aceluiași ministru, având același obiect de reglementare, prin care era abrogat implicit ordinul atacat.

Ca urmare, la data învestirii instanței de judecată, actul administrativ normativ atacat nu mai producea efecte juridice și, deci, în contextul în care reclamanta nu solicitase despăgubiri pentru pretinsa vătămare a drepturilor și intereselor sale legitime, acțiunea era, într-adevăr, lipsită de obiect. Dar chiar acceptând raționamentul instanței de fond, în sensul că reclamanta justifică un interes în promovarea acțiunii, prin aceea că ulterior constatării cauzelor de nulitate ar putea pretinde despăgubiri pentru pagubele pricinuite în perioada în care ordinul și-a produs efectele, soluția respingerii se impune și pe fondul cererii de chemare în judecată.

Motivele de nelegalitate a actului administrativ normativ atacat, expuse pe larg la pct. I.1 din decizie, vizează, pe de o parte, aspecte de fond, susținându-se că ordinul contravine unor dispoziții legale cu forță juridică superioară și, pe de altă parte, un aspect formal, constând în nepublicarea acestuia în Monitorul Oficial al României. Contrar opiniei exprimate de Curtea de apel, Înalta Curte reține că nepublicarea actului administrativ normativ conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu atrage nelegalitatea, ci inopozabilitatea actului normativ respectiv.

Această concluzie rezultă chiar din formularea textului normativ enunțat, potrivit cu care: „ În vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.” În orice caz, intimata-reclamantă nu a justificat vreo vătămare produsă prin faptul nepublicării ordinului, imperios cerută în cadrul contenciosului administrativ subiectiv reglementat de Legea nr. 554/2004 (art. 1 și art. 8), în contextul în care conținutul actului normativ îi era accesibil, fiind publicat pe site-ul recurentului și al instituțiilor publice subordonate.

De asemenea, reglementarea atacată nu reprezintă o noutate în domeniu, prevederi similare regăsindu-se și în Ordinul nr. 52 din 8 august 2001 al ministrului muncii și solidarității sociale privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale inspecției muncii, abrogat prin art. 2 din ordinul atacat de intimata-reclamantă. În fine, nici motivul de nelegalitate referitor la pretinsa contradicție a actului administrativ cu actele normative de rang superior, nu are nicio fundamentare.

După cum rezultă din cuprinsul Ordinului nr. 1024 din 20 noiembrie 2008 emis de recurent, temeiul adoptării sale l-a constituit art. 7 din Legea nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată, text care are următorul cuprins: „1) Contravaloarea unor prestații prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), precum și a asistenței acordate în condițiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se suportă de către beneficiarii acestora și constituie venituri ce se gestionează în regim extrabugetar de către Inspecția Muncii și, după caz, de către unitățile subordonate acesteia și se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor curente, de capital și de personal.

(2) Prestațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), pentru care se percep tarife, cuantumul acestora, precum și tarifele pentru asistența acordată în condițiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale.” Prin urmare, este legal ca pentru serviciile prestate Inspecția Muncii să pretindă plata unor tarife, la stabilirea cărora s-au avut în vedere, în esență, potrivit Normativului aprobat, cheltuielile proprii ale instituției publice dar și tarifele similare stabilite pentru activități asemănătoare de către alte entități juridice. Invocarea dispozițiilor art. 373 2 alin. (2) și (3)C. proc. civ.

prin prisma obligației pe care o au „instituțiile, băncile și orice alte persoane” de a comunica de îndată informațiile solicitate ori a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești care stabilesc că aceștia îndeplinesc un serviciu de interes public, sunt complet lipsite de consistență din perspectiva examinată. Împrejurarea că executorul judecătoresc îndeplinește un serviciu public și că în derularea procedurii de executare silită beneficiază de un statut privilegiat în privința obținerii unor informații utile pentru desăvârșirea executării silite, nu înseamnă și că accesul la aceste informații trebuie să fie gratuit. În plus, cum s-a arătat în partea introductivă a pct. II.1, intimata-reclamantă are un alt statut juridic, ce nu poate fi asimilat cu cel al executorilor judecătorești.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) –(3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 465/CA din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.