ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2111/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2111/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 30 aprilie 2008 a Curții de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată

în dosarul nr. 1051/288/2006, în baza art. 160

10

alin. (1) lit.

b) C. proc. pen. s-a revocat liberarea provizorie sub control judiciar a

inculpatului

B.D.,

dispusă prin

încheierea nr. 656 din

19 aprilie 2006,

pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.

2357/2006.

În baza art. 160

10

alin. (3) raportat la art. 143, art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

și art. 149 C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a

inculpatului B.D. pe o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în

executare a mandatului de arestare.

În baza art. 150 alin. (2) C. proc. pen., art.

151 C. proc. pen. s-a dispus emiterea unui nou mandat de arestare preventivă a

inculpatului B.D.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a

reținut că la data de 15 aprilie 2008 a fost înregistrată sub nr. 1051/288/2006

la Curtea de Apel Pitești, cererea formulată de D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial

Vâlcea, privind revocarea liberării provizorii sub control judiciar, măsura

liberării fiind luată prin încheierea nr. 656 din 19 aprilie 2006 de

Judecătoria Râmnicu Vâlcea față de inculpatul B.D., întrucât acesta a încercat

să părăsească teritoriul României cu scopul de a se sustrage de la judecată și

de la executarea pedepsei.

Examinând această cerere, curtea de apel a

reținut că inculpatul în cauză are calitatea de recurent în dosarul nr.

1051/288/2006 al Curții de Apel Pitești, prin recursul său fiind astfel

sesizată curtea, fapt pentru care cererea de față, a fost atașată la acest

dosar, fixându-se un prim termen

de

soluționare a recursului la data de 17 aprilie 2008, în prezent judecarea

cauzei,

amânându-se pentru data de 19 iunie 2008.

În motivarea cererii introduse de D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Vâlcea s-a arătat că în data de 29 martie 2008 inculpatul B.D.

a fost surprins în interiorul unui TIR condus de un cetățean turc, în timp ce

încerca să treacă în mod fraudulos frontiera de stat a României spre Bulgaria.

Considerându-se evidentă intenția inculpatului

de a părăsi teritoriul României cu scopul de a se sustrage de la judecată și de

la executarea pedepsei s-a solicitat revocarea liberării provizorii sub control

judiciar și pe cale de consecință, arestarea preventivă a acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța a constatat următoarele:

Din procesul-verbal de constatare întocmit de

organele de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției

de frontieră Constanța - Sectorul Poliției de Frontieră Negru Vodă ( filele

19-22 ), a rezultat că în data de 29 martie 2008 inculpatul B.D. a fost

surprins în interiorul unui TIR condus de un cetățean turc cu destinația

Bulgaria, fapt ce denotă intenția celui în cauză de a părăsi fraudulos

teritoriul României cu scopul de ase sustrage de la judecată și eventual de la

executarea pedepsei ce i se va aplica.

În prezent inculpatul este cercetat pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr.

105/2001 modificată și art. 8 din

Legea nr.

39/2003 raportat la art. 323 C. pen., toate cu aplicarea art. 41

alin.

(2) C. pen., constând în aceea că în asociere cu inculpații D.M. și K.C. a

organizat, în calitate de lider a unui grup bine conturat, o amplă activitate

infracțională în scopul racolării și îndrumării unor persoane (cetățeni turci)

pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României și a inițiat și

constituit cu minuțiozitate un grup în vederea comiterii infracțiunii descrise

mai sus.

Pentru termenul de judecată a prezentei cereri

din 30 aprilie 2008, instanța a depus toate diligentele în vederea aducerii

inculpatului în fața sa, dar din datele informative primite a rezultat că

acesta nu mai locuiește la adresele indicate și cunoscute din dosar, astfel

încât sustragerea sa de la judecată este evidentă.

Potrivit dispozițiilor art. 160

10

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. liberarea provizorie poate fi revocată

dacă inculpatul nu îndeplinește cu rea-credință obligațiile ce-i revin potrivit

art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen. și art. 160

4

alin. (2) C.

proc. pen. sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârșește din

nou cu intenție o infracțiune pentru care este urmărit și judecat.

Referitor la inculpatul B.D., acesta a fost

arestat preventiv la data de 28 februarie 2006 prin încheierea nr. 322/2006

pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în baza art. 149

1

, art. 143

și art. 148 lit. h)

C. proc. pen. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 71

alin. (2) din O.U.G. nr.

105/2001 modificată și art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C.

pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen. pe o perioadă de 29

zile, fiind emis mandatul nr. 14/2006.

S-a considerat că există indicii temeinice în

legătură cu comiterea

infracțiunilor arătate

de către inculpat, pedeapsa prevăzută de lege pentru

aceste fapte este

mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Prin încheierea nr. 656 din 19 aprilie 2006

Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis cererea de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de acest inculpat, astfel încât pe timpul liberării sale

provizorii a fost supus să respecte obligațiile prevăzute de lit. a), b), d) și

e) ale art. 160

2

C. proc. pen.

Totodată, i s-a atras atenția și asupra

dispozițiilor art. 160

10

C. proc.

pen.

.

Având în vedere datele cauzei și anume faptul

că inculpatul, deși era în curs de cercetare judecătorească, cu rea-credință

s-a sustras la chemarea instanței de recurs și nu și-a îndeplinit obligațiile

ce-i revin potrivit art. 160

2

alin.

(3) C. proc. pen. - în speță, obligația de a se

prezenta la instanță ori

de câte ori este chemat [lit. b)], să comunice organelor judiciar orice

schimbare de domiciliu [lit. d)] și, deosebit de

important pentru soluționarea cauzei, să nu părăsească teritoriul României

decât în condițiile stabilite de organele judiciare [lit. a)], fiind de

altfel și

atenționat cu privire la

consecințele nerespectării acestor obligații când s-a

dispus măsura

liberării, curtea de apel a dispus revocarea liberării provizorii sub control

judiciar a inculpatului B.D., intenția acestuia de a trece fraudulos frontiera

de stat fiind evidentă.

În conformitate cu dispozițiile art. 160

10

alin. (3) C. proc. pen., avându-se în vedere nerespectarea cu

rea-credință a obligațiilor mai sus menționate și făcând aplicarea în cauză și

a prevederilor art. 143 și a art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât în cauză

pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani pentru infracțiunile

menționate și reținute în sarcina inculpatului și există probe că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

luând în considerare și prevederile art. 149 C. proc. pen. s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, care va curge de la data

punerii în executare a mandatului de arestare.

Totodată s-a dispus emiterea unui nou mandat de

arestare preventivă pe numele inculpatului B.D., în baza art. 150 alin. (2) C.

proc. pen. și art. 151 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri de ședință a

declarat recurs inculpatul B.D., fără a arăta în scris motivele.

La termenul de judecată de la 22 mai 2008,

recurentul inculpat B.D., deși legal citat, a lipsit și nu a fost asistat,

fiind prezent

interpretul de limbă engleză

doamna E.M., iar Înalta Curte, față de

lipsa de apărare a recurentului

inculpat a dispus amânarea cauzei la termenul de la 5 iunie 2008, dispunând

efectuarea unei adrese către Baroul București pentru desemnarea unui apărător

din oficiu.

La termenul de judecată de la 5 iunie

2008, recurentul inculpat

B.D. a lipsit,

pentru apărarea acestuia, prezentându-se apărător

desemnat din oficiu,

avocat D.M., cu împuternicire avocațială aflată la dosar, fila 31 dosarul Înaltei

Curți, fiind prezent și interpretul de limbă

engleză,

doamna E.M., iar Înalta Curte, față de lipsa de procedură

cu recurentul

inculpat a amânat judecarea cauzei la termenul de la 11 iunie 2008, dispunând

citarea inculpatului ca în precedent și prin ANP pentru a se comunica dacă s-a

pus în executare dispozitivul încheierii atacate.

La termenul de astăzi 11 iunie 2008,

recurentul inculpat B.D., deși legal citat la cele adrese indicate, cât și prin

ANP, care a comunicat că acesta nu se află încarcerat într-una din unitățile

subordonate, a lipsit, procedura de citare fiind legal îndeplinită, așa cum a

rezultat din dovezile și referatul întocmit (filele 54-59 dosarul Înaltei

Curți) pentru apărarea sa, prezentându-se apărătorul desemnat din oficiu,

avocat D.M., lipsind interpretul de limba engleză, doamna E.M.

Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu,

excepția admisibilității recursului declarat, în raport cu dispozițiile art.

160

10

alin. (4) și (5) C. proc. pen. corelate

cu dispozițiile art. 141 din același cod, privind calea de atac în cazul

măsurilor preventive, pe calea interpretării sistematice.

Apărătorul recurentului inculpat, având

cuvântul cu privire la excepția invocată a lăsat la aprecierea instanței

soluționarea ei.

Reprezentantul Ministerului Public a pus

concluzii de respingere a excepției, ca neîntemeiată, motivând că procedura în

această materie este reglementată de dispozițiile art. 160

10

C. proc. pen., care prevăd fără a face distincție în raport cu faza

procesuală, că încheierea instanței prin care s-a dispus revocarea liberării

provizorii este supusă recursului, aceste dispoziții corelându-se și cu cele

ale art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen. Or, pentru măsura arestării

preventive, consecință a revocării liberării provizorii sub control judiciar,

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 141 C. proc. pen., ci art. 160

10

C. proc. pen.

, care au

caracter special și derogă de la regula generală. în cauză, curtea de apel a

judecat cererea, ca instanță de fond, nu de control judiciar, neavând relevanță

că era ultimul grad de jurisdicție.

Apărătorul recurentului inculpat, având

cuvântul și pe fondul recursului, a solicitat admiterea recursului declarat de

recurent, casarea încheierii atacate și dispunerea liberării provizorii sub

control judiciar, susținând că probele au fost deja administrate și nu mai

există pericolul ca inculpatul să zădărnicească buna desfășurare a procesului

penal.

Reprezentantul Ministerului Public a pus

concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, arătând că hotărârea atacată

este legală și temeinică, fiind incidente dispozițiile art. 160

10

lit. b) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de recurentul

inculpat B.D., împotriva încheierii din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 1051/288/2006, ca instanță de recurs, în raport cu excepția pusă în

discuție, de către instanță, din oficiu, cu privire la admisibilitatea

recursului declarat, în raport cu dispozițiile art. 160

10

alin. (4) și (5) C. proc. pen. corelate cu dispozițiile art. 141 din

același cod, privind calea de atac în cazul măsurilor preventive, pe calea

interpretării sistematice, Înalta Curte constată că recursul recurentului

inculpat este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.

În conținutul dispozițiilor art. 160

10

C. proc. pen. referitoare la revocarea liberării, legiuitorul a prevăzut

în mod expres, cazurile când poate fi revocată liberarea provizorie, precum și

procedura judecării acesteia, cu garanțiile procesuale și calea de atac ce

poate fi exercitată, cu arătarea procedurii de judecată a acesteia din urmă, pe

calea unei norme de trimitere la dispozițiile art. 160

9

din același

cod, astfel:

„Art. 160

10

Revocarea liberării

(1)

Liberarea provizorie poate fi revocată dacă:

a) se descoperă fapte sau împrejurări ce

nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie și care

justifică arestarea învinuitului sau inculpatului;

b) învinuitul sau inculpatul nu respectă,

cu rea-credință, obligațiile ce-i revin potrivit art. 160

2

alin. (3)

și (3

1

) și art. 160

4

alin. (2) sau încearcă să

zădărnicească aflarea adevărului ori săvârșește din nou, cu intenție, o

infracțiune pentru care este urmărit sau judecat.

(2) Revocarea liberării provizorii se

dispune de instanță, prin încheiere, cu ascultarea învinuitului sau

inculpatului asistat de apărător.

Revocarea

se dispune și în lipsa învinuitului sau inculpatului, când acesta,

fără

motive temeinice, nu se prezintă la chemarea făcută.

(3) În caz de revocare a liberării

provizorii, judecătorul dispune

arestarea

preventivă a învinuitului sau inculpatului și emite un nou mandat

de

arestare.

(4) Împotriva încheierii instanței prin

care s-a dispus revocarea liberării provizorii se poate face recurs.

(5) Dispozițiile art. 160

9

se aplică în mod corespunzător."

Potrivit dispozițiilor art. 160

9

C. proc. pen. referitoare la recursul împotriva încheierilor privind liberarea

provizorie, legiuitorul prevede că:

„(1) împotriva încheierii prin care s-a

admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de

către învinuit sau inculpat ori de către procuror, la instanța superioară.

(2)

Termenul de recurs

este de 24 de ore și curge de la pronunțare,

pentru cei

prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

(3)

Dosarul va fi înaintat

instanței de recurs în termen de 24 de ore.

(4)

Recursul se judecă în

termen de două zile.

(5)

abrogat.

(6)

învinuitul sau inculpatul este adus la judecarea

recursului. Participarea procurorului este obligatorie.

(7)

Instanța se pronunță în aceeași zi asupra admiterii

sau respingerii recursului.

(8)

Recursul împotriva încheierii prin care s-a respins

cererea de liberare provizorie nu este suspensiv de executare.

(9)

Dosarul se restituie în termen de 24 de ore de la

soluționarea recursului.

(10) Dispozițiile alineatelor precedente se

aplică în mod corespunzător și în cazul modificării sau ridicării controlului

judiciar."

În conținutul dispozițiilor art. 141 C.

proc. pen. a fost reglementată calea de atac împotriva încheierii pronunțate de

instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, astfel:

„(1) încheierea

dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune

luarea

unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii

preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea

arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de

inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de

la comunicare, pentru cei lipsă. încheierea prin care prima instanță sau

instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept

a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

(2)

Dosarul va fi înaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar

recursul se judecă în 3 zile. Instanța de recurs va restitui dosarul primei

instanțe în termen de 24 ore de la soluționare recursului.

(3)

Recursul declarat împotriva încheierii

prin care s-a dispus luarea

sau menținerea unei măsuri

preventive ori prin care s-a constatat

încetarea

de drept a arestării preventive nu este suspensiv de executare."

Din perspectiva tehnicii legislative

folosită de legiuitor în conținutul dispozițiilor art. 160

10

C. proc. pen. rezultă că revocarea

liberării

provizorii este o măsură procesuală complexă care poate fi

dispusă numai în cazurile expres prevăzute de

lege și ale căror condiții au

fost

evidențiate în mod concret, [alin. (1) al art. 160

10

],

având drept

consecință arestarea preventivă a învinuitului sau

inculpatului și emiterea unui nou mandat de arestare [alin. (3) al art. 160

10

].

Altfel spus, liberarea provizorie,

respectiv starea de libertate în care se află un învinuit sau inculpat, ce are un

caracter temporar, fiind dispusă în anumite condiții, poate fi revocată, numai

în cazurile prevăzute expres de legiuitor, constatate ca fiind incidente, de

către judecător, ca urmare, fie a descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu

au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie și care

justifică arestarea învinuitului sau inculpatului, deci a unui motiv obiectiv,

fie că învinuitul sau inculpatul nu respectă, cu rea-credință, obligațiile ce-i

revin potrivit art.

160

2

alin. (3) și (3

1

) și art. 160

4

alin. (2) sau încearcă

să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârșește din nou, cu intenție, o

infracțiune pentru care este urmărit sau judecat, deci motive subiective,

imputabile învinuitului sau inculpatului, consecința revocării liberării

provizorie,

concretizându-se în dispunerea

unei alte măsuri procesuale, restrictive de

libertate și anume arestarea

preventivă a învinuitului sau inculpatului, cu emiterea unui nou mandat de

arestare, ca act procedural, așa încât cele două măsuri - revocarea liberării

provizorii și arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului - sunt

indivizibile, conferind, astfel, un caracter complex instituției revocării

liberării provizorii.

Așadar, Înalta Curte consideră că, pe

de-o parte, nu s-ar putea verifica incidența cazurilor de revocare a liberării

provizorii, în mod distinct de luarea măsurii arestării preventive, care, la

rândul său presupune examinarea îndeplinirii unor condiții speciale și anume

cele prevăzute de art. 143 și art. 148 C. proc. pen., dar și cele generale,

inclusiv privind competența de judecare a acestei măsuri, în raport cu

infracțiunea pretins a fi comisă, iar pe de altă parte și față de faza

procesuală în care are loc posibilitatea revocării liberării provizorii și

anume, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății, care include,

atât judecata, în primă instanță, cât și în căile de atac, această

interpretare, decurgând din calitățile folosite de legiuitor chiar în

conținutul dispozițiilor art. 160

10

C. proc. pen., respectiv învinuit sau

inculpat.

Mai mult,

judecarea cererii de revocare a liberării provizorii și luarea

măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, în

situația constatării incidenței unuia din cazurile de revocare, nu poate avea

loc distinct de faza sau chiar stadiul procesual în care se află cauza,

deoarece prin finalitatea sa, revocarea liberării provizorii este o măsură

dispusă în scopul bunei desfășurări a procesului penal, indiferent de faza în

care acesta s-ar afla, ceea ce implică o examinare a tuturor condițiilor,

speciale, dar și generale ce guvernează judecata și căile de atac referitoare

la o asemenea cerere și în funcție de faza procesuală al fondului cauzei.

Astfel, Înalta Curte consideră că, în

cursul judecății, revocarea

liberării

provizorii și luarea măsurii arestării preventive a unui inculpat pot fi

dispuse,

în cauzele aflate la instanța de fond și la instanțele de apel și de recurs,

după verificarea și constatarea îndeplinirii condițiilor speciale

impuse de art. 160

10

și art. 143 și art.

148 C. proc. pen., dar și a celor generale, inclusiv de competența instanței

care dispune măsura

arestării.

În ceea ce privește, însă exercitarea

căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a revocat liberarea

provizorie în condițiile art. 160

10

alin. (4) și (5) C. proc. pen. corelat cu

art. 160

9

din același cod, acesta poate fi declarat, separat, numai

împotriva

încheierilor pronunțate de

instanța de fond și de instanța de apel, pe calea

interpretării

sistematice cu dispozițiile art. 141 C. proc. pen.

Așadar, recursul împotriva încheierii

prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii nu poate viza exclusiv

numai revocarea ci și luarea măsurii arestării preventive, deoarece, așa cum am

arătat cele două măsuri au caracter indivizibil, ceea ce atrage necesitatea

verificării condițiilor speciale, dar și generale referitoare la luarea măsurii

arestării preventive, urmând a se avea în vedere și stadiul procesual al

cauzei, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 141 C. proc. pen.,

însă pe calea interpretării sistematice.

În conținutul art. 141 C. proc. pen.,

legiuitorul a reglementat în mod concret calea de atac împotriva încheierii

pronunțată de instanță, în cursul judecății privind măsurile preventive,

respectiv a recursului separat, atunci când instanța de fond și instanța de

apel, prin încheiere au dispus luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea,

menținerea unei măsuri preventive.

Prin folosirea metodei logice de

interpretare, respectiv a raționamentului per a contrario a dispozițiilor art.

141 C. proc. pen., care se referă numai la calea de atac împotriva încheierilor

pronunțate de instanța de fond și instanța de apel, care pot dispune cu privire

la măsurile preventive în cursul judecății, așa cum s-a arătat mai sus, rezultă

că împotriva încheierii pronunțată de instanța de recurs, prin care s-ar

dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea,

menținerea unei măsuri preventive nu poate fi exercitat un recurs

separat,

așa încât încheierea pronunțată de instanța de recurs are

caracter definitiv.

În consecință, împotriva încheierii

pronunțată de instanța de recurs prin care aceasta a dispus liberarea

provizorie și a luat măsura arestării preventive a inculpatului nu se poate

exercita recurs separat, încheierea având caracter definitiv.

În

situația în care s-ar interpreta că și încheierea instanței de recurs,

prin care s-a dispus revocarea liberării provizorie este supusă

recursului separat, fără a se avea în vedere faza sau stadiul procesual al

cauzei în

care a fost formulată

cererea de revocare și fără a se ține cont de măsura arestării preventive ce se

ia odată ce a fost revocată liberarea provizorie, ar însemna, pe de-o parte, o

golire de conținut a controlului judiciar cu privire la o cerere de revocare a

liberării provizorii, care nu ar avea

legătură

cu cauza dedusă judecății, ceea ce ar fi de neconceput, deoarece

ar

lipsi de finalitate măsura, iar pe de altă parte s-ar încălca normele de

competență materială sub aspectul verificării judecății revocării liberării provizorii

și luării măsurii arestării preventive de o altă instanță de control judiciar,

în afara dublului grad de jurisdicție, decât instanța de control judiciar

căreia i-ar reveni competența corespunzătoare în raport cu instanța care s-a

pronunțat pe fondul cauzei.

Din analiza cauzei rezultă că prin

sentința penală nr. 534 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea,

pronunțată în dosarul nr. 1051/288/2006, în baza art. 334 C. proc. pen. s-au

respins cererile de schimbare a încadrărilor juridice a faptelor de trafic de

migranți formulate de inculpați, prin apărători.

În baza art. 71 alin. (2) din O.U.G.

nr. 105/2001 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost

condamnat inculpatul B.D., la 6 ani închisoare.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003

raportat la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost

condamnat același inculpat la 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza

art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele și

s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

S-au

aplicat inculpatului dispozițiile art. 57, art. 71 C. pen. raportat la

art. 64 lit. a)-c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

durata pedepsei, perioada reținerii și arestării preventive de la data de 28

februarie 2006 și până la data de 20 aprilie 2006, când inculpatul a fost pus

în libertate provizorie sub control judiciar, în baza încheierii penale nr. 656

din 19 aprilie 2006 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea ale cărei efecte se mențin și

în continuare.

Prin

aceeași sentință au mai fost condamnați și alți inculpați.

Împotriva sentinței arătate au declarat

apeluri Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea

și inculpații B.D. și D.M., ce au fost soluționate prin decizia penală nr.

23/A din 30 ianuarie 2008 pronunțată de

Tribunalul Vâlcea, secția penală,

în dosarul nr. 1051/288/2006.

Prin decizia menționată, în baza art.

379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă

Judecătoria

Râmnicu-Vâlcea și inculpații B.D. și D.M.,

împotriva sentinței penale

nr. 534 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, s-a desființat în parte

sentința în sensul că s-a înlăturat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64

lit. c) C. pen. pentru toți

inculpații. S-a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului D.M.

dispusă prin

încheierea din data de 12 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în

dosarul nr. 1051/288/2007 luară pe o perioadă de 30 de zile, care va curge de

la data punerii în executare efectivă a mandatului de arestare preventivă nr.

1/J din 12 decembrie 2007 emis de Tribunalul Vâlcea în temeiul dispozițiilor

art. 160

10

alin. (3) raportat la art.

160

a

, art. 143, art. 148 lit. f) și

art. 151 C. proc. pen. A fost menținut

restul dispozițiilor sentinței

apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul B.D. ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 1051/288/2006 la data

de 11 martie 2008.

Or, în contextul cauzei, Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a soluționat

cererea de revocare a liberării provizorii privind pe inculpatul B.D.,

formulată de Ministerul Public, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Vâlcea, ca instanță de

recurs,

deoarece aceasta era sesizată cu

judecarea recursului inculpatului B.D.

împotriva deciziei penale nr.

23/A din 30 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea, așa cum rezultă chiar din

încheierea pronunțată la data de 30 aprilie 2008, ce a fost recurată.

Astfel, în considerentele încheierii de

la 30 aprilie 2008, instanța de recurs face în mod expres mențiunea că „ ...

reține că inculpatul în cauză are calitatea de recurent în dosarul nr.

1051/288/2006 al Curții de Apel Pitești, prin recursul său fiind astfel

sesizată curtea, fapt pentru care cererea de față, a fost atașată la acest

dosar, fixându-se un prim termen de soluționare a recursului la data de 17

aprilie 2008, în prezent judecarea cauzei amânându-se pentru data de 19 iunie 2008."

De altfel, chiar din încheierea de la

17 aprilie 2008 din dosarul curții de apel cu nr. 1051/288/2006, având ca

obiect recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei mai sus arătate,

rezultă modalitatea în care instanța de recurs a fost sesizată cu cererea de

revocare a liberării provizorii privind pe

inculpat, respectiv „ De asemenea,

tot prin Serviciul Arhivă s-a mai

depus o adresă din partea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, prin care se

solicită revocarea liberării provizorii sub control judiciar față de inculpatul

B.D.." (fila 27 dosarul curții de apel).

În raport cu argumentele privind

interpretarea conținutului dispozițiilor legale prevăzute de art. 160

10

alin. (4) și (5) corelate cu art.

160

9

C. proc. pen. și cu

referire la art. 141 din același cod, pe calea interpretării sistematice și

având în vedere că, în contextul cauzei, prin încheierea de la 30 aprilie 2008,

Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a soluționat cererea de revocare a liberării provizorie privind pe inculpatul B.D.

și a dispus arestarea preventivă a acestuia, în condițiile arătate, ca instanță

de recurs, Înalta Curte constată că recursul exercitat separat de către

inculpat împotriva încheierii menționate, este inadmisibil.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit.

a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul

inculpat B.D. împotriva încheierii din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori

și de familie, pronunțată în dosar nr. 1051/288/2006.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurentul inculpat B.D. împotriva încheierii din 30 aprilie 2008 a

Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosar nr. 1051/288/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 iunie

2008.