ÎCCJ, decizie (scj.ro #84083)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84083) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Revocarea
liberării provizorii. Încheiere pronunțată de instanța de
recurs. Recurs. Inadmisibilitate
Cuprins pe materii:
Drept
procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte
măsuri procesuale. Măsurile preventive. Liberarea provizorie
Indice alfabetic:
Drept
procesual penal
-
revocarea liberării provizorii
C.
proc. pen.,
art. 141, art. 160
9
,
art. 160
10
Din
interpretarea sistematică a prevederilor art. 160
10
alin. (4)
și (5) C. proc. pen. și art. 160
9
din același cod
corelate cu art. 141 C. proc. pen., rezultă că încheierea prin care
instanța de recurs dispune revocarea liberării provizorii nu poate fi
atacată separat cu recurs, întrucât, revocând liberarea provizorie, instanța
de recurs dispune, prin aceeași încheiere, potrivit art. 160
10
alin. (3) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului. Încheierea
prin care instanța de recurs dispune luarea unei măsuri preventive nu
poate fi atacată separat cu recurs, față de conținutul
dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., în care legiuitorul a
statuat în mod expres că recursul poate fi exercitat numai împotriva
încheierii pronunțate în primă instanță și în
apel.
I.C.C.J., secția penală, decizia
nr. 2111 din 11 iunie 2008
Prin încheierea
din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, Secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în
dosarul nr. 1051/288/2006, în baza art. 160
10
alin. (1) lit. b) C.
proc. pen., s-a revocat liberarea provizorie sub control judiciar a
inculpatului B.D., dispusă prin încheierea nr. 656 din 19 aprilie 2006,
pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
În baza art. 160
10
alin. (3) raportat la art. 143, art. 148 alin.
(1) lit. f) și art. 149 C. proc. pen., s-a dispus arestarea
preventivă a inculpatului B.D., pe o perioadă de 30 de zile, începând
cu data punerii în executare a mandatului de arestare.
În baza art. 150 alin. (2) și art. 151 C. proc. pen., s-a dispus emiterea
unui nou mandat de arestare preventivă a inculpatului B.D.
Curtea de apel a reținut că, la 15 aprilie 2008, a fost
înregistrată cererea formulată de Direcția de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
-
Biroul Teritorial Vâlcea, privind
revocarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului B.D.
Examinând această cerere, curtea de apel a reținut că inculpatul
în cauză are calitatea de recurent în dosarul nr. 1051/288/2006 al
Curții de Apel Pitești.
Instanța a
constatat că, din procesul-verbal de constatare întocmit de organele de
poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean al
Poliției de Frontieră Constanța, a rezultat că, la 29
martie 2008, inculpatul B.D. a fost surprins în interiorul unui TIR cu
destinația Bulgaria, fapt ce denotă intenția celui în cauză
de a părăsi fraudulos teritoriul României, cu scopul de a se sustrage
de la judecată și eventual de la executarea pedepsei ce i se va
aplica.
Potrivit
dispozițiilor art. 160
10
alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,
liberarea provizorie poate fi revocată, dacă inculpatul nu
îndeplinește, cu rea-credință, obligațiile ce-i revin
potrivit art. 160
2
alin. (3) și (3
1
) și art.
160
4
alin. (2) C. proc. pen. sau încearcă să
zădărnicească aflarea adevărului ori
săvârșește din nou, cu intenție, o infracțiune pentru
care este urmărit și judecat.
Având în vedere datele cauzei, și anume faptul că inculpatul,
deși era în curs de cercetare judecătorească, cu
rea-credință, s-a sustras la chemarea instanței de recurs
și nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin potrivit art. 160
2
alin. (3) C. proc. pen. - în speță, obligația de a se prezenta
la instanță ori de câte ori este chemat (lit. b), să comunice
organelor judiciar orice schimbare de domiciliu (lit. d) și, deosebit de important
pentru soluționarea cauzei, să nu părăsească
teritoriul României decât în condițiile stabilite de organele judiciare
(lit. a), curtea de apel a dispus revocarea liberării provizorii sub
control judiciar a inculpatului B.D., intenția acestuia de a trece
fraudulos frontiera de stat fiind evidentă.
În conformitate cu dispozițiile art. 160
10
alin. (3) C. proc.
pen., avându-se în vedere nerespectarea cu rea-credință a
obligațiilor menționate și făcând aplicarea în cauză
și a prevederilor art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.
pen., întrucât în cauză pedeapsa prevăzută de lege este mai mare
de 4 ani pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului
și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului
prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, luând în
considerare și prevederile art. 149 C. proc. pen., s-a dispus arestarea
preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs
inculpatul.
Înalta Curte de
Casație și Justiție a pus în discuție, din oficiu, la
termenul de judecată din 11 iunie 2008, excepția
admisibilității recursului declarat, în raport cu dispozițiile
art. 160
10
alin. (4) și (5) C. proc. pen. corelate cu
dispozițiile art. 141 din același cod, privind calea de atac în cazul
măsurilor preventive, pe calea interpretării sistematice.
Examinând recursul
declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii din 30 aprilie 2008 a
Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze
cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr.
1051/288/2006, ca instanță de recurs, în raport cu excepția
pusă în discuție de către instanță, din oficiu, cu
privire la admisibilitatea recursului declarat, Înalta Curte de Casație
și Justiție constată că recursul recurentului inculpat este
inadmisibil.
În conținutul
dispozițiilor art. 160
10
C. proc. pen. referitoare la revocarea
liberării, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, cazurile când poate
fi revocată liberarea provizorie, precum și procedura judecării
acesteia, cu garanțiile procesuale și calea de atac ce poate fi
exercitată, cu arătarea procedurii de judecată a acesteia din
urmă, pe calea unei norme de trimitere la dispozițiile art. 160
9
C. proc. pen.
Conform alin. (3),
(4) și (5) ale art. 160
10
: „(3) În caz de revocare a
liberării provizorii, judecătorul dispune arestarea preventivă a
învinuitului sau inculpatului și emite un nou mandat de arestare.
(4) Împotriva
încheierii instanței prin care s-a dispus revocarea liberării
provizorii se poate face recurs.
(5)
Dispozițiile art. 160
9
se aplică în mod
corespunzător.”
Din perspectiva tehnicii legislative folosită de legiuitor în
conținutul dispozițiilor art. 160
10
C. proc. pen.
rezultă că revocarea liberării provizorii este o
măsură procesuală complexă care poate fi dispusă numai
în cazurile expres prevăzute de lege și ale căror condiții
au fost evidențiate în mod concret (alin. 1 al art. 160
10
),
având drept consecință arestarea preventivă a învinuitului sau
inculpatului și emiterea unui nou mandat de arestare (alin. 3 al art. 160
10
).
Altfel spus,
liberarea provizorie, respectiv starea de libertate în care se află un
învinuit sau inculpat, ce are un caracter temporar, fiind dispusă în
anumite condiții, poate fi revocată, numai în cazurile prevăzute
expres de legiuitor, constatate ca fiind incidente, de către
judecător, ca urmare fie a descoperirii unor fapte sau împrejurări ce
nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie și
care justifică arestarea învinuitului sau inculpatului, deci a unui motiv
obiectiv, fie că învinuitul sau inculpatul nu respectă, cu
rea-credință, obligațiile ce-i revin potrivit art. 160
2
alin. (3) și (3
1
) și art. 160
4
alin. (2) sau
încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori
săvârșește din nou, cu intenție, o infracțiune pentru
care este urmărit sau judecat, deci motive subiective, imputabile
învinuitului sau inculpatului, consecința revocării liberării
provizorie concretizându-se în dispunerea unei alte măsuri procesuale, restrictive
de libertate, și anume arestarea preventivă a învinuitului sau
inculpatului, cu emiterea unui nou mandat de arestare, ca act procedural,
așa încât cele două măsuri - revocarea liberării provizorii
și arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului - sunt
indivizibile, conferind, astfel, un caracter complex instituției
revocării liberării provizorii.
Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră
că, pe de-o parte, nu s-ar putea verifica incidența cazurilor de
revocare a liberării provizorii, în mod distinct de luarea măsurii
arestării preventive, care, la rândul său, presupune examinarea
îndeplinirii unor condiții speciale, și anume cele prevăzute în
art. 143 și art. 148 C. proc. pen., dar și cele generale, inclusiv
privind competența de judecare a acestei măsuri în raport cu
infracțiunea pretins a fi comisă, iar pe de altă parte și
față de faza procesuală în care are loc posibilitatea
revocării liberării provizorii, și anume fie în cursul urmăririi
penale, fie în cursul judecății, care include atât judecata în
primă instanță, cât și în căile de atac, această
interpretare decurgând din calitățile folosite de legiuitor chiar în
conținutul dispozițiilor art. 160
10
C. proc. pen.,
respectiv învinuit sau inculpat.
Mai mult, judecarea cererii de revocare a liberării provizorii și
luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului,
în situația constatării incidenței unuia din cazurile de
revocare, nu poate avea loc distinct de faza sau chiar stadiul procesual în
care se află cauza, deoarece prin finalitatea sa, revocarea liberării
provizorii este o măsură dispusă în scopul bunei
desfășurări a procesului penal, indiferent de faza în care
acesta s-ar afla, ceea ce implică o examinare a tuturor condițiilor,
speciale, dar și generale ce guvernează judecata și căile
de atac referitoare la o asemenea cerere și în funcție de faza
procesuală a fondului cauzei.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră
că, în cursul judecății, revocarea liberării provizorii
și luarea măsurii arestării preventive a unui inculpat pot fi
dispuse, în cauzele aflate la instanța de fond și la instanțele
de apel și de recurs, după verificarea și constatarea
îndeplinirii condițiilor speciale impuse de art. 160
10
și
art. 143 și art. 148 C. proc. pen., dar și a celor generale, inclusiv
de competența instanței care dispune măsura arestării.
În ceea ce privește, însă, exercitarea căii de atac a recursului
împotriva încheierii prin care s-a revocat liberarea provizorie în
condițiile art. 160
10
alin. (4) și (5) C. proc. pen.
corelat cu art. 160
9
din același cod, acesta poate fi declarat,
separat, numai împotriva încheierilor pronunțate de instanța de fond
și de instanța de apel, pe calea interpretării sistematice cu
dispozițiile art. 141 C. proc. pen.
Așadar, recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea
liberării provizorii nu poate viza exclusiv numai revocarea, ci și
luarea măsurii arestării preventive, deoarece cele două
măsuri au caracter indivizibil, ceea ce atrage necesitatea
verificării condițiilor speciale, dar și generale referitoare la
luarea măsurii arestării preventive, urmând a se avea în vedere
și stadiul procesual al cauzei, situație în care devin aplicabile dispozițiile
art. 141 C. proc. pen., însă pe calea interpretării sistematice.
În conținutul art. 141 C. proc. pen., legiuitorul a reglementat în mod
concret calea de atac împotriva încheierii pronunțată de
instanță în cursul judecății privind măsurile
preventive, respectiv a recursului separat, atunci când instanța de fond
și instanța de apel, prin încheiere, au dispus luarea, revocarea,
înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive.
Prin folosirea metodei logice de interpretare, respectiv a raționamentului
per a contrario, a dispozițiilor art. 141 C. proc. pen., care se
referă numai la calea de atac împotriva încheierilor pronunțate de
instanța de fond și instanța de apel, ce pot dispune cu privire
la măsurile preventive în cursul judecății, rezultă că
împotriva încheierii pronunțată de instanța de recurs, prin care
s-ar dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei
măsuri preventive nu poate fi exercitat un recurs separat, așa încât
încheierea pronunțată de instanța de recurs are caracter
definitiv.
În consecință, împotriva încheierii pronunțată de
instanța de recurs prin care aceasta a dispus liberarea provizorie și
a luat măsura arestării preventive a inculpatului nu se poate
exercita recurs separat, încheierea având caracter definitiv.
În situația în care s-ar interpreta că și încheierea
instanței de recurs, prin care s-a dispus revocarea liberării
provizorii, este supusă recursului separat, fără a se avea în
vedere faza sau stadiul procesual al cauzei în care a fost formulată
cererea de revocare și fără a se ține cont de măsura
arestării preventive ce se ia odată ce a fost revocată liberarea
provizorie, ar însemna, pe de-o parte, o golire de conținut a controlului
judiciar cu privire la o cerere de revocare a liberării provizorii, care
nu ar avea legătură cu cauza dedusă judecății, ceea ce
ar fi de neconceput, deoarece ar lipsi de finalitate măsura, iar pe de
altă parte s-ar încălca normele de competență materială
sub aspectul verificării judecății revocării liberării
provizorii și luării măsurii arestării preventive de o
altă instanță de control judiciar, în afara dublului grad de
jurisdicție, decât instanța de control judiciar căreia i-ar
reveni competența corespunzătoare în raport cu instanța care s-a
pronunțat pe fondul cauzei.
Din analiza cauzei
rezultă că, prin sentința penală nr. 534 din 6 iunie 2007 a
Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, inculpatul B.D. a fost condamnat în baza art.
71 alin. (2) din O. U. G. nr. 105/2001, modificată, cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen. și a art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323
C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar prin decizia nr. 23/A din
30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția
penală, au fost admise apelurile declarate de parchet și de inculpat,
înlăturându-se pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 alin. (1)
lit. c) C. pen. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, ce a
fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. 1051/288/2006.
Or, în contextul cauzei, Curtea de Apel Pitești, Secția penală
și pentru cauze cu minori și de familie, a soluționat cererea de
revocare a liberării provizorii privind pe inculpatul B.D., ca
instanță de recurs, deoarece aceasta era sesizată cu judecarea
recursului inculpatului B.D. împotriva deciziei penale nr. 23/A din 30 ianuarie
2008 a Tribunalului Vâlcea.
În raport cu argumentele privind interpretarea conținutului
dispozițiilor legale prevăzute în art. 160
10
alin. (4)
și (5) corelate cu art. 160
9
C. proc. pen. și cu referire
la art. 141 din același cod, pe calea interpretării sistematice
și având în vedere că, în contextul cauzei, prin încheierea de la 30
aprilie 2008, Curtea de Apel Pitești, Secția penală și
pentru cauze cu minori și de familie, a soluționat cererea de
revocare a liberării provizorie privind pe inculpatul B.D. și a
dispus arestarea preventivă a acestuia, ca instanță de recurs,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că
recursul exercitat separat de către inculpat împotriva încheierii
menționate este inadmisibil.
Față de aceste considerente, Înalta Curte de
Casație și Justiție, în baza art. 385
15
pct. 1 lit.
a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul
inculpat B.D.