ÎCCJ, decizie (scj.ro #84083)

Revocarea liberării provizorii. Încheiere pronunțată de instanța de recurs. Recurs. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive. Liberarea provizorie Indice alfabetic: Drept procesual penal - revocarea liberării provizorii C. proc. pen., art. 141, art. 160 9 , art. 160 10 Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 160 10 alin. (4) și (5) C. proc. pen. și art. 160 9 din același cod corelate cu art. 141 C. proc. pen., rezultă că încheierea prin care instanța de recurs dispune revocarea liberării provizorii nu poate fi atacată separat cu recurs, întrucât, revocând liberarea provizorie, instanța de recurs dispune, prin aceeași încheiere, potrivit art. 160 10 alin. (3) C. proc.

pen., arestarea preventivă a inculpatului. Încheierea prin care instanța de recurs dispune luarea unei măsuri preventive nu poate fi atacată separat cu recurs, față de conținutul dispozițiilor art. 141 alin. (1) C. proc. pen., în care legiuitorul a statuat în mod expres că recursul poate fi exercitat numai împotriva încheierii pronunțate în primă instanță și în apel. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2111 din 11 iunie 2008 Prin încheierea din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1051/288/2006, în baza art. 160 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a revocat liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului B.D., dispusă prin încheierea nr. 656 din 19 aprilie 2006, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În baza art. 160 10 alin. (3) raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 149 C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.D., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare. În baza art. 150 alin. (2) și art. 151 C. proc. pen., s-a dispus emiterea unui nou mandat de arestare preventivă a inculpatului B.D. Curtea de apel a reținut că, la 15 aprilie 2008, a fost înregistrată cererea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, privind revocarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului B.D. Examinând această cerere, curtea de apel a reținut că inculpatul în cauză are calitatea de recurent în dosarul nr. 1051/288/2006 al Curții de Apel Pitești.

Instanța a constatat că, din procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, a rezultat că, la 29 martie 2008, inculpatul B.D. a fost surprins în interiorul unui TIR cu destinația Bulgaria, fapt ce denotă intenția celui în cauză de a părăsi fraudulos teritoriul României, cu scopul de a se sustrage de la judecată și eventual de la executarea pedepsei ce i se va aplica. Potrivit dispozițiilor art. 160 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., liberarea provizorie poate fi revocată, dacă inculpatul nu îndeplinește, cu rea-credință, obligațiile ce-i revin potrivit art. 160 2 alin. (3) și (3 1 ) și art. 160 4 alin. (2) C. proc.

pen. sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârșește din nou, cu intenție, o infracțiune pentru care este urmărit și judecat. Având în vedere datele cauzei, și anume faptul că inculpatul, deși era în curs de cercetare judecătorească, cu rea-credință, s-a sustras la chemarea instanței de recurs și nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin potrivit art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen. - în speță, obligația de a se prezenta la instanță ori de câte ori este chemat (lit. b), să comunice organelor judiciar orice schimbare de domiciliu (lit. d) și, deosebit de important pentru soluționarea cauzei, să nu părăsească teritoriul României decât în condițiile stabilite de organele judiciare (lit. a), curtea de apel a dispus revocarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului B.D., intenția acestuia de a trece fraudulos frontiera de stat fiind evidentă.

În conformitate cu dispozițiile art. 160 10 alin. (3) C. proc. pen., avându-se în vedere nerespectarea cu rea-credință a obligațiilor menționate și făcând aplicarea în cauză și a prevederilor art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât în cauză pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, luând în considerare și prevederile art. 149 C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul. Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție, din oficiu, la termenul de judecată din 11 iunie 2008, excepția admisibilității recursului declarat, în raport cu dispozițiile art. 160 10 alin. (4) și (5) C. proc.

pen. corelate cu dispozițiile art. 141 din același cod, privind calea de atac în cazul măsurilor preventive, pe calea interpretării sistematice. Examinând recursul declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1051/288/2006, ca instanță de recurs, în raport cu excepția pusă în discuție de către instanță, din oficiu, cu privire la admisibilitatea recursului declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul recurentului inculpat este inadmisibil. În conținutul dispozițiilor art. 160 10 C. proc. pen.

referitoare la revocarea liberării, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, cazurile când poate fi revocată liberarea provizorie, precum și procedura judecării acesteia, cu garanțiile procesuale și calea de atac ce poate fi exercitată, cu arătarea procedurii de judecată a acesteia din urmă, pe calea unei norme de trimitere la dispozițiile art. 160 9 C. proc. pen. Conform alin. (3), (4) și (5) ale art. 160 10 : „(3) În caz de revocare a liberării provizorii, judecătorul dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului și emite un nou mandat de arestare. (4) Împotriva încheierii instanței prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii se poate face recurs. (5) Dispozițiile art. 160 9 se aplică în mod corespunzător.” Din perspectiva tehnicii legislative folosită de legiuitor în conținutul dispozițiilor art. 160 10 C. proc.

pen.

rezultă că revocarea liberării provizorii este o măsură procesuală complexă care poate fi dispusă numai în cazurile expres prevăzute de lege și ale căror condiții au fost evidențiate în mod concret (alin. 1 al art. 160 10 ), având drept consecință arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului și emiterea unui nou mandat de arestare (alin. 3 al art. 160 10 ). Altfel spus, liberarea provizorie, respectiv starea de libertate în care se află un învinuit sau inculpat, ce are un caracter temporar, fiind dispusă în anumite condiții, poate fi revocată, numai în cazurile prevăzute expres de legiuitor, constatate ca fiind incidente, de către judecător, ca urmare fie a descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie și care justifică arestarea învinuitului sau inculpatului, deci a unui motiv obiectiv, fie că învinuitul sau inculpatul nu respectă, cu rea-credință, obligațiile ce-i revin potrivit art. 160 2 alin. (3) și (3 1 ) și art. 160 4 alin. (2) sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârșește din nou, cu intenție, o infracțiune pentru care este urmărit sau judecat, deci motive subiective, imputabile învinuitului sau inculpatului, consecința revocării liberării provizorie concretizându-se în dispunerea unei alte măsuri procesuale, restrictive de libertate,

și anume arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, cu emiterea unui nou mandat de arestare, ca act procedural, așa încât cele două măsuri - revocarea liberării provizorii și arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului - sunt indivizibile, conferind, astfel, un caracter complex instituției revocării liberării provizorii. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că, pe de-o parte, nu s-ar putea verifica incidența cazurilor de revocare a liberării provizorii, în mod distinct de luarea măsurii arestării preventive, care, la rândul său, presupune examinarea îndeplinirii unor condiții speciale, și anume cele prevăzute în art. 143 și art. 148 C. proc.

pen., dar și cele generale, inclusiv privind competența de judecare a acestei măsuri în raport cu infracțiunea pretins a fi comisă, iar pe de altă parte și față de faza procesuală în care are loc posibilitatea revocării liberării provizorii, și anume fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății, care include atât judecata în primă instanță, cât și în căile de atac, această interpretare decurgând din calitățile folosite de legiuitor chiar în conținutul dispozițiilor art. 160 10 C. proc. pen., respectiv învinuit sau inculpat.

Mai mult, judecarea cererii de revocare a liberării provizorii și luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, în situația constatării incidenței unuia din cazurile de revocare, nu poate avea loc distinct de faza sau chiar stadiul procesual în care se află cauza, deoarece prin finalitatea sa, revocarea liberării provizorii este o măsură dispusă în scopul bunei desfășurări a procesului penal, indiferent de faza în care acesta s-ar afla, ceea ce implică o examinare a tuturor condițiilor, speciale, dar și generale ce guvernează judecata și căile de atac referitoare la o asemenea cerere și în funcție de faza procesuală a fondului cauzei.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că, în cursul judecății, revocarea liberării provizorii și luarea măsurii arestării preventive a unui inculpat pot fi dispuse, în cauzele aflate la instanța de fond și la instanțele de apel și de recurs, după verificarea și constatarea îndeplinirii condițiilor speciale impuse de art. 160 10 și art. 143 și art. 148 C. proc. pen., dar și a celor generale, inclusiv de competența instanței care dispune măsura arestării. În ceea ce privește, însă, exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a revocat liberarea provizorie în condițiile art. 160 10 alin. (4) și (5) C. proc. pen. corelat cu art. 160 9 din același cod, acesta poate fi declarat, separat, numai împotriva încheierilor pronunțate de instanța de fond și de instanța de apel, pe calea interpretării sistematice cu dispozițiile art. 141 C. proc.

pen. Așadar, recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii nu poate viza exclusiv numai revocarea, ci și luarea măsurii arestării preventive, deoarece cele două măsuri au caracter indivizibil, ceea ce atrage necesitatea verificării condițiilor speciale, dar și generale referitoare la luarea măsurii arestării preventive, urmând a se avea în vedere și stadiul procesual al cauzei, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 141 C. proc. pen., însă pe calea interpretării sistematice. În conținutul art. 141 C. proc. pen., legiuitorul a reglementat în mod concret calea de atac împotriva încheierii pronunțată de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive, respectiv a recursului separat, atunci când instanța de fond și instanța de apel, prin încheiere, au dispus luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive.

Prin folosirea metodei logice de interpretare, respectiv a raționamentului per a contrario, a dispozițiilor art. 141 C. proc. pen., care se referă numai la calea de atac împotriva încheierilor pronunțate de instanța de fond și instanța de apel, ce pot dispune cu privire la măsurile preventive în cursul judecății, rezultă că împotriva încheierii pronunțată de instanța de recurs, prin care s-ar dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive nu poate fi exercitat un recurs separat, așa încât încheierea pronunțată de instanța de recurs are caracter definitiv. În consecință, împotriva încheierii pronunțată de instanța de recurs prin care aceasta a dispus liberarea provizorie și a luat măsura arestării preventive a inculpatului nu se poate exercita recurs separat, încheierea având caracter definitiv.

În situația în care s-ar interpreta că și încheierea instanței de recurs, prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii, este supusă recursului separat, fără a se avea în vedere faza sau stadiul procesual al cauzei în care a fost formulată cererea de revocare și fără a se ține cont de măsura arestării preventive ce se ia odată ce a fost revocată liberarea provizorie, ar însemna, pe de-o parte, o golire de conținut a controlului judiciar cu privire la o cerere de revocare a liberării provizorii, care nu ar avea legătură cu cauza dedusă judecății, ceea ce ar fi de neconceput, deoarece ar lipsi de finalitate măsura, iar pe de altă parte s-ar încălca normele de competență materială sub aspectul verificării judecății revocării liberării provizorii și luării măsurii arestării preventive de o altă instanță de control judiciar, în afara dublului grad de jurisdicție, decât instanța de control judiciar căreia i-ar reveni competența corespunzătoare în raport cu instanța care s-a pronunțat pe fondul cauzei.

Din analiza cauzei rezultă că, prin sentința penală nr. 534 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, inculpatul B.D. a fost condamnat în baza art. 71 alin. (2) din O. U. G. nr. 105/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar prin decizia nr. 23/A din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția penală, au fost admise apelurile declarate de parchet și de inculpat, înlăturându-se pedeapsa accesorie prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. 1051/288/2006.

Or, în contextul cauzei, Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a soluționat cererea de revocare a liberării provizorii privind pe inculpatul B.D., ca instanță de recurs, deoarece aceasta era sesizată cu judecarea recursului inculpatului B.D. împotriva deciziei penale nr. 23/A din 30 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea. În raport cu argumentele privind interpretarea conținutului dispozițiilor legale prevăzute în art. 160 10 alin. (4) și (5) corelate cu art. 160 9 C. proc. pen. și cu referire la art. 141 din același cod, pe calea interpretării sistematice și având în vedere că, în contextul cauzei, prin încheierea de la 30 aprilie 2008, Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a soluționat cererea de revocare a liberării provizorie privind pe inculpatul B.D.

și a dispus arestarea preventivă a acestuia, ca instanță de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul exercitat separat de către inculpat împotriva încheierii menționate este inadmisibil. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat B.D.