ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 316/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 5 pronunțată în ședință publică la 12 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petenta inculpată B.R . Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele considerente: Prin încheierea de ședință nr. 17/ F din Camera de Consiliu, din data de 8 decembrie 2006, în dosarul nr. 10596/2/2006 al Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus în temeiul art. 148 lit. b), d) și f) C. proc.

pen., arestarea preventivă a inculpatei pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. l78/2000, cu modificările și completările ulterioare și la art. 7 alin. (1) din aceeași lege specială, precum și a infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. iar, prin decizia penală nr. 8 din 4 ianuarie 2007 I.C.C.J., secția penală, a dispus prelungirea duratei stării de arest preventiv pe perioada 6 ianuarie 2007 – 4 februarie 2007, inclusiv. Curtea a apreciat că dispozițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., conțin condiții de admisibilitate și nu de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv alin. (1) cuprinde o condiție pozitivă cu privire la fapta penală, în sensul că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor din culpă sau în cazul infracțiunilor intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 18 ani, în timp ce alin. (2) se referă la condițiile negative și anume liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată atunci când, printre altele, există date că inculpatul va încerca zădărnicirea adevărului, prin influențarea unor martori, ori unul dintre temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv îl constituie dispozițiile art. 148 lit. b) C. proc.

pen., privind existența unor date că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului, prin influențarea unor martori. Instanța a reținut că inculpata încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, să influențeze martorii, să-și găsească un susținător care să intervină în cercetările penale de la D.N.A., făcând referire la toate probele existente în cauză în acest sens. S-a concluzionat că verificarea periodică a existenței temeiurilor arestării preventive a intrat în puterea lucrului judecat până la data de 4 februarie 2007, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost introdusă la data de 11 ianuarie 2007, Curtea reținând că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 160 2 alin. (2) C. proc.

pen., atâta timp cât s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă că nu a încetat temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, susținând că în mod greșit instanța a respins cererea ca fiind inadmisibilă, deoarece condițiile prevăzute de alin. (2) al art. 160 2 C. proc. pen., sunt condiții de fond și nu admisibilitate a cererii. Recursul este fondat. Examinarea și admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie este prevăzută de art. 160 8 C. proc. pen., face parte din dispozițiile comune în cadrul Secțiunii V a Codului de procedură penală, privind liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune.

Este real că, în cazul cererilor de liberare provizorie într-o primă fază se efectuează verificări dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia, iar în a doua fază se soluționează cererea după ascultarea învinuitului sau inculpatului, verificându-se îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, referitoare la temeinicia acesteia. În mod greșit instanța a respins cererea ca inadmisibilă, considerând că art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., cuprinde condiții de admisibilitate în principiu a cererii. Condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art. 160 6 C. proc. pen. și care fac parte din „Dispoziții comune” ale secțiunii Codului de procedură penală deja menționată.

De regulă, o cerere poate fi inadmisibilă ori de câte ori nu este obiectiv încuviințată de lege, când lipsește legitimitatea subiectivă a celui care o folosește sau atunci când din datele cauzei rezultă inutilitatea ei funcțională în sensul că nu poate produce efectele pe care legea a înțeles să i le atribuie în cazul respectiv. În cauză, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este obiectiv acordată, persoana care a folosit-o este una din persoanele cărora legea le conferă beneficiul acesteia (art. 160 6 C. proc. pen.) ea are pertinența funcțională întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părții, aceasta neputând fi inadmisibilă, toate cerințele legale care creează limitele admisibilității sunt satisfăcute.

Este adevărat că și autoritatea de lucru judecat face inadmisibilă o cerere, deoarece existența autorității lucrului judecat împiedică din punct de vedere legal ca aceeași hotărâre să facă obiectul unei noi verificări. În cauză, instanța verificând una din condițiile privind temeinicia cererii de liberare provizorie de control judiciar, cea prevăzută de art. 160 2 (2) C. proc. pen., care a concluzionat că operează autoritatea de lucru judecat, față de împrejurarea că în cazul cererii de prelungire a duratei stării de arest preventiv s-a pronunțat o hotărâre definitivă, reținându-se că nu a încetat temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în sensul că există date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorului, făcând referire la probele din dosar.

Pentru existența autorității lucrului judecat este necesară identitatea de obiect, cauză și persoană. Cele două cereri au obiect diferit și finalitate diferită: Cererea de prelungire a duratei arestării preventive în cazul admiterii are ca finalitate privarea de libertate, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar are ca finalitate punerea în libertate a inculpatului în cazul admiterii ei. Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.

Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul a invederat regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune [(art. 5 alin. (5) C. proc. pen.)]. Prin interpretarea textelor de lege instanța a îngrădit dreptul părții de a formula o astfel de cerere în tot cursul procesului penal. Respingând, ca inadmisibilă, cererea, hotărârea este supusă casării conform cazului prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențială, de natură să garanteze dreptul părții.

Condițiile prevăzute de art. 160 2 C. proc. pen., se analizează în cadrul fazei de soluționare a cererii de liberare provizorie și nu în cadrul fazei verificării condițiilor admisibilității în principiu. Examinarea cererii urmează a se face în condiții de contradictorialitate, întrucât art. 160 8a alin. (1) C. proc. pen., precizează că soluționarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului și cele ale procurorului, respectându-se dreptul esențial al inculpatei de a da declarație, cunoscut fiind că nici o fază a procesului penal nu se poate înfăptui fără o realizare consecventă și corespunzătoare a dreptului la apărare, acest principiu nefiind de parțială aplicabilitate.

În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul inculpatei, va casa hotărârea atacată și va dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, operând cazul de casare menționat. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata B.R. împotriva încheierii nr. 5 din 12 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar nr. 256/2/2007. Casează încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2007.