ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3657/2007

Prin încheierea din 6 iulie 2007, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatei B.A., aflată în Penitenciarul Bacău, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru a dispune astfel, instanța de fond, în urma unei analize minuțioase, a concluzionat că menținerea stării de arest preventiv este justificată de buna desfășurare în continuare a procesului penal și de neschimbarea temeiurilor care au determinat arestarea inculpatei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, solicitând revocarea măsurii arestării preventive. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, respectiv, măsura obligării inculpatei de a nu părăsi țara. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că a trecut o perioadă de 10 luni și jumătate de la data când inculpata a fost arestată, timp suficient pentru o persoană care nu prezintă pericol social concret și este în vârstă de 57 ani. În cauză cercetarea penală este avansată și se apreciază că nu mai există pericol social concret. Recursul nu este fondat.

Pentru a menține măsura arestării preventive, instanța de fond a reținut în mod corect că între momentul ultimei mențineri a arestării preventive și data pronunțării încheierii atacate cu prezentul recurs nu au fost administrate probe care să infirme în tot sau în cea mai mare parte, presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit faptele pentru care a fost trimisă în judecată.

Instanța de fond a analizat dacă subzistă indicii temeinice pentru menținerea măsurii arestării preventive și a reținut, în mod justificat că, în cauză, autodenunțurile, declarațiile făptuitorilor, declarațiile martorilor, înscrisurile depuse la dosar, notele de redare a dialogului ambiental interceptat, procesul-verbal de recunoaștere a inculpatei după fotografii, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, planșa fotografică, interceptările audio și video, constituie cel puțin indicii temeinice că inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Din prevederile Convenției Europene una din ideile generale care se degajă este ca privațiunea de libertate să fie limitată în timp, în așa fel încât, până la soluționarea definitivă a cauzelor penale, măsurile de prevenție să aibă o durată cât mai scurtă.

Instanța de fond, la aprecierea termenului rezonabil a avut în vedere atât complexitatea cauzei cât și comportamentul inculpatei. Inculpata s-a comportat în timpul procesului penal de așa manieră încât să pericliteze eficacitatea activități judiciare, să îngreuneze stabilirea adevărului. Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpata a încercat să se sustragă, aceasta mutându-se la o adresă pe care nu a adus-o la cunoștința organelor de urmărire penală, deși avea obligația să o facă.

Organele de anchetă i-au comunicat inculpatei în repetate rânduri că pe numele ei s-au emis mandate de aducere la D.N.A., aceasta a refuzat să comunice cu polițiștii și să deschidă ușa apartamentului care a fost supravegheat în permanență până la data de 24 august 2006. După declanșarea anchetei penale a încercat să se folosească de autoritatea ce i-o conferă calitatea de magistrat procuror pentru a exercita presiuni asupra persoanelor care au denunțat-o și a martorilor, încercând „să-i învețe” ce să declare în fața organelor judiciare. Pentru a evita inconveniente de felul celor enumerate mai sus, menținerea măsurii arestării preventive este un mijloc care asigură eficiența procesului penal.

Instanța de fond a făcut o corectă analiză a pericolului social pentru ordinea publică, a cărui existență, în adevăr, poate rezulta între altele și din gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite de inculpată, reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni și din posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Această măsură se impune a fi menținută cu atât mai mult, față de împrejurarea că inculpata deși avea capacitatea și pregătirea necesară să conștientizeze că prin adoptarea unei atitudini procesuale contrară normelor legale, care sfidează ordinea și relațiile sociale normale, poate avea consecințe pe plan procesual, respectiv intervenția reală și efectivă a unei măsuri procesuale, în cauză ivindu-se situații a căror evitare impune luarea lor.

În consecință, măsura preventivă luată, arestarea inculpatei, nu se impune a fi nici revocată și nici înlocuită. În temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A. împotriva încheierii din 6 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în dosarul nr. 4492/33/2006. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2007.