ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3657/2007

Prin încheierea din 6 iulie

2007, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen.,

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a menținut starea de arest

preventiv a inculpatei B.A., aflată în Penitenciarul Bacău, trimisă în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută

de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 (cu modificările și completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond, în urma unei analize minuțioase, a concluzionat că menținerea

stării de arest preventiv este justificată de buna desfășurare în continuare a

procesului penal și de neschimbarea temeiurilor care au determinat arestarea

inculpatei.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs inculpata, solicitând revocarea măsurii arestării preventive.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă

măsură preventivă, respectiv, măsura obligării inculpatei de a nu părăsi țara.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a susținut că a trecut o perioadă de 10 luni și jumătate de la data când

inculpata a fost arestată, timp suficient pentru o persoană care nu prezintă

pericol social concret și este în vârstă de 57 ani.

În cauză cercetarea penală

este avansată și se apreciază că nu mai există pericol social concret.

Recursul nu este fondat.

Pentru a menține măsura

arestării preventive, instanța de fond a reținut în mod corect că între

momentul ultimei mențineri a arestării preventive și data pronunțării

încheierii atacate cu prezentul recurs nu au fost administrate probe care să

infirme în tot sau în cea mai mare parte, presupunerea rezonabilă că inculpata

a săvârșit faptele pentru care a fost trimisă în judecată.

Instanța de fond a analizat

dacă subzistă indicii temeinice pentru menținerea măsurii arestării preventive

și a reținut, în mod justificat că, în cauză, autodenunțurile, declarațiile

făptuitorilor, declarațiile martorilor, înscrisurile depuse la dosar, notele de

redare a dialogului ambiental interceptat, procesul-verbal de recunoaștere a

inculpatei după fotografii, procesul-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante, planșa fotografică, interceptările audio și video, constituie cel

puțin indicii temeinice că inculpata a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Din prevederile Convenției

Europene una din ideile generale care se degajă este ca privațiunea de

libertate să fie limitată în timp, în așa fel încât, până la soluționarea

definitivă a cauzelor penale, măsurile de prevenție să aibă o durată cât mai

scurtă.

Instanța de fond, la

aprecierea termenului rezonabil a avut în vedere atât complexitatea cauzei cât

și comportamentul inculpatei. Inculpata s-a comportat în timpul procesului

penal de așa manieră încât să pericliteze eficacitatea activități judiciare, să

îngreuneze stabilirea adevărului.

Astfel, în cursul urmăririi

penale, inculpata a încercat să se sustragă, aceasta mutându-se la o adresă pe

care nu a adus-o la cunoștința organelor de urmărire penală, deși avea

obligația să o facă. Organele de anchetă i-au comunicat inculpatei în repetate

rânduri că pe numele ei s-au emis mandate de aducere la D.N.A., aceasta a

refuzat să comunice cu polițiștii și să deschidă ușa apartamentului care a fost

supravegheat în permanență până la data de 24 august 2006.

După declanșarea anchetei

penale a încercat să se folosească de autoritatea ce i-o conferă calitatea de

magistrat procuror pentru a exercita presiuni asupra persoanelor care au

denunțat-o și a martorilor, încercând „să-i învețe” ce să declare în fața

organelor judiciare.

Pentru a evita inconveniente

de felul celor enumerate mai sus, menținerea măsurii arestării preventive este

un mijloc care asigură eficiența procesului penal.

Instanța de fond a făcut o

corectă analiză a pericolului social pentru ordinea publică, a cărui existență,

în adevăr, poate rezulta între altele și din gradul de pericol social al

infracțiunii săvârșite de inculpată, reacția publică la comiterea unei astfel

de infracțiuni și din posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte

persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor

astfel de fapte.

Această măsură se impune a

fi menținută cu atât mai mult, față de împrejurarea că inculpata deși avea

capacitatea și pregătirea necesară să conștientizeze că prin adoptarea unei

atitudini procesuale contrară normelor legale, care sfidează ordinea și

relațiile sociale normale, poate avea consecințe pe plan procesual, respectiv

intervenția reală și efectivă a unei măsuri procesuale, în cauză ivindu-se

situații a căror evitare impune luarea lor.

În consecință, măsura

preventivă luată, arestarea inculpatei, nu se impune a fi nici revocată și nici

înlocuită.

În temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va fi obligată recurenta la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpata B.A. împotriva încheierii din 6 iunie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în dosarul nr. 4492/33/2006.

Obligă recurenta inculpată

la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 iulie 2007.