ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2391/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2391/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 52

din 28 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 4492/33/2006,

s-a dispus:

Condamnarea inculpatei B.A,

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută

și pedepsită de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa

principală de 4 ani închisoare.

S-a aplicat aceleiași

inculpate, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2

ani.

S-a interzis inculpatei B.A.,

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a

fost computată din pedeapsa principală aplicată, durata reținerii și arestării

preventive de la data de 24 august 2006 la zi.

În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatei.

Prin aceeași sentință s-a

dispus condamnarea inculpatului B.Ș., pentru săvârșirea infracțiunii de

complicitate la luare de mită în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.

26 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa

principală de 3 ani închisoare.

S-a aplicat aceluiași

inculpat, pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de un

an.

În baza art. 81 C. pen., s-a

dispus suspendarea condiționată a pedepsei principale pe durata unui termen de

încercare de 5 ani fixat în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc.

pen., s-a atras atenția inculpatului B.Ș. asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat din pedeapsa principală aplicată inculpatului, durata reținerii din

data de 4 septembrie 2006.

S-a constatat că prin

încheierea din data de 2 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de apel Cluj, s-a

menținut în cursul judecății, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

țara, luată față de inculpatul B.Ș.

În baza art. 19 din Legea nr.

78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (5) C. proc. pen., a fost obligată

inculpata B.A. să restituie următoarele sume de bani, ce au format obiectul

mitei, după cum urmează:

- 350 lire sterline către A.M.;

- 400 euro către G.D.;

- 300 euro către A.G.;

- 700 euro către Ț.V.;

- 500 euro către A.I.;

- 1000 euro către M.O.;

- 500 euro către C.I.

S-a constatat că suma de 500

euro reprezentând mita oferită de M.A. a fost recuperată.

Pentru a se pronunța astfel

prima instanță a reținut în esență, că inculpata B.A. în calitate de

prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești, județul

Maramureș, în perioada aprilie 2003 – aprilie 2006, în mod repetat, în baza

aceleiași rezoluții infracționale a pretins și primit diferite sume de bani în

valută de la opt persoane, care s-au autodenunțat, pe care le cerceta penal

pentru infracțiuni de trecere frauduloasă a frontierei, la regimul circulației

pe drumurile publice sau pentru infracțiunea de uz de fals, promițându-le că în

schimbul banilor, va dispune netrimiterea în judecată a acestora.

În sarcina inculpatului B.Ș.

s-a reținut că în perioada aprilie 2004 – aprilie 2006, în mod repetat și în

baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat-o cu intenție pe inculpata B.A.,

al cărei soț este, să primească mită de la denunțătorii A.I. și M.A.,

intermediind preluarea banilor pretinși de inculpată pentru soluționarea

favorabilă a dosarelor penale în care denunțătorii erau cercetați.

În considerentele sentinței

penale instanța de fond, a redat pe larg situația de fapt stabilită pe baza

probelor administrate în cauză, referindu-se punctual la împrejurările în care

s-a consumat fiecare act de executare al infracțiunii continuate de luate de

mită și respectiv complicitate la această infracțiune, prevăzută de art. 254 alin.

(1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv art. 26 raportat la art. 254 alin.

(1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanță a apreciat că

situația de fapt reținută a rezultat cu certitudine în urma coroborării

probelor administrate în cauză, pe care le-a analizat amănunțit în cuprinsul

hotărârii.

Cu privire la atitudinea

procesuală a inculpaților instanța a constatat că aceștia au negat constant

săvârșirea faptelor pentru care au fost acuzați, iar inculpata B.A. în

încercarea sa de a se disculpa a exercitat presiuni directe sau indirecte

asupra denunțătorilor în scopul modificării declarațiilor acestora în favoarea

sa, precum și acțiuni de influențare a martorilor.

Pe de altă parte, inculpatul

B.Ș. în apărarea sa a susținut că suma de bani primită de la denunțătorul M.A.

ar fi reprezentat contravaloarea cazării acestuia la pensiunea turistică din

Vișeul de Sus, apărare însă infirmată de declarațiile denunțătorului coroborate

cu înregistrările audio-video efectuate în cauză.

Inculpatul B.Ș. a mai

susținut în fața primei instanțe că ar fi fost lipsit de discernământ în

momentul preluării sumelor de bani de la cei doi denunțători, A.I. și M.A.,

astfel că instanța a încuviințat efectuarea unei noi expertize psihiatrice care

să stabilească dacă inculpatul B.Ș. a avut discernământul păstrat în momentul

comiterii faptelor, expertiză ale cărei concluzii au fost avizate de C.S.M.L.

și care a stabilit că inculpatul a păstrat capacitatea psihică de apreciere

critică asupra conținutului și consecințelor negative ale faptelor pentru care

este judecat.

Instanța de fond a constatat

că apărările inculpaților nu pot fi primite și le-a înlăturat, motivând în

fiecare caz în parte această măsură și a apreciat ca fiind edificatoare în

aflarea adevărului declarațiile martorilor denunțători care au avut calitatea

de persoane cercetate penal de către inculpata B.A. și care i-au oferit mită

acesteia în scopul obținerii unor soluții de netrimitere în judecată, pe care

inculpata în calitatea sa de procuror avea a le dispune în cauzele respective,

coroborate cu declarațiile celorlalți martori audiați și pe care instanța îi

nominalizează făcând referire la aspectele învederate de aceștia.

Au mai fost considerate ca

relevante sub aspect probatoriu înregistrările ambientale și interceptările

convorbirilor telefonice, dar și datele rezultate din dosarele de urmărire

penală instrumentate de inculpata B.A., dosare în care denunțătorii erau

cercetați.

Cât privește pedepsele pe

care le-a aplicat inculpaților instanța a avut în vedere la individualizarea

acestora toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., orientându-se, în ceea

ce o privește pe inculpata B.A. spre o pedeapsă cu executare în regim de

detenție, apreciind că doar în acest mod pedeapsa aplicată inculpatei este aptă

să asigure constrângerea acesteia dar și prevenția generală, iar cu privire la

inculpatul B.Ș. a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi

realizat și fără executare, dispunând suspendarea condiționată pe durata unui

termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.

Împotriva sentinței penale

pronunțată de prima instanță au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Bacău și inculpații B.A. și B.Ș.

În recursul său parchetul a

criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectele:

- greșitei obligări a

inculpatei B.A. la restituirea sumei de 500 Euro către denunțătorul A.I., pe de

o parte pentru că la comiterea faptei a participat și inculpatul B.Ș. iar pe de

altă parte pentru că suma de bani nu a fost identificată în prezent în

patrimoniul inculpatei;

- omisiunii instanței de a

aplica inculpatei B.A. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.;

- greșitei individualizări a

modului de executare a pedepsei aplicate inculpatului B.Ș.

În dezvoltarea motivelor de

recurs ale parchetului s-a susținut că instanța a procedat greșit și cu privire

la restituirea sumelor de bani și către ceilalți denunțători, deoarece nici în

cazul acestora sumele de bani primite de inculpată nu s-au regăsit în

patrimoniul acesteia, astfel că se impunea obligarea la plata unei sume de bani

echivalente.

În motivele de recurs

formulate de inculpații B.A. și B.Ș. aceștia au criticat sentința penală

pronunțată de prima instanță pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în

mare parte susținerile invocate și în faza judecării în fond a cauzei.

În esență, recurenții

inculpați au reproșat primei instanțe că nu s-a pronunțat asupra probelor

administrate în apărare, ignorându-le; și că a rezolvat greșit cereri esențiale

de natură să le garanteze drepturile și să influențeze soluția procesului.

Criticile invocate în fața

primei instanțe cu privire la încălcarea unor dispoziții procedurale pe

parcursul urmăririi penale au fost reluate de către apărarea inculpaților, care

a susținut în esență, că o mare parte din probele pe care s-a bazat acuzarea au

fost efectuate nelegal astfel că se impune a fi înlăturate, iar pe de altă

parte probatoriul administrat în apărarea inculpaților „a demontat fiecare

autodenunț în parte”, astfel că în opinia apărării se impune achitarea

inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

Examinând hotărârea atacată,

respectiv actele și lucrările de la dosar în raport cu criticile invocate cât

și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată, că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Bacău este în parte întemeiat, pentru

motivele și în limitele ce urmează a fi arătate, iar recursurile formulate de

inculpați sunt nefondate.

Cât privește primul motiv de

recurs invocat de parchet referitor la greșita aplicare în cauză a

dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (5) C.

pen., este de arătat că într-adevăr prima instanță în mod nelegal a dispus

obligarea exclusivă a inculpatei B.A. la restituirea unei sume de 500 Euro

către denunțătorul A.I. în condițiile în care s-a dovedit că și inculpatul B.Ș.

a participat la săvârșirea faptei în calitate de complice, iar pe de altă parte

obligarea inculpatei B.A. la restituirea către denunțători a sumelor de bani

care au constituit obiectul infracțiunii de luare de mită apare de asemenea ca

o soluție nelegală în măsura în care sumele respective nu s-au găsit, situație

în care instanța trebuia să dispună obligarea inculpatei la plata sumelor în

valută sau a contravalorii acestora în lei la momentul efectuării plății.

Neprocedând astfel instanța

de fond a pronunțat sub aceste aspecte o hotărâre nelegală care urmează a fi

casată în parte și a se dispune în consecință.

Referitor la celelalte

motive de recurs invocate de parchet, respectiv omisiunea aplicării inculpatei

B.A. a pedepsei complementare a interzicerii exercițiului dreptului prevăzut de

art. 64 lit. c) C. pen. și greșita individualizare a modului de executare a

pedepsei aplicate inculpatului B.Ș., este de observat că potrivit art. 65 alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor condamnarea definitivă a uneia dintre aceste persoane pentru

săvârșirea unei infracțiuni atrage eliberarea acestuia din funcția respectivă,

iar până la soluționarea definitivă a cauzei magistratul este suspendat din

funcție potrivit art. 62 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, astfel încât

aplicarea față de inculpata B.A. și a pedepsei complementare a interzicerii

dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., ar fi într-adevăr lipsită de

eficacitate juridică.

Cu privire la aplicarea față

de inculpatul B.Ș. a dispozițiilor art. 81 C. pen., respectiv suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare constată, că la

individualizarea modului de executare a sancțiunii, instanța fondului a avut în

vedere criteriile impuse de art. 72 C. pen., cărora le-a acordat eficiența

cuvenită, respectiv circumstanțele reale ale comiterii faptelor, contribuția

inculpatului, participarea sa la numai două acte materiale, dar și

circumstanțele personale ale acestuia, în special starea de sănătate precară

dovedită cu actele medicale existente la dosar.

Ca urmare, instanța a

apreciat în mod justificat că în cazul inculpatului B.Ș. scopul pedepsei astfel

cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi realizat și fără executarea

acesteia, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.,

referitor la revocarea beneficiului suspendării condiționate.

Referitor la recursurile

declarate de inculpați, care vizează atât nelegalitatea cât și netemeinicia

hotărârii atacate, Înalta Curte constată, că motivele de casare invocate de

recurenți nu pot fi primite.

Susținerea acestora în

sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în

apărarea lor, ignorându-le nu este reală.

Instanța a analizat toate

probele administrate, în ansamblul lor și coroborându-le a stabilit pe baza

acestora situația de fapt, formându-și convingerea cu privire la vinovăția

inculpaților potrivit principiului liberei aprecieri a probelor consacrat prin

dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

Cât privește celelalte

critici invocate de recurenți se constată, că acestea vizează obținerea

nelegală a unor mijloace de probă, aspecte învederate de apărarea inculpaților

și cu ocazia judecării cauzei în fond și care au format obiectul preocupării

instanței care de altfel s-a pronunțat asupra acestora.

Aprecierea instanței cu

privire la valoarea probantă a flagrantului organizat la data de 26 aprilie

2006 este întemeiată.

Potrivit art. 467 – art. 470

C. proc. pen., procedura specială de urmărire penală a infracțiunii flagrante

începe cu întocmirea procesului-verbal în care se consemnează cele constatate

cu privire la fapta săvârșită și la persoana celui care a comis-o, cercetarea

penală fiind simplificată.

În acest caz organul de

urmărire penală întocmește proces-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante, care, chiar dacă nu cuprinde dispoziția de începere a urmăririi

penale, îndeplinește sarcinile acesteia în sensul că organul de urmărire se

învestește cu efectuarea urmăririi penale, iar persoana urmărită devine

învinuit, aceasta fiind și explicația pentru care legiuitorul a folosit

noțiunea de învinuit atunci când s-a referit la consemnarea în procesul-verbal

de constatare a infracțiunii flagrante a declarației acestei persoane.

Așa fiind, critica

recurentului inculpat B.Ș. cu privire la nelegala obținere a acestei probe care

implică, în opinia sa, înlăturarea acesteia din ansamblul probator administrat

în cauză, nu poate fi primită.

Referitor la critica care

vizează nelegalitatea interceptărilor și înregistrărilor efectuate în cauză se

constată, că dispozițiile art. 91

1

și 91

2

C. proc. pen.,

au fost respectate, autorizarea interceptărilor audio-video nefiind

condiționată de începerea urmăririi penale ci doar de existența unor indicii

temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unor infracțiuni pentru care

urmărirea penală se efectuează din oficiu.

Dealtfel, în cauză așa cum a

reținut și instanța de fond, ordonanța procurorului din 26 aprilie 2006 dispusă

în condițiile art. 91

2

alin. (2) C. proc. pen., a fost confirmată de

către judecător printr-o încheiere motivată, pronunțată la 27 aprilie 2006,

după începerea urmăririi penale.

Nici critica privind lipsa

unei autorizații de înregistrare audio video a convorbirilor ambientale purtate

de inculpatul B.Ș. cu M.A. nu poate fi primită, față de împrejurarea că prin

ordonanța procurorului din 26 aprilie 2006 confirmată prin încheiere de

judecător, s-a autorizat interceptarea și înregistrarea audio-video ambientală

a făptuitorului M.A. cu orice persoană astfel încât nu era necesară existența

și a unei alte autorizații pentru discuțiile purtate în mediu ambiental de

către inculpatul B.Ș. cu denunțătorul respectiv.

În fine, referitor la o

ultimă critică formulată de recurenții inculpați care apreciază ca fiind

nelegală interceptarea convorbirilor telefonice pentru efectuarea cărora s-a

utilizat un telefon mobil care aparținea unui cabinet de avocatură, în condițiile

în care împotriva avocatului respectiv, titular al cabinetului, nu s-a început

urmărirea penală este de arătat că potrivit dispozițiilor legale menționate (art.

91

1

și următoarele C. proc. pen.) autorizarea interceptărilor se

dispune atunci când există indicii temeinice pentru pregătirea sau comiterea

unor infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, fără a

avea relevanță cine este titularul de drept al postului telefonic respectiv.

Cât privește încălcarea

dreptului la respectarea vieții private, prevăzut de art. 8 din C.E.D.O.,

reclamat de apărătorul recurenților inculpați, este de observat că potrivit alin.

(2) al articolului invocat, „nu este admis amestecul unei autorizații publice

în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie decât în

măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură

care este necesară, printre altele, pentru apărarea ordinii și prevenirea

faptelor penale”.

Așa fiind, cum

interceptările și înregistrările audio-video sunt mijloace de probă

reglementate de dispozițiile legale, care stabilesc strict condițiile și

cazurile în care se efectuează precum și procedura de urmat, este evident că nu

se poate susține în speță amestecul autorității publice în viața privată în

afara prevederilor legale, cu atât mai mult cu cât interceptările respective

s-au efectuat în condițiile existenței unor date și indicii temeinice privind

pregătirea și săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se

efectuează din oficiu.

Pe de altă parte, se

constată că transcrierile înregistrărilor efectuate nu conțin referiri cu

privire la viața privată a apărătorului inculpaților, care reclamă încălcarea

dreptului respectiv.

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte constată, că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate și

urmează a fi respinse ca atare, susținerile și apărările acestora fiind

infirmate de probele legal administrate în cauză.

Atât situația de fapt cât și

vinovăția inculpaților recurenți au fost corect stabilite de prima instanță,

iar pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate în raport cu

dispozițiile art. 72 C. pen., respectându-se voința legiuitorului cu privire la

scopul pedepsei, potrivit art. 52 C. pen.

Ca urmare, Înalta Curte,

pentru motivele arătate cu ocazia examinării recursului declarat de parchet, va

admite recursul acestuia, va casa în parte hotărârea primei instanțe numai cu

privire la măsura obligării inculpatei B.A. la restituirea sumelor de bani ce

au constituit obiectul infracțiunii de luare de mită, dispunând în consecință

și va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, respingând

totodată recursurile inculpaților, ca nefondate.

Potrivit art. 88 C. pen., se

va deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatei B.A. timpul reținerii și

arestării preventive la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – S.T. Bacău împotriva

sentinței penale nr. 52 din 28 martie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală,

cauze minori și familie.

Casează în parte sentința

penală atacată și rejudecând:

Înlătură măsura obligării

inculpatei B.A. de a restitui sumele de bani ce au constituit obiectul

infracțiunii de luare de mită după cum urmează: 350 lire sterline către A.M.,

400 euro către G.D., 300 euro către A.G., 700 euro către Ț.V., 500 euro către A.I.,

1000 euro către M.O., 500 euro către C.I.

Obligă pe inculpații B.A. și

B.Ș. la câte 250 euro sau contravaloarea acestor sume în lei la momentul

efectuării plății către A.I.

Obligă pe inculpata B.A. la

plata sumelor de 350 lire sterline către A.M., 400 euro către G.D., 300 euro

către A.G., 700 euro către Ț.V., 1000 euro către M.O., 500 euro către C.I. sau

contravaloarea acestor sume în lei la momentul efectuării plății.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței penale atacate.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații B.A. și B.Ș. împotriva sentinței penale nr.

52 din 28 martie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatei B.A. timpul reținerii și arestării preventive de la 24 august 2006 la

1 iulie 2008.

Obligă recurenții intimați

inculpați la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 iulie 2008.