ÎCCJ, decizie (scj.ro #84128)

Liberare provizorie sub control judiciar. Condiții de admisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune Indice alfabetic: Drept procesual penal - liberare provizorie sub control judiciar - condiții de admisibilitate C. proc . pen ., art . 160 2 alin. (1) și (2), art . 160 6 , art . 160 8 , art . 160 8a 1. În cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța examinează, în cadrul procedurii reglementate în art . 160 8 , îndeplinirea condițiilor prevăzute în art . 160 6 pentru admisibilitatea în principiu a cererii.

Condițiile prevăzute în art . 160 2 alin. (1) și (2) nu privesc admisibilitatea în principiu a cererii, ci temeinicia acesteia și, ca atare, se examinează de către instanță în etapa soluționării cererii, după admiterea în principiu, reglementată în art . 160 8a C. proc . pen . Prin urmare, dacă nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute în art . 160 2 alin. (1) și (2), instanța nu poate respinge ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ci ca neîntemeiată, după soluționarea cererii în condiții de contradictorialitate, potrivit art . 160 8a C. proc . pen . 2. Instanța respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele, atunci când, soluționând cererea potrivit art . 160 8a C. proc . pen ., constată că există date din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori.

Instanța nu poate să constate că există astfel de date și să respingă cererea, exclusiv pe baza hotărârii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive pe temeiul prevăzut în art . 148 alin. (1) lit . b) C. proc . pen ., întrucât liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive. I.C.C.J., secția penală, decizia nr . 316 din 19 ianuarie 2007 Prin încheierea nr . 5 pronunțată în ședință publică la 12 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în temeiul art . 160 2 alin. (2) C. proc . pen ., a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petenta inculpată B.R.

Instanța a reținut că, prin încheierea de ședință nr . 17 F din Camera de Consiliu, din data de 8 decembrie 2006, Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a dispus în temeiul art . 148 alin. (1) lit . b), d) și f) C. proc . pen . arestarea preventivă a inculpatei, iar prin decizia nr . 8 din 4 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, a dispus prelungirea duratei stării de arest preventiv pe perioada 6 ianuarie 2007 - 4 februarie 2007, inclusiv. Curtea a apreciat că dispozițiile art . 160 2 alin. (1) și (2) C. proc . pen . conțin condiții de admisibilitate, și nu de temeinicie, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Astfel, alin. (1) prevede o condiție pozitivă cu privire la fapta penală, în sensul că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor din culpă sau în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 18 ani, în timp ce alin. (2) prevede condiții negative, liberarea provizorie sub control judiciar neputând fi acordată atunci când, între altele, există date că inculpatul va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor martori. Or, unul dintre temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive îl constituie dispozițiile art . 148 alin. (1) lit . b) C. proc . pen ., privind existența unor date că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unor martori.

Instanța a concluzionat că verificarea periodică a existenței temeiurilor arestării preventive a intrat în puterea lucrului judecat până la 4 februarie 2007, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost introdusă la 11 ianuarie 2007, Curtea reținând că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută în art . 160 2 alin. (2) C. proc . pen ., atâta timp cât s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă că nu a încetat, între altele, temeiul prevăzut în art . 148 alin. (1) lit . b) C. proc . pen . Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, susținând că în mod greșit instanța a respins cererea ca fiind inadmisibilă, deoarece condițiile prevăzute în alin. (2) al art . 160 2 C. proc . pen . sunt condiții de fond, iar nu de admisibilitate a cererii.

Recursul este fondat. Examinarea și admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie este prevăzută în art . 160 8 C. proc . pen . și face parte din dispozițiile comune în cadrul Secțiunii V (Capitulul I, Titlul IV, Partea generală a Codului de procedură penală) privind liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune. Este real că, în cazul cererilor de liberare provizorie, într-o primă fază se verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia, iar în a doua fază se soluționează cererea, după ascultarea învinuitului sau inculpatului, verificându-se îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia acesteia.

În mod greșit instanța a respins cererea ca inadmisibilă, considerând că art . 160 2 alin. (2) C. proc . pen . cuprinde condiții de admisibilitate în principiu a cererii. Condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art . 160 6 C. proc . pen . și care fac parte din dispozițiile comune ale secțiunii menționate a Codului de procedură penală. De regulă, o cerere poate fi inadmisibilă ori de câte ori nu este obiectiv încuviințată de lege, când lipsește legitimitatea subiectivă a celui care o folosește sau atunci când din datele cauzei rezultă inutilitatea ei funcțională în sensul că nu poate produce efectele pe care legea a înțeles să i le atribuie în cazul respectiv.

În speță, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este obiectiv încuviințată, persoana care a folosit-o este una din persoanele cărora legea le conferă beneficiul acesteia ( art . 160 6 C. proc . pen .), cererea are pertinența funcțională întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părții, aceasta neputând fi inadmisibilă, deoarece toate cerințele legale care creează limitele admisibilității sunt satisfăcute. Este adevărat că și autoritatea de lucru judecat face inadmisibilă o cerere, deoarece existența autorității lucrului judecat împiedică din punct de vedere legal ca aceeași hotărâre să facă obiectul unei noi verificări.

În cauză, instanța verificând una din condițiile privind temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prevăzută în art . 160 2 alin. (2) C. proc . pen ., a concluzionat că operează autoritatea de lucru judecat, față de împrejurarea că în cazul cererii de prelungire a duratei stării de arest preventiv s-a pronunțat o hotărâre definitivă, reținându-se că nu a încetat temeiul prevăzut în art . 148 alin. (1) lit . b) C. proc . pen ., în sensul că există date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor. Pentru existența autorității lucrului judecat este necesară identitatea de obiect, cauză și persoană. Cele două cereri au obiect diferit și finalitate diferită: cererea de prelungire a duratei arestării preventive în cazul admiterii are ca finalitate privarea de libertate, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar are ca finalitate punerea în libertate a inculpatului în cazul admiterii ei.

Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții. Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune ( art . 5 alin. 5 C. proc . pen .). Prin interpretarea textelor de lege, instanța a îngrădit dreptul părții de a formula o astfel de cerere în tot cursul procesului penal.

Respingând ca inadmisibilă cererea, hotărârea este supusă casării conform cazului prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 10 C. proc . pen ., întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale, de natură să garanteze drepturile părții. Condițiile prevăzute în art . 160 2 C. proc . pen . se analizează în cadrul fazei de soluționare a cererii de liberare provizorie și nu în cadrul fazei verificării condițiilor admisibilității în principiu. Examinarea cererii urmează a se face în condiții de contradictorialitate, întrucât art . 160 8a alin. (1) C. proc . pen . precizează că soluționarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului și a celor ale procurorului, respectându-se dreptul esențial al inculpatei de a da declarații, cunoscut fiind că nici o fază a procesului penal nu se poate înfăptui fără o realizare corespunzătoare a dreptului la apărare, acest principiu nefiind de parțială aplicabilitate.

În consecință, recursul declarat de inculpata B.R. a fost admis, încheierea atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.