ÎCCJ, decizie (scj.ro #84128)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84128) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Liberare provizorie sub control judiciar. Condiții de
admisibilitate
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea generală.
Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive. Liberarea
provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
- liberare provizorie sub control judiciar
- condiții de admisibilitate
C.
proc
.
pen
.,
art
. 160
2
alin. (1) și (2),
art
.
160
6
,
art
. 160
8
,
art
. 160
8a
În cazul cererii de liberare provizorie sub
control judiciar, instanța examinează, în cadrul procedurii reglementate în
art
. 160
8
, îndeplinirea condițiilor prevăzute în
art
. 160
6
pentru admisibilitatea în
principiu a cererii. Condițiile prevăzute în
art
. 160
2
alin. (1) și (2) nu privesc admisibilitatea în principiu a cererii, ci
temeinicia acesteia și, ca atare, se examinează de către instanță în etapa
soluționării cererii, după admiterea în principiu, reglementată în
art
. 160
8a
C.
proc
.
pen
. Prin urmare, dacă nu este îndeplinită una dintre
condițiile prevăzute în
art
. 160
2
alin.
(1) și (2), instanța nu poate respinge ca inadmisibilă cererea de liberare
provizorie sub control judiciar, ci ca neîntemeiată, după soluționarea cererii
în condiții de contradictorialitate, potrivit
art
.
160
8a
C.
proc
.
pen
.
Instanța respinge cererea de liberare
provizorie sub control judiciar, între altele, atunci când, soluționând cererea
potrivit
art
. 160
8a
C.
proc
.
pen
., constată că există date din care rezultă că
inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea
unor martori. Instanța nu poate să constate că există astfel de date și să
respingă cererea, exclusiv pe baza hotărârii prin care s-a dispus prelungirea
arestării preventive pe temeiul prevăzut în
art
. 148
alin. (1)
lit
. b) C.
proc
.
pen
., întrucât liberarea provizorie sub control judiciar
presupune, prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive.
I.C.C.J.,
secția penală, decizia
nr
. 316 din 19 ianuarie 2007
Prin încheierea
nr
. 5 pronunțată în ședință publică
la 12 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală și pentru
Cauze cu Minori și de Familie, în temeiul
art
. 160
2
alin. (2) C.
proc
.
pen
., a
respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de
petenta
inculpată
B.R.
Instanța a reținut că, prin încheierea de ședință
nr
.
17 F din Camera de Consiliu, din data de 8 decembrie 2006, Curtea de Apel
București, Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a
dispus în temeiul
art
. 148 alin. (1)
lit
. b), d) și f) C.
proc
.
pen
. arestarea preventivă a inculpatei, iar prin decizia
nr
. 8 din 4 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și
Justiție, Secția penală, a dispus prelungirea duratei stării de arest preventiv
pe perioada 6 ianuarie 2007 - 4 februarie 2007, inclusiv.
Curtea a apreciat că dispozițiile
art
. 160
2
alin. (1) și (2) C.
proc
.
pen
.
conțin condiții de admisibilitate, și nu de temeinicie, a cererii de liberare
provizorie sub control judiciar. Astfel, alin. (1) prevede o condiție pozitivă
cu privire la fapta penală, în sensul că liberarea provizorie sub control
judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor din culpă sau în cazul
infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de
până la 18 ani, în timp ce alin. (2) prevede condiții negative, liberarea
provizorie sub control judiciar
neputând
fi acordată
atunci când, între altele, există date că inculpatul va încerca
zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor martori. Or, unul dintre
temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive îl constituie
dispozițiile
art
. 148 alin. (1)
lit
.
b) C.
proc
.
pen
., privind
existența unor date că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct sau
indirect aflarea adevărului prin influențarea unor martori.
Instanța a concluzionat că verificarea periodică a existenței temeiurilor
arestării preventive a intrat în puterea lucrului judecat până la 4 februarie
2007, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost introdusă
la 11 ianuarie 2007, Curtea reținând că nu este îndeplinită condiția de
admisibilitate prevăzută în
art
. 160
2
alin. (2) C.
proc
.
pen
.,
atâta timp cât s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă că nu a
încetat, între altele, temeiul prevăzut în
art
. 148
alin. (1)
lit
. b) C.
proc
.
pen
.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, susținând că în mod
greșit instanța a respins cererea ca fiind inadmisibilă, deoarece condițiile
prevăzute în alin. (2) al
art
. 160
2
C.
proc
.
pen
. sunt condiții de fond,
iar nu de admisibilitate a cererii.
Recursul este fondat.
Examinarea și admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie este
prevăzută în
art
. 160
8
C.
proc
.
pen
. și face parte din
dispozițiile comune în cadrul Secțiunii V (Capitulul I, Titlul IV, Partea
generală a Codului de procedură penală) privind liberarea provizorie sub
control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune.
Este real că, în cazul cererilor de liberare provizorie, într-o primă fază se
verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru
admisibilitatea în principiu a acesteia, iar în a doua fază se soluționează
cererea, după ascultarea învinuitului sau inculpatului, verificându-se
îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege referitoare la temeinicia acesteia.
În mod greșit instanța a respins cererea ca inadmisibilă, considerând că
art
. 160
2
alin. (2) C.
proc
.
pen
. cuprinde condiții de admisibilitate în principiu
a cererii.
Condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de
liberare provizorie sunt cele cuprinse în
art
. 160
6
C.
proc
.
pen
. și care fac
parte din dispozițiile comune ale secțiunii menționate a Codului de procedură
penală.
De regulă, o cerere poate fi inadmisibilă ori de câte ori nu este obiectiv
încuviințată de lege, când lipsește legitimitatea subiectivă a celui care o
folosește sau atunci când din datele cauzei rezultă inutilitatea ei funcțională
în sensul că nu poate produce efectele pe care legea a înțeles să i le atribuie
în cazul respectiv.
În speță, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este obiectiv
încuviințată, persoana care a folosit-o este una din persoanele cărora legea le
conferă beneficiul acesteia (
art
. 160
6
C.
proc
.
pen
.), cererea are
pertinența funcțională întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor
părții, aceasta
neputând
fi inadmisibilă, deoarece
toate cerințele legale care creează limitele admisibilității sunt satisfăcute.
Este adevărat că și autoritatea de lucru judecat face inadmisibilă o cerere,
deoarece existența autorității lucrului judecat împiedică din punct de vedere
legal ca aceeași hotărâre să facă obiectul unei noi verificări.
În cauză, instanța verificând una din condițiile privind temeinicia cererii de
liberare provizorie sub control judiciar, prevăzută în
art
.
160
2
alin. (2) C.
proc
.
pen
., a concluzionat că operează autoritatea de lucru
judecat, față de împrejurarea că în cazul cererii de prelungire a duratei
stării de arest preventiv s-a pronunțat o hotărâre definitivă, reținându-se că
nu a încetat temeiul prevăzut în
art
. 148 alin. (1)
lit
. b) C.
proc
.
pen
., în sensul că există date că inculpatul încearcă să
zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor.
Pentru existența autorității lucrului judecat este necesară identitatea de
obiect, cauză și persoană.
Cele două cereri au obiect diferit și finalitate
diferită: cererea de
prelungire a duratei arestării preventive în cazul admiterii are ca finalitate
privarea de libertate, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar
are ca finalitate punerea în libertate a inculpatului în cazul admiterii ei.
Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit
arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai
apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor
condiții.
Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură
penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe
modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină,
dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub
control judiciar, fie pe cauțiune (
art
. 5 alin. 5 C.
proc
.
pen
.).
Prin interpretarea textelor de lege, instanța a îngrădit dreptul părții de a
formula o astfel de cerere în tot cursul procesului penal.
Respingând ca inadmisibilă cererea, hotărârea este supusă casării conform
cazului prevăzut în
art
. 385
9
alin. (1)
pct
. 10 C.
proc
.
pen
., întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unei
cereri esențiale, de natură să garanteze drepturile părții.
Condițiile prevăzute în
art
. 160
2
C.
proc
.
pen
. se analizează în
cadrul fazei de soluționare a cererii de liberare provizorie și nu în cadrul
fazei verificării condițiilor admisibilității în principiu.
Examinarea cererii urmează a se face în condiții de contradictorialitate,
întrucât
art
. 160
8a
alin. (1) C.
proc
.
pen
. precizează că
soluționarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a
concluziilor apărătorului și a celor ale procurorului, respectându-se dreptul
esențial al inculpatei de a da declarații, cunoscut fiind că nici o fază a
procesului penal nu se poate înfăptui fără o realizare corespunzătoare a
dreptului la apărare, acest principiu
nefiind
de parțială
aplicabilitate.
În consecință, recursul declarat de inculpata B.R. a fost admis, încheierea
atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre
rejudecare
la Curtea de Apel București.