ÎCCJ, decizie (scj.ro #83878)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83878) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Liberare
provizorie sub control judiciar. Pedeapsă prevăzută de lege.
Infracțiune prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003
Cuprins pe materii:
Drept procesual
penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri
procesuale. Măsurile preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar
și liberarea provizorie pe cauțiune
Indice alfabetic:
Drept procesual
penal
-
liberare provizorie sub control
judiciar
-
pedeapsă prevăzută
de lege
Legea nr. 39/2003,
art. 7
C.
proc
.
pen
.,
art. 160
2
alin. (1)
Cererea de liberare provizorie sub
control judiciar este admisibilă în cazul infracțiunii prevăzute
în art. 7 din Legea nr. 39/2003, fiind îndeplinită condiția stabilită
în art. 160
2
alin. (1) C.
proc
.
pen
., dacă infracțiunile care intră în
scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiunile de luare de
mită prevăzute în art. 254 alin. (1) și (2) C.
pen
. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea
nr. 78/2000, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu
depășește 18 ani.
I.C.C.J., Secția penală,
încheierea nr. 1032 din 12 iulie 2011
Notă:
Încheierea nr. 1032 din 12 iulie
2011
a
Secției penale a Înaltei Curți de
Casație și Justiție este în sensul Deciziei nr. 7 din 9
februarie
2009 a
Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și
Justiție, publicată în M. Of. nr. 694 din 15 octombrie 2009.
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație
și Justiție, Secția penală, inculpatul O.C. a formulat,
prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control
judiciar, în temeiul art. 160
2
și urm. C.
proc
.
pen
.
Examinând
actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și
Justiție constată că măsura arestării preventive a
inculpatului O.C. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin
încheierea nr. 759 din 24/25 mai
2011
a
Înaltei Curți de Casație și
Justiție, Secția penală, ulterior fiind prelungită pe o
durată de 30 de zile prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011. Ambele
încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului inculpatului.
La data de 11
iulie 2011, prin încheierea nr.
1026,
a
fost prelungită cu încă 30 de zile
măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a reținut
în sarcina inculpatului că a inițiat și constituit un grup
infracțional organizat și, în calitate de adjunct al șefului biroului
vamal, a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea
aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale
specifice infracțiunii de luare de mită.
În concret,
inculpatul O.C., atât singur, cât și împreună cu alți
lucrători vamali, a cerut diverse sume de bani de la mai mulți
intermediari vamali și importatori, prin intermediul comisionarului T.D.,
reprezentant al societății comerciale C., în scopul de a-și
încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu
subordonații săi, să permită intrarea în țară a
unor containere importate, ce conțineau, după caz: mărfuri
contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația
vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o
altă valoare decât cele declarate sau în scopul de a-și îndeplini
atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând
accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă.
De asemenea,
în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.,
Ț.V., B.S. ș.a., bani strânși de o manieră organizată
și colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din
care face parte, inculpatul O.C. a pus, în repetate rânduri, la dispoziția
membrilor grupului informațiile necesare desfășurării
activităților de corupție la nivelul biroului vamal și
și-a folosit, în același scop, prerogativele și puterea
managerială pe care o avea în calitate de adjunct al șefului biroului
vamal.
S-a considerat
că faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite
de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003; art. 254 alin. (1) și (2) C.
pen
. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea
nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
.,
totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C.
pen
.
Cu privire la
cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de
inculpatul O.C., Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în
principiu (art. 160
2
alin.
1 C
.
proc
.
pen
.), care se referă la natura și gravitatea
infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei
prevăzute de lege.
Sub acest
aspect, potrivit art. 160
2
alin. (1) C.
proc
.
pen
., liberarea provizorie sub control judiciar se
poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă,
precum și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii ce nu depășește 18 ani.
Înalta Curte
de Casație și Justiție constată că infracțiunile
ce intră în scopul grupului infracțional organizat sunt
infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii
sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea
inculpatului este admisibilă.
În ceea ce
privește condiția negativă prevăzută în art. 160
2
alin. (2) C.
proc
.
pen
.,
referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui
comportament după liberarea provizorie, aceasta nu este îndeplinită.
Astfel,
potrivit art. 160
2
alin. (2) C.
proc
.
pen
., cererea de liberare provizorie sub control judiciar
nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă
necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să
săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca
să zădărnicească aflarea adevărului prin
influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau
distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din
coroborarea celor două texte menționate (art. 160
2
alin. 1
și art. 160
2
alin.
2
C
.
proc
.
pen
.)
reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub
control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în
vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii
prevăzute în art. 160
2
alin. (2) C.
proc
.
pen
.
Cu toate
acestea, instanța nu ar putea uza discreționar de această
facultate, întrucât s-ar încălca flagrant dispozițiile art. 5 alin.
(5) C.
proc
.
pen
., art. 23
alin. (10) Constituția României și art. 5 paragraful 3 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării
temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar, se pornește de
la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv
subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii
arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste
temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la
cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau
revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin
ipoteză, problema liberării provizorii.
Această
premisă conduce la concluzia că pentru a refuza liberarea provizorie
pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate
existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea
măsurii preventive, care să justifice convingerea că
lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă
printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.
Interpretând
sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive,
în corelație și cu exigențele Convenției pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și ale jurisprudenței Curții de
la Strasbourg
, astfel de
temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfășurare a
procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute
în vedere de art. 160
2
alin. (2) C.
proc
.
pen
., din care să rezulte temerea că atingerea
scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate de
pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat,
respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin
urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare
relațiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea inculpatului, chiar
provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de
insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
Prin prisma
celor învederate, cererea inculpatului este neîntemeiată. Astfel, la acest
moment procesual, buna desfășurare a procesului penal ar putea fi
compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă
sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire
penală de la data arestării preventive a inculpatului și
până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale,
urmărirea penală nefiind finalizată.
La aprecierea
temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină
cont și să se facă o relaționare între circumstanțele
reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, respectiv
să se țină cont de rezultatul infracțiunii, de lezarea
gravă a relațiilor sociale ocrotite prin reglementarea infracțiunilor
care aduc atingere unor activități de interes public, a
infracțiunilor de corupție.
Garanțiile
de ordin personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor
penale, are în întreținere copii, are o familie organizată) și
cele prevăzute în art. 160
2
alin. (3) C.
proc
.
pen
. nu sunt de natură a înlătura pericolul
concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Față de aceste considerente, Înalta Curte de
Casație și Justiție a respins, ca neîntemeiată, cererea de
liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O.C.