ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1616/2011

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele Prin încheierea nr. 20 din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, - în dosarul nr. 316/39/2011, s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.A.I., în prezent aflat în Arestul Secției 5 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariu provizoriu pentru avocatul din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 12 aprilie 2011, inculpatul G.A.I. a solicitat să fie pus în libertate provizorie sub control judiciar în baza art. 160 1 și art. 160 2 C. proc. pen. În motivarea cererii inculpatul a susținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii, în sensul că infracțiunile pentru care este cercetat sunt pedepsite de lege cu închisoarea ce nu depășește 18 ani și că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-1 împiedica să comită alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Pe fondul cererii, inculpatul a făcut trimitere atât la dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc.

pen. care prevăd că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, cât și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciind circumstanțele ce caracterizează favorabil persoana sa ca fiind de natură a crea convingerea instanței că liberarea provizorie sub control judiciar oferă suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.

Examinând cererea formulată de inculpat pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a constatat că prin rezoluțiile din 31 ianuarie 2011 și 1 februarie 2011 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - s-a început urmărirea penală împotriva mai multor persoane, agenți de poliție de frontieră, printre care și inculpatul G.A.I., reținându-se în sarcina acestora că: - în calitate de lucrători de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret, județ Suceava, în baza unei înțelegeri prealabile, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011 în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și a le permite introducerea în România a unor bunuri (în general țigări din Ucraina) peste limita legală admisă, faptă ce constituie infracțiunea de luare de mită, prev. și ped.

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - au constituit un grup structurat (pe turele de serviciu) și au acționat în mod coordonat în scopul comiterii unor infracțiuni grave (infracțiunea de luare de mită) pentru a obține beneficii financiare și materiale, faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, în sarcina inculpatului G.A.I. au fost reținute inițial 48 de acte materiale. Prin încheierile de ședință din data de 04 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarele nr. 1070/2/2011, 1071/2/2011 și 1072/2/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților ce face fac parte din grupul infracțional de față, inclusiv a inculpatului G.A.I., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 04 februarie 2011 până la data de 04 martie 2011, inclusiv.

Pentru a lua această măsură preventivă, instanța a constatat îndeplinirea condițiilor cerute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv că există indicii de comitere a faptelor, cât și un pericol concret pentru ordinea publică ce decurge din lăsarea în libertate a inculpatului. Ulterior măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită motivat de către instanța de judecată. Așa cum rezultă din considerentele încheierii din 30 martie 2011 a Curții de Apel București pronunțată în dosar nr. 2915/2/2011 (1242/2011) prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, inclusiv a inculpatului G.A.I., depusă în copie de reprezentantul D.N.A.

- Serviciul Teritorial Suceava - de la data ultimei prelungiri a măsurii arestării preventive a inculpaților, cercetările s-au extins față de 14 inculpați în sensul că s-a descoperit existența altor acte materiale săvârșite de aceștia. În cazul inculpatului G.A.I. au fost extinse cercetările de la 48 acte materiale ale infracțiunii de luare de mită la 205 acte materiale. Analizând sub aspect formal cererea introdusă de inculpatul G.A.I., Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani.

La analiza acestei condiții formale, instanța de fond a avut în vedere atât dispozițiile legale care incriminează faptele pentru care inculpatul este cercetat, cât și Decizia nr.7 din 09 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii care statuează că cererile de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune sunt admisibile În ipoteza săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional nu depășește 18 ani închisoare; în speța de față, infracțiunea de luare de mită prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.

În cazul îndeplinirii condițiilor formale cerute de textul de lege susmenționat, pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie analizată și îndeplinirea condițiilor cerute de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. și de art. 136 C. proc. pen. Fără a nega posibilitatea oricărui inculpat de a cere liberarea provizorie sub control judiciar în tot cursul procesului penal, potrivit dispozițiilor art.5 paragraf 3 din C.E.D.O. și ale dreptului intern, Curtea a reținut că această posibilitate constituie o facultate pentru organul judiciar, iar garantarea dreptului legal al persoanei acuzate de a formula o atare cerere nu echivalează cu însăși admiterea cererii, în orice condiții.

Pe lângă analiza condițiilor prezentate anterior ce creează vocația legală pe care ar avea-o inculpatul la liberarea provizorie, instanța trebuie să analizeze și oportunitatea unei astfel de cereri, soluția contrară conducând la admiterea de plano a oricărei cereri, prin îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, ceea ce nu ar corespunde nici voinței legiuitorului, dar nici atribuțiilor funcționale ale instanței de judecată, care în desfășurarea procesului este suverană în aprecierea tuturor măsurilor necesare bunei desfășurări a instrucției penale. Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat sub aspectul motivelor invocate, cât și a particularității cauzei penale deduse judecății, instanța de fond a concluzionat că cererea nu este fondată.

Având în vedere criteriile referitoare la faptă și la persoana inculpatului ce constituie condițiile de luare și de individualizare a măsurilor preventive, s-a apreciat că în acest stadiu procesual, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului G.A.I. nu este oportună și nu satisface scopul măsurilor preventive prevăzut în art. 136 C. proc. pen. Astfel, în cauză se efectuează cercetări cu privire la mai multe persoane pentru care există suspiciunea rezonabilă că au săvârșit un număr mare de acte materiale de luare de mită și de constituire, sprijinire sau aderare la un grup infracțional organizat, organul de urmărire penală urmând să efectueze în continuare activități specifice de identificare și tragere la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate, activități ce ar putea fi periclitate prin lăsarea în libertate a inculpatului, chiar și sub control judiciar.

Alături de condiția referitoare la necesitatea asigurării bunei desfășurări în continuare a instrucției penale, în sprijinul neîndeplinirii condiției de oportunitate și de proporționalitate a admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, s-au avut în vedere atât pericolul social concret al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, cât și durata relativ redusă de timp scursă de la luarea măsurii arestării preventive a acestuia și până la data introducerii cererii de liberare provizorie. Atitudinea procesuală adoptată de inculpat pe parcursul urmăririi penale efectuate până în prezent și circumstanțele personale ale acestuia, pot constitui criterii de individualizare a pedepsei în condițiile stabilirii vinovăției sale și nu criterii ale admiterii de plano a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul G.A.I. care a criticat-o pentru nelegalitate sub aspectul nerespectării atât a procedurilor dreptului național cu privire la starea de arest, cât și a dispozițiilor Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului în materie, acestea din urmă, statuând că numai motive serioase pot determina instanța să pronunțe o soluție de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar. În ce privește pericolul pentru ordinea publică, inculpatul a arătat că nu sunt date din care să rezulte că buna desfășurare a procesului penal este pusă în pericol dacă ar fi pus în libertate sau că s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească ori că ar comite alte fapte de natură penală.

A mai susținut inculpatul că din cei 75 de inculpați alături de care este cercetat, 40 au fost puși în libertate, că a recunoscut comiterea infracțiunilor, a regretat săvârșirea acestora și pentru egalitate de tratament cu inculpații liberi se impune admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate. Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și că în mod corect instanța de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. Este adevărat că potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen.

„liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte". Dar așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, scopul măsurii preventive dispuse împotriva recurentului - inculpat, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal și apărarea valorilor și relațiilor sociale ce constituie ordinea publică nu poate fi realizat, prin raportare la gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, precum și la modalitatea de comitere a acestora - prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate - condiție prevăzută în art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen. - trebuie analizată, chiar și în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituție nu menționează expres, condiția referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta recurentul inculpat dacă ar fi pus în libertate, condiție cerută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și care a constituit temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive a inculpatului. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de săvârșirea cărora este bănuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea săvârșirii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei suspectați ca autori ai unor astfel de fapte penale. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului - lipsa antecedentelor penale, poziția sinceră de recunoaștere și regret a infracțiunilor - ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția cei care contribuie la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

A decide altfel, în sensul solicitat de recurent și anume, de a analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. s-ar ajunge la punerea în libertate a unei persoane care, în raport de infracțiunile grave pentru care este cercetată (luare de mită în formă continuată și sprijinire a unui grup infracțional organizat), de modalitatea concretă în care se reține că acestea au fost comise și de urmările produse prezintă, cel puțin la acest moment procesual, un pericol concret pentru ordinea publică, ceea ce este în disonanță cu dispozițiile legale sus­menționate.

Față de argumentele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, măsura arestării preventive fiind necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale și proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse recurentului. Așa fiind, reținând că încheierea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, recursul declarat de inculpatul G.A.I. se privește ca nefondat și se va respinge ca atare potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 25 lei reprezentând onorariu parțial al apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.A.I. împotriva încheierii nr. 20 din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 316/39/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 25 lei reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 20 aprilie 2011.