ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1616/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1616/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În

baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele

Prin

încheierea nr. 20 din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava,

secția penală și pentru cauze cu minori, - în dosarul nr. 316/39/2011, s-a

respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul G.A.I., în prezent aflat în Arestul Secției 5 Poliție

din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul

de Reținere și Arestare Preventivă.

A

fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariu provizoriu pentru avocatul

din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul

Suceava.

Pentru

a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin cererea

înregistrată la data de 12 aprilie 2011, inculpatul G.A.I. a solicitat să fie

pus în libertate provizorie sub control judiciar în baza art. 160

1

și art. 160

2

C. proc. pen. În motivarea cererii inculpatul a

susținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în

principiu a cererii, în sensul că infracțiunile pentru care este cercetat sunt

pedepsite de lege cu închisoarea ce nu depășește 18 ani și că nu există date

din care să rezulte necesitatea de a-1 împiedica să comită alte infracțiuni sau

că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Pe fondul cererii,

inculpatul a făcut trimitere atât la dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc.

pen. care prevăd că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin

liberarea provizorie sub control judiciar, cât și la jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, apreciind circumstanțele ce caracterizează

favorabil persoana sa ca fiind de natură a crea convingerea instanței că

liberarea provizorie sub control judiciar oferă suficiente garanții pentru buna

desfășurare a procesului penal. Examinând cererea formulată de inculpat pe baza

actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a constatat că prin

rezoluțiile din 31 ianuarie 2011 și 1 februarie 2011 emise de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

s-a început urmărirea penală împotriva mai multor persoane, agenți de poliție

de frontieră, printre care și inculpatul G.A.I., reținându-se în sarcina

acestora că:

-

în calitate de lucrători de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei

Siret, județ Suceava, în baza unei înțelegeri prealabile, în mod repetat și în

realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au pretins, primit ori acceptat,

direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au

tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011 în scopul de a

nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și a le

permite introducerea în România a unor bunuri (în general țigări din Ucraina)

peste limita legală admisă, faptă ce constituie infracțiunea de luare de mită, prev.

și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (2) C.

pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

-

au constituit un grup structurat (pe turele de serviciu) și au acționat în mod

coordonat în scopul comiterii unor infracțiuni grave (infracțiunea de luare de

mită) pentru a obține beneficii financiare și materiale, faptă ce constituie infracțiunea

prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C.

pen.;

În

ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, în sarcina inculpatului G.A.I.

au fost reținute inițial 48 de acte materiale.

Prin

încheierile de ședință din data de 04 februarie 2011 pronunțate de Curtea de

Apel București în dosarele nr. 1070/2/2011, 1071/2/2011 și 1072/2/2011 s-a

dispus arestarea preventivă a inculpaților ce face fac parte din grupul

infracțional de față, inclusiv a inculpatului G.A.I., pe o perioadă de 29 de

zile, începând cu data de 04 februarie 2011 până la data de 04 martie 2011,

inclusiv.

Pentru

a lua această măsură preventivă, instanța a constatat îndeplinirea condițiilor

cerute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv că

există indicii de comitere a faptelor, cât și un pericol concret pentru ordinea

publică ce decurge din lăsarea în libertate a inculpatului.

Ulterior

măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită motivat de către

instanța de judecată.

Așa

cum rezultă din considerentele încheierii din 30 martie 2011 a Curții de Apel

București pronunțată în dosar nr. 2915/2/2011 (1242/2011) prin care s-a dispus

prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, inclusiv a

inculpatului G.A.I., depusă în copie de reprezentantul D.N.A. - Serviciul

Teritorial Suceava - de la data ultimei prelungiri a măsurii arestării

preventive a inculpaților, cercetările s-au extins față de 14 inculpați în

sensul că s-a descoperit existența altor acte materiale săvârșite de aceștia.

În

cazul inculpatului G.A.I. au fost extinse cercetările de la 48 acte materiale

ale infracțiunii de luare de mită la 205 acte materiale.

Analizând

sub aspect formal cererea introdusă de inculpatul G.A.I., Curtea a constatat că

în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 160

2

alin. (1)

C. proc. pen., care prevăd că liberarea provizorie sub control judiciar se

poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul

infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care

nu depășește 18 ani.

La

analiza acestei condiții formale, instanța de fond a avut în vedere atât

dispozițiile legale care incriminează faptele pentru care inculpatul este

cercetat, cât și Decizia nr.7 din 09 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii care statuează că

cererile de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune sunt

admisibile

În

ipoteza săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care

intră în scopul grupului infracțional nu depășește 18 ani închisoare; în speța

de față, infracțiunea de luare de mită prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen.

În

cazul îndeplinirii condițiilor formale cerute de textul de lege susmenționat,

pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie

analizată și îndeplinirea condițiilor cerute de art. 160

2

alin. (2)

C. proc. pen. și de art. 136 C. proc. pen.

Fără

a nega posibilitatea oricărui inculpat de a cere liberarea provizorie sub

control judiciar în tot cursul procesului penal, potrivit dispozițiilor art.5

paragraf 3 din C.E.D.O. și ale dreptului intern, Curtea a reținut că această

posibilitate constituie o facultate pentru organul judiciar, iar garantarea

dreptului legal al persoanei acuzate de a formula o atare cerere nu echivalează

cu însăși admiterea cererii, în orice condiții.

Pe

lângă analiza condițiilor prezentate anterior ce creează vocația legală pe care

ar avea-o inculpatul la liberarea provizorie, instanța trebuie să analizeze și

oportunitatea unei astfel de cereri, soluția contrară conducând la admiterea de

plano a oricărei cereri, prin îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, ceea

ce nu ar corespunde nici voinței legiuitorului, dar nici atribuțiilor

funcționale ale instanței de judecată, care în desfășurarea procesului este

suverană în aprecierea tuturor măsurilor necesare bunei desfășurări a

instrucției penale.

Analizând

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat sub

aspectul motivelor invocate, cât și a particularității cauzei penale deduse

judecății, instanța de fond a concluzionat că cererea nu este fondată.

Având

în vedere criteriile referitoare la faptă și la persoana inculpatului ce

constituie condițiile de luare și de individualizare a măsurilor preventive,

s-a apreciat că în acest stadiu procesual, liberarea provizorie sub control

judiciar a inculpatului G.A.I. nu este oportună și nu satisface scopul

măsurilor preventive prevăzut în art. 136 C. proc. pen.

Astfel,

în cauză se efectuează cercetări cu privire la mai multe persoane pentru care

există suspiciunea rezonabilă că au săvârșit un număr mare de acte materiale de

luare de mită și de constituire, sprijinire sau aderare la un grup infracțional

organizat, organul de urmărire penală urmând să efectueze în continuare

activități specifice de identificare și tragere la răspundere penală a tuturor

persoanelor implicate, activități ce ar putea fi periclitate prin lăsarea în

libertate a inculpatului, chiar și sub control judiciar.

Alături

de condiția referitoare la necesitatea asigurării bunei desfășurări în

continuare a instrucției penale, în sprijinul neîndeplinirii condiției de

oportunitate și de proporționalitate a admiterii cererii de liberare provizorie

sub control judiciar, s-au avut în vedere atât pericolul social concret al

infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, cât și durata relativ redusă de

timp scursă de la luarea măsurii arestării preventive a acestuia și până la

data introducerii cererii de liberare provizorie.

Atitudinea

procesuală adoptată de inculpat pe parcursul urmăririi penale efectuate până în

prezent și circumstanțele personale ale acestuia, pot constitui criterii de

individualizare a pedepsei în condițiile stabilirii vinovăției sale și nu

criterii ale admiterii de plano a cererii de liberare provizorie sub control

judiciar.

Împotriva

încheierii a declarat recurs inculpatul G.A.I. care a criticat-o pentru

nelegalitate sub aspectul nerespectării atât a procedurilor dreptului național

cu privire la starea de arest, cât și a dispozițiilor Convenției Europene

pentru Apărarea Drepturilor Omului în materie, acestea din urmă, statuând că

numai motive serioase pot determina instanța să pronunțe o soluție de

respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

În

ce privește pericolul pentru ordinea publică, inculpatul a arătat că nu sunt

date din care să rezulte că buna desfășurare a procesului penal este pusă în

pericol dacă ar fi pus în libertate sau că s-ar sustrage de la cercetarea

judecătorească ori că ar comite alte fapte de natură penală. A mai susținut

inculpatul că din cei 75 de inculpați alături de care este cercetat, 40 au fost

puși în libertate, că a recunoscut comiterea infracțiunilor, a regretat

săvârșirea acestora și pentru egalitate de tratament cu inculpații liberi se

impune admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.

Examinând

încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și că în mod corect instanța

de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată

de inculpat.

Este

adevărat că potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. „liberarea

provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din

care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe învinuit sau inculpat să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".

Dar

așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, scopul măsurii preventive

dispuse împotriva recurentului - inculpat, acela de a asigura buna desfășurare

a procesului penal și apărarea valorilor și relațiilor sociale ce constituie

ordinea publică nu poate fi realizat, prin raportare la gradul ridicat de

pericol social al infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, precum

și la modalitatea de comitere a acestora - prin admiterea cererii de liberare

provizorie sub control judiciar.

Pe

de altă parte, Înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri

preventive, ci și la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează

punerea în libertate - condiție prevăzută în art. 160

8a

alin. (2) C.

proc. pen. - trebuie analizată, chiar și în cazul în care textul prevăzut

pentru o anumită instituție nu menționează expres, condiția referitoare la

pericolul public pe care l-ar prezenta recurentul inculpat dacă ar fi pus în

libertate, condiție cerută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și care a

constituit temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive a

inculpatului.

Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu

se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar

aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie

făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului

public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al

infracțiunilor de săvârșirea cărora este bănuit inculpatul, de reacția publică

la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea săvârșirii chiar a

unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme

față de cei suspectați ca autori ai unor astfel de fapte penale.

Prin

urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date

legate de persoana inculpatului - lipsa antecedentelor penale, poziția sinceră

de recunoaștere și regret a infracțiunilor - ci și date referitoare la fapte,

nu de puține ori, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un

sentiment de insecuritate, credința că justiția cei care contribuie la

înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

A

decide altfel, în sensul solicitat de recurent și anume, de a analiza

instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la

condițiile limitativ prevăzute de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

s-ar ajunge la punerea în libertate a unei persoane care, în raport de

infracțiunile grave pentru care este cercetată (luare de mită în formă

continuată și sprijinire a unui grup infracțional organizat), de modalitatea

concretă în care se reține că acestea au fost comise și de urmările produse

prezintă, cel puțin la acest moment procesual, un pericol concret pentru

ordinea publică, ceea ce este în disonanță cu dispozițiile legale sus­menționate.

Față

de argumentele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța

de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată

de inculpat, măsura arestării preventive fiind necesară pentru buna desfășurare

a urmăririi penale și proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse

recurentului.

Așa

fiind, reținând că încheierea pronunțată de instanța de fond este legală și

temeinică, recursul declarat de inculpatul G.A.I. se privește ca nefondat și se

va respinge ca atare potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la

plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care

suma de 25 lei reprezentând onorariu parțial al apărătorului din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.A.I. împotriva încheierii nr. 20

din 13 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 316/39/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat din care suma de 25 lei reprezentând onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică azi 20 aprilie 2011.