ÎCCJ, decizie (scj.ro #83845)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83845) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Liberare
provizorie sub control judiciar. Pedeapsă prevăzută de lege
Cuprins pe materii:
Drept procesual
penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri
procesuale. Măsurile preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar
și liberarea provizorie pe cauțiune
Indice alfabetic:
Drept procesual
penal
-
liberare provizorie sub control
judiciar
-
pedeapsă prevăzută
de lege
C.
pen
.,
art. 141
1
C.
proc
.
pen
.,
art. 160
2
alin. (1)
La verificarea îndeplinirii
condiției prevăzute în art. 160
2
alin. (1) C.
proc
.
pen
., potrivit căreia
liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul
infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii ce nu depășește 18 ani, instanța ține seama
de prevederile art.
141
1
C
.
pen
., conform cărora
prin „pedeapsă prevăzută de lege” se înțelege pedeapsa
prevăzută în textul de lege care incriminează fapta
săvârșită în forma consumată, fără luarea în
considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Prin urmare, dispozițiile
art. 9 din Legea nr. 78/2000, care reglementează o cauză de majorare
a pedepsei în sensul art.
141
1
C
.
pen
. - stabilind că,
în cazul infracțiunilor prevăzute în Secțiunea a 2-a,
„Infracțiuni de corupție”, a Capitolului III din Legea nr. 78/2000,
dacă sunt săvârșite, între
altele, în interesul unei organizații, asociații sau grupări
criminale ori al unuia dintre membrii acesteia, maximul pedepsei prevăzute
de lege pentru aceste infracțiuni se majorează cu 5 ani - nu pot fi luate
în considerare la verificarea îndeplinirii condiției
prevăzute în art. 160
2
alin. (1) C.
proc
.
pen
.
I.C.C.J., Secția
penală, decizia nr. 1703 din 27 aprilie 2011
I.
Prin încheierea de ședință nr. 121/PI din 14 aprilie
2011 a
Curții de Apel
Timișoara, Secția penală, în temeiul art. 160
8a
alin.
(6) C.
proc
.
pen
., s-a
respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpatul B.T.
Verificând
actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reținut
următoarele:
Prin
încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, s-a dispus admiterea propunerii
formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție - Direcția Națională Anticorupție,
iar în temeiul art. 149
1
, art. 143 și art. 148 alin. (1) lit.
f) C.
proc
.
pen
., s-a
dispus arestarea preventivă a inculpatului B.T. pe o perioadă de 29
zile.
Pentru
luarea acestei măsuri s-a reținut în fapt că: în perioada
octombrie 2010 - ianuarie 2011, lucrătorul vamal B.T. a aderat la un grup
infracțional organizat alcătuit
din
alți lucrători vamali, polițiști de
frontieră, precum și din mai multe persoane implicate în contrabanda
cu țigări, grup ce acționează în mod organizat pentru
comiterea unor infracțiuni de corupție și contrabandă, în
scopul obținerii de beneficii materiale care, ulterior, se împart între
membrii grupării infracționale; că în calitate de lucrător
vamal, s-a integrat în grupul infracțional organizat, aducându-și
contribuția la realizarea obiectivelor cu caracter ilicit, urmărite
de membrii grupului, respectiv: permiterea tranzitării graniței de
către persoanele ce transportă țigări de contrabandă,
primirea și colectarea sumelor de bani remise ca mită de
traficanți, împărțirea foloaselor materiale realizate, precum
și asigurarea protecției traficanților de țigări pe
traseul de deplasare după ieșirea din vamă, până la
depozitarea mărfii de contrabandă; că a acceptat ca
împreună cu ceilalți lucrători vamali să-și încalce
atribuțiile de serviciu privind supravegherea mărfurilor care
tranzitează frontiera de stat a României, precum și constatarea
și sancționarea contravențiilor și a infracțiunilor
comise în aceste împrejurări. În acest sens, s-a reținut că
există indicii că în timpul efectuării serviciului pe parcursul
turei de noapte din 17/18 decembrie 2010, lucrătorul vamal B.T. și-a
încălcat atribuțiile de serviciu prin aceea că le-a permis
traficanților de țigări să introducă în România
țigări de contrabandă provenite
din
Serbia, în schimbul primirii unor foloase materiale,
totalizând suma de aproximativ 400 euro.
De
asemenea, s-a apreciat că faptele ar întruni elementele constitutive ale
infracțiunilor de luare de mită în formă continuată
prevăzută în art. 254 alin. (1) C.
pen
.
raportat la art. 7 alin. (1) și la art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
. și aderare
la un grup infracțional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C.
pen
.
Prin
încheierea din 4 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel
București, s-a dispus admiterea propunerii Ministerului Public - Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
Direcția Națională Anticorupție în temeiul art. 155 și
urm. C.
proc
.
pen
. și
prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de
zile, de la data de 21 aprilie 2011 până la data de 20 mai 2011,
față de inculpatul B.T.
În
prealabil, instanța constată că, în concordanță cu
prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,
dispozițiile art. 160
2
alin. (1) C.
proc
.
pen
. prevăd posibilitatea instanței de
judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul
infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii ce nu depășește 18 ani. Astfel, instanța de judecată
este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei
măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul
inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general
de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și
persoanele responsabile de comiterea lor. Trebuie avut în vedere și faptul
că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor
legale care permit arestarea, numai că organul judiciar apreciază
că menținerea inculpatului în stare de arest nu mai apare
necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării
anumitor condiții. Întrucât starea de libertate a persoanei este cea
firească, Codul de procedură penală a prevăzut, ca
regulă, în cadrul procesului penal existența unor modalități
și forme care să permită persoanei arestate să ceară
și să obțină, în cazul în care condițiile legale sunt
întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe
cauțiune (art. 5 alin.
5 C
.
proc
.
pen
.).
Aplicând
regulile anterior expuse la speța de față, instanța
constată că inculpatul „are vocația” de a beneficia de liberare
provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 160
2
alin. (1) C.
proc
.
pen
.
privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este
întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care
este cercetat și împrejurările concrete în care a fost comisă.
La îndeplinirea condiției prevăzute în art. 160
2
alin. (1)
C.
proc
.
pen
.,
instanța are în vedere faptul că, potrivit art.
141
1
C
.
pen
., „prin pedeapsă prevăzută de lege se
înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care
incriminează fapta săvârșită în forma consumată,
fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a
pedepsei.” Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, „fapta de
luare de mită, prevăzută la art. 254 din Codul penal, dacă
a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are
atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori
de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se
sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2)
din Codul penal privind săvârșirea infracțiunii de către un
funcționar cu atribuții de control”, ceea ce înseamnă pedeapsa
închisorii de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Reținerea
dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la majorarea cu 5
ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză de majorare a
pedepsei în sensul art.
141
1
C
.
pen
., neputând fi
avută în vedere la verificare condiției reglementată în art. 160
2
alin. (1) C.
proc
.
pen
.
În
ce privește netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control
judiciar, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul
de urmărire penală rezultă indicii că inculpatul ar fi
comis infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat
și luare de mită, în formă continuată.
Din
starea de fapt cu privire la care există indicii în cauză,
instanța constată și că infracțiunile de care este
acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea
mai multor persoane, fapte ce aduc atingere autorităților statului,
iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar face altceva decât să
sporească sentimentul de nesiguranță și să
conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea de
protecție a organelor statului. În plus, asemenea fapte, neurmate de o
ripostă fermă a societății, conduc la pericolul
întreținerii climatului infracțional, creând făptuitorilor
impresia că pot persista în sfidarea legii. Mai mult, specificul valorilor
sociale ce alcătuiesc obiectul juridic al infracțiunilor imputate
inculpatului constând în comportarea cinstită, onestă și
corectă a oricărui funcționar public sau salariat în raporturile
de serviciu cu cetățenii, precum și impactul social pe care
acest gen de infracțiuni îl propagă în rândul opiniei publice, face
ca prevalarea acestuia față de circumstanțe personale, respectiv
o viață de familie organizată, starea de sănătate a sa
sau a membrilor familiei, studii, să nu poată justifica cercetarea sa
în stare de libertate.
Pe
de altă parte, se reține că din întreg probatoriul administrat
în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că inculpatul
ar face parte dintr-un grup infracțional organizat, care implică
statornicirea în prealabil a unor raporturi de încredere și susținere
suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că
nu au încetat odată cu luarea la cunoștință a
demarării anchetei penale, existând o ierarhizare în cadrul acestuia,
flecare dintre inculpați având atribuții precise, existând de principiu
o strânsă coeziune dată de această organizare și interesul
de a asigura scăparea de orice sancțiune. Prin urmare, lăsarea
în libertate, în acest moment, a unuia dintre potențialii membri ai
acestui grup ar putea influența în mod negativ desfășurarea
urmăririi penale, în condițiile în care aceasta nu este
finalizată și urmează să se procedeze la audierea altor
persoane.
II.
Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs
inculpatul.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum
și încheierea
recurată
, potrivit art. 385
6
alin. (3) C.
proc
.
pen
.,
Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere că
recursul de față declarat de inculpatul B.T. se privește ca
nefondat și urmează a fi respins ca atare, în baza dispozițiilor
art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc
.
pen
.
Aceasta, întrucât prima instanță a statuat legal
cu titlu de premiză că inculpatul B.T. „are doar vocația” de a
beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu
dispozițiile art. 160
2
alin. (1) C.
proc
.
pen
. privind maximul pedepsei prevăzute de lege,
însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și
gravitatea faptei pentru care este cercetat și împrejurările concrete
în care a fost comisă. La îndeplinirea condiției prevăzută
în art. 160
2
alin. (1) C.
proc
.
pen
., Înalta Curte de Casație și Justiție
are în vedere faptul că, potrivit art.
141
1
C
.
pen
., „prin
pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa
prevăzută în textul de lege care incriminează fapta
săvârșită în forma consumată, fără luarea în
considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.” Astfel,
potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, „fapta de luare de mită,
prevăzută la art. 254 din Codul penal, dacă a fost
săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are
atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori
de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se
sancționează cu pedeapsa prevăzută la art.254 alin. (2) din
Codul penal privind săvârșirea infracțiunii de către un
funcționar cu atribuții de control”, ceea ce înseamnă pedeapsa
închisorii de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Reținerea
dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la majorarea cu 5
ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză de majorare a
pedepsei în sensul art.
141
1
C
.
pen
., neputând fi
avută în vedere la verificare condiției reglementată în art. 160
2
alin. (1) C.
proc
.
pen
.
În ce privește netemeinicia cererii de liberare
provizorie sub control judiciar, se reține că din întreg probatoriul
administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii
că recurentul inculpat B.T. ar fi comis infracțiunile de luare de
mită, în formă continuată, prevăzută în art. 254 alin.
(1) C.
pen
. raportat la art. 7 alin. (1) și la
art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen
. și aderare la un grup infracțional organizat
prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu
aplicarea art. 33 lit. a) C.
pen
.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte de Casație
și Justiție reține că, prin încheierea nr. 652 din 21
februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, s-a dispus admiterea propunerii formulată de Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
Direcția Națională Anticorupție, iar în temeiul art. 149
1
,
art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C.
proc
.
pen
., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului
B.T. pe o perioadă de 29 zile.
Totodată, prin încheierea din 4 aprilie 2011,
pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus admiterea
propunerii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - Direcția Națională
Anticorupție în temeiul art. 155 și urm. C.
proc
.
pen
. și prelungirea măsurii arestării
preventive, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 aprilie 2011
până la data de 20 mai 2011, față de inculpatul B.T.
Or, din starea de fapt cu privire la care există
indicii în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt
grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane,
fapte ce aduc atingere autorităților statului, iar lăsarea în
libertate a acestuia ar spori sentimentul de nesiguranță în
capacitatea de protecție a organelor statului.
De asemenea, din probatoriul administrat în dosarul de
urmărire penală rezultă indicii că recurentul inculpat ar
face parte dintr-un grup infracțional organizat, existând presupunerea
rezonabilă că există o ierarhizare în cadrul acestuia, fiecare
dintre inculpați având atribuții precise, existând o coeziune
dată de această organizare și interesul de a asigura scăparea
de orice sancțiune.
Așa fiind, se conchide că în mod legal și
temeinic, prin încheierea
recurată
,
judecătorul instanței de fond a respins în mod justificat de datele
concrete ale speței, în baza dispozițiilor art. 160
8a
alin. (6) C.
proc
.
pen
.,
cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de
inculpatul B.T.
În consecință, recursul declarat de inculpat a
fost respins, ca nefondat.