ÎCCJ, decizie (scj.ro #83845)

Liberare provizorie sub control judiciar. Pedeapsă prevăzută de lege Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive.

Liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune Indice alfabetic: Drept procesual penal - liberare provizorie sub control judiciar - pedeapsă prevăzută de lege C. pen ., art. 141 1 C. proc . pen ., art. 160 2 alin. (1) La verificarea îndeplinirii condiției prevăzute în art. 160 2 alin. (1) C. proc . pen ., potrivit căreia liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, instanța ține seama de prevederile art. 141 1 C . pen ., conform cărora prin „pedeapsă prevăzută de lege” se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Prin urmare, dispozițiile art. 9 din Legea nr. 78/2000, care reglementează o cauză de majorare a pedepsei în sensul art. 141 1 C . pen . - stabilind că, în cazul infracțiunilor prevăzute în Secțiunea a 2-a, „Infracțiuni de corupție”, a Capitolului III din Legea nr. 78/2000, dacă sunt săvârșite, între altele, în interesul unei organizații, asociații sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni se majorează cu 5 ani - nu pot fi luate în considerare la verificarea îndeplinirii condiției prevăzute în art. 160 2 alin. (1) C. proc . pen . I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1703 din 27 aprilie 2011 I. Prin încheierea de ședință nr. 121/PI din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc . pen ., s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.T.

Verificând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a reținut următoarele: Prin încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, iar în temeiul art. 149 1 , art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc . pen ., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.T. pe o perioadă de 29 zile. Pentru luarea acestei măsuri s-a reținut în fapt că: în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, lucrătorul vamal B.T.

a aderat la un grup infracțional organizat alcătuit din alți lucrători vamali, polițiști de frontieră, precum și din mai multe persoane implicate în contrabanda cu țigări, grup ce acționează în mod organizat pentru comiterea unor infracțiuni de corupție și contrabandă, în scopul obținerii de beneficii materiale care, ulterior, se împart între membrii grupării infracționale; că în calitate de lucrător vamal, s-a integrat în grupul infracțional organizat, aducându-și contribuția la realizarea obiectivelor cu caracter ilicit, urmărite de membrii grupului, respectiv: permiterea tranzitării graniței de către persoanele ce transportă țigări de contrabandă, primirea și colectarea sumelor de bani remise ca mită de traficanți, împărțirea foloaselor materiale realizate, precum și asigurarea protecției traficanților de țigări pe traseul de deplasare după ieșirea din vamă, până la depozitarea mărfii de contrabandă; că a acceptat ca împreună cu ceilalți lucrători vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu privind supravegherea mărfurilor care tranzitează frontiera de stat a României, precum și constatarea și sancționarea contravențiilor și a infracțiunilor comise în aceste împrejurări.

În acest sens, s-a reținut că există indicii că în timpul efectuării serviciului pe parcursul turei de noapte din 17/18 decembrie 2010, lucrătorul vamal B.T. și-a încălcat atribuțiile de serviciu prin aceea că le-a permis traficanților de țigări să introducă în România țigări de contrabandă provenite din Serbia, în schimbul primirii unor foloase materiale, totalizând suma de aproximativ 400 euro.

De asemenea, s-a apreciat că faptele ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen . raportat la art. 7 alin. (1) și la art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . și aderare la un grup infracțional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen . Prin încheierea din 4 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus admiterea propunerii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în temeiul art. 155 și urm. C. proc . pen . și prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 aprilie 2011 până la data de 20 mai 2011, față de inculpatul B.T.

În prealabil, instanța constată că, în concordanță cu prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc . pen . prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Astfel, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.

Trebuie avut în vedere și faptul că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, numai că organul judiciar apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.

Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut, ca regulă, în cadrul procesului penal existența unor modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, în cazul în care condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. 5 C . proc . pen .). Aplicând regulile anterior expuse la speța de față, instanța constată că inculpatul „are vocația” de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc . pen . privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care a fost comisă.

La îndeplinirea condiției prevăzute în art. 160 2 alin. (1) C. proc . pen ., instanța are în vedere faptul că, potrivit art. 141 1 C . pen ., „prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.” Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, „fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din Codul penal privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control”, ceea ce înseamnă pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Reținerea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la majorarea cu 5 ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză de majorare a pedepsei în sensul art. 141 1 C . pen ., neputând fi avută în vedere la verificare condiției reglementată în art. 160 2 alin. (1) C. proc . pen . În ce privește netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat și luare de mită, în formă continuată.

Din starea de fapt cu privire la care există indicii în cauză, instanța constată și că infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane, fapte ce aduc atingere autorităților statului, iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar face altceva decât să sporească sentimentul de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului. În plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, conduc la pericolul întreținerii climatului infracțional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Mai mult, specificul valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul juridic al infracțiunilor imputate inculpatului constând în comportarea cinstită, onestă și corectă a oricărui funcționar public sau salariat în raporturile de serviciu cu cetățenii, precum și impactul social pe care acest gen de infracțiuni îl propagă în rândul opiniei publice, face ca prevalarea acestuia față de circumstanțe personale, respectiv o viață de familie organizată, starea de sănătate a sa sau a membrilor familiei, studii, să nu poată justifica cercetarea sa în stare de libertate.

Pe de altă parte, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că inculpatul ar face parte dintr-un grup infracțional organizat, care implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de încredere și susținere suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu luarea la cunoștință a demarării anchetei penale, existând o ierarhizare în cadrul acestuia, flecare dintre inculpați având atribuții precise, existând de principiu o strânsă coeziune dată de această organizare și interesul de a asigura scăparea de orice sancțiune. Prin urmare, lăsarea în libertate, în acest moment, a unuia dintre potențialii membri ai acestui grup ar putea influența în mod negativ desfășurarea urmăririi penale, în condițiile în care aceasta nu este finalizată și urmează să se procedeze la audierea altor persoane.

II. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul. Examinând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată , potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere că recursul de față declarat de inculpatul B.T. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc . pen . Aceasta, întrucât prima instanță a statuat legal cu titlu de premiză că inculpatul B.T. „are doar vocația” de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispozițiile art. 160 2 alin. (1) C. proc . pen . privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat și împrejurările concrete în care a fost comisă.

La îndeplinirea condiției prevăzută în art. 160 2 alin. (1) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere faptul că, potrivit art. 141 1 C . pen ., „prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.” Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, „fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art.254 alin. (2) din Codul penal privind săvârșirea infracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control”, ceea ce înseamnă pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Reținerea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la majorarea cu 5 ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză de majorare a pedepsei în sensul art. 141 1 C . pen ., neputând fi avută în vedere la verificare condiției reglementată în art. 160 2 alin. (1) C. proc . pen . În ce privește netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că recurentul inculpat B.T.

ar fi comis infracțiunile de luare de mită, în formă continuată, prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen . raportat la art. 7 alin. (1) și la art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . și aderare la un grup infracțional organizat prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen . Din acest punct de vedere, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus admiterea propunerii formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, iar în temeiul art. 149 1 , art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc . pen ., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.T.

pe o perioadă de 29 zile. Totodată, prin încheierea din 4 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus admiterea propunerii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în temeiul art. 155 și urm. C. proc . pen . și prelungirea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 aprilie 2011 până la data de 20 mai 2011, față de inculpatul B.T. Or, din starea de fapt cu privire la care există indicii în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor persoane, fapte ce aduc atingere autorităților statului, iar lăsarea în libertate a acestuia ar spori sentimentul de nesiguranță în capacitatea de protecție a organelor statului.

De asemenea, din probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că recurentul inculpat ar face parte dintr-un grup infracțional organizat, existând presupunerea rezonabilă că există o ierarhizare în cadrul acestuia, fiecare dintre inculpați având atribuții precise, existând o coeziune dată de această organizare și interesul de a asigura scăparea de orice sancțiune. Așa fiind, se conchide că în mod legal și temeinic, prin încheierea recurată , judecătorul instanței de fond a respins în mod justificat de datele concrete ale speței, în baza dispozițiilor art. 160 8a alin. (6) C. proc . pen ., cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.T.

În consecință, recursul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat.