ÎCCJ, decizie (scj.ro #85583)

Liberare provizorie pe cauțiune. Condiții Î n cazurile în care există motive de a se menține arestarea preventivă, cum este cazul când inculpatul a fugit în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată prevăzut în art.148 alin.1 lit.c C.proc.pen., instanța poate respinge cererea de liberare provizorie pe cauțiune, chiar dacă o atare situație nu este prevăzută în art.160 4 alin.3 din același cod. În cazul în care se constată că, nu sunt îndeplinite sub condițiile prevăzute de lege pentru liberarea provizorie cuantumul cauțiunii nu se mai stabilește, prevederile art.160 8 alin.2 nefiind incidente. Completul de 9 judecători, decizia nr.78 din 10 iunie 2002 Prin încheierea din 23 mai 2002, Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, a respins cererea inculpatei P.L.de liberare provizorie pe cauțiune.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile liberării provizorii pe cauțiune prevăzute în art.160 4 C.proc.pen. Împotriva încheierii inculpata a declarat recurs, susținând că în mod greșit a fost respinsă cererea de liberare provizorie pe cauțiune, motivând că nu este recidivistă și că nu există date din care să rezulte că va săvârși o altă infracțiune sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului; apărătorul inculpatei a mai susținut că, nestabilind cuantumul cauțiunii, instanța a aplicat greșit legea. Recursul este nefondat. In conformitate cu art.160 1 C.proc.pen., inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie pe cauțiune în tot cursul procesului penal.

Potrivit art.160 4 alin.1, liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda, la cerere, când este asigurată repararea pagubei prin infracțiune și s-a depus cauțiunea stabilită de organul competent. Art.160 4 alin.3 prevede, însă, că liberarea provizorie pe cauțiune nu se acordă, între altele, când există date care justifică temerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte. Dacă se are în vedere că inculpata, la scurt timp după ce a fost ascultată în legătură cu faptele săvârșite, a părăsit țara, încât pentru continuarea urmăririi penale a fost nevoie să se recurgă la procedura extrădării, soluția primei instanțe este justificat.

Din actele de urmărire penală rezultă și date de natură a justifica temerea că inculpata ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, încât ea se află și în acest caz de împiedicare a liberării provizorii sub control judiciar. Mai este de observat că, de vreme ce acordarea liberării provizorii pe cauțiune este facultativă, soluția instanței de respingere a cererii inculpatei se justifică și în situația când ea nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii, fiind evident că lăsarea în libertate i-ar da posibilitatea să se sustragă din nou urmăririi penale. De asemenea, constatând neîndeplinirea condițiilor legal stabilite pentru acordarea liberării provizorii, în raport cu prevederile art.160 8 alin.1 și 2 raportat la art.160 4 și art.160 1 C.proc.pen., instanța în mod corect nu a stabilit cuantumul cauțiunii, neexistând o încălcare a art.160 8 același cod.

In consecință, recursul inculpatei a fost respins ca nefondat.