ÎCCJ, decizie (scj.ro #85583)

Liberare

provizorie pe cauțiune. Condiții

Î

n cazurile în

care există motive de a se menține arestarea preventivă, cum este cazul când

inculpatul a fugit în  scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la

judecată prevăzut în art.148 alin.1 lit.c C.proc.pen., instanța poate respinge

cererea de liberare provizorie pe cauțiune, chiar dacă o atare situație nu este

prevăzută în art.160

4

alin.3 din același cod.

În cazul

în care se constată că, nu sunt îndeplinite sub condițiile prevăzute de lege

pentru liberarea provizorie cuantumul cauțiunii nu se mai stabilește,

prevederile art.160

8

alin.2 nefiind incidente.

Completul de 9 judecători, decizia nr.78

din 10 iunie 2002

Prin încheierea din 23 mai 2002,

Curtea Supremă de Justiție, Secția penală, a respins cererea inculpatei P.L.de

liberare provizorie pe cauțiune.    Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile liberării provizorii pe

cauțiune prevăzute în art.160

4

C.proc.pen.

Împotriva încheierii inculpata a declarat recurs, susținând că în mod greșit a

fost respinsă cererea de liberare provizorie pe cauțiune,  motivând că nu

este recidivistă și că nu există date din care să rezulte că va săvârși o altă

infracțiune sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului; apărătorul inculpatei

a mai susținut că, nestabilind cuantumul cauțiunii, instanța a aplicat greșit

legea.

Recursul este nefondat.

In conformitate cu art.160

1

C.proc.pen., inculpatul arestat

preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie pe cauțiune în tot

cursul procesului penal.

Potrivit art.160

4

alin.1, liberarea provizorie pe cauțiune se poate

acorda, la cerere, când este asigurată repararea pagubei prin infracțiune și

s-a depus cauțiunea stabilită de organul competent.

Art.160

4

alin.3  prevede, însă, că liberarea provizorie pe

cauțiune nu se acordă, între altele, când există date care justifică temerea că

inculpatul  va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de

probă, sau prin alte asemenea fapte.

Dacă se are în vedere  că inculpata, la scurt timp după ce a fost

ascultată în legătură cu faptele săvârșite, a părăsit țara, încât pentru

continuarea urmăririi penale a fost nevoie să se recurgă la procedura

extrădării, soluția primei instanțe este justificat.

Din actele de urmărire penală rezultă și date de natură a justifica temerea

că inculpata ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor martori, încât ea se află și în acest caz de împiedicare a

liberării provizorii sub control judiciar.

Mai este de observat că, de vreme ce acordarea liberării provizorii pe cauțiune

este facultativă, soluția instanței de respingere a cererii inculpatei se

justifică și în situația când ea nu s-ar afla în vreunul din cazurile de

împiedicare a acordării liberării provizorii, fiind evident că lăsarea în

libertate i-ar da posibilitatea să se sustragă din nou urmăririi penale.

De asemenea, constatând neîndeplinirea condițiilor legal stabilite pentru

acordarea liberării provizorii, în raport cu prevederile art.160

8

alin.1

și 2 raportat la art.160

4

și art.160

1

C.proc.pen.,

instanța în mod corect nu a stabilit cuantumul cauțiunii, neexistând o

încălcare a art.160

8

același cod.

In consecință,  recursul inculpatei a fost respins ca nefondat.