ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2618/2008

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

din data de 7 august 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 409/90/2008, s-a

constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului

Z.L., pe care a menținut-o.

Onorariul avocatului din

oficiu în sumă de 40 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

S-a reținut că prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea nr. 1381/P/2007 din 7

februarie 2008 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv,

inculpatul Z.L. pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor continuate de

înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit grave, prin emitere de cec-uri

și retragerea după emitere în totul a proviziei, prevăzută și pedepsită de art.

215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și de folosirea cu rea credință a creditului de care se bucură societatea în

folosul lui propriu, prevăzută de art. 271 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990,

privind societățile comerciale cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut, în esență, în

sarcina inculpatului, că în calitate de director general al SC A. SRL

Drăgășani, în perioada 2 - 24 august 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale

a indus în eroare două societăți comerciale, prin emiterea de file C.E.C. deși

cunoștea că nu are disponibil în cont.

Din creditul societății, în

perioada 21 - 31 august 2007, inculpatul și-a însușit suma de 980.500 lei, din

care suma de 970.500 lei a fost retrasă de acesta din contul societății pe

parcursul a patru zile, respectiv în perioada 27 - 31 august 2007.

După efectuarea

operațiunilor de retragere de către inculpat, în contul SC A. SRL Drăgășani a

mai rămas la data de 31 august 2007 suma de 428,28 lei.

Pentru aceste infracțiuni,

inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Vâlcea, la pedeapsa principală de 12

ani închisoare, respectiv 3 ani închisoare, prin sentința penală nr. 94/ F din

18 iunie 2008.

În ceea ce privește starea

de arest a apelantului inculpat, constată următoarele:

Arestarea preventivă a

inculpatului Z.L. a fost dispusă prin încheierea nr. 6/ R pronunțată la data de

15 ianuarie 2008, urmare a admiterii recursului procurorului, de către Curtea

de Apel Pitești, perioada de 29 de zile, începând cu data punerii în executare

a mandatului.

Inculpatul a fost încarcerat,

la data de 16 ianuarie 2008, după ce anterior a fost reținut pe o perioadă de

24 de ore, conform ordonanței nr. 1381/P/2008 din 4 ianuarie 2008.

Până în prezent această

măsură a fost prelungită și menținută succesiv, apreciindu-se că în cauză

subzistă condițiile cumulativ prevăzută de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit.

a), a

1

) și f) C. proc. pen.

Temeiul luării măsurii

arestării preventive l-au constituit prevăzută art. 148 lit. a), a

1

),

f) C. proc. pen., întrucât din probele administrate, rezultă că inculpatul a

încălcat cu rea credință obligațiile care îi revin pe durata aplicării măsurii

de a nu părăsi țara deoarece, nu s-a prezentat la organul judiciar ori de câte

ori este chemat.

În opinia curții, se impune,

în continuare, privarea de libertate a inculpatului cu motivarea că în cauză

sunt aplicabile prevăzută art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

C. proc. pen., respectiv subzistă temeiurilor care au determinat arestarea preventivă.

Aceasta, deoarece, la

dosarul cauzei se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143

raportat la art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat.

În raport cu art. 5 din C.E.D.O.

și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se

poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o

infracțiune și există motive temeinice de a se crede în posibilitatea

săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice,

a drepturilor libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a

procesului penal.

Activitatea infracțională

descrisă în rechizitoriu, fapte pentru care prima instanță a dispus condamnarea

inculpatului, este de natură să formeze convingerea că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și justifică

temerea că acesta ar săvârși infracțiuni se impune menținerea arestării

preventive a inculpatului.

În speță, pericolul social

potențial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția

opiniei publice, rezonanța faptelor imputate și urmările acestora.

Pericolul pentru ordinea

publică își găsește expresia și în stare de neliniște, sentimentul de

insecuritate în rândul societății generat de faptul că persoane bănuite de

comiterea unor infracțiuni cu urmări grave sunt cercetate și judecate în stare

de libertate.

Este adevărat că numai

gravitatea faptelor reținute în sarcina sa, nu poate fi socotită, în sine, ca

reprezentând pericol pentru odinea publică, dar nici nu poate fi ignorat că

inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță, pentru

săvârșirea unor infracțiuni grave, de mare rezonanță în localitatea în care

s-au produs.

Curtea mai reține că există

probe potrivit cărora inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală și că a

încălcat cu rea credință măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Un argument în plus, în

favoarea menținerii arestării preventive este condamnarea inculpatului la

pedeapsa închisorii de către prima instanță care a reținut vinovăția acestuia

la săvârșirea infracțiunilor imputate.

În consecință, fiind

îndeplinite cerințele art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

C. proc. pen. și constatându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive se va menține starea de arest a apelantului - inculpat.

de ședință a declarat recurs inculpatul Z.L. criticând-o ca netemeinică

solicitând casarea acesteia și dispunerea punerii sale în libertate, având în

vedere că acesta a negat săvârșirea infracțiunii de care a fost acuzat, a mai

susținut că este necesar să beneficieze de prezumția de nevinovăție până la

condamnarea definitivă, precum și faptul că nu are antecedente penale.

Examinând actele și

lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivul de critică

invocat, prin prisma dispozițiilor art. 385

16

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul Z.L. se

privește, ca nefondat, și urmează a fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât instanța

de apel a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, investită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul Z.L.

împotriva sentinței penale nr. 94/ F din 18 iunie 2008 a Tribunalului Vâlcea, secția

penală, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 12 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a făcut o judicioasă aplicație a

dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

C. proc. pen., constatând ca legală și temeinică măsura arestării preventive și

menținând-o în continuare.

Astfel, pe de o parte se

mențin temeiurile de fapt ce au determinat luarea măsurii preventive, existând

indicii temeinice (în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen.) că în

perioada august, septembrie 2007, a preluat de la SC A. SA Cluj - Napoca și SC

M.N. SA Brașov, în baza unor contracte de vânzare, cumpărare și de prestări

servicii, mărfuri în valoare totală de 909.950,97 lei, pentru plata cărora a

emis file C.E.C., deși firma nu avea disponibil în contul deschis la R.B., F. Drăgășani.

Faptele reținute în sarcina

sa, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu

consecințe deosebit de grave, prin emiterea de C.E.C.-uri fără a avea provizia

necesară prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Concomitent în cauză se

mențin și temeiurile de drept ale aceleiași măsuri preventive întrucât recursul

inculpatului Z.L. se afla în situația prevăzută de art. 148 lit. a), a

1

),

f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa pentru infracțiunile pe care le-a comis este

închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate, prezintă

pericol concret pentru ordinea publică și pentru a se asigura buna desfășurare

a procesului penal și a împiedica sustragerea de la proces a inculpatului.

Se mai reține că în raport

cu art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate

a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a

săvârșit o infracțiune și există motive temeinice de a se crede în

posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea

ordinii publice, a drepturilor libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune

condiții a procesului penal.

Activitatea infracțională

descrisă în rechizitoriu, fapte pentru care prima instanță a dispus condamnarea

inculpatului, este de natură să formeze convingerea că lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și justifică

temerea că acesta ar săvârși infracțiuni și în consecință se impune menținerea

arestării preventive a inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul Z.L., împotriva încheierii de ședință din 7

august 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, dispusă în dosarul nr. 409/90/2008.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 03 septembrie 2008.