ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2618/2008

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin încheierea de ședință din data de 7 august 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 409/90/2008, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Z.L., pe care a menținut-o. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 40 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției. S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea nr. 1381/P/2007 din 7 februarie 2008 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul Z.L. pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor continuate de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit grave, prin emitere de cec-uri și retragerea după emitere în totul a proviziei, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și de folosirea cu rea credință a creditului de care se bucură societatea în folosul lui propriu, prevăzută de art. 271 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut, în esență, în sarcina inculpatului, că în calitate de director general al SC A. SRL Drăgășani, în perioada 2 - 24 august 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale a indus în eroare două societăți comerciale, prin emiterea de file C.E.C. deși cunoștea că nu are disponibil în cont. Din creditul societății, în perioada 21 - 31 august 2007, inculpatul și-a însușit suma de 980.500 lei, din care suma de 970.500 lei a fost retrasă de acesta din contul societății pe parcursul a patru zile, respectiv în perioada 27 - 31 august 2007. După efectuarea operațiunilor de retragere de către inculpat, în contul SC A. SRL Drăgășani a mai rămas la data de 31 august 2007 suma de 428,28 lei.

Pentru aceste infracțiuni, inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Vâlcea, la pedeapsa principală de 12 ani închisoare, respectiv 3 ani închisoare, prin sentința penală nr. 94/ F din 18 iunie 2008. În ceea ce privește starea de arest a apelantului inculpat, constată următoarele: Arestarea preventivă a inculpatului Z.L. a fost dispusă prin încheierea nr. 6/ R pronunțată la data de 15 ianuarie 2008, urmare a admiterii recursului procurorului, de către Curtea de Apel Pitești, perioada de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului. Inculpatul a fost încarcerat, la data de 16 ianuarie 2008, după ce anterior a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, conform ordonanței nr. 1381/P/2008 din 4 ianuarie 2008. Până în prezent această măsură a fost prelungită și menținută succesiv, apreciindu-se că în cauză subzistă condițiile cumulativ prevăzută de art. 143 C. proc.

pen. și art. 148 lit. a), a 1 ) și f) C. proc. pen. Temeiul luării măsurii arestării preventive l-au constituit prevăzută art. 148 lit. a), a 1 ), f) C. proc. pen., întrucât din probele administrate, rezultă că inculpatul a încălcat cu rea credință obligațiile care îi revin pe durata aplicării măsurii de a nu părăsi țara deoarece, nu s-a prezentat la organul judiciar ori de câte ori este chemat. În opinia curții, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului cu motivarea că în cauză sunt aplicabile prevăzută art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b C. proc. pen., respectiv subzistă temeiurilor care au determinat arestarea preventivă. Aceasta, deoarece, la dosarul cauzei se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc.

pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat. În raport cu art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune și există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. Activitatea infracțională descrisă în rechizitoriu, fapte pentru care prima instanță a dispus condamnarea inculpatului, este de natură să formeze convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și justifică temerea că acesta ar săvârși infracțiuni se impune menținerea arestării preventive a inculpatului.

În speță, pericolul social potențial se apreciază în raport cu comportamentul inculpatului, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor imputate și urmările acestora. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în stare de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății generat de faptul că persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni cu urmări grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate. Este adevărat că numai gravitatea faptelor reținute în sarcina sa, nu poate fi socotită, în sine, ca reprezentând pericol pentru odinea publică, dar nici nu poate fi ignorat că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță, pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, de mare rezonanță în localitatea în care s-au produs.

Curtea mai reține că există probe potrivit cărora inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală și că a încălcat cu rea credință măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Un argument în plus, în favoarea menținerii arestării preventive este condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de către prima instanță care a reținut vinovăția acestuia la săvârșirea infracțiunilor imputate. În consecință, fiind îndeplinite cerințele art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b C. proc. pen. și constatându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive se va menține starea de arest a apelantului - inculpat. 2. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul Z.L.

criticând-o ca netemeinică solicitând casarea acesteia și dispunerea punerii sale în libertate, având în vedere că acesta a negat săvârșirea infracțiunii de care a fost acuzat, a mai susținut că este necesar să beneficieze de prezumția de nevinovăție până la condamnarea definitivă, precum și faptul că nu are antecedente penale. Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivul de critică invocat, prin prisma dispozițiilor art. 385 16 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul Z.L. se privește, ca nefondat, și urmează a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta, întrucât instanța de apel a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, investită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul Z.L.

împotriva sentinței penale nr. 94/ F din 18 iunie 2008 a Tribunalului Vâlcea, secția penală, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a făcut o judicioasă aplicație a dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b C. proc. pen., constatând ca legală și temeinică măsura arestării preventive și menținând-o în continuare. Astfel, pe de o parte se mențin temeiurile de fapt ce au determinat luarea măsurii preventive, existând indicii temeinice (în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen.) că în perioada august, septembrie 2007, a preluat de la SC A. SA Cluj - Napoca și SC M.N.

SA Brașov, în baza unor contracte de vânzare, cumpărare și de prestări servicii, mărfuri în valoare totală de 909.950,97 lei, pentru plata cărora a emis file C.E.C., deși firma nu avea disponibil în contul deschis la R.B., F. Drăgășani. Faptele reținute în sarcina sa, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prin emiterea de C.E.C.-uri fără a avea provizia necesară prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Concomitent în cauză se mențin și temeiurile de drept ale aceleiași măsuri preventive întrucât recursul inculpatului Z.L. se afla în situația prevăzută de art. 148 lit. a), a 1 ), f) C. proc.

pen., întrucât pedeapsa pentru infracțiunile pe care le-a comis este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate, prezintă pericol concret pentru ordinea publică și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și a împiedica sustragerea de la proces a inculpatului. Se mai reține că în raport cu art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune și există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Activitatea infracțională descrisă în rechizitoriu, fapte pentru care prima instanță a dispus condamnarea inculpatului, este de natură să formeze convingerea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și justifică temerea că acesta ar săvârși infracțiuni și în consecință se impune menținerea arestării preventive a inculpatului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.L., împotriva încheierii de ședință din 7 august 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, dispusă în dosarul nr. 409/90/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 septembrie 2008.