ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3154/2009

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia penală nr. 2333 din 19 iunie

2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr.

7707/105/2007, s-a

decis respingerea, ca nefondate, a recursurilor

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de părțile

responsabile

civilmente SC C.C. SRL și SC L.S.P. SRL prin lichidator judiciar I.L. și de

inculpatul T.M.S., împotriva deciziei penale nr. 32 din 4 martie 2009 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Sa dedus din pedeapsa

aplicată recurentului inculpat, durata

reținerii și

arestării preventive de la 1 octombrie 2007 la 19 iunie 2009.

A fost obligat recurentul intimat inculpat la plata sumei

de 400

lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Au fost obligate recurentele părți responsabile civilmente

la

plata sumei de câte 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut în esență cu privire la recursul

declarat de către

intimatul inculpat T.M.S.

că pedeapsa aplicată este

corespunzătoare faptelor multiple de

înșelăciune, fals, uz de fals

comise în mod

continuat de către inculpat, în stare de recidivă.

împotriva acestei decizii, la

data de 30 iunie 2009, condamnatul T.M.S., a formulat contestație în anulare,

întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. e

2

) C. proc. pen.

În motivarea contestației,

acesta a arătat că deși a depus la

dosarul instanței de recurs, înscrisuri care atestau că beneficiază de

prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, privind protecția

martorilor, respectiv un înscris emis de Direcția Națională Anticoruptie,

acesta nu a fost luat în considerare de instanța de

recurs, considerând că acest fapt contravine legilor speciale.

Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și

materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte

constată că aceasta este

inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2)

C. proc. pen.

, instanța constatând că

cererea de contestație este

făcută

în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină

contestația

este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul

contestației se depun ori se invocă dovezi care

sunt la dosar, admite

în principiu

contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,

împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în

anulare în următoarele cazuri:

a)

când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a

judecat cauza

de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,

b)

când partea dovedește că la termenul la care s-a

judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se

prezenta și de a încunoștiința instanța despre

această împiedicare;

c)

când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze

de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute la art. 10 alin. (1)

lit. f)-i

1

), cu

privire la care existau probe la dosar;

d)

când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri

definitive pentru aceeași faptă;

e)

când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar

ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art.

385

16

alin. (1

1

).

Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2)

C. proc. pen., instanța constată că cererea de contestație este făcută în

termenul prevăzut de lege, că motivul invocat este dintre cele prevăzute în

art. 386 lit. e), C. proc. pen., însă în sprijinul contestației nu s-au depus

ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar, astfel încât contestația în anulare

va fi respinsă ca inadmisibilă.

Ca atare, văzând

dispozițiile art. 391 C. proc. pen.

, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul T.M.S. și îl va

obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen

.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat T.M.S.,

împotriva deciziei

penale

nr. 2333 din 19 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pronunțată în dosarul nr. 7707/105/2007.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei

de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07

octombrie 2009.