ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3664/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3664/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 189 din 24 noiembrie 2008 pronunțată

de Tribunalul Buzău, secția penală, a fost respinsă cererea formulată de

inculpatul P.I. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5), în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Potrivit art. 334 C. proc. pen., a

fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art.

215 alin. (1) - (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) -

(5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1) - (5) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 raportat la art. 76 lit.

a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I. (fiul lui A. și M.) la o pedeapsă

de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (cu excepția dreptului de a

alege) pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de

grave, în formă continuată (faptă săvârșită în perioada aprilie - mai 2006).

În baza art. 215

1

alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 74 raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a fost

condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de delapidare, în dauna SC T.G. SRL Buzău.

Potrivit art. 33 lit. a) raportat la

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen.,

s-a dispus ca inculpatul să execute și pedeapsa complementară de 2 ani a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (cu excepția

dreptului de a alege) și art. 64 lit. c) C. pen. (dreptul de a fi

administrator).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de

art. 71 C. pen.

S-a luat act că SC T.G. SRL Buzău nu

s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.G. SRL Buzău, la plata de

despăgubiri către părțile civile, după cum urmează:

- suma de 181.884,88 lei către SC U.

SA Buzău;

- suma de 52.450 lei către SC P. SRL

Craiova.

La aceste sume s-a dispus a se

aplica și dobânda legală aferentă, calculată pentru fiecare filă C.E.C. de la

data scadenței și până la achitarea integrală a debitului.

A fost menținut sechestrul

asigurător dispus în faza de urmărire penală prin ordonanța nr. 3306/P din 08

septembrie 2006, asupra garsonierei inculpatului din Buzău.

A fost obligat inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 5.000 lei,

cheltuieli judiciare către SC P. SRL Craiova și la plata sumei de 2.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 7 din Legea nr. 26/1990,

s-a dispus comunicarea unei copii legalizate de pe hotărâre, în termen de 15

zile de la data rămânerii definitive a acesteia, la O.R.C.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că inculpatul P.I., în calitate de administrator de

fapt al SC T.G. SRL Buzău, i-a indus în eroare, în perioada aprilie - mai 2006,

pe reprezentanții SC U. SA Buzău și SC P. SRL Craiova, emițând 5 file C.E.C.

pentru plata unor produse achiziționate, deși cunoștea că pentru încasarea lor

nu avea disponibil bănesc în cont, producând astfel un prejudiciu total în sumă

de 227.834,88 lei (171.884,88 lei pentru SC U. SA Buzău și 55.950 lei pentru SC

P. SRL Craiova).

Totodată, prima instanță a mai

reținut că inculpatul a încasat, în numerar, în numele SC T.G. SRL Buzău,

sumele de 60.000 lei, de la SC A.V. SRL și de 7.000 euro de la SC E.H. SRL

București, bani pe care i-a folosit în interes personal.

Reținând vinovăția inculpatului,

prima instanță l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave în formă continuată, prin schimbarea încadrării juridice a

faptelor, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen.,

apreciind că cele două societăți comerciale - SC U. SA Buzău și SC P. SRL

Craiova - au fost înșelate de acesta, în baza aceleiași rezoluții

infracționale. Totodată, l-a condamnat pe inculpat și pentru infracțiunea de

delapidare, întrucât P.I. a însușit, în scop personal, sume de bani aparținând

societății pe care o administra, fiind gestionar de fapt al acestei societăți.

Cu privire la solicitarea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de

înșelăciune, în infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 (Legea

cecului), prima instanță a respins-o ca nefondată, apreciind că, din probele

administrate în cauză a rezultat că cele două părți civile au fost induse în

eroare, la momentul încheierii contractelor, cu societatea al cărei

administrator era inculpatul, întrucât dacă acestea ar fi cunoscut adevărul nu

i-ar mai fi livrat mărfurile.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat apel inculpatul P.I., care a susținut că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin.

(1) - (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ci cele ale

infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934,

întrucât anularea și modificarea filelor C.E.C. s-a făcut cu aprobarea expresă

a conducerii SC U., cu intenția clară de modificare a scadențelor, ceea ce dovedește

acceptarea încheierii contractului, chiar și în condițiile existenței unei

lipse a disponibilului în cont.

Referitor la infracțiunea de

delapidare inculpatul a susținut că nu există probe certe care să ateste faptul

că, după ce a încasat banii de la SC E.H., nu a achitat suma către SC U. SA.

Totodată, a mai susținut că, în mod

greșit, prima instanță a dispus reținerea în încadrarea juridică a faptei de

înșelăciune, a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., atâta timp cât această

modificare nu a fost pusă în discuție părților, fiind astfel încălcat unul din

drepturile fundamentale ale inculpatului, respectiv dreptul la apărare, acesta

neavând posibilitatea să-și formuleze apărări față de noua încadrare juridică.

În subsidiar, apelantul inculpat a

solicitat reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante, cum ar fi lipsa

antecedentelor penale, sinceritatea dovedită pe parcursul procesului penal,

disponibilitatea pentru stabilirea adevărului, cu efectul aplicării unor

pedepse sub limita minimă prevăzută de textele de lege incriminatorii.

Prin Decizia penală nr. 40 din 20

martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul P.I. împotriva sentinței penale nr. 189 din 24 noiembrie 2008

pronunțată de Tribunalul Buzău.

A fost obligat apelantul inculpat la

plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de

4.000 lei către intimata parte civilă SC U. SA Buzău, reprezentând onorariu

apărător.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel Ploiești a reținut că, probele administrate în cauză au dovedit

indubitabil vinovăția inculpatului în comiterea faptelor, neputând fi vorba de

o înțelegere și de acceptarea de către părțile civile a încheierii contractelor,

în lipsa disponibilului din cont, fiind invocată în acest sens declarația

directorului SC U. SA Buzău, respectiv a martorului R.I., conform căreia

„acesta nu ar fi încheiat contractul dacă ar fi știut că inculpatul nu are

disponibil în cont”.

În ceea ce privește încadrarea

juridică a faptelor, Curtea de Apel Ploiești nu a primit critica privind

încălcarea dreptului la apărare a inculpatului, deoarece nu s-ar fi pus în

discuția părților schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune,

prin aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., atâta timp cât din practicaua

sentinței rezultă că părțile au pus concluzii și sub acest aspect.

De asemenea, Curtea de Apel Ploiești

a apreciat ca neîntemeiată și critica invocată de inculpat vizând

individualizarea judiciară a pedepselor, considerând că prima instanță,

reținând în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare, a dat efect

corespunzător acestora, dar a avut în vedere și gravitatea faptelor săvârșite

de inculpat, pedepsele stabilite fiind de natură să asigure scopul

preventiv-educativ și sancționator prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul P.I., care prin apărătorul desemnat din

oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 18, pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în principal,

achitarea pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina sa, în temeiul

prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

de înșelăciune și delapidare, faptelor lipsindu-le latura subiectivă, respectiv

intenția.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

schimbarea încadrării juridice dată faptelor, din infracțiunea de înșelăciune

cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, în infracțiunea prevăzută

de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (Legea cec-ului), întrucât

beneficiarii CEC-urilor nu au fost induși în eroare, aceștia acceptându-le ca

mijloc de plată, deși știau că inculpatul, la data emiterii lor, nu avea în

bancă disponibilul necesar decontării lor.

Într-un ultim subsidiar, inculpatul

a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, prin acordarea unei mai

largi eficiențe circumstanțelor atenuante judiciare recunoscute în favoarea sa,

cu consecința reducerii și mai mult a cuantumului pedepselor.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri,

conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu

art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen.,

constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a

stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor

administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare.

De asemenea,

instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate

inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca

modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen.

Din ansamblul

probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării

judecătorești, Înalta Curte reține următoarele:

SC T.G. SRL

Buzău a avut ca asociat unic și administrator pe numita P.D.D., iar ca obiect

de activitate prestarea de servicii pentru mecanizarea, chimizarea agriculturii

și protecție fitosanitară, neavând niciun angajat. Începând din 6 decembrie

2004, P.D.D. a dat împuternicire soțului său P.I. (inculpatul din prezenta

cauză), pentru a se ocupa de activitatea firmei, aceasta având anumite probleme

în familie (a fost însărcinată, tatăl său a decedat).

Potrivit

împuternicirii, ce nu a avut o formă autentică, fiind denumită delegație (fila

51 dosar urmărire penală) inculpatul putea să efectueze operațiuni de ridicări,

depuneri de numerar, ridicări de extrase de cont, fiind certificată semnătura

acestuia.

mai 2006, inculpatul P.I. s-a deplasat la SC U. SA Buzău, unde a încheiat

contractul comercial, prin care a achiziționat cantitatea de 40 tone sămânță de

soia cu factura fiscală din 09 mai 2006, în valoare totală de 191.184,88 lei,

achitând cu titlu de avans suma de 10.000 lei, cu un ordin de plată. Acest

contract a fost încheiat din partea SC U. SA Buzău, de directorul R.I., urmând

ca diferența de preț să fie achitată cu file cec.

Potrivit

declarațiilor directorului și ale contabilei B.E. au fost emise două file CEC,

în valoare de 28.400 lei (scadentă la 22 mai 2006) și în valoare de 153.620 lei

(scadentă la 22 iunie 2006).

Constatându-se

unele nereguli la întocmirea filelor CEC, acestea au fost anulate, în locul

primei file, fiind întocmite filele CEC, în valoare de 10.000 lei și, respectiv

18.400 lei (pentru suma totală din prima filă CEC) și fila CEC, pentru cea de-a

doua filă de aceeași valoare, respectiv 153.620 lei, toate cele trei file CEC

având scadențe la datele de 25 mai, 29 mai și 30 iunie 2006.

Ulterior, în

locul filei CEC cu terminația X a fost emisă o altă filă CEC cu terminația Y,

scadentă la 23 iunie 2006, aceasta fiind emisă după ce a fost refuzată la

plată.

În final, filele

CEC cu terminațiile X, Y și Z au fost refuzate la plată pentru lipsă de

disponibil, fiind plătită doar fila CEC cu terminația X în valoare de 10.000

lei.

Potrivit

declarațiilor inculpatului și ale martorului D.C., reprezentant al SC E.H.,

întreaga cantitate de sămânță de soia a fost livrată societății acestui martor,

care a încheiat cu inculpatul contractul de vânzare cumpărare aflat la fila 80

dosar urmărire penală, din care rezultă că inculpatul urma să încaseze suma de

192.456,25 lei. Conform acestui contract, 50% din preț urma să se achite în

termen de 10 zile, iar 50% la data de 4 octombrie 2006.

Inculpatul P.I. a

susținut, pe parcursul urmăririi penale, că nu a primit întreaga sumă de la

reprezentantul acestei societăți, ci doar suma arătată în chitanța de la fila

83, respectiv sumele de 22.000 lei și 7.000 euro, deci aproximativ 40.000 lei.

La data de 02

august 2006, s-a încheiat un act între cei doi din care a rezultat că martorul

D.C., reprezentant al SC E.H., i-a achitat inculpatului întreaga sumă datorată.

Deși inculpatul

a negat acest lucru, afirmând că a fost amenințat de martor, în realitate însă,

potrivit declarației acestuia din urmă, dată în cursul cercetării

judecătorești, din cauza amenințărilor inculpatului, care întotdeauna venea

însoțit de diverși cămătari, i-a plătit toată suma la data de 02 august 2006, deși

data scadentă pentru diferența de 50% din preț era 04 octombrie 2006.

Acest angajament

a fost semnat de inculpat și nu există nicio îndoială cu privire la faptul că

așa s-au derulat lucrurile, rezultând chiar din declarațiile date de inculpat

în cursul urmăririi penale, cât și de soția lui, că aveau datorii la cămătari.

aprilie 2006 s-a încheiat contractul între SC P. SRL Craiova și SC T.G. SRL

Buzău, reprezentată de inculpat și de soția acestuia, contract în baza căruia

societatea din Craiova, reprezentată de M.P., a livrat societății inculpatului

cantitatea totală de 15 tone de sămânță de porumb și floarea soarelui. În

contract s-a menționat că plata se va face cu file CEC. Au fost emise

într-adevăr două file CEC de SC T.G., în valoare de 20.000 lei, scadentă la 15

mai 2006 și în valoare de 42.250 lei, scadentă la 15 august 2006. Prima filă

CEC a fost refuzată la plată, iar cea de-a doua nu a mai fost introdusă,

întrucât reprezentantul SC P. SRL Craiova, făcând verificări la bancă, a

constatat că societatea inculpatului se afla în interdicție bancară.

Cele 15 tone de sămânță

de porumb și floarea soarelui au fost duse de inculpat la SC V.S. pentru

tratare, 7 tone fiind oprite ca plată pentru tratamentul efectuat, iar 8 tone

au fost duse în localitatea Uzumu, la numitul S.M., la data de 01 mai 2006,

conform contractului de închiriere de la fila 109 dosar fond, unde au fost

lăsate de inculpat până la data de 17 mai 2007.

Înalta Curte

reține că, din probele administrate, atât în cursul urmăririi penale cât și al

cercetării judecătorești, rezultă cu claritate că inculpatul P.I., acționând în

calitate de administrator al SC T.G. SRL Buzău, a indus în eroare, pe

reprezentanții SC U.B. și SC P. SRL Craiova, achiziționând produse pentru care

a plătit doar câte un avans, pentru diferență emițând mai multe file CEC, deși

știa că nu avea disponibil în cont pentru plata lor, toate acestea cu scopul de

a-și acoperi anumite datorii personale pe care le avea la diverși cămătari.

Apărările

inculpatului referitoare la pretinsa „înțelegere” cu reprezentanții SC U.,

privind emiterea filelor CEC, chiar și în lipsa disponibilului, sunt nefondate,

atâta timp cât din declarațiile acestora și din actele depuse la dosar a

rezultat contrariul.

Astfel,

contabila șefă a SC U., martora B.E. și directorul societății, respectiv

inginer R.I. au declarat, pe parcursul întregului proces, faptul că după plata

avansului, inculpatul le-a înmânat filele CEC, după verificarea cărora martora,

observând că sunt greșite, i-a cerut imediat inculpatului să le modifice, ceea

ce acesta a și făcut (filele 191 dosar urmărire penală, 51 dosar fond - martora

B.E.; filele 18 dosar urmărire penală, 50 dosar fond - martorul R.I., fila 194 dosar

urmărire penală - procesul verbal de confruntare dintre inculpat și martorul R.I.),

acesta fiind motivul care a determinat înlocuirea filelor C.E.C. și nu acceptul

privind modificarea datelor scadenței, ca urmare a lipsei disponibilului în

cont, așa cum a susținut inculpatul.

Inculpatul P.I. a

profitat de faptul că, lucrând la fosta bancă agricolă o perioadă îndelungată,

era cunoscut de multe persoane, beneficiind de o anumită credibilitate,

inducându-i astfel în eroare pe partenerii săi, de la care a achiziționat

produse, emițândfile C.E.C. pentru plata acestora, deși știa că nu are

disponibil pentru achitarea lor.

Susținerile

inculpatului în sensul că nu ar fi avut intenția să inducă în eroare părțile

civile cu ocazia efectuării tranzacțiilor comerciale - descrise atât în

rechizitoriu, cât și în hotărârile recurate - sunt lipsite de temei, câtă vreme

inculpatul a emis, cu bună știință, instrumente de plată ce nu aveau acoperire

în bancă.

Inculpatul a

conceput săvârșirea infracțiunilor, în mod ingenios, antrenând în succesiunea

derulării operațiunilor comerciale, mai multe societăți, astfel încât să creeze

aparența că nu el, ci intermediarii ar fi cauzat prejudiciile reținute în

sarcina sa.

Astfel,

împrejurarea că inculpatul a vândut întreaga cantitate de semințe luate de la SC

U. SA, firmei SC E.H. SRL București, pretinzând că, la rândul său, are de

încasat de la această societate contravaloarea mărfii livrate, nu poate fi

interpretată în favoarea acestuia, respectiv ca un eveniment ce ar fi deturnat

buna sa intenție de achitare a mărfii luate de la SC U. SA, atâta timp cât

probele administrate în cauză au dovedit că administratorul unic al acestei

societăți, respectiv martorul D.C., i-a achitat inculpatului toți banii. Mai

mult, martorul a susținut că, deși data scadentă a plății pentru cea de a doua

jumătate din suma datorată era luna octombrie 2006, i-a plătit toți banii

inculpatului la data de 2 august 2006, fiindu-i teamă de cămătarii cu care de

fiecare dată inculpatul se deplasa la sediul său.

Toate aceste

probe au condus, în mod corect, prima instanță la concluzia că activitatea

inculpatului nu a avut natură comercială, ci a fost rezultatul intenției

acestuia de a înșela părțile civile, pentru a face rost de bani pentru plata

datoriilor personale, pe care le avea la diverși cămătari.

În ceea ce

privește infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna SC P. SRL Craiova,

Înalta Curte apreciază că latura subiectivă a infracțiunii, respectiv intenția

de a înșela, există, câtă vreme inculpatul P.I., deși încasase banii de la SC E.H.,

la data de 02 august 2006, nu a achitat nicio sumă de bani către SC P. SRL

Craiova, deși scadența filelor CEC era la datele de 14 mai 2006 și 15 august

2006.

Intenția

inculpatului de a înșela a rezultat și din scrisoarea expediată primei instanțe

de martorul S.M. - cel la care a fost depozitată în localitatea Uzumu cantitatea

de 8 tone de sămânță - și care a arătat că inculpatul P.I., încă din data de 17

mai 2007, ridicase din depozitul respectiv întreaga cantitate, ascunzând însă

acest lucru instanței și nepermițând, totodată, reprezentantului SC P. SRL

Craiova să o ridice în contul datoriei.

De asemenea, în

ceea ce privește infracțiunea de delapidare reținută în sarcina inculpatului,

Înalta Curte apreciază că nu există dubii privind vinovăția acestuia.

Astfel, din

actele aflate la dosar (a se vedea raportul întocmit de Garda Financiară)

rezultă, cu claritate, că, pe parcursul desfășurării pretinsei activități

comerciale, inculpatul P.I. a încasat de la SC A.V. SRL suma de 60.000 lei, iar

de la SC E.H. SRL București suma de 7.000 euro, bani pe care i-a cheltuit în

scop personal și nu pentru a achita din datoriile pe care societatea pe care o

administra, le avea către firmele prejudiciate.

În aceste

condiții, Înalta Curte constată că invocarea de către inculpat a nevinovăției,

în raport de faptele săvârșite, contrazice nesusținut probatoriile administrate

în cauză.

Simpla afirmație

a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu

poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat,

respectiv negarea realității evidente nu poate influența convingerea bazată pe

probe irefutabile.

Cu privire la

solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, din

infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă

continuată, în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr.

59/1934 (Legea cec-ului), Înalta Curte constată, de asemenea, că este

neîntemeiată, câtă vreme inculpatul nu a putut proba în niciun mod că

persoanele înșelate ar fi știut la încheierea tranzacțiilor că el nu avea

disponibilități bănești, pentru a acoperi sumele înscrise în CEC-uri drept

preț, la momentul introducerii acestora în bancă.

Spre deosebire

de infracțiunea incriminată în art. 84 din Legea nr. 59/1934, care este o

infracțiune de pericol și protejează numai relațiile sociale referitoare la

operațiunile efectuate cu cecuri, pentru a asigura credibilitatea acestor

instrumente de plată, infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen.,

face parte din categoria infracțiunilor contra patrimoniului, întrucât prin

săvârșirea ei se urmărește obținerea unui folos material injust pentru sine sau

pentru altul, păgubindu-se astfel patrimoniul unei persoane fizice sau

juridice, iar probele administrate în cauză au făcut dovada că inculpatul a

indus în eroare pe beneficiari, cauzându-le prejudicii.

Cu privire la

solicitarea inculpatului vizând reindividualizarea pedepselor, prin acordarea

unei mai largi eficiențe circumstanțelor atenuante personale, recunoscute în

favoarea sa de instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată că ambele

instanțe au făcut o corectă apreciere a pericolului social generat de

activitatea infracțională a inculpatului, cât și a elementelor de

circumstanțiere personală invocate, stabilind pedepse mult sub minimul special

prevăzut de textele sancționatorii.

Atitudinea

adoptată de inculpat, de negare a realităților existente și lipsa oricărui

regret pentru consecințele grave ale faptelor comise induc instanței

convingerea că diminuarea cuantumului pedepselor ar împieta asupra realizării

scopului pedepsei și ar putea conduce la ideea lipsei de ripostă a societății,

în raport de cei care viciază grav relațiile economice normale.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va r

espinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr.

40 din 20 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga

recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. pen., va obliga

recurentul inculpat la plata sumei de 2.000 lei (reprezentând onorariu avocat

ales), cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă SC U. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva

Deciziei penale nr. 40 din 20 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 2.000 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă SC U. SA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

noiembrie 2009.