ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3664/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 189 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul P.I. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5), în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. Potrivit art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 74 raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I. (fiul lui A. și M.) la o pedeapsă de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege) pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (faptă săvârșită în perioada aprilie - mai 2006). În baza art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, în dauna SC T.G. SRL Buzău. Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute și pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (cu excepția dreptului de a alege) și art. 64 lit. c) C. pen. (dreptul de a fi administrator). S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. S-a luat act că SC T.G. SRL Buzău nu s-a constituit parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.G. SRL Buzău, la plata de despăgubiri către părțile civile, după cum urmează: - suma de 181.884,88 lei către SC U. SA Buzău; - suma de 52.450 lei către SC P. SRL Craiova.

La aceste sume s-a dispus a se aplica și dobânda legală aferentă, calculată pentru fiecare filă C.E.C. de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului. A fost menținut sechestrul asigurător dispus în faza de urmărire penală prin ordonanța nr. 3306/P din 08 septembrie 2006, asupra garsonierei inculpatului din Buzău. A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 5.000 lei, cheltuieli judiciare către SC P. SRL Craiova și la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Conform art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea unei copii legalizate de pe hotărâre, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia, la O.R.C.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpatul P.I., în calitate de administrator de fapt al SC T.G. SRL Buzău, i-a indus în eroare, în perioada aprilie - mai 2006, pe reprezentanții SC U. SA Buzău și SC P. SRL Craiova, emițând 5 file C.E.C. pentru plata unor produse achiziționate, deși cunoștea că pentru încasarea lor nu avea disponibil bănesc în cont, producând astfel un prejudiciu total în sumă de 227.834,88 lei (171.884,88 lei pentru SC U. SA Buzău și 55.950 lei pentru SC P. SRL Craiova). Totodată, prima instanță a mai reținut că inculpatul a încasat, în numerar, în numele SC T.G. SRL Buzău, sumele de 60.000 lei, de la SC A.V. SRL și de 7.000 euro de la SC E.H.

SRL București, bani pe care i-a folosit în interes personal. Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prin schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., apreciind că cele două societăți comerciale - SC U. SA Buzău și SC P. SRL Craiova - au fost înșelate de acesta, în baza aceleiași rezoluții infracționale. Totodată, l-a condamnat pe inculpat și pentru infracțiunea de delapidare, întrucât P.I. a însușit, în scop personal, sume de bani aparținând societății pe care o administra, fiind gestionar de fapt al acestei societăți.

Cu privire la solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de înșelăciune, în infracțiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934 (Legea cecului), prima instanță a respins-o ca nefondată, apreciind că, din probele administrate în cauză a rezultat că cele două părți civile au fost induse în eroare, la momentul încheierii contractelor, cu societatea al cărei administrator era inculpatul, întrucât dacă acestea ar fi cunoscut adevărul nu i-ar mai fi livrat mărfurile. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul P.I., care a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ci cele ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, întrucât anularea și modificarea filelor C.E.C.

s-a făcut cu aprobarea expresă a conducerii SC U., cu intenția clară de modificare a scadențelor, ceea ce dovedește acceptarea încheierii contractului, chiar și în condițiile existenței unei lipse a disponibilului în cont. Referitor la infracțiunea de delapidare inculpatul a susținut că nu există probe certe care să ateste faptul că, după ce a încasat banii de la SC E.H., nu a achitat suma către SC U. SA. Totodată, a mai susținut că, în mod greșit, prima instanță a dispus reținerea în încadrarea juridică a faptei de înșelăciune, a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen., atâta timp cât această modificare nu a fost pusă în discuție părților, fiind astfel încălcat unul din drepturile fundamentale ale inculpatului, respectiv dreptul la apărare, acesta neavând posibilitatea să-și formuleze apărări față de noua încadrare juridică.

În subsidiar, apelantul inculpat a solicitat reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, sinceritatea dovedită pe parcursul procesului penal, disponibilitatea pentru stabilirea adevărului, cu efectul aplicării unor pedepse sub limita minimă prevăzută de textele de lege incriminatorii. Prin Decizia penală nr. 40 din 20 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.I. împotriva sentinței penale nr. 189 din 24 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău. A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 4.000 lei către intimata parte civilă SC U. SA Buzău, reprezentând onorariu apărător.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, probele administrate în cauză au dovedit indubitabil vinovăția inculpatului în comiterea faptelor, neputând fi vorba de o înțelegere și de acceptarea de către părțile civile a încheierii contractelor, în lipsa disponibilului din cont, fiind invocată în acest sens declarația directorului SC U. SA Buzău, respectiv a martorului R.I., conform căreia „acesta nu ar fi încheiat contractul dacă ar fi știut că inculpatul nu are disponibil în cont”. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, Curtea de Apel Ploiești nu a primit critica privind încălcarea dreptului la apărare a inculpatului, deoarece nu s-ar fi pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune, prin aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., atâta timp cât din practicaua sentinței rezultă că părțile au pus concluzii și sub acest aspect.

De asemenea, Curtea de Apel Ploiești a apreciat ca neîntemeiată și critica invocată de inculpat vizând individualizarea judiciară a pedepselor, considerând că prima instanță, reținând în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare, a dat efect corespunzător acestora, dar a avut în vedere și gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, pedepsele stabilite fiind de natură să asigure scopul preventiv-educativ și sancționator prevăzut de art. 52 C. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I., care prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18, pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina sa, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și delapidare, faptelor lipsindu-le latura subiectivă, respectiv intenția. În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor, din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (Legea cec-ului), întrucât beneficiarii CEC-urilor nu au fost induși în eroare, aceștia acceptându-le ca mijloc de plată, deși știau că inculpatul, la data emiterii lor, nu avea în bancă disponibilul necesar decontării lor. Într-un ultim subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, prin acordarea unei mai largi eficiențe circumstanțelor atenuante judiciare recunoscute în favoarea sa, cu consecința reducerii și mai mult a cuantumului pedepselor.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Din ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, Înalta Curte reține următoarele:

SC T.G. SRL

Buzău a avut ca asociat unic și administrator pe numita P.D.D., iar ca obiect de activitate prestarea de servicii pentru mecanizarea, chimizarea agriculturii și protecție fitosanitară, neavând niciun angajat. Începând din 6 decembrie 2004, P.D.D. a dat împuternicire soțului său P.I. (inculpatul din prezenta cauză), pentru a se ocupa de activitatea firmei, aceasta având anumite probleme în familie (a fost însărcinată, tatăl său a decedat). Potrivit împuternicirii, ce nu a avut o formă autentică, fiind denumită delegație (fila 51 dosar urmărire penală) inculpatul putea să efectueze operațiuni de ridicări, depuneri de numerar, ridicări de extrase de cont, fiind certificată semnătura acestuia. 1. La data de 9 mai 2006, inculpatul P.I.

s-a deplasat la SC U. SA Buzău, unde a încheiat contractul comercial, prin care a achiziționat cantitatea de 40 tone sămânță de soia cu factura fiscală din 09 mai 2006, în valoare totală de 191.184,88 lei, achitând cu titlu de avans suma de 10.000 lei, cu un ordin de plată. Acest contract a fost încheiat din partea SC U. SA Buzău, de directorul R.I., urmând ca diferența de preț să fie achitată cu file cec. Potrivit declarațiilor directorului și ale contabilei B.E.

au fost emise două file CEC, în valoare de 28.400 lei (scadentă la 22 mai 2006) și în valoare de 153.620 lei (scadentă la 22 iunie 2006). Constatându-se unele nereguli la întocmirea filelor CEC, acestea au fost anulate, în locul primei file, fiind întocmite filele CEC, în valoare de 10.000 lei și, respectiv 18.400 lei (pentru suma totală din prima filă CEC) și fila CEC, pentru cea de-a doua filă de aceeași valoare, respectiv 153.620 lei, toate cele trei file CEC având scadențe la datele de 25 mai, 29 mai și 30 iunie 2006. Ulterior, în locul filei CEC cu terminația X a fost emisă o altă filă CEC cu terminația Y, scadentă la 23 iunie 2006, aceasta fiind emisă după ce a fost refuzată la plată. În final, filele CEC cu terminațiile X, Y și Z au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibil, fiind plătită doar fila CEC cu terminația X în valoare de 10.000 lei.

Potrivit declarațiilor inculpatului și ale martorului D.C., reprezentant al SC E.H., întreaga cantitate de sămânță de soia a fost livrată societății acestui martor, care a încheiat cu inculpatul contractul de vânzare cumpărare aflat la fila 80 dosar urmărire penală, din care rezultă că inculpatul urma să încaseze suma de 192.456,25 lei. Conform acestui contract, 50% din preț urma să se achite în termen de 10 zile, iar 50% la data de 4 octombrie 2006. Inculpatul P.I. a susținut, pe parcursul urmăririi penale, că nu a primit întreaga sumă de la reprezentantul acestei societăți, ci doar suma arătată în chitanța de la fila 83, respectiv sumele de 22.000 lei și 7.000 euro, deci aproximativ 40.000 lei.

La data de 02 august 2006, s-a încheiat un act între cei doi din care a rezultat că martorul D.C., reprezentant al SC E.H., i-a achitat inculpatului întreaga sumă datorată. Deși inculpatul a negat acest lucru, afirmând că a fost amenințat de martor, în realitate însă, potrivit declarației acestuia din urmă, dată în cursul cercetării judecătorești, din cauza amenințărilor inculpatului, care întotdeauna venea însoțit de diverși cămătari, i-a plătit toată suma la data de 02 august 2006, deși data scadentă pentru diferența de 50% din preț era 04 octombrie 2006. Acest angajament a fost semnat de inculpat și nu există nicio îndoială cu privire la faptul că așa s-au derulat lucrurile, rezultând chiar din declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, cât și de soția lui, că aveau datorii la cămătari.

2. La data de 13 aprilie 2006 s-a încheiat contractul între SC P. SRL Craiova și SC T.G. SRL Buzău, reprezentată de inculpat și de soția acestuia, contract în baza căruia societatea din Craiova, reprezentată de M.P., a livrat societății inculpatului cantitatea totală de 15 tone de sămânță de porumb și floarea soarelui. În contract s-a menționat că plata se va face cu file CEC. Au fost emise într-adevăr două file CEC de SC T.G., în valoare de 20.000 lei, scadentă la 15 mai 2006 și în valoare de 42.250 lei, scadentă la 15 august 2006. Prima filă CEC a fost refuzată la plată, iar cea de-a doua nu a mai fost introdusă, întrucât reprezentantul SC P. SRL Craiova, făcând verificări la bancă, a constatat că societatea inculpatului se afla în interdicție bancară.

Cele 15 tone de sămânță de porumb și floarea soarelui au fost duse de inculpat la SC V.S. pentru tratare, 7 tone fiind oprite ca plată pentru tratamentul efectuat, iar 8 tone au fost duse în localitatea Uzumu, la numitul S.M., la data de 01 mai 2006, conform contractului de închiriere de la fila 109 dosar fond, unde au fost lăsate de inculpat până la data de 17 mai 2007. Înalta Curte reține că, din probele administrate, atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, rezultă cu claritate că inculpatul P.I., acționând în calitate de administrator al SC T.G. SRL Buzău, a indus în eroare, pe reprezentanții SC U.B. și SC P. SRL Craiova, achiziționând produse pentru care a plătit doar câte un avans, pentru diferență emițând mai multe file CEC, deși știa că nu avea disponibil în cont pentru plata lor, toate acestea cu scopul de a-și acoperi anumite datorii personale pe care le avea la diverși cămătari.

Apărările inculpatului referitoare la pretinsa „înțelegere” cu reprezentanții SC U., privind emiterea filelor CEC, chiar și în lipsa disponibilului, sunt nefondate, atâta timp cât din declarațiile acestora și din actele depuse la dosar a rezultat contrariul. Astfel, contabila șefă a SC U., martora B.E. și directorul societății, respectiv inginer R.I. au declarat, pe parcursul întregului proces, faptul că după plata avansului, inculpatul le-a înmânat filele CEC, după verificarea cărora martora, observând că sunt greșite, i-a cerut imediat inculpatului să le modifice, ceea ce acesta a și făcut (filele 191 dosar urmărire penală, 51 dosar fond - martora B.E.; filele 18 dosar urmărire penală, 50 dosar fond - martorul R.I., fila 194 dosar urmărire penală - procesul verbal de confruntare dintre inculpat și martorul R.I.), acesta fiind motivul care a determinat înlocuirea filelor C.E.C.

și nu acceptul privind modificarea datelor scadenței, ca urmare a lipsei disponibilului în cont, așa cum a susținut inculpatul. Inculpatul P.I. a profitat de faptul că, lucrând la fosta bancă agricolă o perioadă îndelungată, era cunoscut de multe persoane, beneficiind de o anumită credibilitate, inducându-i astfel în eroare pe partenerii săi, de la care a achiziționat produse, emițândfile C.E.C. pentru plata acestora, deși știa că nu are disponibil pentru achitarea lor. Susținerile inculpatului în sensul că nu ar fi avut intenția să inducă în eroare părțile civile cu ocazia efectuării tranzacțiilor comerciale - descrise atât în rechizitoriu, cât și în hotărârile recurate - sunt lipsite de temei, câtă vreme inculpatul a emis, cu bună știință, instrumente de plată ce nu aveau acoperire în bancă.

Inculpatul a conceput săvârșirea infracțiunilor, în mod ingenios, antrenând în succesiunea derulării operațiunilor comerciale, mai multe societăți, astfel încât să creeze aparența că nu el, ci intermediarii ar fi cauzat prejudiciile reținute în sarcina sa. Astfel, împrejurarea că inculpatul a vândut întreaga cantitate de semințe luate de la SC U. SA, firmei SC E.H. SRL București, pretinzând că, la rândul său, are de încasat de la această societate contravaloarea mărfii livrate, nu poate fi interpretată în favoarea acestuia, respectiv ca un eveniment ce ar fi deturnat buna sa intenție de achitare a mărfii luate de la SC U. SA, atâta timp cât probele administrate în cauză au dovedit că administratorul unic al acestei societăți, respectiv martorul D.C., i-a achitat inculpatului toți banii.

Mai mult, martorul a susținut că, deși data scadentă a plății pentru cea de a doua jumătate din suma datorată era luna octombrie 2006, i-a plătit toți banii inculpatului la data de 2 august 2006, fiindu-i teamă de cămătarii cu care de fiecare dată inculpatul se deplasa la sediul său. Toate aceste probe au condus, în mod corect, prima instanță la concluzia că activitatea inculpatului nu a avut natură comercială, ci a fost rezultatul intenției acestuia de a înșela părțile civile, pentru a face rost de bani pentru plata datoriilor personale, pe care le avea la diverși cămătari.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna SC P. SRL Craiova, Înalta Curte apreciază că latura subiectivă a infracțiunii, respectiv intenția de a înșela, există, câtă vreme inculpatul P.I., deși încasase banii de la SC E.H., la data de 02 august 2006, nu a achitat nicio sumă de bani către SC P. SRL Craiova, deși scadența filelor CEC era la datele de 14 mai 2006 și 15 august 2006. Intenția inculpatului de a înșela a rezultat și din scrisoarea expediată primei instanțe de martorul S.M. - cel la care a fost depozitată în localitatea Uzumu cantitatea de 8 tone de sămânță - și care a arătat că inculpatul P.I., încă din data de 17 mai 2007, ridicase din depozitul respectiv întreaga cantitate, ascunzând însă acest lucru instanței și nepermițând, totodată, reprezentantului SC P. SRL Craiova să o ridice în contul datoriei.

De asemenea, în ceea ce privește infracțiunea de delapidare reținută în sarcina inculpatului, Înalta Curte apreciază că nu există dubii privind vinovăția acestuia. Astfel, din actele aflate la dosar (a se vedea raportul întocmit de Garda Financiară) rezultă, cu claritate, că, pe parcursul desfășurării pretinsei activități comerciale, inculpatul P.I. a încasat de la SC A.V. SRL suma de 60.000 lei, iar de la SC E.H. SRL București suma de 7.000 euro, bani pe care i-a cheltuit în scop personal și nu pentru a achita din datoriile pe care societatea pe care o administra, le avea către firmele prejudiciate. În aceste condiții, Înalta Curte constată că invocarea de către inculpat a nevinovăției, în raport de faptele săvârșite, contrazice nesusținut probatoriile administrate în cauză.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile. Cu privire la solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (Legea cec-ului), Înalta Curte constată, de asemenea, că este neîntemeiată, câtă vreme inculpatul nu a putut proba în niciun mod că persoanele înșelate ar fi știut la încheierea tranzacțiilor că el nu avea disponibilități bănești, pentru a acoperi sumele înscrise în CEC-uri drept preț, la momentul introducerii acestora în bancă.

Spre deosebire de infracțiunea incriminată în art. 84 din Legea nr. 59/1934, care este o infracțiune de pericol și protejează numai relațiile sociale referitoare la operațiunile efectuate cu cecuri, pentru a asigura credibilitatea acestor instrumente de plată, infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., face parte din categoria infracțiunilor contra patrimoniului, întrucât prin săvârșirea ei se urmărește obținerea unui folos material injust pentru sine sau pentru altul, păgubindu-se astfel patrimoniul unei persoane fizice sau juridice, iar probele administrate în cauză au făcut dovada că inculpatul a indus în eroare pe beneficiari, cauzându-le prejudicii.

Cu privire la solicitarea inculpatului vizând reindividualizarea pedepselor, prin acordarea unei mai largi eficiențe circumstanțelor atenuante personale, recunoscute în favoarea sa de instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată că ambele instanțe au făcut o corectă apreciere a pericolului social generat de activitatea infracțională a inculpatului, cât și a elementelor de circumstanțiere personală invocate, stabilind pedepse mult sub minimul special prevăzut de textele sancționatorii. Atitudinea adoptată de inculpat, de negare a realităților existente și lipsa oricărui regret pentru consecințele grave ale faptelor comise induc instanței convingerea că diminuarea cuantumului pedepselor ar împieta asupra realizării scopului pedepsei și ar putea conduce la ideea lipsei de ripostă a societății, în raport de cei care viciază grav relațiile economice normale.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va r espinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 20 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 2.000 lei (reprezentând onorariu avocat ales), cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă SC U. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 20 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă SC U. SA. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2009.