ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3407/2011

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:

I. Tribunalului Buzău, secția penală, prin Sentința penală nr. 67 din 27 martie 2007 în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat parțial încadrarea juridică a faptelor din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. iar din art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunea unică prevăzută de art. 290 C. pen. pentru inculpata T.E. (fostă I.)/și respectiv din art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru coinculpatul M.C.S. și consecutiv, conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a hotărât următoarele:

a) a condamnat pe inculpata T.E. (fostă I.) la: două pedepse de câte 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c), C. pen. pentru înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., parte civilă SC L.R. SRL și delapidare prev. de art. 215

1

alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare pentru înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., parte civilă SC S. Târgu Jiu; 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pentru evaziune fiscală prev. de art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen.; 4 ani închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., iar în final prin contopire potrivit art. 33, art. 34 și art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatei T.E. (fostă I.) ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa principal cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

b) a condamnat pe coinculpatul M.C.S. la pedepsele de: 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., parte civilă SC L.R. SRL și delapidare prev. de art. 215

1

alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare pentru complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., parte civilă SC S.S. Târgu Jiu; 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 raportat la art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 13 C. pen.; iar în final prin contopire potrivit art. 33, art. 34 și art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului M.C.S. ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa principal cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

Conform art. 71 C. pen. s-au aplicat pedepsele accesorii privind interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pentru inculpata T.E. și prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru inculpatul M.C.S.

Totodată, s-au dedus din pedepsele rezultante reținerea și arestarea preventivă pe perioada 26 noiembrie 2003 - 19 mai 2006 pentru inculpata T.E. și respectiv 18 februarie 2004 - 30 ianuarie 2006 pentru inculpatul M.C.S.

Pe latură civilă, coinculpații T.E. și M.C.S. au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor civile în sumă de 5.498.713.802 ROL către partea civilă SC L.R. SRL, în sumă de 42.339,93 RON către partea civilă SC S.S. Târgu Jiu, pentru ambele adăugându-se dobânzile legale aferente precum și în sumă de 9.819.557.930 ROL către partea civilă D.G.F.P. Buzău.

Inculpata T.E. a fost obligată să readucă în patrimoniul părții responsabile civilmente SC D.S. SRL Buzău suma de 5.900.000.000 ROL, ridicată din casieria societății.

S-a dispus anularea facturilor fiscale nr. X din 12 februarie 2003 și nr. Y din 20 februarie 2003.

De asemenea, s-a menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatei T.E. prin Ordonanța I.P.J. Buzău nr. 5235/28 august 2003.

În fine, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, la Registrul Comerțului iar fiecare dintre inculpații a fost obligat la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin Rechizitoriul nr. 518/P/2003 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău la data de 20 ianuarie 2004 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților T.E. (fostă I.) și M.C.S., pentru autorat și respectiv complicitate, la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă calificată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și evaziune fiscală prev. de art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., prima și pentru infracțiunile de delapidare prev. de art. 215

1

alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În primul ciclu procesual, prin Sentința penală nr. 24 din 31 ianuarie 2004, reținându-se existența faptelor și vinovăția, în condițiile descrise prin actul de trimitere în judecată și schimbându-se încadrarea juridică a faptelor din înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și respectiv din concurs de infracțiuni prev. de art. 290 și art. 291 C. pen., într-o singură infracțiune prev. de art. 290 C. pen., cei doi inculpați au fost condamnați la pedepse rezultante de câte 12 ani închisoare.

Această sentință ca și Decizia nr. 213 din 18 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești (prin care se soluționaseră apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpați) au fost casate prin Decizia penală nr. 6636/24 noiembrie 2005 pronunțată de Î.C.C.J. - Secția Penală, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță și menținându-se starea de arest a coinculpaților T.E. și M.C.S.

Cu ocazia exercitării controlului ierarhic judiciar, instanța supremă de casație a apreciat că nu au fost administrate în totalitate probe concludente care să servească la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii de înșelăciune, impunându-se efectuarea unei noi expertize contabile și audierea martorilor B.F., R.N., Ș.C.I., H.F. și C.D., pentru aflarea adevărului.

Procedând la rejudecarea cauzei, în al doilea ciclu procesual, Tribunalul Buzău a administrat proba cu expertiză judiciară contabilă, conform obiectivelor determinate în considerentele deciziei de casare cu trimitere.

Cu privire la proba testimonială s-a constatat imposibilitatea aducerii în instanță a martorilor R.N. și B.F., stabilindu-se că prima este plecată din țară iar secundul nu a fost găsit la domiciliu de organele de poliție.

Analizând întregul material probator administrat în ambele cicluri procesuale, instanța de rejudecare a reținut existența faptelor și vinovăția coinculpaților T.E. și M.C.S., în următoarele împrejurări de fapt:

Potrivit actului adițional autentificat din 20 martie 2001 la Biroul Notarului Public M.G. din Brașov inculpata T.E. a dobândit calitatea de asociat unic și administrator al părții responsabile civilmente SC C.I. SRL, inițial având sediul social în Brașov iar ulterior în municipiul Buzău.

Întrucât SC D.S. SRL Focșani, având asociat unic din 15 ianuarie 2002 pe mama acesteia I.A., la rândul său și-a mutat sediul social în același municipiu, inculpata a devenit administrator și reprezentant și al respectivei persoane juridice.

Ca urmare, prin actul adițional autentificat din 18 aprilie 2002 s-a procedat la completarea obiectului de activitate al ultimei societăți cu vânzarea cu amănuntul a carburanților pentru autovehicule și comerț cu ridicata pentru combustibili solizi, lichizi, gazoși și produsele derivate.

În aceste condiții, la data de 21 ianuarie 2003, între partea responsabilă civilmente SC C.I. SRL Brașov, reprezentată de inculpata T.E. și partea civilă SC L.R. SRL București s-a încheiat contractul cu nr. 159, având ca obiect livrarea de produse petroliere a căror plată conform art. 5.3 din convenție se efectua în avans sau la termenul stabilit în anexă, respectiv la șapte zile de la data livrării mărfii și era garantată de filă cec.

Încheierea contractului a fost intermediată de coinculpatul M.C.S., care în calitate de reprezentant al coinculpatei T.E., s-a deplasat la sediul părții civile SC L.R., unde a purtat negocieri cu martorii S.D. și H.M.

Deoarece la momentul perfectării în scris a convenției, inculpatul nu a fost prezent, aceasta a fost semnată de administratorul societății T.E., ocazie cu care la solicitarea martorului M.V., directorul societății comerciale - parte civilă, aceasta i-a lăsat „drept garanție", fila cec semnată în alb, purtând ștampila SC C.I. SRL și emisă asupra trasului Raiffeisen Bank - Sucursala Buzău.

Având încheiate convenții de livrare cu rafinăriile Astra și Lukoil, după semnarea contractului partea civilă a trecut la executarea obligațiilor asumate, livrând produse petroliere către partea responsabilă civilmente SC C.I. SRL Brașov.

Corelativ, din partea beneficiarului derularea contractului a fost încredințată coinculpatului M.C.S., sens în care acesta lansa comenzi, prelua facturile ce însoțeau produsele petroliere livrate și chiar uneori preda instrumente de plată reprezentanții părților civile SC L.R. SRL.

După mai multe livrări inculpata T.E. a solicitat furnizorului parte contractantă ca restul produselor să fie expediate părții responsabile civilmente SC D.S. SRL Buzău, executarea obligațiilor asumate decurgând în mod normal până la data de 14 martie 2003.

Astfel, cu acordul reprezentantului părții civile SC L.R. SRL a întocmit actul adițional intitulat „addendum" cu din 20 ianuarie 2003, în cuprinsul căruia s-a menționat că părțile modifică contractul inițial, respectiv „cumpărătorul se schimbă din SC C.I. SRL în SC D.S. SRL", celelalte clauze contractuale rămânând neschimbate.

Deși nu a fost semnat și de inculpata T.E., s-a apreciat că aceasta și-a dat consimțământul asupra clauzei menționate în actul adițional, prin simplul fapt al preluării în continuare a cantităților de produse livrate și achitării acestora.

Începând cu data de 14 martie 2003, partea responsabilă civilmente SC D.S. SRL a solicitat și primit livrarea unor cantități mai mari de produse petroliere dar, în același timp, a înregistrat întârzieri cu plata acestora, situație în care martorul S.D. a luat legătura cu cei doi inculpați, M.C.S. asigurându-l că totul va intra în normal.

Ulterior, acumulându-se o restanță de 9.000.000.000 ROL, la insistențele creditorului parte civilă, același inculpat s-a oferit să lase garanție autoturismul proprietate personală marca Audi, însă în contextul solicitării acordului scris după câteva săptămâni a revenit asupra ofertei inițiale.

Ca urmare, partea civilă SC L.R. a procedat la completarea filei cec lăsată drept „garanție" de inculpata T.E. iar la 18 aprilie 2003 a introdus-o spre decontare, însă - trasul - societatea bancară Raiffeisen Bank - Sucursala Buzău a refuzat plata, cu mențiunea „client în interdicție bancară".

S-a stabilit că potrivit adresei din 6 iunie 2003, partea responsabilă civilmente SC C.I. SRL a fost declarată în interdicție bancară de a emite CEC-uri în perioada 4 aprilie 2003 - 23 aprilie 2004 iar partea responsabilă civilmente SC D.S. SRL se afla deja în interdicție bancară începând cu 5 august 2002 și până la 26 noiembrie 2003.

în plus, s-a dovedit și faptul că inculpata T.E. a avut cunoștință de situația bancară a celor două societăți administrate, însă nu a anunțat partea civilă de la care s-a aprovizionat cu produse petroliere, astfel că s-a înregistrat un prejudiciu în sumă de 5.998.789.319 ROL, situație în care la 7 mai 2003 a formulat plângerea penală, obiect al prezentei cauze.

S-a reținut și împrejurarea că cele două persoane juridice părți responsabile civilmente nu aveau mijloace de transport proprii, sens în care preluau combustibilul direct de la rafinării, folosindu-se acelea prezentate de beneficiari.

De asemenea, prin expertizele întocmite în cauză s-a confirmat și acuzația că inculpata T.E. a vândut produsele petroliere achiziționate în cadrul contractelor încheiate cu furnizorii, la același preț sau cu un preț mai mic decât cel convenit inițial.

Fapta inculpatei T.E. de a induce în eroare reprezentanții părții civile SC L.R. SRL, determinându-i să-i livreze produsele petroliere contractate prin lăsarea unei file cec drept garanție, continuând primirea acestora și vânzarea lor către alți beneficiari, fără a achita prețul începând cu 14 martie 2003, instrument de plată ce nu a putut fi încasat întrucât societățile comerciale administrate se aflau în interdicție bancară și a avut ca urmare producerea unui prejudiciu de peste 5 miliarde ROL, s-a apreciat ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a considerat că nu pot fi reținute și dispozițiile alin. (4) ale acestui text de lege deoarece chiar dacă fila cec este un instrument de plată, aceasta a fost emisă de partea responsabilă civilmente SC C.I. SRL, societate care a plătit contravaloarea mărfurilor livrate potrivit contractului încheiat iar pentru datoriile acumulate de partea responsabilă civilmente SC D.S. SRL Buzău, chiar având același administrator, nu ar fi putut fi folosită la plată, societățile având patrimonii distincte, situație juridică cunoscută de furnizorul parte civilă.

Cât privește pe inculpatul M.C.S., s-a apreciat că există suficiente dovezi privind complicitatea la săvârșirea acestei infracțiuni, întrucât acesta a ajutat-o pe inculpata T.E. în derularea actelor materiale ce intră conținutul legal prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Astfel, el a fost persoana care a negociat condițiile contractului cu partea civilă SC L.R. SRL, s-a deplasat la rafinării, a preluat combustibilul cu mijloacele de transport ale beneficiarilor, Ie-a însoțit până la destinație și a încasat prețul.

Inculpatul M.C.S. a fost și acela care a sugerat coinculpatei să vândă produsele petroliere sub prețul de achiziție, facturând separat transportul, deși partea responsabilă civilmente SC D.S. SRL nu a achitat nici o sumă cu acest titlu.

Mai mult decât atât, pentru „ajutorul acordat" el a primit de la inculpata T.E. și un comision în sumă de circa 300.000.000 ROL, calculat la 100lei/kg produs, parte din sume fiind expediate pe numele acestuia prin mandate poștale, de martora R.N. ori predate prin intermediul martorului V.C., ambii angajați ai părții responsabile civilmente, prima înmânându-i chiar suma de 100.000.000 ROL din casieria societății.

Pe de altă parte, s-a reținut și faptul că anterior încheierii contractului cu SC L.R. SRL respectiv încă din data de 15 ianuarie 2003 acesta s-a prezentat la sediul SC M.M.O. București cu un contact de vânzare-cumpărare de produse petroliere, semnat de inculpata T.E., negociind cu reprezentații persoanei juridice livrarea de motorină de către partea responsabilă civilmente SC D.S. SRL.

Cu aceeași ocazie, inculpatul M.C.S. a stabilit un preț mai mic decât prețul de livrare, cu condiția ca plata să se facă în trei zile, ocupându-se singur de această afacere, timp de cinci luni de zile, perioadă în care deși a încasat contravaloarea produselor petroliere livrate, nu a efectuat nici o plată.

O altă faptă comisă de coinculpații M.C.S. și T.E. privește partea civilă SC S.S. SRL Târgu Jiu administrată de martora P.A.A.

Prima instanță a reținut că cei doi administratori de drept s-au cunoscut la o întâlnire de afaceri organizată în București, unde se efectuau compensări ale datoriilor comerciale, ocazie cu care au convenit ca societatea inculpatei T.E. să livreze produse petroliere, secundei.

Ca urmare, la circa două zile SC D.S. SRL a procedat la expedierea unei cisterne cu motorină, plata efectuându-se prin compensare și tot la București, în prezența altei persoane ce a reprezentat partea civilă SC S.S. SRL Târgu Jiu și de care s-a ocupat coinculpatul M.C.S..

Ordinul de compensare depășea însă valoarea mărfii livrate, cu suma de 437.001.317 ROL, astfel că firma inculpatei trebuia să livreze o cantitate de produse petroliere mai mare, până la concurența acestuia, lucru pe care însă nu l-a făcut deși martora P.E.A. a efectuat nenumărate demersuri, față de ambii coinculpați, inculpatul M.C.S. lăsându-i impresia că este asociatul coinculpatei T.E.

A mai reținut prima instanță că la data de 30 septembrie 2003 corpul de inspectori din cadrul părții civile D.G.F.P. - Direcția de Control Fiscal Buzău a efectuat o verificare la SC D.S. SRL Buzău, ocazie cu care s-au constatat o serie de nereguli, comise de inculpata T.E.

S-a constatat că în perioada 01 ianuarie - 30 septembrie 2003 firma administrată a vândut mărfuri cu un preț egal sau sub prețul de aprovizionare, livrările având loc la aceleași date și în aceleași cantități cu aprovizionările.

Astfel, în calitate de administrator, inculpata T.E. nu și-a îndeplinit atribuțiile legale privind întocmirea corectă și înregistrarea documentelor contabile, justificarea dreptului de deduce a TVA cu facturi fiscale sau documente legale aprobate, emise pe numele său de către persoanele impozabile, înregistrate ca plătitoare de TVA, în cazul operațiunilor cu o valoare a TVA mai mare de 50 milioane ROL nu a solicitat copia documentului legal care atesta calitatea de plătitor a furnizorului, documente în lipsa cărora persoana juridică pierde dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Ca urmare, SC D.S.I. SRL datorează statului cu titlu de obligații fiscale suma de 9.819.557.930 ROL din care suma de 8.071.895.541 ROL reprezintă TVA iar suma de 375.719.176 ROL constituie impozit pe profit, sume determinate atât prin actul de control cât și expertiza întocmită de expertul contabil A.I.

Separat de aceasta același control a constatat și faptul că în perioada februarie - mai 2003 inculpata T.E. a ridicat din contul SC D.S. SRL, suma de 5.900.000.000 ROL cu titlu de avans dividende, pretins a fi folosită pentru achiziționarea unui hotel pe Valea Prahovei, fapt nedovedit cu vreun mijloc de probă.

În fine, pentru a ascunde vânzarea sub prețul de achiziție a produselor petroliere administrate, aceasta a facturat separat operațiuni de transport, întocmind facturi fiscale conținând date de identificare a mijloacelor de transport, care nu sunt reale, cum este cazul acelora nr. A și B, ce aparțin de fapt unor autoturisme marca Dacia neimplicate la efectuarea unor atari activități.

Sub aspectul încadrării juridice a activității infracționale, s-a apreciat că aceste ultime acte materiale realizează conținutul unei singure infracțiuni, aceea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., deoarece folosirea înscrisului privat falsificat absoarbe în conținutul său și uzul de fals incriminat în art. 291 C. pen.

S-a considerat că deși nu a fost pusă în discuție în ședință publică, o atare recalificare a faptelor nu produce nici o vătămare intereselor inculpatei T.E., aceasta fiind oricum trimisă în judecată pentru două infracțiuni concurente, încadrare juridică cunoscută încă de la momentul sesizării instanței, iar prin reținerea unei singure infracțiuni, practic i s-a creat o situație juridică mai ușoară.

Sentința primei instanțe a fost desființată în parte în latură penală și civilă prin Decizia penală nr. 84 din 27 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Admițându-se apelurile declarate de coinculpații T.E. și M.C.S. s-a procedat la reindividualizarea pedepselor stabilite la primul grad de jurisdicție în sensul recunoașterii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. și reducerii pedepselor principale aplicate inculpatei T.E. de la două pedepse de câte 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. la două pedepse de câte 5 ani închisoare pentru faptele prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. și respectiv art. 215

1

alin. (2) ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de la 3 ani închisoare, la 8 luni închisoare pentru art. 215 alin. (1) , (2) și (3) C. pen.; de la 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., la 6 luni închisoare pentru art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., de la 4 ani închisoare la 2 luni închisoare pentru art. 290 C. pen., urmând să execute conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Cât privește pe inculpatul M.C.S. în aceleași condiții s-a dispus reducerea pedepselor de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., la 4 ani închisoare pentru art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; de la 3 ani închisoare la 8 luni închisoare pentru art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și de la 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., la 6 luni închisoare, aplicându-se conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

S-au înlăturat pedepsele complementare și s-au limitat pedepsele accesorii aplicate fiecăruia dintre cei doi inculpați la interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În latură civilă, primindu-se drept concludentă expertiza întocmită de expertul B.D. (completare la judecata în apel) s-a redus cuantumul despăgubirilor civile stabilite în favoarea SC D.S. SRL Buzău de la suma de 5.900.000.000 ROL, la suma de 3.943.740.000 ROL.

De asemenea, s-au redus și despăgubirile civile la care coinculpații T.E. și M.C.S. au fost obligați în solidar către partea civilă D.G.F.P. Buzău, de la suma de 9.819.557.930 ROL, la 1.315.285.609 ROL reprezentând: suma de 375.719.176 ROL impozit pe profit, suma de 285.667.212 ROL TVA pentru vânzări efectuate sub prețul de achiziție; suma de 76.168.715 ROL TVA dedus nelegal prin înregistrarea facturii SC M. SRL; suma de 29.025.326 ROL TVA dedus nelegal prin înregistrarea facturii nr. din 05 iulie 2002; suma de 550.704.270 ROL TVA dedus nelegal prin înregistrare facturi nereale, toate menționate în rechizitoriu.

Celelalte critici formulate prin căile de atac exercitate vizând greșita condamnare pentru infracțiunile stabilite în sarcină, s-au respins ca nefondate, menținându-se restul dispozițiilor sentinței apelate.

Hotărârile sus-menționate au fost recurate de coinculpații T.E. și M.C.S.

Prin Decizia penală nr. 1314 din 09 aprilie 2009 Î.C.C.J. - Secția penală a admis recursurile declarate și casând Decizia penală nr. 84 din 27 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești - Secția penală, a trimis cauza aceleași instanțe de apel pentru rejudecarea apelurilor, menținând actele îndeplinite până la data de 12 mai 2008, când au avut loc dezbaterile în cauză la al doilea grad de jurisdicție.

S-a apreciat că materialul probator strâns la urmărirea penală cât și cel administrat în cursul cercetării judecătorești, în cele două cicluri procesuale este incomplet și nu permite adoptarea unei soluții cu privire la existența sau inexistența infracțiunilor, vinovăției și răspunderii penale a acestora, așa cum s-a reținut în cauză.

Astfel, instanța de fond nu a respectat principala îndrumare dată de instanța supremă de control judiciar prin Decizia de casare nr. 6636 din 24 octombrie 2005 și care viza efectuarea unei noi expertize contabile, mijloc de probă ce urma să stabilească, printre altele, un element esențial în raport de care se putea aprecia la momentul în care a solicitat schimbarea cumpărătorului produselor petroliere, dacă activitatea inculpatei T.E. sub raport subiectiv, a fost una de inducere în eroare a SC L.R. SRL.

În acest sens unul din obiectivele fixate era stabilirea dinamicii relațiilor comerciale avute de firmele administrate de inculpată cu alți clienți și a sumelor ce trebuiau încasate de aceste societăți la data când a avut loc ultima livrare de produse petroliere către SC D.S. SRL.

S-a considerat că noua expertiză contabilă efectuată în rejudecare s-a mărginit la a constata că până la data de 31 iulie 2003, când este întocmită balanța de verificare sintetică, clienții neîncasați sunt în sumă de 369.880 RON (SC M.M.O. SRL și SC F.O. SRL Sinaia) și că la firmele administrate de inculpata T.E. nu a fost organizată evidența contabilă analitică pe fiecare client, conform prevederilor legale, deși în procesul-verbal din 30 septembrie 2003 se consemnează existența altor clienți.

S-a precizat totodată că numai după refacerea evidenței contabile analitice de către administratorul celor două firme se poate stabili valoarea sumelor pe care le avea de încasat.

În baza acestor concluzii formulate eliptic de către expert și prin neraportare la situația financiară reală a societăților administrate de inculpată, nici una dintre instanțe nu a putut stabili cert dacă prin schimbarea unui element esențial al contractului din 22 ianuarie 2003, respectiv societatea cumpărătoare, inculpata a intenționat să inducă în eroare furnizorul produselor petroliere, cu scopul de a menține contractul, decizie păgubitoare sub aspect patrimonial pentru acesta din urmă.

S-a remarcat și faptul că simpla schimbare a cumpărătorului în SC D.S. SRL, societate aflată în interdicție bancară nu este convingătoare câtă vreme după 14 martie 2003 (data ultimei livrări) și până la 11 aprilie 2003 (data introducerii filei cec la plată), a fost achitată suma de 438.230 RON, din debitul total ce însuma 988.101 RON.

Aceasta cu atât mai mult cu cât clauza contractuală privind efectuarea plății în avans sau la termenul stabilit, plată garantată de fila cec, nu s-a modificat la 20 ianuarie 2003 când s-a întocmit actul intitulat adendum, de altfel înscris nesemnat de inculpată în calitate de cumpărător și prin care furnizorul a acceptat schimbarea cumpărătorului fără să solicite o altă filă cec drept garanție a plății contractului, în care părțile cu obligații reciproce, erau altele.

Sub un alt aspect, s-a reținut și faptul că la judecata în apel instanța de control judiciar sesizată în al doilea ciclu procesual a omis să se pronunțe asupra cererii privind schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. dată activității infracționale prin rechizitoriu, în infracțiunea prev. de art. 84 alin. 1 din Legea nr. 59/1934, deși inculpata T.E. a formulat un atare motiv de reformare expres.

S-a concluzionat că aspectele de fapt și de drept detaliate în precedente se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 alin. 1 pct. 10 Cod proc. penală, impunându-se trimiterea spre rejudecare a cauzei, în vederea efectuării unei cercetări judecătorești complete, în raport de care să se stabilească în afara oricărui dubiu, vinovăția inculpatei T.E., componentă esențială a laturii subiective în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnată de prima instanță.

Față de împrejurarea că în sarcina inculpatului M.C.S. s-a reținut săvârșirea sub forma complicității a două infracțiuni continuate de înșelăciune în formă calificată, comise de inculpata T.E. în calitate de autor s-a considerat ca necesară și admiterea recursului declarat de acesta, fiind esențial să se rezolve unitar situația juridică a coinculpaților.

Analiza motivelor de recurs dezvoltate la pct. III și IV din memoriul aflat la fila 90-dosar recurs, s-a constatat a deveni inutilă, față de prevalenta acelora care impun soluția casării cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de apel, îndrumându-se a fi examinate cu ocazia reluării judecății la al doilea grad de jurisdicție.

Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 1041./42/2007 din 17 iunie 2009.

Prin apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 67/27 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în al doilea ciclu procesual, pentru motivele de fapt și de drept, așa cum au fost dezvoltate în scris și susținute oral, de avocații aleși, inclusiv la examinarea recursurilor prin decizia de casare nr. 1314 din 09 aprilie 2009 a Î.C.C.J. - Secția penală și dezbaterea în fond în al treilea ciclu procesual, în fața acestei instanțe de apel, pe larg expuse în încheierea de dezbateri din data de 28 octombrie 2010 în esență, inculpații T.E. și M.C.S. au solicitat desființarea acesteia ca fiind nelegală și netemeinică.

Astfel, inculpata T.E. a solicitat: schimbarea încadrării juridice a faptei privind partea civilă SC L.R. SRL din infracțiunea pedepsită și prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) din Legea cecului nr. 59/1934, întrucât fila de cec emisă de SC C.I. SRL, fără a cuprinde toate elementele impuse de art. 1 și 11 din actul normativ, nu a reprezentat un instrument de plată propriu-zis ci o "garanție" a plății/achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., lipsind atât elementul material de inducere în eroare a părții vătămate SC L.R. SRL, cât și intenția specifică laturii subiective, ce întregesc conținutul legal, dovedindu-se că după data denunțării contractului, executarea obligațiilor comerciale asumate de SC D.S. SRL ar fi putut fi îndeplinită dacă nu surveneau evenimente ulterioare de natură a întrerupe activitatea comercială/achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., privind partea vătămată SC S.S. SRL Târgu Jiu, deoarece debitul rezultă dintr-un proces-verbal de compensare, situație în care neexecutarea voluntară a obligației comerciale asumate nu atrage răspunderea penală, constituind un litigiu de natură civilă/achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, întrucât nu s-a făcut dovada că SC D.S. SRL ar fi efectuat operațiuni comerciale care să nu fi fost înregistrate în actele contabile sau că ar fi înregistrat operațiuni nereale iar din probele administrate a rezultat că produsele petroliere nu au fost vândute la un preț mai mic decât prețul de achiziție, sumele percepute în concret pe marfă completându-se cu facturarea separată a prețului mijloacelor de transport/achitarea potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.P.P. pentru infracțiunea de delapidare prev. de art. 215

1

C. pen., întrucât prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit că suma de 3.900.000.000 ROL, ridicată ca avans spre decontare din casieria SC D.S. SRL, ulterior a fost folosită pentru achitarea produselor petroliere livrate de partea civilă SC L. SRL București/constatarea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., iar în subsidiar achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținându-se că numere/e de înmatriculare aparținând unor autoturisme marca Dacia reprezintă erori materiale preluate de la SC L.R. SRL cu ocazia întocmirii facturilor emise iar produsele livrate de aceasta și valorificate de inculpata T.E., în realitate au fost transportate cu autocisterne/în subsidiar s-a solicitat reindividualizarea pedepselor stabilite la primul grad de jurisdicție considerându-se că nu s-a dat o deplină eficiență juridică dispozițiilor art. 74 C. pen. iar scopul acestora poate fi atins prin reducerea la limita minimă admisă de art. 76 C. pen. în care sens s-a cerut a se avea în vedere datele personale, conduita adoptată după denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu SC L.R. SRL, respectiv achitarea din proprie inițiativă aproape a jumătate din datoria contractată, faptul că sumele stabilite prin rechizitoriu au fost diminuate de la circa 10 miliarde ROL la circa 1,300 miliarde ROL și a executat circa 2,5 ani detenție preventivă, în cauză.

Coinculpatul M.C.S. a solicitat exonerarea de răspundere penală conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susținând că prin toate probatorii/e administrate în cele trei cicluri procesuale s-a făcut dovada că nu a participat la negocierea și derularea contractelor încheiate de coinculpata T.E. cu părțile civile SC L. SRL București și SC S.S. SRL Târgu Jiu și nu a îndeplinit vreo calitate de fapt sau de drept pentru administrarea persoanelor juridice SC C. SRL și respectiv SC D.S. SRL/nu s-a probat nici că faptului că ar fi consiliat pe inculpata T.E. ori ar fi sprijinit-o să vândă marfa achiziționată la un preț inferior aceluia de cumpărare iar semnarea celor trei procese-verbale de compensare în cazul SC S.S. SRL Târgu Jiu nu poate fi apreciată decât o încercare de "deblocare" a contractului cu SC L. SRL București a cărui executare începuse să întâmpine dificultăți în contextul incidente/or bancare înregistrate de SC C.I. SRL/nu se poate reține existența intenției de inducere în eroare la schimbarea "cumpărătorului" din SC C.I. SRL, în SC D.S. SRL cât timp expertiza contabilă efectuată după întocmirea balanței analitice de către experta S.D.M. a concluzionat că din totalul tranzacțiilor cu produse petroliere în sumă de 3.056.000 RON la data respectivă se efectuaseră plăți în sumă de 2.177.000 RON/s-a stabilit și faptul că dintr-un număr de 54 facturi rămăseseră neachitate numai 6 facturi în valoare de 696.000 RON și toate acestea în condițiile în care societatea administrată de inculpata T.E. avea de recuperat din atari tranzacții suma de 716.350 RON iar din alte debite restante suma de 20.805 RON.

Curtea după reluarea ciclului procesual procedând la rejudecarea cauzei a dispus efectuarea unei noi expertize contabile de către experta S.M.P. din cadrul BEJ al Tribunalului Buzău, conform obiectivelor stabilite de Î.C.C.J. prin Deciziile de casare nr. 6636 din 24 octombrie 2005 și respectiv nr. 1314 din 09 aprilie 2009, completate cu întrebările precizate oral și depuse în scris de coinculpații T.E. și M.C.S. în ședința publică din data de 14 ianuarie 2010 și la a cărei administrare s-a încuviințat participarea acestora din urmă pentru a da explicațiile apreciate ca pertinente la soluționarea cauzei.

De asemenea, conform art. 378 C. proc. pen. în aceeași ședință publică s-au adus la cunoștința coinculpaților faptul că au posibilitatea legală de a fi audiați și în al treilea ciclu procesual, aceștia arătând că își mențin toate declarațiile făcute anterior, iar eventualele precizări în legătură cu faptele deduse judecății urmează să le efectueze dacă va fi necesar, după întocmirea raportului de expertiză ordonat în cauză.

Inculpata T.E. a susținut că acestea nu constituie împrejurări noi, au fost detaliate la judecata cauzei în celelalte cicluri procesuale și la urmărirea penală și de aceea consideră oportun ca reluarea acestor explicații să se realizeze numai în funcție de concluziile expertizei contabile.

Totodată, a precizat că de la momentul punerii în libertate în prezenta cauză a preluat documentele societăților administrate, că până la această dată nu a considerat că este în interesul său să facă vreo modificare în evidențele respective, astfel că întocmirea balanței analitice, operațiune considerată ca dificilă urmează să se efectueze de către un experta M.C., recomandată de aceasta și al cărei onorariu s-a obligat să-l suporte personal.

Prin adresa înregistrată din 15 iunie 2010 expertul contabil S.M.D., desemnată de instanță a făcut cunoscut faptul că analiza situației analitice (balanța analitică clienți și balanța analitică furnizori) întocmită de experta parte M.C. contravine documentelor primare regăsite în dosarele contabile deținute de persoanele juridice în litigiu, respectiv facturi, chitanțe și ordine de plată, astfel că nu poate fi reținută la finalizarea expertizei ordonate în cauză.

Față de această situație și cu acordul părților prin încheierea de ședință de la 16 iunie 2010, curtea de apel a dispus completarea sarcinilor stabilite inițial în sensul întocmirii balanței analitice pe clienți și furnizori și respectiv, refacerii întregii evidențe contabile privind SC C.I. SRL și SC D.S. SRL, prin punerea de acord a situației analitice cu documentele regăsite în dosarele contabile, prezentate de coinculpata T.E. și în raport de obiectul cauzei.

Raportul de expertiză astfel finalizat, a fost pus în discuția părților în ședința publică din 27 septembrie 2010, când asistați fiind de avocați aleși, atât coinculpații T.E. și M.C.S., cât și reprezentantul unității de parchet au declarat că nu formulează obiecțiuni, poziție procesuală menținută și data de 28 octombrie 2010, învederându-se că nu mai au cereri de formulat sau excepții de ridicat.

Prin această ultimă încheiere s-a luat act și de faptul că, deși a fost citat începând cu data de 18 ianuarie 2009, la peste 14 termene de judecată, inclusiv cu mandat de aducere și s-au aplicat amenzi judiciare, ascultarea martorului B.D.F. nu s-a putut realiza în fața instanței de apel, acesta refuzând să dea curs actelor procedurale emise ori prezentând înscrisuri justificative privind absența de la domiciliul din țară.

Ca urmare, conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen. după consultarea coinculpaților și apărătorilor acestora, în ședință publică, s-a dat citire declarațiilor făcute de martor în fața procurorului la data de 17 decembrie 2003 și respectiv în al doilea ciclu procesual, în fața acestei curți de apel, în ședința publică din data de 12 mai 2008.

Curtea verificând Sentința penală nr. 67 din 27 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău, în raport de motivele de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept dar în limitele prev. de art. 371 alin. (2) și art. 372 alin. (1) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului administrat în cele două cicluri procesuale precum și a probelor noi efectuate după reluarea judecății conform Deciziei de casare cu trimitere nr. 1314 din 09 aprilie 2009 a Î.C.C.J. - Secția penală, a statuat că faptele, împrejurările săvârșirii acestora și vinovăția inculpaților T.E. și M.C.S., sunt bine stabilite iar încadrarea juridică dată acestora este legală.

Analiza sistematică a dispozițiilor art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. -a argumentat instant de apel în rejudecare - justifică concluzia cristalizată în practica instanțelor judecătorești în sensul că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în convenții este suficientă, sub aspectul laturii subiective dovedirea faptului că făptuitorul a săvârșit o acțiune de inducere în eroare sau menținere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract și că fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau continuat executarea contractului în condițiile stipulate.

Pe de altă parte - a reținut aceeași instanță de apel - potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 emiterea unui cec fără a cuprinde toate elementele impuse de art. 1 și 11 din actul normativ, chiar dacă nu a reprezentat un instrument de plată propriu zis ci o "garanție" a plății, atrage o atare răspundere penală sub condiția ca beneficiarul instrumentului de plată să fi cunoscut lipsa acoperirii în cont și să fi acceptat primirea lui în aceste condiții ori în caz contrar fiind indus în eroare, în scopul ca făptuitorul să obțină un folos material injust, fapta să nu constituie o infracțiune sancționată cu o pedeapsă mai gravă.

În speță, este de necontestat că în calitate de administrator al părții responsabile civilmente SC C.I. SRL Brașov la 22 ianuarie 2003 inculpata T.E. a încheiat cu partea civilă SC L.R. SRL București contractul din 22 ianuarie 2003 având ca obiect livrarea de produse petroliere iar potrivit clauzelor contractuale beneficiarul s-a obligat să efectueze plata în avans la termenul stabilit conform anexei, respectiv la 7 zile de la data fiecărei livrări, obligație garantată prin fila cec.

Ca urmare, pe data semnării convenției aceasta a predat reprezentanților societății furnizoare fila cec, drept garanție, instrument de plată emis în alb, dar semnat de aceasta în calitate de administrator al persoanei juridice, purtând ștampila SC C.I. SRL, emisă fiind asupra trasului Raiffeisen Bank - Sucursala Buzău.

Este dovedit de asemenea în cauză cu înscrisurile aflate la dosar că inițial clauzele contractuale au fost respectate de ambele părți iar la data încheierii contractului de livrare a produselor petroliere această persoană juridică nu se afla în interdicție bancară.

În atare situație, justificat prima instanță a reținut că prin folosirea filei cec drept garanție la acest moment al afacerilor contractuale derulate, nu se poate pune problema emiterii instrumentului de plată fără existența disponibilului necesar în conturile deschise la trasul societate bancară, în sensul art. 215 alin. (4) C. pen.

Recunoaște inculpata și rezultă din documentația financiar-contabilă că pe parcursul executării contractului inițial prin actul adițional denumit addendum din 20 ianuarie 2003, întocmit de partea civilă SC L.R. SRL dar la solicitarea sa, s-a procedat la modificarea identității cumpărătorului beneficiar, schimbându-se din SC C.I. SRL în SC D.S. SRL Buzău, societate administrată tot de aceasta.

Toate expertizele întocmite în cauză au confirmat faptul că la data renegocierii clauzelor contractuale, noul cumpărător se afla sub interdicția bancară de a emite cecuri, situație juridică preexistentă întocmirii actului adițional (perioada 05 august 2002 - 26 noiembrie 2003).

Operațiunea de schimbare a cumpărătorului din SC C.I. SRL, în SC D.S. SRL Buzău nu a avut efect și în planul garantării plății către partea civilă, aceasta continuând livrările de marfă noului beneficiar, situație în care evident una din clauzele contractuale și anume aceea care viza acest aspect și prin urmare încasarea contravalorii produselor livrate, devenea lipsită de eficiență.

Aceasta cu atât mai mult cu cât ulterior, respectiv începând cu data de 04 aprilie 2003 și până la 23 aprilie 2004, intrând în incidență de plată persoana juridică - cumpărător inițial a fost declarată în interdicție bancară de a emite cec-uri pentru achitarea debitelor contractate.

Prima instanță a reținut în mod corect faptul că într-o asemenea situație juridică, inițiată de inculpata T.E. și acceptată în fapt de furnizorul SC L.R. SRL, furnizorul-creditor nu putea folosi fila cec emisă de o altă societate comercială, chiar dacă cele două persoane juridice erau administrate de aceeași persoană.

Împrejurarea că actul adițional "addendum" de la data de 14 februarie 2003 și până la data de 18 aprilie 2003 nu a fost semnat de reprezentantul legal al SC D.S. SRL ori altă persoană desemnată de acesta nu prezintă relevanță sub aspectul existenței laturii obiective ce întregește conținutul legal al infracțiunii de înșelăciune, știut fiind că lipsa formei scrise afectează validitatea convențiilor comerciale numai în măsura în care obligațiile colaterale asumate de părțile contractante nu sunt puse în executare, ceea ce nu este cazul în speță.

Acțiunea de inducere în eroare ca și intenția de inducere în eroare, elemente specifice ce intră în compunerea laturii obiective și respectiv subiective determinate în dispozițiile art. 215 alin. (3) C. pen., rezultă indubitabil din conduita conjugată a coinculpaților T.E. și M.C.S., adoptată încă de la data încheierii contractului din 22 ianuarie 2003, când partea responsabilă civilmente SC C.I. SRL Brașov a fost prezentată ca fiind o societate performantă și credibilitate pe piața de desfacere a produselor petroliere.

Or, potrivit relațiilor transmise de Banca Românească SA - Sucursala Buzău persoana juridică administrată nu a derulat nici o activitate comercială în perioada 01 octombrie 2002 - 07 octombrie 2003, înregistrându-se rulajul la zero, situație ce a atras închiderea contului bancar.

Mai mult, sumele intrate în contul deschis la Raiffeisen Bank - Sucursala Buzău în datele de 20 ianuarie 2003 și respectiv la data de 18 aprilie 2003, data introducerii filei cec au fost folosite în aceeași zi dar pentru plata altor debite decât acela datorat începând cu 14 martie 2003 pentru produsele livrate de partea civilă SC L.R. SRL.

Determinarea continuării executării convenției inițiale, s-a realizat și prin menținerea în eroare a părții civile SC L.R. SRL cu privire la garantarea plății mărfii livrate noului cumpărător, mijlocul fraudulos constituindu-l tocmai fila cec predată în alb dar purtând semnătura și ștampila persoanei autorizate, instrument de plată care nu a fost retras pe data schimbării clauzelor contractuale, respectiv a înlocuirii beneficiarului-emitent, cu SC D.S. SRL și asupra căruia nu a fost încunoștiințată că se afla în interdicție de a emite cec-uri.

La aceasta se adaugă și faptul că somată fiind de Banca Raiffeisen Bank SA la data de 04 aprilie 2003 sub aspectul interzicerii emiterii de cec-uri precum și obligativității restituirii fără întârziere tuturor băncilor, a formularelor de cec-uri ridicate, inculpata T.E. a rămas în pasivitate, în pofida faptului că încă de la data de 14 martie 2003 se afla în litigiu cu reprezentanții părții civile SC L. SRL, somată fiind repetat pentru plata datorată în condițiile mai sus menționate.

Este evident că în situația în care ar fi cunoscut că noul cumpărător se afla în interdicție bancară iar cumpărătorul inițial înregistra pierderi respectiv rulaje sub limita posibilităților de plată asumate, partea civilă furnizoare nu ar fi fost de acord cu modificarea identității acestuia sau cel puțin ca și în precedente ar fi solicitat o altă garanție pentru încasarea prețului mărfii livrate.

Pe de altă parte, din expertiza contabilă efectuată în al treilea ciclu procesual de experta S.M.D. și anexele atașate, rezultă cu certitudine că în perioada 15 martie - 18 aprilie 2003, - când s-a consumat infracțiunea de înșelăciune în dauna acestei părți civile, - partea responsabilă civilmente SC D.S. SRL Buzău a încasat circa 600 milioane ROL de la o serie de beneficiari, sume care au intrat în patrimoniul respectivei persoanei juridice.

Cu toate acestea, de rea credință fiind, inculpata T.E. nu a dispus efectuarea de plăți pentru acoperirea debitelor înregistrate de societatea administrată până la 14 martie 2003, deși chiar de la încheierea contractului din 22 ianuarie 2003, în calitate de beneficiar final al mărfii livrate către SC C.I. SRL, înțelesese să achite marfa livrată secundei, prin viramente bancare directe către furnizorul SC L.R. SRL.

Într-adevăr din balanța analitică întocmită de aceeași experta a rezultat că ultima livrare de produse petroliere în valoare de 620.460 RON s-a realizat conform facturii din 14 martie 2003, dată la SC C.I. SRL nu avea clienți de încasat, însă noul cumpărător SC D.S. SRL avea de încasat suma de 936.235,31 RON, de la diverși debitori.

Constatările menționate nu pot atrage exonerarea de răspundere penală a inculpaților în sensul neîntrunirii laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune în convenții, deoarece s-a dovedit că, deși în lunile martie - aprilie 2003 s-au încasat debite, inclusiv prin "viramente bancare" făcute de B.C.R. - sector 6 București, F. SRL Sinaia, I. SRL București, M. SRL București, M.M. SRL București, R. SA București, V.T. SRL Petrila, V. SRL Râmnicu Sărat, totalizând circa 600.000 RON, cu toate demersurile efectuate de reprezentanții SC L.R. SRL, nu s-a achitat creanța datorată părții civile prejudiciate.

În schimb, începând cu data de 14 martie 2003, beneficiarul SC D.S. SRL a solicitat și primit livrarea unor cantități mai mari de produse petroliere dar, în același timp, a înregistrat întârzieri cu plata acestora, situație în care martorul S.D. a luat legătura cu cei doi inculpați, M.C.S. asigurându-l că totul va intra în normal.

Mai mult, acumulându-se o restanță de 9.000.000.000 ROL, la insistențele creditorului parte civilă, același inculpat s-a oferit să lase garanție autoturismul proprietate personală marca Audi, însă în contextul solicitării acordului scris după câteva săptămâni el a revenit asupra ofertei inițiale.

Or, în atare situație nici valoarea mărfii aflate în stoc la 18 aprilie 2003 ori facturile în sold la sfârșitul lunii septembrie 2003 (01 iunie 2003 - 01 septembrie 2003 și 15 septembrie 2003) totalizând circa 600.000 RON, - deci peste debitul datorat părții civile SC L.R. SRL București -, nu mai prezintă relevanță juridică.

Prin urmare, dinamica relațiilor comerciale avute de firmele administrate cu alți clienți și a sumelor ce trebuiau încasate de aceste societăți la data 14 martie 2003, când a avut loc ultima livrare de produse determină concluzia că prin schimbarea unui element esențial al contractului din 22 ianuarie 2003, respectiv societatea cumpărătoare, conjugându-și acțiunile cu acelea desfășurate de complicele M.C.S. și profitând de calitatea de administrator al mai multor societăți comerciale, în realitate inculpata T.E. a intenționat să inducă în eroare furnizorul - parte civilă asupra solvabilității și credibilității financiare, urmărind și obținând, în acest mod, amânarea momentului sistării livrărilor de produse petroliere, deci cu scopul de a menține contractul, decizie păgubitoare sub aspect patrimonial pentru acesta din urmă.

Și situația de fapt privind prejudiciul în sumă de 42.339,93 RON produs părții