ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1312/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1312/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra recursurilor de față:

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința

penală nr. 462 din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului Cluj s-au dispus

următoarele:

I.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior a

fost achitat inculpatul I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în

convenții, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. anterior, deoarece faptei îi lipsește unul din elementele constitutive

ale infracțiunii.

În

temeiul art. 14 alin. (3) lit. a) rap. la art. 346 alin. (2) C. proc. pen.

anterior s-a admis acțiunea civilă formulată de SC "M." SA și, în

consecință, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de

18.010.541,63 lei, din care 10.369.907,29 lei reprezentând preț datorat și

7.640.634,34 lei reprezentând penalități contractuale.

În

baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. anterior, a fost menținută măsura

sechestrului asigurător luată prin Ordonanța din 18 decembrie 2007 de către

Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj în dosarul de urmărire

penală nr. 143/D/P/2006 și pusă în aplicare prin procesul verbal de aplicare a

sechestrului asigurător din 13 noiembrie 2007, întocmit de I.G.P.R. -

D.G.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca, Compartimentul de Combatere a Marii

Criminalități Economico-Financiare, măsură instituită prin încheierea nr. 21033

din 27 decembrie 2007, prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj

- Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Turda, asupra imobilelor grădină

în intravilan în suprafață de 200 stj. cu nr. topo 47 și casă în intravilan în

suprafață de 55 stj. cu nr. topo 49, înscrise în cartea funciară nr. 2964,

Viișoara, jud. Cluj, proprietar unic fiind inculpatul I.M. și arător în

suprafață de 1.100 mp cu nr. topo 4863/2, 4864/2, 4870/2, 4869/2, 4868/2,

înscris în cartea funciară nr. 3677 Viișoara, jud. Cluj, proprietar unic fiind

inculpatul I.M.

II.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen. anterior, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului I.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui cec fără a avea la tras

disponibil suficient ori de a dispune altfel de disponibilul avut mai înainte

de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, în formă continuată prev. de

art. 84 alin. (1) pct. 2 din L. 59/1934 asupra cecului, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. anterior, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.

În

baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. anterior s-a respins ca inadmisibilă

acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC "B.T." SRL.

În

temeiul art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen. anterior, a fost

obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în

sumă de 30.000 lei, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior

celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru

a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, emis la data de 10

aprilie 2008 în dosarul de urmărire penală nr. 9/P/2008 și înregistrat la

Tribunalul Cluj la data de 14 aprilie 2008 sub număr unic de dosar

1570/117/2008, a fost trimis în judecată inculpatul I.M., pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune în convenții, cu consecințe deosebit de grave, în

formă continuată, prev. și ped, de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior; pentru săvârșirea

infracțiunii de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibil suficient ori

de a dispune altfel de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor

fixate pentru prezentare, în formă continuată prev. și ped. de art. 84 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen. anterior (32 de acte materiale), totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

anterior.

Prin

actul de inculpare s-a reținut, în esență, că inculpatul I.M., în calitate de

asociat unic și administrator al SC "I.T." SRL Viișoara, în scopul de

a obține pentru sine foloase materiale injuste, i-a indus în eroare, în mod

repetat, pe reprezentanții părții civile SC "M." SA, asupra bonității

firmei sale, cu ocazia derulării contractului de vânzare-cumpărare privind

furnizarea de produse laminate, determinându-i în perioada 16 septembrie 2006 -

23 octombrie 2006 să-i livreze materiale de construcții, și anume oțel beton,

profile de oțel, sârmă de diferite tipuri și dimensiuni, fabricate în cadrul

firmei parte civilă, în valoare de 10.378.907,29 RON, prin folosirea mijlocului

fraudulos al emiterii a 30 de cecuri, postdatate la 30 de zile, fără a asigura

disponibilul necesar decontării acestora, cecuri ce au fost ulterior refuzate

la plată, în intervalul 23 octombrie 2006 - 28 noiembrie 2006, faptă prin care

s-a pricinuit o pagubă de 10.378.907,29 RON, reprezentând contravaloarea

mărfurilor livrate și neachitate.

S-a

mai reținut, de asemenea, că inculpatul I.M., împuternicit să elibereze file

cec în numele SC "I.T." SRL Viișoara, firmă la care este asociat unic

și administrator, în baza aceiași revoluții infracționale, în intervalul mai -

octombrie 2006, a emis 32 file cec, asupra trasului B.C.R. - Sucursala Câmpia

Turzii (22 file) și B.L.R. - Sucursala Turda (10 file), în beneficiul S.C

"M.", SC B.T. SRL Turda și al SC S.T. SRL Turda, fără a asigura

provizionul necesar decontării acestora cu consecința respingerii acestora de

la plată.

Inculpatul,

audiat în fața organelor de urmărire penală și în faza de judecată, nu a

recunoscut comiterea faptelor, susținând că nu a avut nicicând intenția de a o

înșela pe partea vătămată, dar că firma al cărei asociat și administrator este,

a avut un blocaj financiar, sperând că dacă va obține un răgaz, va putea

redresa situația financiară a societății pe care o conducea.

Potrivit

datelor furnizate de oficiul Registrului Comerțului, SC I.T. SRL este o firmă

înființată la data de 29 mai 2002 și are ca unic asociat și administrator pe

inculpatul I.M.

Firma

are ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, iar ca

obiecte secundare, firma activează în domeniul creșterii porcinelor, a

păsărilor, întreținerea și repararea autovehiculelor, comerț cu ridicata al

animalelor vii, comerț cu ridicat al produselor lactate, ouălor, uleiurilor și

grăsimilor comestibile, comerț cu ridicata al materialului lemnos și de

construcții, comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare

predominantă de produse nealimentare, comerț cu amănuntul al fructelor și

legumelor proaspete, comerț cu amănuntul, în magazine specializate, al

produselor n.c.a.

Așa

cum declară inculpatul, relațiile comerciale dintre firma sa și firma parte vătămată,

SC "M." SA au debutat prin anul 1998, vreme la care partea vătămată

avea denumirea de "I.S.C.T.", când inculpatul executa activități de

transport în beneficiul acestei firme, primind în contrapartidă, materiale de

construcții. Ulterior, după înființarea SC "I.T." SRL, care a avut

loc în cursul anului 2002, așa cum am arătat puțin mai sus, și până prin iulie

2005, firma inculpatului a achiziționat produse metalurgice, de specificul

celor produse de firma parte vătămată, de la SC "S." SRL, care la rândul

său, era clientul firmei parte vătămată. începând cu iulie 2005, SC

"I.T." SRL a început să achiziționeze fier beton și de la partea

vătămată, în paralele mai achiziționa însă și de la S.C "S." SRL,

deoarece nu dorea să renunțe la o relație comercială veche și fructuoasă.

La

data de 29 mai 2006 între cele două firme, SC "I.T." SRL și SC

"M." SA, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 198 din 29

mai 2006, care stabilea cadrul general al colaborării dintre cele două

societăți, constând în livrarea de către partea vătămată a diferitelor

cantități de produse metalurgice, respectiv oțel beton, profile de oțel, sârmă

de diferite tipuri și dimensiuni, fabricate de către partea vătămată.

Condițiile

concrete ale vânzării-cumpărării erau stabilite prin acte adiționale la

contractul cadru, intitulate de către părțile contractante addendum-uri, în

care se specifica cantitatea și tipul de marfă, prețul pentru fiecare tip de

marfă și modalitatea de plată. Potrivit addendum-ului nr. 1 din 29 mai 2006, în

legătură cu plata prețului aferent mărfii ridicate, s-a stabilit ca

cumpărătorul să achite un avans, prin ordin de plată, la livrarea mărfii,

diferența de preț urmând să se achite prin cec, scadent la 15 zile. începând cu

luna următoare, respectiv iunie 2006, s-a instituit regula plății în principal

prin file CEC cu un termen de scadență la 30 de zile de la livrarea produselor,

conform addendum-urilor nr. 2 - 14. Ca modalitate alternativă de plată era

prevăzută și cea prin ordine de plată, vizate de bancă.

Din

declarațiile inculpatului se poate reține că acesta conducea întreaga

activitate de achiziții de marfă, în raport de mecanismele complexe ale pieței

de materiale de construcții, guvernată, ca orice altă activitate comercială, de

legea cererii și ofertei. De asemenea, inculpatul I.M. era împuternicit să

emită file cec în numele SC "I.T." SRL asupra conturilor deschise de

această societate la B.C.R. și la B.L.R.

Raportat

la cele mai sus înserate, addendum-urile la contractul de vânzare cumpărare se

întocmeau în baza comenzilor formulate de către inculpatul I.M., în numele SC

"I.T." SRL, semnate spre aprobare de către conducerea SC

"M." SA

Pentru

livrarea efectivă a mărfurilor se completau delegații, fie de către inculpat,

fie din dispoziția acestuia, de către martorul H.I., care era practic

"delegatul permanent" al firmei SC "I.T." SRL la Combinatul

"M." din Câmpia Turzii.

Pentru

plata întregii cantități de marfă livrată pe parcursul unei zile, se elibera de

către inculpat câte o filă cec, predată prin intermediul delegatului H.I., ori

a șoferilor trimiși pentru preluarea mărfii. Filele CEC erau semnate și

completate doar parțial de către inculpat, restul mențiunilor privind data,

suma și datele beneficiarului fiind scrise de către reprezentanții părții vătămate,

de la biroul facturare, în raport cu documentele de livrare a mărfurilor și

facturile fiscale emise, în ceea ce privește termenul scadenței și prețul

mărfurilor livrate.

Relația

comercială dintre societatea parte vătămată și firma inculpatului s-a desfășurat

în bune condiții, cu respectarea termenului de plată, până în cursul lunii

septembrie 2006, fiind achiziționate și plătite mărfuri în valoare de

14.020.088,34 RON.

În

perioada 16 septembrie 2006 - 23 octombrie 2006, inculpatul I.M. a achiziționat

mod repetat, în numele societății SC "I.T." SRL Viișoara de la partea

vătămată SC "M." SA o cantitate de marfă în valoare de 10.378.907,29

RON, pentru care a emis în total treizeci de file cec, din care 20 de cecuri

asupra trasului B.C.R. - Sucursala Câmpia Turzii și alte 10 file asupra

trasului B.L.R. - Sucursala Turda, postdatate cu 30 de zile, figurând date ale

emiterii în intervalul 19 octombrie 2006 - 22 noiembrie 2006.

Toate

aceste file cec, privind suma totală de 10.336.197,95 RON, au fost ulterior

refuzate la plată, în intervalul 23 octombrie 2006 - 28 noiembrie 2006, pentru

lipsa disponibilului în contul bancar, cu toate că inculpatul I.M. a

comercializat întreaga marfă achiziționată de la partea vătămată, o mare parte

fără înregistrare în evidențele contabile ale SC "I.T." SRL Viișoara.

Anterior

intrării în interdicție bancară, inculpatul, la 09 octombrie 2006 și 12

octombrie 2006, prin faxuri transmise părții vătămate, cu motivația că filele

cec scadente în perioada imediat următoare s-ar suprapune cu alte file cec

eliberate asupra aceluiași cont bancar în favoarea altor firme, ceea ce ar crea

dificultăți în acoperirea valorii acestora, a obținut amânări ale depunerii

spre încasare a acelor file cec. De asemenea, și în data de 23 octombrie 2006 a

ajuns la sediul părții vătămate o solicitare similară, însă nu s-a mai dat curs

acesteia, conducerea firmei parte vătămată, susținând că a procedat de o

asemenea manieră în condițiile în care inculpatul nu s-a prezentat la

întâlnirea solicitată de membrii colectivului de conducere ai părții vătămate.

În

data de 23 octombrie 2006 inculpatul I.M. a plecat din țară împreună cu

familia.

Așa

cum reiese din datele furnizate de Banca Națională a României, SC

"I.T." SRL figurează în baza de date a Centralei incidentelor de

plăți cu 61 incidente de plată, din care 35 de incidente de plată cu cecuri, 25

transmise de către B.C.R. - Agenția Câmpia Turzii și 10 transmise de către

B.L.R. - Agenția Turda, în calitate de bănci trase, și alte 26 incidente de

plată cu bilete la ordin, astfel că în perioada 23 octombrie 2006 - 21

decembrie 2007 s-a aflat în interdicție bancară de a mai emite cecuri.

Prin

actul de acuzare se reține, sub aspectul primei acuzații, și anume infracțiunea

de înșelăciune, că inculpatul I.M., în calitate de asociat unic și

administrator la SC "I.T." SRL Viișoara, în scopul de a obține pentru

sine foloase materiale injuste, i-a indus în eroare, în mod repetat, pe

reprezentanții părții civile SC "M." SA, asupra bonității firmei

sale, cu ocazia derulării contractului de vânzare-cumpărare privind furnizarea

de produse laminate, determinându-i în perioada 16 septembrie 2006 - 23

octombrie 2006 să-i livreze materiale de construcții, și anume oțel beton,

profile de oțel, sârmă de diferite tipuri și dimensiuni, fabricate de către SC

"M." SA, în valoare de 10.378.907,29 RON, prin folosirea mijlocului

fraudulos al emiterii a 30 de cecuri, postdatate la 30 de zile, fără a asigura

disponibilul necesar decontării acestora, cecuri ce au fost ulterior refuzate

la plată, în intervalul 23 octombrie 2006 - 28 noiembrie 2006, pricinuindu-se

părții civile o pagubă de 10.378.907,29 RON, reprezentând contravaloarea

mărfurilor livrate și neachitate.

Instanța

de fond a apreciat că situația faptică descrisă în cele ce au precedat, sintetizată

mai sus, nu este rodul intenției directe a inculpatului I.M. de a păgubi partea

vătămată, după cum în cauză nu se regăsesc nici manoperele de inducere în

eroare ale reprezentanților SC "M." SA, ca latură obiectivă a

infracțiunii imputate. Inculpatului nu i se reține inducerea în eroare a părții

vătămate cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 198 din 29

mai 2006, ci pe parcursul executării clauzelor sale, ori obiectul de activitate

al SC "I.T." SRL era același și la momentul încheierii contractului,

adică asemenea informații erau cunoscute de la momentul încheierii

contractului, în condițiile în care martorii F.A.D. și C.O. au arătat că

anterior încheierii contractului cu firma inculpatului i s-au cerut acestuia

documentele firmei, respectiv actele constitutive, certificat de înregistrare,

date contabile, unele date furnizate despre firmă de unitățile bancare cu care

această societate colabora. Prin urmare, la data de 29 mai 2006, când s-a

perfectat contractul de vânzare cumpărare dintre SC "M." SA și SC

"I.T." SRL, reprezentanții primei societăți cunoșteau că SC

"I.T." SRL are ca principal obiect de activitate transportul rutier

de mărfuri.

În

sensul celor mai sus exprimate și anume că obiectul de activitate principal al

SC "I.T." SRL nu este un indiciu al intenției inculpatului de a o

înșela pe partea vătămată, este necesar să se reamintească că totuși această

societate avea ca obiect secundar de activitate și comerțul cu ridicata de

materiale de construcție, ori produsele fabricate de partea civilă intră la

această categorie, a materialelor de construcții, astfel încât comercializarea

lor era perfect legală.

Pe

de altă parte, s-a mai reținut că SC "I.T." SRL nu avea baza

materială și infrastructura necesară pentru a desfășura activități de acest

gen, reținându-se că depozitul firmei, situat în localitatea Viișoara era un

teren viran, neîngrădit, fără pază și fără dotările necesare

încărcării/descărcării mărfurilor ori cântăririi acestora. Cu ocazia deplasării

martorului C.N. la locația depozitului firmei inculpatului s-a încheiat un

proces-verbal de constatare, din care reiese că la fața locului a fost găsită

cantitatea de 120 kg marfa cumpărată de la SC "M." SA.

Situația

depozitului de la SC "I.T." SRL nu era nici pe departe cea descrisă

în rechizitoriu. La locația din Viișoara, unde se afla depozitul SC

"I.T." SRL, se afla un teren împrejmuit și o hală în construcție care

urma să devină depozitul firmei. Este real că materialele erau depozitate în

general, în aer liber, dat fiind că hala se afla în construcție și depozitarea

unor materiale în interior împiedica procesul tehnologic de construire. Locul

era luminat, și la intrare era instalată o rulotă care era sediul unui paznic,

care avea drept atribuții paza acelui depozit. De asemenea, la fața locului

existau mijloace tehnice pentru încărcarea-descărcarea mărfurilor, cum ar fi

motostivuitoare, macarale electrice. într-adevăr, la fața locului nu existau

aparate de cântărire, iar marfa achiziționată de către SC "I.T." SRL,

fie era cântărită la furnizor, adică la SC "M." SA și era direct

transportă la beneficiarii SC "I.T." SRL, fie dacă era descărcată în

depozitul firmei inculpatului și apoi reîncărcată și transportată la

beneficiari, era cântărită la Baza de Cereale Câmpia Turzii, cu care SC

"I.T." SRL avea încheiat un contract de prestării servicii, în

domeniul cântăririi mărfurilor.

Chiar

admițând că nu ar fi existat asemenea dotări și că depozitul era practic un

teren viran, această situație nu a apărut pe parcursul executării contractului,

ci era preexistentă încheierii lui, și ar fi trebuit să fie cunoscută de către

firma cocontractantă, adică de către partea vătămată, prin organele sale de

conducere, la momentul încheierii contractului.

Dacă

la data încheierii contractului ar fi existat un depozit în adevăratul sens al

cuvântului, dar ulterior, în perioada de executare a contraprestațiilor

contractuale, deținătorul ar fi înstrăinat acel depozit, sau l-ar fi distrus

sau adus în stare de neutilizare, atunci am mai putea discuta de schimbarea

condițiilor avute în vedere de persoana vătămată la semnarea contractului,

schimbare ce ar fi avut loc pe perioada executării contractului, și în cazul în

care ar fi fost cunoscută la momentul perfectării convenției, nu ar mai fi avut

loc semnarea acesteia.

Este

real că firmei inculpatului îi lipsea orice structură organizatorică și de

personal, în ceea ce privește gestionarea mărfurilor, activitatea de comerț a

firmei administrate de către inculpat limitându-se doar la transportarea

mărfurilor direct de la producătorul SC "M." SA la clienții proprii

ai SC "I.T." SRL. Însă această situație nu este de natură a creiona

intenția inculpatului de inducere în eroare a părții vătămate, în situația în

care majoritatea firmelor se limitează practic la această activitate, de

revânzare a unor produse fabricate de mari producători, o astfel de activitate

fiind în beneficiul tuturor celor implicați în asemenea raporturi comerciale.

Se

mai reține prin rechizitoriu că SC "I.T." SRL nu avea o rețea de

distribuție prestabilită, astfel că achiziția de mărfuri nu se făcea în funcție

de cererea de pe piață. Consecința era aceea că mărfurile se vindeau cu

discount-uri ori unor clienți ocazionali sub prețul de piață. Și această

argumentație este greșită, și în tot cazul nu denotă intenția inculpatului de-a

înșela partea vătămată. Martorii audiați în cauză și care erau administratorii

unor firme cu care SC "I.T." SRL avea relații comerciale, au declarat

că inculpatul nu practica prețuri vădit mai mici decât cele ale unor firme cu

activități similare, și că singurul avantaj rezultat din relațiilor comerciale

pe care le-au avut cu SC "I.T." SRL a fost faptul că această

societate asigura și transportul mărfurilor pe care le vindea. De altfel nu se

poate reține, la modul general, că inculpatul a vândut mărfurile achiziționate

de la SC "M." SA sub prețul de achiziție.

Inculpatul

a arătat în declarația sa că este posibil ca unele mărfuri, în cantități mici,

să fi fost vândute sub prețul de achiziție, dar că aceste acte sunt guvernate

de legea cererii și ofertei, și au fost conjuncturi cu totul izolate, în care

s-au realizat astfel de tranzacții. Mai arată inculpatul că avea posibilitatea

să vândă cantități mari cu adaos comercial redus sau să vândă cantități mai

mici cu adaos mai mare, dar că a preferat, în funcție și de furnizorul său, să

vândă cantități mai mari cu un adaos comercial redus. De asemenea, inculpatul a

declarat că a acordat discount doar la 3 societăți comerciale care îi achitau

prețul mărfii la ridicarea acesteia. Astfel dintr-o cantitate de circa 9000

tone a aplicat discount doar pentru 250 tone de marfa.

Inculpatul

a mai arătat că nu a intenționat să inducă în eroare firma parte vătămată, ba

dimpotrivă, a încercat să aibă cu organele de conducere de la SC "M."

SA o discuție legată de dificultățile financiare pe care societatea I.T. a

început să le aibă încă din luna august 2006, dificultăți dublate și de faptul

că urma o perioadă când activitatea în construcții înceta.

În

contextul ivirii greutăților financiare inculpatul, la datele de 09 octombrie

2006 și 12 octombrie 2006, a solicitat amânări în depunerea spre încasare a

filelor cec emise, invocând scadența simultană a mai multor instrumente de

plată emise asupra aceluiași cont bancar, cereri ce au fost admise de către

partea civilă SC "M." SA, în condițiile în care acceptarea amânării

depunerii spre încasare a instrumentelor de plată, cecuri ori bilete la ordin,

era o practică admisă de politica firmei "M." pentru a proteja

partenerii de afaceri de eventuale blocaje financiare.

Prin

rechizitoriu se reține că aceste amânări ar fi fost aprobate și ca urmare a

manoperelor desfășurate de inculpat de a întări convingerea organelor de

conducere a SC "M." SA că firma sa este solvabilă, afirmând că este

pe punctul de a-și extinde afacerile și de a i se aproba credite bancare.

O

discuție de această manieră a avut loc, așa cum arată inculpatul, pe la

jumătatea lunii octombrie 2006, aspect confirmat și de martorul C.O., director

comercial adjunct la SC "M." SA, deci după aprobarea celor două

amânări la introducerea în bancă a instrumentelor de plată.

În

aceeași ordine de idei, inculpatul chiar a avut încercări de extindere a

activității SC "I.T." SRL în municipiul Sibiu, așa cum reiese din

contractul de închiriere depus la dosarul instanței, contract încheiat la data

de 18 octombrie 2006. Obiectul acestui contract îl constituie un depozit și o

hală de debitare, în condițiile în care martorul F.A.D. a afirmat că inculpatul

i-a spus că firma sa are posibilitatea de a-și extinde activitatea în alte

localități și de a obține în viitor utilaje de debitare.

De

asemenea inculpatul a depus în numele SC "I.T." SRL la SC P.B.R. SA -

Sucursala Cluj-Napoca o cerere din 20 septembrie 2006, pentru obținerea unei

linii de credit pe cesiune de creanță în favoarea SC I.T. SRL. Pentru că

inculpatul a prezentat doar o parte din documentele financiare solicitate de

bancă, cererea nu a intrat în analiza departamentului de specialitate, astfel

că la nivelul instituției nu s-a luat nici o decizie în ceea ce privește

acordarea creditului solicitat. Este real că simpla depunere a unei cereri de

creditare nu echivalează cu aprobarea acesteia, însă denotă preocuparea

inculpatului de a depăși impasul financiar în care se afla, fiind evident că

acesta căuta soluții diverse pentru a reuși să plătească datoriile pe care

firma le avea, izvorâte din relațiile comerciale pe care le-a desfășurat.

Prin

urmare, cele două cereri de amânare a introducerii în bancă a instrumentelor de

plată, și livrarea în continuare de mărfuri de către SC "M." SA, nu a

avut nici o legătură cu discuțiile purtate de inculpat cu reprezentanții SC

"M." SA, iar aceste discuții nu au avut un caracter determinant

pentru continuarea relațiilor comerciale dintre cele două firme. De altfel,

tratativele mai sus evidențiate au avut loc la circa o lună de zile de la data

la care se reține ca fiind cea infracțională, și anume 16 septembrie 2006,

adică pe la jumătatea lunii octombrie 2006, iar infracțiunea de care este

acuzat inculpatul s-a epuizat la 23 octombrie 2006, adică "manoperele de

inducere în eroare" determinante, au avut loc spre finalul perioadei

infracționale, fără să se rețină până la acel moment ce anume a determinat

conducerea SC "M." SA să dispună livrarea de mărfuri către SC

"I.T." SRL

Se

mai reține prin rechizitoriu că uneori marfa era descărcată acasă la persoane

fizice, însă inculpatul lămurește acest aspect susținând că acolo funcționau și

sediile firmelor administrate de respectivele persoane fizice, așa cum se

întâmplă în realitate în majoritatea situațiilor, că o persoană, care este

asociatul unei societăți comerciale, stabilește sediul acesteia la domiciliul

său.

În

cauză nu are relevanță juridică, sub aspectul existenței intenției directe a

inculpatului de a prejudicia partea vătămată, faptul că în perioada august

-octombrie 2006 s-au retras sume de bani, de regulă câte 10.000 RON pe

operațiune bancară, din contul SC I.T. SRL deschis la B.T., cu titlu de

restituire împrumut către SC O.C.S. SRL, SC D.T. SRL Viișoara și SC D.T.Z. SRL,

pe baza unor contracte de împrumut încheiate la inițiativa și insistențele

inculpatului, în condițiile în care filele cec emise în cauză, și care sunt

considerate mijloace frauduloase, au fost trase asupra B.C.R. Dimpotrivă,

această situație faptică este explicată logic de către inculpat, care arată că

a procedat de această manieră pentru că dorea să transfere aceste sume de bani

din contul firmei deschis la B.T. în contul pe care-l avea firma la B.C.R.,

cont pe care erau emise mai multe instrumente de plată.

Fără

îndoială că inculpatul și-a administrat neprofesionist, lipsit de coerență și

haotic firma proprie, SC "I.T." SRL, aspect care, dublat de

pasivitatea organelor de conducere ale părții vătămate, de lipsa de fermitate a

acestora în urmărirea creanțelor proprii, a dus la prejudicierea părții

vătămate, însă aspectele evidențiate mai sus, nu conturează intenția directă a

inculpatului de a prejudicia partea vătămată. Este posibil ca la un moment dat

acesta să fi acceptat probabilitatea păgubirii părții vătămate, însă sub nici o

formă nu a urmărit un astfel de deznodământ, ceea ce demonstrează că inculpatul

nu a acționat cu forma de intenție cerută de lege, și anume intenție directă.

În

sensul celor de mai au fost amintite și concluziile expertizei contabile efectuate

în faza de judecată, din care reiese că la data de 23 octombrie 2006, când

firma inculpatului a intrat în incapacitate de plată, aceasta avea de recuperat

de la proprii săi clienți suma de 5.635.313,55 lei, din care 5.597.705,73

reprezentând preț al mărfurilor livrate, iar diferența până la suma de

5.635.313,55 lei este reprezentată de penalități contractuale. De asemenea se

mai evidențiază că pentru marfa livrată fără facturi, ci doar pe bază de aviz

de expediție, SC "I.T." SRL ar fi avut de încasat suma de

4.883.975,80 lei.

În

total inculpatul ar fi avut de recuperat suma de 10.519.289,35 lei, superioară

sumei de 10.369.907,29 lei, care reprezintă prețul mărfii achiziționată de la

SC "M." SA și care a rămas neachitat. Acest aspect este din nou sugestiv

din punctul de vedere al laturii subiective.

În

sensul unei proaste gestionări a afacerilor pe care SC "I.T." SRL le

desfășura, este necesar să amintim că societatea nu avea stabilit un flux de

încasare a prețului mărfurilor de la proprii clienți, nu avea încheiate

contracte scrise, cu termene de scadență specificate, în concordanță cu cele

stabilite de către partea vătămată, și care să asigure acoperirea conturilor

bancare până la scadența stabilită prin instrumentele de plată, însă așa cum am

arătat mai sus, acestea nu contribuie la evidențierea unei intenții a

inculpatului de păgubi societatea parte vătămată.

Este

real că inculpatul a solicitat ca plata să se facă în numerar, însă acest lucru

nu constituie un obicei al firmei, aspect evidențiat și de conducătorii auto ai

SC "I.T." SRL, care au arătat că niciodată nu au primit prețul mărfii

la destinație, cunoscând că aceasta era plătită prin virament bancar.

De

asemenea, inculpatul practica încasarea de avansuri în numerar sau luarea de

împrumuturi de la persoane fizice ori societăți comerciale pentru rezolvarea

unor situații urgente ale firmei, cu promisiunea de stingere a obligației prin

darea în plată de mărfuri și considerarea împrumutului ca avans marfa.

Darea

în compensare de mărfuri, pentru stingerea obligațiilor rezultând din servicii

de transport, plata combustibilului și a pieselor auto, nu era de natură să

asigure lichidități pentru plățile datorate părții civile, și acest procedeu

alături de cele evidențiate mai sus nu au dus decât la agravarea în timp a

situației financiare a firmei SC "I.T." SRL, însă prin aceasta

inculpatul nu a urmărit păgubirea părții vătămate, ci, așa cum s-a arătat mai

sus, face parte din strategia greșită, sau mai degrabă din lipsa oricărei

strategii, de management a societății pe care o administra.

În

contextul celor mai sus reținute, inculpatul I.M. a acumulat, în preajma datei

de 23 octombrie 2006, numeroase și semnificative datorii personale sau ale

firmei, provenite din împrumuturi de bani nerestituite de la persoane fizice,

avansuri încasate pentru mărfuri ce nu au fost ulterior livrate ori din mărfuri

achiziționate și neachitate, însă nu putem să conchidem, că toate acestea au

fost realizate în scopul înșelării părții vătămate, în condițiile în care în

cauză există și alte "victime colaterale", existând la dosar date că

inculpatul nu a achitat contravaloarea unor mărfuri diverse achiziționate de la

diferite alte societăți comerciale, ci ele sunt rodul administrării incoerente

a afacerilor derulate de SC "I.T." SRL, care în timp au condus la

crearea unui blocaj financiar, din care cel mai mult a avut de pierdut, în mod

evident și incontestabil, partea vătămată.

Un

alt aspect reținut în favoarea inculpatului I.M. constă în faptul că acesta a

efectuat plăți față de partea civilă inclusiv la data de 20 octombrie 2006, de

unde reiese clar că inculpatul a continuat să plătească marfa cumpărată de la

SC "M." SA, ori de câte ori intrau în conturile firmei sale diferite

sume de bani, așa cum reiese din extrasele de cont ale SC "I.T." SRL.

La

data de 23 octombrie 2006, inculpatul a formulat o nouă cerere de amânare la

introducere a cec-urilor în bancă, care de această dată nu a mai fost aprobată,

astfel că toate cele 30 file cec au fost introduse la plată în perioada 23 octombrie

2006 - 28 noiembrie 2006, și toate au fost refuzate, pentru lipsa

disponibilului, după cum urmează:

-

asupra trasului B.C.R.: BK 300, nr. 01766374, BK 300 nr. 01766375, BK 300 nr.

01766876, BK 300 nr. 01766879, BK 300, nr. 01766877, BK 300 nr. 01766372, BK

300 nr. 01766880, BK 300 nr. 01.766881, BK 300 nr. 01766884, BK 300 nr.

01766882, BK 300 nr. 01766883, BK 300 nr. 01766885, BK 300 nr. 01766886, BK 300

nr. 01766887, BK 300 nr. 01766889, BK 300 nr. 01766891, BK 300 nr. 01766890, BK

300 nr. 01766894, BK 300 nr. 01766892, BK 300 nr. 01766893;

-

asupra trasului B.L.R. BK 307 nr. 00044104, BK 307 nr. 00044105, BK 307 nr.

00044101, BK 307 nr. 00044106, BK 307 nr. 00044107, BK 307 nr. 00044108, BK 307

nr. 00044109, BK 307 nr. 00044110, BK 307 nr. 00044111, BK 307 nr. 00044112.

Este

real că inculpatul nu avea practic o piață de desfacere a produselor, nu a fost

interesat în dezvoltarea de relații comerciale stabile, sigure și durabile cu

proprii săi clienți și nu a înregistrat în contabilitatea firmei toate documentele

aferente operațiunilor comerciale desfășurate, însă acest lucru se poate pune

pe seama lipsei studiilor de specialitate ale inculpatului, așa cum este de

fapt situația în cazul imensei majorități a oamenilor de afaceri din mediul de

afaceri românesc, când, în contextul istoric al revoluției din decembrie 1989,

toată lumea a început să facă afaceri fără să își pună cineva problema dacă are

capacitatea de a administra și gestiona o firmă, dacă are studiile și

pregătirea necesară pentru a porni pe un astfel de drum. Din toate datele de la

dosar reiese că inculpatul nu a acționat cu intenția directă de a înșela partea

vătămată, și probabil că la un moment dat, a acceptat ideea că unele firme

partenere de afaceri vor fi păgubite de pe urma modului în care a înțeles să

își administreze societatea, haotic, lipsit de viziune și păgubos chiar și

pentru propria afacere, însă aceasta nu este suficient pentru existența

elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, situația în care este

necesar ca inculpatul să urmărească păgubirea părții vătămate, cu scopul

însușirii, pentru sine sau pentru altul, a foloaselor infracțiunii.

Or,

așa cum s-a arătat în cele ce preced, și cum rezultă cu precădere din probele

testimoniale administrate, nu numai că inculpatul nu și-a însușit nici pentru

el și nici pentru altcineva vreun bun sau vreun echivalent bănesc al unor

bunuri, ba mai mult, chiar a acumulat datorii personale în cuantum destul de

important.

De

asemenea, din declarațiile inculpatului și din cele ale martorilor audiați în

cauză, și care dețineau funcții de conducere în cadrul firmei parte vătămată,

reiese că acesta a cumpărat pentru firma sa, SC "I.T." SRL, cantități

mai mici de marfă, l-a început, pe care le-a achitat la termenul stipulat, iar

ulterior a achiziționat cantități mai importante de marfă, pentru care a

eliberat file CEC, însă această conduită a fost determinată de situația de pe

piața de profil care impunea achiziționarea unor cantități mai mari, dat fiind

faptul că prețul era destul de scăzut, în perspectiva sosirii unui anotimp care

nu este propice pentru activitatea din construcții.

Mai

este necesar să se sublinieze că inculpatul a plecat din țară în data de 23

octombrie 2006, însă acesta a fost nevoit să plece, deoarece era amenințat de numitul

S.M., administratorul unei firme partenere, acesta spunându-i că dacă nu se va

rezolva situația, în sensul că îi pretindea inculpatului livrarea unei

cantități de marfă, deși firma inculpatului nu datora marfa respectivă, îi va

răpi copilul. Fiind audiat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața

instanței de judecată, martorul S.M. nu confirmă că l-ar fi amenințat pe

inculpat, lucru și firesc de altfel pentru a nu risca să se expună eventualelor

consecințe de natură penală, însă nici nu contestă că ar fi avut ceva probleme

cu inculpatul, doar că subliniază că acestea s-au rezolvat, prin livrarea de

către inculpat a unei cantități de marfă în valoare de 900 milioane lei vechi.

Martorul nu contestă însă că a fost acasă la inculpat, unde se afla soția

acestuia, precum și copilul inculpatului, contabilul firmei și încă o femeie și

un bărbat, fără ca martorul să cunoască despre cine este vorba.

Însă

este incontestabil că inculpatul s-a întors în țară în data de 11 martie 2007,

în mod benevol, supunându-se rigorilor legii și ale anchetei penale.

Sintetizând

toate argumentele mai sus reținute, instanța a apreciat că inculpatul nu a

acționat în sensul inducerii în eroare a părții vătămate, nici la momentul

perfectării contractului de vânzare-cumpărare, și nici pe parcursul executării

acestuia, și în mod cert nu a acționat cu intenția directă a păgubirii părții

vătămate, prin obținerea unui folos material injust, sens în care l-a achitat

pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, cu

consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior, deoarece faptei îi lipsește cel puțin unul din elementele

constitutive ale infracțiunii.

Partea

vătămată SC "M." SA s-a constituit parte civilă, conform adresei

C73/3004/2006 din 10 martie 2008, cu suma totală de 18.010.541,63 RON, din care

10.369.907,29 RON reprezentând preț datorat, și suma de 7.640.634,34 RON

reprezentând penalități calculate până la data emiterii adresei, conform art. 3

8 din contractul nr. 198 din 29 mai 2006.

Potrivit

art. 346 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care se dispune achitarea

inculpatului pentru că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale

infracțiunii, instanța poate soluționa acțiunea civilă. Având în vedere că

inculpatul nu a achitat mărfurile achiziționate de la partea vătămată, și că

acesta și-a condus în mod defectuos afacerile societății proprii, contribuind

în acest fel la păgubirea părții civile, instanța de fond a apreciat că

pretențiile formulate de partea civilă sunt pe deplin justificate, și impun

obligarea acestuia la plata întregului prejudiciu suferit de partea vătămată, a

cărui existență și întindere rezultă din contractul de la dosar și din actele

adiționale încheiate la acesta.

Inculpatul

s-a apărat susținând că între partea vătămată și firma sa a fost încheiat un

contract de vânzare pe credit de tip consignație ori sub condiție suspensivă,

avându-se în vedere clauza contractuală din art. 13 a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 198/2006, conform căreia "dreptul de proprietate

asupra valorii mărfii se transmite de la vânzător la cumpărător în momentul

plății integrale a valorii mărfii" și că, în aceste condiții, păstrând

proprietatea asupra mărfurilor neachitate, partea vătămată nu ar fi suferit

niciun prejudiciu. Este evident că în speță este vorba despre un contract de

vânzare-cumpărare, în care părțile au amânat transferul proprietății până la

împlinirea unui termen suspensiv, și anume achitarea prețului, însă indiferent

care este natura juridică a clauzei de mai sus, este clar și de netăgăduit că

bunurile obiect al contractului, bunuri de gen, au ieșit din patrimoniul părții

vătămate, fără ca aceasta să fi încasat prețul aferent. Or, este clar că

respectiva clauză a fost înserată în beneficiul creditorului prețului, adică al

părții vătămate, și nu se poate întoarce împotriva sa. Ar fi de neacceptat ca

acum să se pretindă părții vătămate, care a rămas și fără bunuri și fără prețul

acestora, să facă cheltuieli suplimentare pentru recuperarea acestora de la

deținătorii actuali, în condițiile în care este foarte posibil ca bunurile

respective să nici nu mai existe la momentul de față ca atare.

Câtă

vreme în civil, ești răspunzător chiar și pentru prejudiciile produse de culpa

cea mai ușoară, iar inculpatul are o culpă prin administrarea necorespunzătoare

a afacerilor firmei sale, precum și o răspundere rezultând din faptul că a

angajat firma sa în aceste relații comerciale, și că nu a respectat obligațiile

decurgând din ele, în temeiul art. 14 alin. (3) lit. a) rap. la art. 346 alin.

(2) C. proc. pen. anterior tribunalul a admis acțiunea civilă formulată de

partea civilă SC "M." SA, și în consecință a fost obligat inculpatul

să plătească părții civile suma de 18.010.541,63 lei cu titlu de despăgubiri

civile, din care 10.369.907,29 lei reprezentând preț datorat și 7.640.634,34

lei reprezentând penalități contractuale.

Deși

în cauză a fost introdusă în calitate de parte responsabilă civilmente SC

"I.T." SRL, așa cum rezultă din adresa de la dosarul instanței,

această firmă a fost radiată din Registrul Oficiului comerțului, prin Sentința

comercială nr. 3864 din 16 septembrie 2010 a Tribunalului Comercial Cluj,

publicată în "Buletinul Procedurilor de Insolvență" nr. 7.951 din 19

octombrie 2010. Prin urmare nu mai poate opera răspunderea solidară a

inculpatului cu SC "I.T." SRL, în condițiile art. 1000 alin. (3) din

vechiul C. civ., sub imperiu căruia s-au născut prezentele raporturi juridice.

Prin

ordonanța procurorului din 18 decembrie 2007 a fost instituită măsura

sechestrului asigurător asupra imobilelor grădină în intravilan în suprafață de

200 stj. cu nr. topo 47 și casă în intravilan în suprafață de 55 stj. cu nr.

topo 49, înscrise în cartea funciară nr. 2964, Viișoara, jud. Cluj, proprietar

unic fiind inculpatul I.M. și arător în suprafață de 1.100 mp cu nr. topo

4863/2, 4864/2, 4870/2, 4869/2, 4868/2, înscris în cartea funciară nr. 3677

Viișoara, jud. Cluj, proprietar unic fiind inculpatul I.M..

Măsura

asigurătorie de mai sus a fost pusă în aplicare prin procesul verbal de

aplicare a sechestrului asigurător din 13 noiembrie 2007, întocmit de I.G.P.R.

- D.G.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca, Compartimentul de Combatere a Marii

Criminalități Economico - Financiare, iar prin încheierea nr. 21033 din 27

decembrie 2007, a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj - Biroul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Turda s-a luat inscripția ipotecară

asupra imobilelor de mai sus.

Având

în vedere că inculpatul a fost obligat la repararea pagubei, în baza art. 357

alin. (2) lit. c) C. proc. pen. anterior tribunalul a menținut măsura

sechestrului asigurător luată prin Ordonanța din 18 decembrie 2007 de către

Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj în dosarul de urmărire

penală nr. 143/D/P/2006 și pusă în aplicare prin procesul verbal de aplicare a

sechestrului asigurător din 13 noiembrie 2007, întocmit de I.G.P.R. -

D.G.C.C.O. - Brigada Cluj-Napoca, Compartimentul de Combatere a Marii

Criminalități Economico-Financiare, măsură instituită prin încheierea nr. 21033

din 27 decembrie 2007 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj -

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Turda, asupra imobilelor grădină

în intravilan în suprafață de 200 stj. cu nr. topo 47 și casă în intravilan în

suprafață de 55 stj. cu nr. topo 49, înscrise în cartea funciară nr. 2964,

Viișoara, jud. Cluj, proprietar unic fiind inculpatul I.M. și arător în

suprafață de 1.100 mp cu nr. topo 4863/2, 4864/2, 4870/2, 4869/2, 4868/2,

înscris în cartea funciară nr. 3677 Viișoara, jud. Cluj, proprietar unic fiind

inculpatul I.M.

În

privința infracțiunii de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibil

suficient sau de a dispune în alt fel de disponibilul existent, înainte de

expirarea termenelor fixate, prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din L. 59/1934

asupra cecului, s-a reținut prin rechizitoriu că a fost comisă în perioada mai-octombrie

adică ultima zi din luna octombrie 2006 și s-a constatat că, potrivit art. 122

alin. (1) lit. e) rap. la art. 124 C. pen. anterior, în redactarea anterioară

modificării sale prin Legea nr. 63/2012, termenul de prescripție a răspunderii

penale s-a împlinit la 30 aprilie 2011, moment în care a intervenit prescripția

specială. Este de menționat că la calcularea termenului de prescripție specială

s-a avut în vedere art. 13 C. pen. anterior, deoarece faptele au fost comise

anterior modificării dispozițiilor art. 124 C. pen. anterior prin Legea nr.

63/2012, prin urmare termenele de prescripție a răspunderii penale, termenele

de reabilitare, etc, sunt guvernate de legea în vigoare la data comiterii

faptei, așadar termenul de prescripție specială este de 4 ani și 6 luni.

Față

de această infracțiune s-a reținut că inculpatul ar fi emis din cele 32 de

cecuri, 2 în favoarea SC "B.T." SRL Raportat la această situație, SC

"B.T." SRL, prin reprezentant legal C.C.I., asociat unic și

administrator, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma restantă ce nu a

putut fi încasată, întrucât inculpatul I.M. nu avea disponibil suficient în

contul bancar al firmei, sumă ce conform declarației din data de 06 martie 2008

se ridică la valoarea de 163.714,48 lei.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Cluj și inculpatul I.M.

Prin

Decizia penală nr. 245/A/2013 din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj,

secția penală și de minori, a respins ca nefondate apelurile declarate de

D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul I.M. împotriva Sentinței

penale nr. 462 din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului Cluj.

În

esență, s-a reținut că în lipsa unor clauze exprese din cuprinsul contractului

încheiat cu partea vătămată, pe care inculpatul să le fi încălcat apelând la

mijloace frauduloase, nu se poate reține că acesta a acționat cu intenția de a păgubi

partea vătămată, neputând fi identificate manopere de inducere în eroare pe

parcursul derulării contractului încheiat.

Coroborând

probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate nemijlocit

în cursul judecății, a apreciat că instanța de fond, în mod corect, a reținut

că intenția inculpatului de a induce în eroare partea vătămată nu a fost

probată.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 215 C. pen. constituie infracțiunea de înșelăciune

inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține

pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o

pagubă. La fel, există înșelăciune prin inducerea în eroare a unei persoane cu

prilejul încheierii sau executării unui contract săvârșită în așa fel încât,

fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în

condițiile stipulate, precum și emiterea unui cec asupra unei instituții de

credit sau a unei persoane știind că pentru valorificarea lui nu există

provizia sau acoperirea necesară precum și fapta de a retrage, după emitere

provizia în tot sau în parte ori de a interzice trasului de a plăti înainte de

expirarea termenului de prezentare.

Pentru

a fi în prezența infracțiunii de înșelăciune este necesară intenția directă a

cărei existență trebuie stabilită cu certitudine respectiv ca făptuitorul să

își dea seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin

aceasta pricinuiește o pagubă, urmare a cărei producere o dorește. Mai mult, în

accepțiunea alineatului 4 nu este suficient ca fila cec emisă să fie refuzată

la plată pentru lipsa de disponibil, fiind necesară și dovedirea activităților

dolosive ale inculpatului în scopul inducerii în eroare a părții vătămate.

În

speță, nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu că inculpatul a acționat în scopul

inducerii în eroare a părții vătămate, toate aspectele învederate anterior

dovedind de fapt buna credință a acestuia .

Totodată,

întrucât inculpatul nu a achitat mărfurile achiziționate de la partea vătămată,

s-a apreciat că pretențiile formulate de partea civilă sunt justificate astfel

că obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile este temeinică și

legală.

De

asemenea, a considerat că măsura sechestrului asigurător se impune a fi

menținută, având în vedere împrejurarea că în mod temeinic inculpatul a fost

obligat la repararea pagubei.

Împotriva

hotărârii instanței de apel au formulat recurs, în termen legal, Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

- Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul I.M.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07

mai 2015, primul termen de judecată fiind fixat la data de 16 iunie 2015.

Prim

motivele de recurs, depuse la 30 aprilie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Cluj a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17

1

C. proc. pen. anterior sub aspectul soluției de achitare a

inculpatului I.M. și a solicitat condamnarea acestuia pentru infracțiunea de

înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5. C. pen.

Inculpatul

I.M., prin motivele scrise de recurs depuse prin poștă la data de 08 iunie

2015, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., criticând soluția recurată în ceea ce privește latura civilă și

a solicitat respingerea pretențiilor civile formulate de partea vătămată și

ridicarea măsurii sechestrului asigurător luată prin Ordonanța din 18 decembrie

2015.

Examinând

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj și

inculpatul I.M., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prealabil

analizării motivelor de recurs formulate de inculpați, Înalta Curte observă că

decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 12

decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare la data de 15 februarie 2013 a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, iar recursurile declarate de inculpați au fost înregistrate pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07 mai 2015, situație în

care decizia recurată este supusă casării în limita motivelor de recurs

prevăzute în art. 385

9

din C. proc. pen.anterior, așa cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013, care este legea procesual penală aplicabilă

recursului de față.

Pe

cale de consecință, constată că în conformitate cu dispozițiile art. 385

10

din C. proc. pen.anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar

motivele de recurs se depun la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată sub sancțiunea luării în considerare numai a

cazurilor de casare care potrivit art. 385

9

alin. (3) din C. proc.

pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Totodată,

reține că prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției

recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au

fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de

recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen.,

intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea

de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În

ce pr