Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4023/2009

HOTĂRÂRE
02.12.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4023/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 419/ S din 5 august 2009,Tribunalul Brașov, secția penală, a respins cererea formulată de condamnatul L.C. având ca obiect revizuirea sentinței penale nr. 270/2006 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 1909/P/2005. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția penală, sub nr. 5205/62/2009, condamnatul L.C. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 270/2006 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 1909/P/2005, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Soluția a rămas definitivă prin decizia penală nr. 2728 din 22 mai 2007 a I.C.C.J. În susținerea cererii de revizuire, petentul a solicitat audierea numiților F.I., N.M., P.V., nea „M.”, „G.” și fratele lui „I.”, cu motivarea că aceștia cunosc date despre starea de fapt care pot fi încadrate în dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. Prin referatul întocmit la 2 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a opinat în sensul respingerii cererii de revizuire, întrucât nu se impune audierea martorilor propuși de condamnat în raport de împrejurarea că instanțele au analizat vinovăția acestuia în contextul în care, pe tot parcursul procesului penal, a invocat legitima apărare, care însă nu a fost confirmată de nici o probă.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit dispozițiilor art. 403 C. proc. pen., instanța de fond a constatat că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., întrucât, pe de o parte, condamnatul a putut propune audierea acestor martori la momentul derulării cauzei, iar pe de altă parte, din înscrisurile depuse la dosar chiar de către revizuient, rezultă că numitul F.I., zis „F.”, a decedat iar N.M. nu cunoaște împrejurări evidente legate de starea de fapt. B. Împotriva acestei sentințe condamnatul a declarat apel, solicitând desființarea acesteia și, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, fiind incidente în cauză disp.

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Prin decizia nr. 68/AP din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat apelul condamnatului - revizuient, apreciindu-se că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu prevederilor legale menționate. C. Împotriva acestei decizii, condamnatul - revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii de revizuire, reiterând motivele din cererea introductivă și apel. Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient prin prisma cazului de casare prev. de art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cauză, cererea de revizuire formulată de condamnat pentru a fi audiați mai mulți martori a fost în mod corect respinsă, întrucât, așa cum rezultă din dosarul instanței de fond, parte dintre acești martori au fost audiați în mod detaliat (filele 72-74, 75-76), parte nu au putut fi identificați la adresele indicate (C.I.) sau erau plecați din țară (D.A.), iar audierea altora nu prezenta relevanță în cauză, fiind respinsă cererea în acest sens ( F.I.). Pe de altă parte, instanța de apel a admis la data de 23 august 2006 audierea martorilor G.P.N.

și F.I., propuși în apărare de inculpat, depunând stăruință în audierea primului, care s-a realizat la data de 7 februarie 2007, însă a fost în imposibilitate de a-l audia pe cel de-al doilea, acesta fiind decedat din data de 30 mai 2006. Ca atare, cum aspectele invocate în cererea de revizuire nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în mod corect s-a procedat la respingerea cererii în fond și, respectiv, a apelului. Așadar, cum aspectele invocate nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., văzând și prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului - condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ÎN

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat L.C., împotriva deciziei penale nr. 68/Ap. din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 02 decembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Decizia nr. 283/A/2017 Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A., împotriva sentinței penale nr. 1/F/CC din 26 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următo
ÎCCJ 2009-11-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3912/2009
) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în baza sentinței penale nr. 544 din 7 octombrie 2004 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 7157 din 20 decembrie 2005 a Înaltei
ÎCCJ 2015-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2236/2015
apreciat că acest termen a fost depășit și a dispus respingerea acesteia, ca tardiv formulată. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a reținut că înscrisurile care au stat la baza
ÎCCJ 2009-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 962/2009
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 680/S din 10 decembrie 2007, Tribunalul Brașov, în baza art. 403 alin. (3) teza II C. proc. pen., a respins cererea de revizuire a sen
ÎCCJ 2014-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 958/2014
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 257 din 23 iulie 2013 a Tribunalului Arad, s-a respins în principiu cererea de revizuire a sentinței penale nr. 19 din 19 ianuarie 201
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă