ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2236/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2236/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, la data 02 septembrie 2014, sub nr. 1400/119/2014, petentul M.V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC P.C. SA, revizuirea Sentinței civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă, în Dosarul nr. 330/64/2011 și a Deciziei nr. 464/R din 7 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. În motivare, petentul a arătat că hotărârile judecătorești mai sus menționate au fost pronunțate cu încălcarea prevederilor legale de către membrii completului de judecată învestit cu soluționarea pricinii și că, împotriva acestora, a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 14 noiembrie 2014, revizuentul a susținut că hotărârile atacate încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 775/R din 14 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 330/64/2011, indicând ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 2, 4 și 7 C. proc. civ. Prin Sentința nr. 5 din 12 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1400/119/2014, Tribunalul Covasna, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire, formulată de petentul M.V., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivare, instanța a arătat că petentul a indicat în mod expres motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Față de această împrejurare, a reținut că, în materia revizuirii, în cazul în care se invocă prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., conform art. 323 din acest act normativ, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Când cele două instanțe fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi cea care a dat prima hotărâre. Or, contrarietatea de hotărâri vizează două decizii pronunțate de Curtea de Apel Brașov și o sentință a Tribunalului Covasna.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă material să soluționeze cererea de revizuire. Urmare decimării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 04 februarie 2015, sub nr. 1400/119/2014. Prin Decizia nr. 982 din 27 martie 2015, această instanță a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de petentul M.V. împotriva Sentinței civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Covasna în Dosarul nr. 330/64/2011 și împotriva Deciziei nr. 464/R/07,03.2032 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale și a declinat, în favoarea Curții de Apel Brașov, competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc.
civ. Pentru a dispune astfel, în ceea ce privește excepția tardivității declarării cererii de revizuire fundamentală pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că prin Decizia nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. 330/64/2011, a fost respins recursul promovat de contestatorul M.V. împotriva Sentinței civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Covasna, secția civilă. Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată în recurs, instanța a apreciat că termenul de o lună pentru declararea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.
civ., curge de la 07 martie 2012, data pronunțării hotărârii atacate, împlinindu-se la 07 aprilie 2012. Prin urmare, constatând că cererea de revizuire a fost formulată la 02 septembrie 2014, Înalta Curte a respins, ca tardivă, cererea de revizuire. Referitor la excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de faptul că aceasta vizează o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Brașov, conform prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea acestei din urmă instanțe. Prin Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1400/119/2014, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.
civ., formulată de revizuentul M.V. împotriva Deciziei civile nr. 464/R din 7 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov și a respins cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., promovată împotriva aceleiași decizii. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., că termenul stipulat de art. 324 alin. (1) pct. 1 din acest act normativ, în care poate fi formulată cererea, este de 30 de zile. Astfel, a constatat că, în cauză, decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 07 martie 2012, iar termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la 07 martie 2012. Cum cererea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 02 septembrie 2015, a apreciat că acest termen a fost depășit și a dispus respingerea acesteia, ca tardiv formulată.
În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a reținut că înscrisurile care au stat la baza formulării cererii de revizuire sunt ordonanța de clasare din 30 mai 2014, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și încheierea nr. 71/2014, pronunțată în Dosarul penal nr. 450/2014 al Curții de Apel Brașov. însă, a apreciat că prin aceste scripte nu s-a stabilit o condamnare a unui magistrat implicat în soluționarea cerilor promovate de revizuent. Față de această împrejurare, instanța a constatat că petentul nu a făcut dovada condamnării definitive a unui magistrat care a intrat în compunerea completului de judecată care a pronunțat Decizia civilă nr. 464/2012 a Curții de Apel Brașov, motiv pentru care a apreciat că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc.
civ. nu este admisibilă. Împotriva acestei decizii a formulai recurs recurentul-revizuent M.V., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație, secția I civilă, la data de 10 iulie 2015, sub nr. 2769/1/2015. În motivarea cererii de recurs, petentul a arătat că instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu a fost legal alcătuită, întrucât doi dintre judecătorii care au făcut parte din completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei se aflau în stare de incompatibilitate. De asemenea, petentul a invocat nemulțumiri legate de modul de soluționare a cererii de revizuire de Curtea de Apel Brașov, care a respins, ca tardivă, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Astfel, a susținut că termenul pentru promovarea cererii de revizuire a început să curgă la 29 august 2014, când, în urma solicitări sale, i-a fost comunicată ordonanța din 07 mai 2014, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 183/P/2014.
În opinia sa, decizia atacată cu revizuire este nelegală, întrucât, în mod greșit, instanța a dispus disjungerea cererii de revizuire prin disocierea elementelor constitutive ale unei sigure cauze, întemeiate pe infracțiunea de abuz în serviciu, constatată prin ordonanța mai sus menționată, greșeală materială care, prin întreruperea relației unitare de conținut a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ., atrage după sine nulitatea absolută a hotărârii. Astfel, recurentul-revizuent a susținut că decizia supusă recursului are ca efect anularea retroactivă a drepturilor sale, ce izvorăsc din Decizia nr. 775/R din 14 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și art. 326 alin. (1) C. proc. civ. Examinând calea de atac, în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, conform prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. De asemenea, conform prevederilor art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate căile de atac, în condițiile legii. În cauză, prin Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1400/119/2014, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.
civ., formulată de petentul M.V. împotriva Deciziei nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, dată în Dosarul nr. 330/64/2011*, și a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., îndreptată împotriva aceleiași decizii. Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, este supusă acelorași căi de atac ca și Decizia nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Or, decizia mai sus menționată, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator M.V.
împotriva Sentinței civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Covasna, este irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri irevocabile cele date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. În consecință și Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, este irevocabilă. Față de aspectele expuse, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, inițierea controlului judiciar asupra hotărârii atacate este determinată de exercitarea acesteia în condițiile prevederilor legale. Astfel, decizia supusă examinării în cauza pendinte este irevocabilă și, prin urmare, nesusceptibilă de reformare pe calea recursului.
Prin urmare, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată într-o cerere de revizuire, soluționată în mod irevocabil de Curtea de Apel Brașov, calea de atac îndreptată împotriva acesteia este inadmisibilă. În aceste condiții, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de revizuentul M.V. împotriva Deciziei civile nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, urmează a fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul M.V. împotriva Deciziei civile nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2015. Procesat de GGC - NN
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.