ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 261/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 261/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 261/2016

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Covasna, secția civilă, la data 02 septembrie 2014, sub nr. x/119/2014,

petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC B. SA, revizuirea

sentinței civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul

Covasna, secția civilă, în Dosarul nr. x/64/2011 și a Deciziei nr. 464/R din 7

martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivare, petentul

a arătat că hotărârile judecătorești mai sus menționate au fost pronunțate cu

încălcarea prevederilor legale de către membrii completului de judecată

învestit cu soluționarea pricinii și că, împotriva acestora, a fost începută

urmărirea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Prin cererea

precizatoare depusă la data de 14 noiembrie 2014, revizuentul a susținut că

hotărârile atacate încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 775/R

din 14 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul

nr. x/64/2011, indicând ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 2, 4 și 7 C.

proc. civ.

Prin sentința nr. 5

din 12 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/119/2014, Tribunalul Covasna,

secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea

competenței de soluționare a cererii de revizuire, formulată de petentul A., în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare, instanța

a arătat că petentul a indicat în mod expres motivul de revizuire prevăzut de

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar conform art. 323 din acest act

normativ, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față

de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Cum contrarietatea

de hotărâri vizează două decizii pronunțate de Curtea de Apel Brașov și o sentință

a Tribunalului Covasna, instanța a apreciat că Înalta Curte de Casație și

Justiție este competentă material să soluționeze cererea de revizuire.

Urmare declinării de

competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, la data de 04 februarie 2015, sub nr. x/119/2014.

Prin Decizia nr. 982

din 27 martie 2015, această instanță a respins, ca tardivă, cererea de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a declinat, în

favoarea Curții de Apel Brașov, competența de soluționare a cererii de

revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ.

Pentru a dispune

astfel, în ceea ce privește excepția tardivității declarării cererii de

revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta

Curte a reținut că prin Decizia nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2011, a fost respins

recursul promovat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 2283 din 27

octombrie 2011 a Tribunalului Covasna, secția civilă.

Având în vedere că

hotărârea atacată a fost pronunțată în recurs, instanța a apreciat că termenul

de o lună pentru declararea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.

322 pct. 7 C. proc. civ., curge de la 07 martie 2012, data pronunțării

hotărârii atacate și se împlinește la 07 aprilie 2012.

Prin urmare,

constatând că cererea de revizuire a fost formulată la 02 septembrie 2014,

Înalta Curte a respins, ca tardivă, cererea de revizuire.

Referitor la excepția

necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de

faptul că aceasta vizează o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Brașov,

conform prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competența de

soluționare a acesteia în favoarea acestei din urmă instanțe.

Prin Decizia nr. 418/R

din 22 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/119/2014, Curtea de Apel Brașov,

secția civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de revizuentul A.

împotriva Deciziei civile nr. 464/R din 7 martie 2012, pronunțată de Curtea de

Apel Brașov și a respins cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322

pct. 4 C. proc. civ., promovată împotriva aceleiași decizii.

Pentru a dispune

astfel, instanța a reținut, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., că termenul stipulat de art. 324

alin. (1) pct. 1 din acest act normativ, în care poate fi formulată cererea,

este de 30 de zile. Astfel, a constatat că, în cauză, decizia a cărei revizuire

se solicită a fost pronunțată la data de 07 martie 2012, iar termenul de

declarare a căii de atac s-a împlinit la 07 aprilie 2012. Cum cererea a fost

înregistrată pe rolul instanței la data de 02 septembrie 2015, a apreciat că

acest termen a fost depășit și a dispus respingerea acesteia, ca tardiv

formulată.

În ceea ce privește

cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a

reținut că înscrisurile care au stat la baza formulării cererii de revizuire

sunt ordonanța de clasare din 30 mai 2014, pronunțată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov și Încheierea nr. x/2014, pronunțată în Dosarul penal nr.

x/2014 al Curții de Apel Brașov. Însă, a apreciat că prin aceste scripte nu s-a

stabilit o condamnare a unui magistrat implicat în soluționarea cererii promovate

de revizuent.

Față de această

împrejurare, instanța a constatat că petentul nu a făcut dovada condamnării

definitive a unui magistrat care a intrat în compunerea completului de judecată

ce a pronunțat Decizia civilă nr. 464/2012 a Curții de Apel Brașov, motiv

pentru care a apreciat că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322

pct. 4 C. proc. civ. nu este admisibilă.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs revizuentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de

Casație, secția I civilă, la data de 10 iulie 2015, sub nr. x/1/2015.

În motivarea cererii

de recurs, petentul a arătat că instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu

a fost legal alcătuită, întrucât doi dintre judecătorii care au făcut parte din

completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei se aflau în stare de

incompatibilitate.

De asemenea, petentul

a invocat nemulțumiri legate de modul de soluționare a cererii de revizuire de

Curtea de Apel Brașov, care a respins, ca tardivă, cererea întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Astfel, a susținut că termenul

pentru promovarea cererii de revizuire a început să curgă la 29 august 2014,

când, în urma solicitări sale, i-a fost comunicată ordonanța din 07 mai 2014,

pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/P/2014.

În opinia sa, decizia

atacată cu revizuire este nelegală, întrucât, în mod greșit, instanța a dispus

disjungerea cererii de revizuire prin disocierea elementelor constitutive ale

unei sigure cauze, întemeiate pe infracțiunea de abuz în serviciu, constatată

prin ordonanța mai sus menționată, greșeală materială care, prin întreruperea relației

unitare de conținut a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

2 și 4 C. proc. civ., atrage după sine nulitatea absolută a hotărârii.

Astfel,

recurentul-revizuent a susținut că decizia supusă recursului are ca efect

anularea retroactivă a drepturilor sale, ce izvorăsc din Decizia nr. 775/R din

14 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 2236 din 16 octombrie

2015 a respins recursul, ca inadmisibil.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 328 alin. (1) C.

proc. civ., potrivit cărora hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor

de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În cauză, prin Decizia

nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/119/2014, Curtea de

Apel Brașov, secția civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de petentul A.

împotriva Deciziei nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, în Dosarul nr. x/64/2011* și a respins cererea de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., îndreptată împotriva

aceleiași decizii.

Decizia nr. 418/R din

22 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, este supusă

acelorași căi de atac ca și Decizia nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curții de

Apel Brașov, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cum decizia mai sus

menționată, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul-contestator A. împotriva sentinței civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011,

pronunțată de Tribunalul Covasna, este irevocabilă, potrivit dispozițiilor art.

377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, este irevocabilă.

Astfel, Înalta Curte

a statuat că decizia supusă examinării în cauza pendinte este irevocabilă și,

prin urmare, nesusceptibilă de reformare pe calea recursului, care a fost

privit ca inadmisibil.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare A. întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În motivare a arătat

că Înalta Curte de Casație si Justiție, fără a judeca în fond recursul, a

reținut eronat excepția inadmisibilității, pe motiv că Decizia nr. 418/R/2015 a

Curții de Apel Brașov este o hotărâre „irevocabilă”.

Or, Curtea de Apel

Brașov, ca instanță de judecată în fond a cererii de revizuire a sentinței

civile nr. 2283/2011 și a Deciziei nr. 464/R/2012, întemeiată pe dispozițiile art.

322 pct. 2 și 4 C. proc. civ., nu avea competența materială de a pronunța

în primă instanță o hotărâre „irevocabilă”, ci trebuia să trimită cauza pentru

soluționare în fond la Tribunalul Covasna.

O altă critică este

aceea că, deși recursul avea un înțeles neîndoielnic, instanța a

interpretat total greșit temeinicia și legalitatea acestuia, limitându-se doar

la constatarea existenței în cauză a unei hotărâri „irevocabile” pronunțată de Curtea

de Apel Brașov, iar prin nejudecarea în fond și necercetarea motivelor invocate

în recurs a aplicat greșit legea.

Dispozițiile art. 328

pct. 1 C. proc. civ. dispun imperativ că hotărârea dată asupra revizuirii este

supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Or, în speța dedusă

judecății, legea dispune că cererea de revizuire se judecă potrivit

dispozițiilor cererii de chemare în judecată, respectiv în primă instanță,

apoi în recurs sau apel la instanța superioară.

Conform Deciziei nr. 982/2015

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Brașov nu avea de

soluționat cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., ci avea de soluționat cererea de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ. Tribunalul Covasna, în

motivarea sentinței civile nr. 5 din 12 ianuarie 2015, nu a respins cererea de

revizuire, ca tardivă, ci a reținut că se impune revizuirea sentinței civile nr.

2283/2011 și a Deciziei nr. 464/R/2012 pe motiv că încalcă autoritatea de lucru

judecat a dispozițiilor Deciziei nr. 775/R/2011, sens în care a declinat

competența de soluționare a cererii de revizuire către Înalta Curte de Casație

și Justiție, dar numai pentru capătul de cerere cu privire la art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.

Înalta Curte,

pronunțând Decizia nr. 2236/2015, prin care a respins recursul, ca inadmisibil,

nu a ținut seama de dispozițiile art. 326 pct. 3 C. proc. civ. care dispune ca

dezbaterile să se limiteze doar la admisibilitatea cererii de revizuire și a

faptelor pe care se întemeiază, limitându-se doar la existența hotărârii

„irevocabile”, fără a cerceta motivele invocate pentru nelegalitatea și

nulitatea absolută a acesteia.

Or, Hotărârea "irevocabilă"

nr. 418/R/2015 este nulă de drept după cum o demonstrează motivele invocate și

dispozițiile legale cu privire la nerespectarea de către magistrații care au

pronunțat-o a dispozițiilor de drept dezlegate printr-o hotărâre,

respectiv Decizia nr. 775/R/2011.

Înalta Curte de

Casație si Justiție, prin Decizia nr. 2236/2015, nu a luat în considerare faptul

că Hotărârea nr. 418/R/2015 a Curții de Apel Brașov este nelegală,

neîntemeiată și lovită de nulitate absolută, fiind pronunțată de judecători

incompatibili.

Doi membri ai

completului de judecată au pronunțat, înainte de casare, Decizia nr. 696/R/2010

și respectiv nr. 285/M/2010 ale căror soluții au fost casate prin Decizia irevocabilă

nr. 775/R/2011, iar unul dintre magistrați a făcut parte din completul de

judecată care a pronunțat, după casare, Decizia nr. 464/R/2012.

În mod eronat a fost

respinsă cererea de recuzare formulată în cauză.

Soluția de respingere,

ca tardivă, a cererii de revizuire este neîntemeiată și contradictorie în

raport cu hotărârile pronunțate de Tribunalul Covasna și Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. x/119/2014, prin care s-a admis cererea de

revizuire, motivată atât în fapt cât și în drept, ca urmare a apariției în

cauză a Ordonanței nr. 183 din 07 mai 2014, prin care s-a dispus începerea

urmăririi penale în cauză cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu

împotriva judecătorilor de la Tribunalul Covasna și Curtea de Apel Brașov, ce

au pronunțat Hotărârile nr. 2283/2011 și nr. 464/2012, solicitate a fi revizuite.

Termenul de revizuire

începe să curgă de la data de 29 august 2014, când i-a fost comunicată

Ordonanța nr. 183 din 07 mai 2014.

Disjungerea și

pronunțarea separată pe temeiurile de drept pe care se întemeiază cererea de

revizuire întrerup relația unitară de conținut în soluționarea justă a pricinii

ceea ce atrage după sine nulitatea absolută a Deciziei nr. 418/R/2015.

În Decizia nr. 418/R/2015

se face referire la Decizia nr. 464/R/2012, fără a face vreo mențiune în raport

de sentința nr. 2283/2011 pronunțată de Tribunalul Covasna.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, pronunțând Decizia nr. 2236/2015, era învestită de dispozițiile

legale ale art. 299, coroborat cu cele ale art. 326, pct. 1 și 3 C. proc. civ.

să cerceteze legalitatea și temeinicia recursului, să-l judece pe fond cu

privire la admisibilitatea cererii de revizuire și a motivelor pe care se

întemeiază, în special pe nepronunțarea pe întregul capăt de cerere al revizuirii

de către Curtea de Apel Brașov, respectiv pe revizuirea sentinței civile nr. 2283/2011,

care demonstra legalitatea și îndeplinirea tuturor condițiilor pentru

promovarea recursului.

Contestația în

anulare va fi respinsă pentru considerentele care succed:

Contestația în

anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi

exercitată decât pentru motivele și în condițiile expres și limitativ prevăzute

de lege.

În consecință, dat

fiind caracterul acesteia de cale de atac de retractare, instanța învestită cu

soluționarea unei contestații în anulare nu exercită un control de legalitate a

deciziei atacate, ci se limitează, în cazul contestației în anulare de drept

comun, la neregularitatea de ordin procedural invocată de titularul căii de

atac, în cazul de față, cea prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ.

În motivarea căii de

atac întemeiate pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

contestatorul A. a invocat faptul că instanța de revizuire a încălcat normele

de ordine publică privitoare la competență, iar recursul împotriva hotărârii

date în revizuire nu a fost judecat în fond, fiind respins pe excepția

inadmisibilității, urmare a statuării greșite de către instanța de recurs că Decizia

atacată nr. 418/2015 a Curții de Apel Brașov este irevocabilă. În opinia

contestatorului, această hotărâre, prin care s-a soluționat cererea sa de revizuire,

nu avea caracter irevocabil, întrucât nici hotărârea a cărei revizuire s-a

solicitat nu era una irevocabilă. Astfel, susține că s-a produs o încălcare a

limitelor competenței materiale a Curții de Apel Brașov, ce nu putea pronunța o

hotărâre irevocabilă prin soluționarea fondului cererii de revizuire, substituindu-se

primei instanțe, respectiv Tribunalului Covasna, unde trebuia să trimită cauza

spre soluționare în fond.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 raportat la art. 159 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., rezultă că încălcarea normelor de competență materială reprezintă

un motiv susceptibil de valorificare pe calea extraordinară de atac a

contestației în anulare.

Astfel, dispozițiile art.

317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevăd că hotărârile irevocabile pot fi

atacate cu contestație în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În speță, prezenta

instanță a fost învestită cu contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 2236

din 16 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în soluționarea recursului împotriva Deciziei nr. 418/2015 a Curții de Apel

Brașov, însă contestatorul nu reclamă necompetența materială a Înaltei Curți în

soluționarea recursului pe care l-a declarat împotriva Deciziei nr. 418/2015 a

Curții de Apel Brașov, ci face referire la necompetența materială a Curții de

Apel Brașov, ce a pronunțat această hotărâre în soluționarea cererii de revizuire

a Deciziei nr. 464 din 7 martie 2012 pronunțată de aceeași instanță.

Or, această critică

nu poate fi analizată de Înalta Curte, întrucât nu vizează decizia atacată prin

prezenta contestație în anulare, ci altă hotărâre, iar motivele de contestație

în anulare trebuie să vizeze hotărârea atacată.

Potrivit prevederilor

art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Contestatorul a

invocat generic dispozițiile art. 318 C. proc. civ., susținând că în mod greșit

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, ca inadmisibil,

fără a cerceta motivele de recurs, reluând în cadrul contestației în anulare

criticile formulate în căile de atac anterioare. A arătat, astfel, că Decizia

nr. 418/2015 este lovită de nulitate absolută întrucât din compunerea

completului au făcut parte doi judecători incompatibili, iar cererea de

recuzare a fost respinsă, în mod greșit; totodată, este nelegală soluția de

respingere a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 și 4 C. proc.

civ.

Înalta Curte constată

că motivele invocate prin contestația în anulare nu se circumscriu motivelor de

contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de art. 318 C. proc. civ.

Astfel, motivul de

contestație în anulare prevăzut de prima teză art. 318 C. proc. civ., referitor

la săvârșirea unei greșeli materiale în dezlegarea recursului, are în vedere o

eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării

recursului, iar această noțiune nu se interpretează extensiv, pe această cale

neputând fi îndreptate eventuale greșeli de judecată.

În realitate,

contestatorul nu este mulțumit de modul cum a fost soluționat recursul, dar,

așa cum s-a arătat anterior, pe calea contestației în anulare nu se pot

valorifica eventualele greșeli de judecată, legiuitorul nedorind să

convertească contestația în anulare într-un recurs la recurs. Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată

numai în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce privește

cea de a doua ipoteză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la omisiunea de cercetare

a unui motiv de casare, textul impune, pentru admiterea contestației, anumite

condiții ce se cer a fi îndeplinite și anume: instanța de recurs să fi omis să

cerceteze vreunul din motivele de casare; această omisiune să se fi produs din

greșeală.

Aceste condiții nu

sunt, însă, îndeplinite în speță. Astfel, instanța de recurs, respingând

recursul, ca inadmisibil, nu mai putea examina niciun alt motiv de casare din

cele invocate, întrucât această analiză nu mai era utilă cauzei. Lipsa acestei

examinări nu poate fi, însă, considerată o omisiune de cercetare a vreunui

motiv de recurs. O astfel de obligație subzistă pentru instanță numai atunci

când recursul se judecă pe fond, iar nu pe o excepție procesuală.

Așa fiind, față de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în

anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 2236 din 16 octombrie

2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de

contestatorul A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2016.