ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 261/2016

Decizia nr. 261/2016 Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă, la data 02 septembrie 2014, sub nr. x/119/2014, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC B. SA, revizuirea sentinței civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă, în Dosarul nr. x/64/2011 și a Deciziei nr. 464/R din 7 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. În motivare, petentul a arătat că hotărârile judecătorești mai sus menționate au fost pronunțate cu încălcarea prevederilor legale de către membrii completului de judecată învestit cu soluționarea pricinii și că, împotriva acestora, a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 14 noiembrie 2014, revizuentul a susținut că hotărârile atacate încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 775/R din 14 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/64/2011, indicând ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 2, 4 și 7 C. proc. civ. Prin sentința nr. 5 din 12 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/119/2014, Tribunalul Covasna, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire, formulată de petentul A., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare, instanța a arătat că petentul a indicat în mod expres motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar conform art. 323 din acest act normativ, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Cum contrarietatea de hotărâri vizează două decizii pronunțate de Curtea de Apel Brașov și o sentință a Tribunalului Covasna, instanța a apreciat că Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă material să soluționeze cererea de revizuire. Urmare declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 04 februarie 2015, sub nr. x/119/2014.

Prin Decizia nr. 982 din 27 martie 2015, această instanță a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a declinat, în favoarea Curții de Apel Brașov, competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ. Pentru a dispune astfel, în ceea ce privește excepția tardivității declarării cererii de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că prin Decizia nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2011, a fost respins recursul promovat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Covasna, secția civilă.

Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată în recurs, instanța a apreciat că termenul de o lună pentru declararea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., curge de la 07 martie 2012, data pronunțării hotărârii atacate și se împlinește la 07 aprilie 2012. Prin urmare, constatând că cererea de revizuire a fost formulată la 02 septembrie 2014, Înalta Curte a respins, ca tardivă, cererea de revizuire. Referitor la excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de faptul că aceasta vizează o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Brașov, conform prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc.

civ., a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea acestei din urmă instanțe. Prin Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/119/2014, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 464/R din 7 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov și a respins cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., promovată împotriva aceleiași decizii. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., că termenul stipulat de art. 324 alin. (1) pct. 1 din acest act normativ, în care poate fi formulată cererea, este de 30 de zile.

Astfel, a constatat că, în cauză, decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 07 martie 2012, iar termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la 07 aprilie 2012. Cum cererea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 02 septembrie 2015, a apreciat că acest termen a fost depășit și a dispus respingerea acesteia, ca tardiv formulată. În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a reținut că înscrisurile care au stat la baza formulării cererii de revizuire sunt ordonanța de clasare din 30 mai 2014, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Încheierea nr. x/2014, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2014 al Curții de Apel Brașov.

Însă, a apreciat că prin aceste scripte nu s-a stabilit o condamnare a unui magistrat implicat în soluționarea cererii promovate de revizuent. Față de această împrejurare, instanța a constatat că petentul nu a făcut dovada condamnării definitive a unui magistrat care a intrat în compunerea completului de judecată ce a pronunțat Decizia civilă nr. 464/2012 a Curții de Apel Brașov, motiv pentru care a apreciat că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. nu este admisibilă. Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație, secția I civilă, la data de 10 iulie 2015, sub nr. x/1/2015. În motivarea cererii de recurs, petentul a arătat că instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu a fost legal alcătuită, întrucât doi dintre judecătorii care au făcut parte din completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei se aflau în stare de incompatibilitate.

De asemenea, petentul a invocat nemulțumiri legate de modul de soluționare a cererii de revizuire de Curtea de Apel Brașov, care a respins, ca tardivă, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Astfel, a susținut că termenul pentru promovarea cererii de revizuire a început să curgă la 29 august 2014, când, în urma solicitări sale, i-a fost comunicată ordonanța din 07 mai 2014, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/P/2014. În opinia sa, decizia atacată cu revizuire este nelegală, întrucât, în mod greșit, instanța a dispus disjungerea cererii de revizuire prin disocierea elementelor constitutive ale unei sigure cauze, întemeiate pe infracțiunea de abuz în serviciu, constatată prin ordonanța mai sus menționată, greșeală materială care, prin întreruperea relației unitare de conținut a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc.

civ., atrage după sine nulitatea absolută a hotărârii. Astfel, recurentul-revizuent a susținut că decizia supusă recursului are ca efect anularea retroactivă a drepturilor sale, ce izvorăsc din Decizia nr. 775/R din 14 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 2236 din 16 octombrie 2015 a respins recursul, ca inadmisibil. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În cauză, prin Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/119/2014, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/64/2011* și a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., îndreptată împotriva aceleiași decizii. Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, este supusă acelorași căi de atac ca și Decizia nr. 464/R din 07 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cum decizia mai sus menționată, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva sentinței civile nr. 2283 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Covasna, este irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și Decizia nr. 418/R din 22 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, este irevocabilă. Astfel, Înalta Curte a statuat că decizia supusă examinării în cauza pendinte este irevocabilă și, prin urmare, nesusceptibilă de reformare pe calea recursului, care a fost privit ca inadmisibil. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A. întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. În motivare a arătat că Înalta Curte de Casație si Justiție, fără a judeca în fond recursul, a reținut eronat excepția inadmisibilității, pe motiv că Decizia nr. 418/R/2015 a Curții de Apel Brașov este o hotărâre „irevocabilă”. Or, Curtea de Apel Brașov, ca instanță de judecată în fond a cererii de revizuire a sentinței civile nr. 2283/2011 și a Deciziei nr. 464/R/2012, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ., nu avea competența materială de a pronunța în primă instanță o hotărâre „irevocabilă”, ci trebuia să trimită cauza pentru soluționare în fond la Tribunalul Covasna. O altă critică este aceea că, deși recursul avea un înțeles neîndoielnic, instanța a interpretat total greșit temeinicia și legalitatea acestuia, limitându-se doar la constatarea existenței în cauză a unei hotărâri „irevocabile” pronunțată de Curtea de Apel Brașov, iar prin nejudecarea în fond și necercetarea motivelor invocate în recurs a aplicat greșit legea.

Dispozițiile art. 328 pct. 1 C. proc. civ. dispun imperativ că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Or, în speța dedusă judecății, legea dispune că cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor cererii de chemare în judecată, respectiv în primă instanță, apoi în recurs sau apel la instanța superioară. Conform Deciziei nr. 982/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Brașov nu avea de soluționat cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ci avea de soluționat cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ.

Tribunalul Covasna, în motivarea sentinței civile nr. 5 din 12 ianuarie 2015, nu a respins cererea de revizuire, ca tardivă, ci a reținut că se impune revizuirea sentinței civile nr. 2283/2011 și a Deciziei nr. 464/R/2012 pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a dispozițiilor Deciziei nr. 775/R/2011, sens în care a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire către Înalta Curte de Casație și Justiție, dar numai pentru capătul de cerere cu privire la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte, pronunțând Decizia nr. 2236/2015, prin care a respins recursul, ca inadmisibil, nu a ținut seama de dispozițiile art. 326 pct. 3 C. proc. civ. care dispune ca dezbaterile să se limiteze doar la admisibilitatea cererii de revizuire și a faptelor pe care se întemeiază, limitându-se doar la existența hotărârii „irevocabile”, fără a cerceta motivele invocate pentru nelegalitatea și nulitatea absolută a acesteia.

Or, Hotărârea "irevocabilă" nr. 418/R/2015 este nulă de drept după cum o demonstrează motivele invocate și dispozițiile legale cu privire la nerespectarea de către magistrații care au pronunțat-o a dispozițiilor de drept dezlegate printr-o hotărâre, respectiv Decizia nr. 775/R/2011. Înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr. 2236/2015, nu a luat în considerare faptul că Hotărârea nr. 418/R/2015 a Curții de Apel Brașov este nelegală, neîntemeiată și lovită de nulitate absolută, fiind pronunțată de judecători incompatibili. Doi membri ai completului de judecată au pronunțat, înainte de casare, Decizia nr. 696/R/2010 și respectiv nr. 285/M/2010 ale căror soluții au fost casate prin Decizia irevocabilă nr. 775/R/2011, iar unul dintre magistrați a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat, după casare, Decizia nr. 464/R/2012.

În mod eronat a fost respinsă cererea de recuzare formulată în cauză. Soluția de respingere, ca tardivă, a cererii de revizuire este neîntemeiată și contradictorie în raport cu hotărârile pronunțate de Tribunalul Covasna și Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/119/2014, prin care s-a admis cererea de revizuire, motivată atât în fapt cât și în drept, ca urmare a apariției în cauză a Ordonanței nr. 183 din 07 mai 2014, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu împotriva judecătorilor de la Tribunalul Covasna și Curtea de Apel Brașov, ce au pronunțat Hotărârile nr. 2283/2011 și nr. 464/2012, solicitate a fi revizuite.

Termenul de revizuire începe să curgă de la data de 29 august 2014, când i-a fost comunicată Ordonanța nr. 183 din 07 mai 2014. Disjungerea și pronunțarea separată pe temeiurile de drept pe care se întemeiază cererea de revizuire întrerup relația unitară de conținut în soluționarea justă a pricinii ceea ce atrage după sine nulitatea absolută a Deciziei nr. 418/R/2015. În Decizia nr. 418/R/2015 se face referire la Decizia nr. 464/R/2012, fără a face vreo mențiune în raport de sentința nr. 2283/2011 pronunțată de Tribunalul Covasna. Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțând Decizia nr. 2236/2015, era învestită de dispozițiile legale ale art. 299, coroborat cu cele ale art. 326, pct. 1 și 3 C. proc.

civ. să cerceteze legalitatea și temeinicia recursului, să-l judece pe fond cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire și a motivelor pe care se întemeiază, în special pe nepronunțarea pe întregul capăt de cerere al revizuirii de către Curtea de Apel Brașov, respectiv pe revizuirea sentinței civile nr. 2283/2011, care demonstra legalitatea și îndeplinirea tuturor condițiilor pentru promovarea recursului. Contestația în anulare va fi respinsă pentru considerentele care succed: Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi exercitată decât pentru motivele și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

În consecință, dat fiind caracterul acesteia de cale de atac de retractare, instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare nu exercită un control de legalitate a deciziei atacate, ci se limitează, în cazul contestației în anulare de drept comun, la neregularitatea de ordin procedural invocată de titularul căii de atac, în cazul de față, cea prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În motivarea căii de atac întemeiate pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul A. a invocat faptul că instanța de revizuire a încălcat normele de ordine publică privitoare la competență, iar recursul împotriva hotărârii date în revizuire nu a fost judecat în fond, fiind respins pe excepția inadmisibilității, urmare a statuării greșite de către instanța de recurs că Decizia atacată nr. 418/2015 a Curții de Apel Brașov este irevocabilă.

În opinia contestatorului, această hotărâre, prin care s-a soluționat cererea sa de revizuire, nu avea caracter irevocabil, întrucât nici hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu era una irevocabilă. Astfel, susține că s-a produs o încălcare a limitelor competenței materiale a Curții de Apel Brașov, ce nu putea pronunța o hotărâre irevocabilă prin soluționarea fondului cererii de revizuire, substituindu-se primei instanțe, respectiv Tribunalului Covasna, unde trebuia să trimită cauza spre soluționare în fond. Din interpretarea dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 raportat la art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., rezultă că încălcarea normelor de competență materială reprezintă un motiv susceptibil de valorificare pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Astfel, dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevăd că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. În speță, prezenta instanță a fost învestită cu contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 2236 din 16 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului împotriva Deciziei nr. 418/2015 a Curții de Apel Brașov, însă contestatorul nu reclamă necompetența materială a Înaltei Curți în soluționarea recursului pe care l-a declarat împotriva Deciziei nr. 418/2015 a Curții de Apel Brașov, ci face referire la necompetența materială a Curții de Apel Brașov, ce a pronunțat această hotărâre în soluționarea cererii de revizuire a Deciziei nr. 464 din 7 martie 2012 pronunțată de aceeași instanță.

Or, această critică nu poate fi analizată de Înalta Curte, întrucât nu vizează decizia atacată prin prezenta contestație în anulare, ci altă hotărâre, iar motivele de contestație în anulare trebuie să vizeze hotărârea atacată. Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.” Contestatorul a invocat generic dispozițiile art. 318 C. proc. civ., susținând că în mod greșit Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, ca inadmisibil, fără a cerceta motivele de recurs, reluând în cadrul contestației în anulare criticile formulate în căile de atac anterioare.

A arătat, astfel, că Decizia nr. 418/2015 este lovită de nulitate absolută întrucât din compunerea completului au făcut parte doi judecători incompatibili, iar cererea de recuzare a fost respinsă, în mod greșit; totodată, este nelegală soluția de respingere a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ. Înalta Curte constată că motivele invocate prin contestația în anulare nu se circumscriu motivelor de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de art. 318 C. proc. civ. Astfel, motivul de contestație în anulare prevăzut de prima teză art. 318 C. proc. civ., referitor la săvârșirea unei greșeli materiale în dezlegarea recursului, are în vedere o eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, iar această noțiune nu se interpretează extensiv, pe această cale neputând fi îndreptate eventuale greșeli de judecată.

În realitate, contestatorul nu este mulțumit de modul cum a fost soluționat recursul, dar, așa cum s-a arătat anterior, pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, legiuitorul nedorind să convertească contestația în anulare într-un recurs la recurs. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. În ceea ce privește cea de a doua ipoteză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la omisiunea de cercetare a unui motiv de casare, textul impune, pentru admiterea contestației, anumite condiții ce se cer a fi îndeplinite și anume: instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare; această omisiune să se fi produs din greșeală.

Aceste condiții nu sunt, însă, îndeplinite în speță. Astfel, instanța de recurs, respingând recursul, ca inadmisibil, nu mai putea examina niciun alt motiv de casare din cele invocate, întrucât această analiză nu mai era utilă cauzei. Lipsa acestei examinări nu poate fi, însă, considerată o omisiune de cercetare a vreunui motiv de recurs. O astfel de obligație subzistă pentru instanță numai atunci când recursul se judecă pe fond, iar nu pe o excepție procesuală. Așa fiind, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 2236 din 16 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2016.