ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 464/2012

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 286 din 20 septembrie 2010, Tribunalul Dolj, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 221/2009 de reclamantul L.D.I., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al măsurilor dispuse față de autorul reclamantului, numitul L.D., și a obligat pârâtul la despăgubiri în sumă de 3.000 euro către reclamant. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a dovedit cu actele de filiație depuse la filele 5, 7 că este fiul autorului L.D., autor care a fost arestat la data de 27 aprilie 1950 pe timp de 12 luni prin decizia M.A.I.

nr. 45/1950, fiind internat într-o colonie de muncă, fapt reieșit din adresa din 11 august 1992 depusă la fila 8 a dosarului de fond, din care rezultă că a fost pus în libertate la data de 24 iulie 1951 după executarea pedepsei, că a fost supus unor măsuri pentru care s-a emis biletul de eliberare nr. 7590/1949, fiind arestat pentru delict contra represiunii și instigator. Internarea autorului reclamantului într-o unitate de muncă este dovedită și cu adresa 3728/1950 depusă la fila 10 a dosarului de fond. Din actele comunicate de C.N.S.A.S., respectiv, din fișa personală depusă la fila 79, rezultă că autorul reclamantului a fost internat într-o colonie de muncă în perioada 24 iulie 1950 - 24 iulie 1951, iar din corespondența realizată de autorul L.M.D.

cu membrii familiei sale, rezultă că acesta a suferit traume fizice și psihice, ca urmare a măsurilor dispuse asupra sa de regimul instituit după 6 martie 1945. Astfel, tribunalul a constatat, în raport de cele reținute și dovedite cu actele invocate, că autorul reclamantului a făcut obiectul unor măsuri administrative, care au avut caracter politic, cererea reclamantului fiind întemeiată în raport de dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate, au fost avute în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2, potrivit cărora cuantumul se poate stabili până la suma de 5.000 euro când despăgubirile sunt solicitate de soțul, soția și descendenții de gradul I. S-a apreciat că un cuantum al despăgubirilor în sumă de 3.000 euro este de natură să repare prejudiciul moral suferit de reclamant, în calitate de descendent al autorului L.M.D., întrucât suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop procurarea unei satisfacții de ordin moral, susceptibilă de a înlocui valoarea de care a fost privat. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părțile.

Prin decizia civilă nr. 37 din 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea, reținând că din probele administrate în cauză nu rezultă că autorul reclamantului a fost, eventual, condamnat prin hotărâre judecătorească, pentru una din faptele prevăzute la art. 1 alin. (1), alin. (2) lit. a)-j) din lege, care constituie de drept condamnări politice și pentru care nu mai este necesară promovarea unei acțiuni în constatare. Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că autorul reclamantului a fost condamnat penal pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1, pentru a solicita instanței de judecată, ca persoană fizică interesată, să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3) și în baza art. 4 alin. (1) din lege.

De asemenea, nu rezultă că împotriva autorului reclamantului a fost luată o măsură administrativă din cele prevăzute la art. 3 și al căror caracter politic este stabilit de drept, în puterea legii - nefiind necesară o acțiune în constatare. Astfel, Ordinul M.A.I. invocat nr. 45/1950 - nu se regăsește printre cele prevăzute la art. 3 lit. a)-f) din lege. Față de aceste împrejurări și având în vedere dispozițiile legale enunțate în precedent, acțiunea de față având ca obiect constatarea caracterului politic al unei măsuri administrative, nu este promovată de persoana împotriva căreia s-a luat măsura, potrivit cerinței rezultate din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din lege - persoana fiind decedată, ci de fiul acesteia.

Or, acesta din urmă nu poate promova o atare acțiune în constatarea unei stări de fapt, în lipsa unor dispoziții legale speciale care să o legitimeze procesual activ într-un asemenea demers judiciar. Dispozițiile art. 4 alin. (1) teza II din același act normativ, potrivit cărora cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată, se referă clar și fără echivoc, numai la constatarea caracterului politic al unor condamnări penale, astfel că nu poate fi extinsă și la ipoteza prevăzută la alin. (2). Dacă legea nu distinge, nici judecătorul nu poate distinge.

Referitor la solicitarea de acordare a daunelor morale, instanța de apel a reținut că acțiunea de față nu se încadra chiar de la data promovării, în ipoteza normei conținută în art. 5 din legea 221/2009 - lege specială, care reglementa posibilitatea promovării împotriva statului în termen de 3 ani, a unor acțiuni pentru plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral și/sau material, suferit de persoanele persecutate politic, întrucât reclamantul nu a fost în măsură să invoce dispozițiile legale care stabileau caracterul politic de drept al măsurii luate față de autorul său și, așa cum s-a arătat în precedent, nu era îndreptățit să promoveze nici după decesul acestuia, o acțiune în constatarea caracterului politic al unei măsurii administrative.

Reclamantul este socotit persoană interesată, în sensul legii, dar numai pentru promovarea, după decesul autorului său, a acțiunii în constatarea caracterului politic al condamnării penale, - potrivit art. 4 alin. (1) teza II din lege. Față de aceste considerente, acțiunea pentru despăgubiri pentru prejudicii morale, (dar și materiale - în caz că s-ar fi solicitat) formulată în temeiul art. 5 din legea specială, apare chiar de la momentul promovării, nedovedită în raport cu cerința principală din ipoteza normei, vizând condamnarea sau măsura politică a autorului. Raportat la concluzia arătată care s-a impus în mod necesar în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale incidente, instanța de apel a apreciat că este de prisos a mai face o analiză cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și 1360/2010, publicate în M. Of.

la data de 15 noiembrie 2010, prin care s-au constatat neconstituționale disp. art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, cu privire la acordarea de daune morale. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul L.D.I., arătând că decizia recurată este netemeinică și nelegală întrucât în cauză s-a făcut dovada măsurii administrative abuzive cu caracter politic suferită de autorul său, situația dedusă judecății încadrându-se în dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009. De asemenea, în mod nelegal, instanța de apel nu a avut în vedere la soluționarea cauzei, dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010. Recursul este nefondat pentru următoarele motive: Prin cererea înregistrată la data de 1 martie 2010 pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, reclamantul L.D.I.

a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, acordarea daunelor morale în cuantumul arătat în acțiune, pentru prejudiciile suferite de autorul său, L.D., ca urmare a persecuțiilor suferite de regimul comunist totalitar și concretizate în stabilirea, în perioada 1948-1949, a unui loc de muncă obligatoriu la cuptoarele de ars var de la Lainici, la sfârșitul anului fiind arestat (fapt dovedit cu biletul de liberare nr. 7590/1949) pentru delict contra represiunii și instigator, internarea într-o colonie de muncă în perioada 24 iulie 1950-24 iulie 1951(Ordin M.A.I. nr. 45/1950), fiind trimis ulterior la Canalul Dunărea Marea Neagră, persecuțiile continuând și după punerea acestuia în libertate.

Prin declarația de la fila 36 dosar fond, reclamantul a precizat că solicită și constatarea caracterului politic al măsurii arestării tatălui său, L.D. Prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Declararea neconstituționalității textului de lege arătat este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituțional.

Art. 147 alin. (4) din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor, nu și pentru trecut. Fiind vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element de noutate în ordinea juridică actuală. Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

Se va face însă distincție între situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere. Rezultă că în cazul situațiilor juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părților și cuprind efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar și după intrarea în vigoare a legii noi, dar numai dacă aceste situații sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.

Unor situații juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situația acțiunilor în justiție în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât acestea reprezintă situații juridice legale, în curs de desfășurare, surprinse de legea nouă anterior definitivării lor și de aceea intrând sub incidența noului act normativ. Este vorba, în ipoteza analizată, despre pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare, sub aspectul titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptățită și întinderea dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță. Or, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unor dispoziții legale exprese.

Referitor la obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată, este și Decizia nr. 3 din 04 aprilie 2011 în interesul legii, prin care s-a statuat că „deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează”, că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată” și, prin urmare, „instanțele erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale”.

Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează. În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 789 din 07 noiembrie 2011, care a statuat în interesul legii că, drept urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.” Cum decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speță decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 20 ianuarie 2011, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziei respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele juridice.

Aceasta întrucât, având în vedere totalitatea măsurilor abuzive suportate de autorul reclamantului(arestare timp de trei luni, domiciliu forțat, deportare la Canalul Dunăre - Marea Neagră) textul legal declarat neconstituțional nu face nici o distincție în raport de persoanele care pot cere constatarea caracterului politic al măsurii, conform art. 4 din lege putându-se acorda despăgubiri morale moștenitorilor până la gradul II. Cum în speță reclamantul a făcut dovada că este fiul autorului L.D. și a măsurilor abuzive suferite de acesta, însă dispozițiile legale care reglementau acordarea daunelor morale au fost declarat neconstituționale, lipsind de temei juridic acțiunea introductivă de instanță, rezultă, conform argumentelor prezentate în paragrafele anterioare, că aceasta nu mai poate fi primită.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul L.D.I. împotriva deciziei nr. 37 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2012.