ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 464/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 464/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 286 din 20 septembrie 2010, Tribunalul

Dolj, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 221/2009

de reclamantul L.D.I., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al măsurilor dispuse față de

autorul reclamantului, numitul L.D., și a obligat pârâtul la despăgubiri în

sumă de 3.000 euro către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că reclamantul a dovedit cu actele de filiație depuse la

filele 5, 7 că este fiul autorului L.D., autor care a fost arestat la data de

27 aprilie 1950 pe timp de 12 luni prin decizia M.A.I. nr. 45/1950, fiind

internat într-o colonie de muncă, fapt reieșit din adresa din 11 august 1992

depusă la fila 8 a dosarului de fond, din care rezultă că a fost pus în libertate

la data de 24 iulie 1951 după executarea pedepsei, că a fost supus unor măsuri

pentru care s-a emis biletul de eliberare nr. 7590/1949, fiind arestat pentru

delict contra represiunii și instigator.

Internarea autorului reclamantului

într-o unitate de muncă este dovedită și cu adresa 3728/1950 depusă la fila 10 a dosarului de fond.

Din actele comunicate de C.N.S.A.S.,

respectiv, din fișa personală depusă la fila 79, rezultă că autorul

reclamantului a fost internat într-o colonie de muncă în perioada 24 iulie 1950

- 24 iulie 1951, iar din corespondența realizată de autorul L.M.D. cu membrii

familiei sale, rezultă că acesta a suferit traume fizice și psihice, ca urmare

a măsurilor dispuse asupra sa de regimul instituit după 6 martie 1945.

Astfel, tribunalul a constatat, în

raport de cele reținute și dovedite cu actele invocate, că autorul

reclamantului a făcut obiectul unor măsuri administrative, care au avut

caracter politic, cererea reclamantului fiind întemeiată în raport de

dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009.

Cu privire la cuantumul

despăgubirilor ce urmează a fi acordate, au fost avute în vedere dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) pct. 2, potrivit cărora cuantumul se poate stabili până la

suma de 5.000 euro când despăgubirile sunt solicitate de soțul, soția și

descendenții de gradul I.

S-a apreciat că un cuantum al

despăgubirilor în sumă de 3.000 euro este de natură să repare prejudiciul moral

suferit de reclamant, în calitate de descendent al autorului L.M.D., întrucât

suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop procurarea unei

satisfacții de ordin moral, susceptibilă de a înlocui valoarea de care a fost

privat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel toate părțile.

Prin decizia civilă nr. 37 din 20

ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului și

a respins, ca neîntemeiată, acțiunea, reținând

că din probele administrate în cauză nu rezultă că

autorul reclamantului a fost, eventual, condamnat prin hotărâre judecătorească,

pentru una din faptele prevăzute la art. 1 alin. (1), alin. (2) lit. a)-j) din

lege, care constituie de drept condamnări politice și pentru care nu mai este

necesară promovarea unei acțiuni în constatare.

Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că autorul reclamantului a

fost condamnat penal pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1, pentru a

solicita instanței de judecată, ca persoană fizică interesată, să constate

caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3) și în baza art.

4 alin. (1) din lege.

De asemenea, nu rezultă că împotriva autorului reclamantului a fost

luată o măsură administrativă din cele prevăzute la art. 3 și al căror caracter

politic este stabilit de drept, în puterea legii - nefiind necesară o acțiune

în constatare. Astfel, Ordinul M.A.I. invocat nr. 45/1950 - nu se regăsește

printre cele prevăzute la art. 3 lit. a)-f) din lege.

Față de aceste împrejurări și având în vedere dispozițiile legale enunțate

în precedent, acțiunea de față având ca obiect constatarea caracterului politic

al unei măsuri administrative, nu este promovată de persoana împotriva căreia

s-a luat măsura, potrivit cerinței rezultate din interpretarea dispozițiilor art.

4 alin. (2) din lege - persoana fiind decedată, ci de fiul acesteia. Or, acesta

din urmă nu poate promova o atare acțiune în constatarea unei stări de fapt, în

lipsa unor dispoziții legale speciale care să o legitimeze procesual activ

într-un asemenea demers judiciar.

Dispozițiile art.

4 alin. (1) teza II din același act normativ, potrivit cărora cererea poate fi

introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică

interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția

căruia domiciliază persoana interesată, se referă clar și fără echivoc, numai

la constatarea caracterului politic al unor condamnări penale, astfel că nu

poate fi extinsă și la ipoteza prevăzută la alin. (2). Dacă legea nu distinge,

nici judecătorul nu poate distinge.

Referitor la

solicitarea de acordare a daunelor morale, instanța de apel a reținut că

acțiunea de față nu se încadra chiar de la data promovării, în ipoteza normei

conținută în art. 5 din legea 221/2009 - lege specială, care reglementa posibilitatea

promovării împotriva statului în termen de 3 ani, a unor acțiuni pentru plata

unor despăgubiri pentru prejudiciul moral și/sau material, suferit de

persoanele persecutate politic, întrucât reclamantul nu a fost în măsură să

invoce  dispozițiile legale care stabileau caracterul politic de drept al măsurii

luate față de autorul său și, așa cum s-a arătat în precedent, nu era

îndreptățit să promoveze nici după decesul acestuia, o acțiune în constatarea

caracterului politic al unei măsurii administrative. Reclamantul este socotit

persoană interesată, în sensul legii, dar numai pentru promovarea, după decesul

autorului său, a acțiunii în constatarea caracterului politic al condamnării

penale, - potrivit art. 4 alin. (1) teza II din lege.

Față de aceste considerente,

acțiunea pentru despăgubiri pentru prejudicii morale, (dar și materiale - în

caz că s-ar fi solicitat) formulată în temeiul art. 5 din legea specială, apare

chiar de la momentul promovării, nedovedită în raport cu cerința principală din

ipoteza normei, vizând condamnarea sau măsura politică a autorului.

Raportat la

concluzia arătată care s-a impus în mod necesar în raport cu interpretarea dată

dispozițiilor legale incidente, instanța de apel a apreciat că este de prisos a

mai face o analiză cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale nr.

1358 și 1360/2010, publicate în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, prin care

s-au constatat neconstituționale disp. art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea

nr. 221/2009, cu privire la acordarea de daune morale.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs reclamantul L.D.I., arătând că decizia recurată este netemeinică și

nelegală întrucât în cauză s-a făcut dovada măsurii administrative abuzive cu

caracter politic suferită de autorul său, situația dedusă judecății

încadrându-se în dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009.

De asemenea, în mod nelegal,

instanța de apel nu a avut în vedere la soluționarea cauzei, dispozițiile O.U.G.

nr. 62/2010.

Recursul este nefondat pentru

următoarele motive:

Prin cererea înregistrată la data de

1 martie 2010 pe rolul Tribunalului Gorj, secția civilă, reclamantul L.D.I. a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009,

acordarea daunelor morale în cuantumul arătat în acțiune, pentru prejudiciile

suferite de autorul său, L.D., ca urmare a persecuțiilor suferite de regimul

comunist totalitar și concretizate în stabilirea, în perioada 1948-1949, a unui loc de muncă obligatoriu la cuptoarele de ars var de la Lainici, la sfârșitul anului fiind arestat (fapt dovedit cu biletul de liberare nr. 7590/1949)

pentru delict contra represiunii și instigator, internarea într-o colonie de

muncă în perioada 24 iulie 1950-24 iulie 1951(Ordin M.A.I. nr. 45/1950), fiind

trimis ulterior la Canalul Dunărea Marea Neagră, persecuțiile continuând și

după punerea acestuia în libertate.

Prin declarația de la fila 36 dosar

fond, reclamantul a precizat că solicită și constatarea caracterului politic al

măsurii arestării tatălui său, L.D.

Prin decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a)

teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989.

Declararea neconstituționalității

textului de lege arătat este producătoare de efecte juridice asupra proceselor

nesoluționate definitiv și are drept consecință inexistența temeiului juridic

pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat

neconstituțional.

Art. 147 alin. (4) din Constituție

prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru

autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce

efecte numai pentru viitor, nu și pentru trecut.

Fiind vorba de o normă imperativă de

ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită,

deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă

efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element de noutate în

ordinea juridică actuală.

Împrejurarea că deciziile Curții

Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

Se va face însă distincție între

situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura

în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și situații juridice

voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de

fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a

dat naștere.

Rezultă că în cazul situațiilor

juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părților și cuprind

efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în

vigoare la momentul constituirii lor, chiar și după intrarea în vigoare a legii

noi, dar numai dacă aceste situații sunt supuse unor norme supletive,

permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.

Unor situații juridice voluntare nu

le poate fi asimilată însă situația acțiunilor în justiție în curs de

soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât acestea

reprezintă situații juridice legale, în curs de desfășurare, surprinse de legea

nouă anterior definitivării lor și de aceea intrând sub incidența noului act

normativ.

Este vorba, în ipoteza analizată,

despre pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare, sub aspectul

titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptățită

și întinderea dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege, se

poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de

instanță.

Or, la momentul la care instanța

este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu

mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unor

dispoziții legale exprese.

Referitor la obligativitatea

efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată, este

și Decizia nr. 3 din 04 aprilie 2011 în interesul legii, prin care s-a statuat

că „deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că

trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei,

dar și considerentele care îl explicitează”, că „dacă aplicarea unui act

normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității

își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu

mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar

prezumția de constituționalitate a fost răsturnată” și, prin urmare,

„instanțele erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și

să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale”.

Continuând să aplice o normă de

drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat),

judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale,

ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici

normele convenționale europene nu i le legitimează.

În sensul considerentelor anterior

dezvoltate, s-a pronunțat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M.

Of. al României, Partea I, nr. 789 din 07 noiembrie 2011, care a statuat în

interesul legii că, drept urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358

și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în M. Of.”

Cum decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în

speță decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 20 ianuarie 2011,

cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziei

respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu își mai

pot produce efectele juridice.

Aceasta întrucât, având în vedere

totalitatea măsurilor abuzive suportate de autorul reclamantului(arestare timp

de trei luni, domiciliu forțat, deportare la Canalul Dunăre - Marea Neagră) textul legal declarat neconstituțional nu face nici o distincție în raport de

persoanele care pot cere constatarea caracterului politic al măsurii, conform art.

4 din lege putându-se acorda despăgubiri morale moștenitorilor până la gradul

II.

Cum în speță reclamantul a făcut

dovada că este fiul autorului L.D. și a măsurilor abuzive suferite de acesta,

însă dispozițiile legale care reglementau acordarea daunelor morale au fost

declarat neconstituționale, lipsind de temei juridic acțiunea introductivă de

instanță, rezultă, conform argumentelor prezentate în paragrafele anterioare,

că aceasta nu mai poate fi primită.

Pentru aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi

respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul L.D.I. împotriva deciziei nr. 37 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 27 ianuarie 2012.