ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3410/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta C.A. a chemat în

judecată civilă pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând instanței să constate caracterul politic al măsurii administrative

luată față de tatăl său, care a fost internat într-o colonie de muncă, și

obligarea acestuia la despăgubiri morale în cuantum de 200.000 euro.

Prin Sentința civilă nr. 521 din 1 iulie 2010

a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte acțiunea, s-a constatat caracterul

politic al măsurii administrative luate față de autorul reclamantei. A fost

obligat pârâtul către reclamantă la plata a 10.000 euro, cu titlu de daune

morale.

Pentru a se pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că autorul reclamantei, în anul 1950, a fost condamnat la 2

luni închisoare pentru sabotaj, iar la data de 16 august 1952 a fost internat

în Colonia de muncă de la Cap Midia. La 27 ianuarie 1953, S.I., autorul

reclamantei, a decedat la Năvodari.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr.

221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu

caracter politic, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanței

să constate caracterul politic al acestor măsuri.

Având în vedere că s-a făcut dovada

prejudiciului moral cauzat prin măsura administrativă cu caracter politic,

instanța a apreciat că, în temeiul art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009,

reclamanta este îndreptățită la despăgubiri.

Prin Decizia civilă nr. 68 A din 18 aprilie

2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a fost admis apelul declarat de

pârât, iar sentința a fost schimbată, în sensul reducerii cuantumului daunelor

morale de la 10.000 euro la 1.000 euro.

Pentru a decide astfel, instanța de apel,

într-o motivare amplă, tinzând la considerente supraabundente față de speța

concretă, cu aprecieri de ordin teoretic asupra temeiului juridic al cererii

introductive, precum și cu o prezentare a jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului cu privire la noțiunile de speranță legitimă și bun în

sensul art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a

conchis că decizia dată de Curtea Constituțională se aplică doar cererilor

introduse pe rolul instanțelor ulterior pronunțării acesteia, întrucât, dacă

s-ar dispune astfel, s-ar încălca principiul nediscriminării prevăzut de art.

14 din Convenție.

Reclamanta a declarat recurs, solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și admiterea acțiunii astfel cum a

fost formulată.

Arată că legea în vigoare la data formulării

cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul soluționării

procesului, principiul neretroactivității regăsindu-se atât în art. 1 C. civ.,

art. 15 alin. (2) din Constituția României, dar și în jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului (cauza Blecic contra Croației).

Invocă dispozițiile art. 14 din Convenția

Europeană și consideră că o simplă recunoaștere a caracterului politic al

condamnării autorului său, fără a fi urmată de despăgubiri, este

discriminatorie pentru reclamantă, față de persoanele aflate în situații

juridice similare, care au obținut daune morale.

Formulează critici pe cuantumul redus al

daunelor acordate de instanța de apel, care a reținut eronat circumstanțele

speței și nu a ținut cont de faptul că autorul reclamantei a decedat în

închisoare, astfel că nu a putut beneficia de facilitățile conferite de O.U.G.

nr. 214/1999 și de Decretul-lege nr. 118/1991.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs și pârâtul, indicând drept motiv de nelegalitate dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecința

respingerii acțiunii.

În dezvoltarea criticilor arată, în esență,

că instanța de apel trebuia să se raporteze la incidența în cauză a Deciziei

nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională și să constate că temeiul

juridic care a stat la baza acțiunii introductive a reclamantei a fost

desființat.

Analiza recursurilor

Înalta Curte va analiza controlul de

nelegalitate din prisma efectelor Deciziei nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea

Constituțională, prin raportare la Decizia nr. 12/2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.

Criticile formulate de pârât aduc în discuție

o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, încadrându-se astfel în cazul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Problema de drept care se pune în speță nu

este cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, sau cuantumul acestor despăgubiri,

ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei,

în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se

prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul

Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea

47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată

prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în

soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că

Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în M. Of.

nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la

data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe

toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența

unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula

tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul

cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147

alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv

câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi

confirmat dreptul său.

În ceea ce privește legitimitatea demersului

organului jurisdicțional constituțional, ea decurge din atribuțiile pe care le

are conform legii și Constituției, iar motivul de ordin general imperios

transpare din motivarea deciziei Curții Constituționale (înlăturarea unor

situații de incoerență și instabilitate, a unei duble reglementări în aceeași

materie).

Așadar, prin intervenția instanței de

contencios constituțional, ca urmare a sesizării acesteia cu o excepție de

neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

Continuând să aplice o normă de drept

inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat),

judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale,

ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici

normele convenționale europene nu i le legitimează.

De asemenea, prin respectarea efectelor

obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea

jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși

generatoare de situații discriminatorii.

Pe de altă parte, nu se poate reține nici că

prin aplicarea la speță a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 s-ar

încălca art. 14 din Convenție, cum de asemenea greșit a reținut instanța de

apel.

Principiul nediscriminării cunoaște limitări

deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.

Situația de dezavantaj sau de discriminare în

care reclamanta s-ar găsi, dat fiindcă cererea sa nu fusese soluționată de o

manieră definitivă la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale, are

o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate,

și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele

folosite și scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a

unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.

Izvorul „discriminării” constă în pronunțarea

deciziei Curții Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega

însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării

actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care

fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite.

Față de toate aceste considerente, reținute

prin raportare la Decizia în interesul legii nr. 12/2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel

și-a întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de lege

declarat neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios

constituțional, publicată anterior soluționării definitive a litigiului.

Recursul declarat de reclamantă este

nefondat.

În raport de dezlegarea dată recursului

pârâtului, analiza criticilor formulate de reclamantă privind cuantumul

daunelor morale nu se mai justifică, fiind în totalitate lipsită de interes o

apreciere a instanței asupra criteriilor de evaluare a daunelor, în condițiile

în care însăși cererea de acordare a acestora a rămas fără temei de drept.

În consecință, față de prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă se va respinge, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta C.A.

împotriva Deciziei civile nr. 68 A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați,

secția civilă.

Admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Vrancea împotriva Deciziei civile nr. 68 A din 18 aprilie 2011 a Curții

de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia atacată și Sentința civilă

nr. 521 din 1 iulie 2010 a Tribunalului Vrancea, secția civilă, și, rejudecând,

respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai

2012.

Procesat

de GGC - AZ