ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3292/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 martie 2007 reclamanta SC I. SA Brașov cheamă în judecată pe pârâta SC B.T. SRL Sighișoara solicitând instanței să oblige pe pârâtă la plata sumei de 32.899,4 euro reprezentând debit principal, de 3.948 euro cu titlu de majorări de întârziere până la data de 1 martie 2007 conform clauzei penale de 0,1% pe zi de întârziere stabilită expres în contract, la care se adaugă majorările până la ziua plății și a sumei de 117.390 euro cu titlu de daune interese. La prima zi de înfățișare din 16 mai 2007 reclamanta formulează precizare de acțiune prin care arată că renunță la judecata capătului de cerere privind daunele interese de 117.390 euro – în temeiul art. 246 C. proc.

civ. – și își majorează cuantumul majorărilor de întârziere calculate până la data de 15 mai 2007. Prin sentința civilă nr. 2541/C din 13 iunie 2007 Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, admite acțiunea reclamantei astfel cum a fost precizată și, în consecință, obligă pe pârâtă să achite reclamantei suma de 32.899,4 euro reprezentând debit principal prin neexecutarea contractului de comision-intermediere la export și suma de 6.931,6 euro reprezentând majorări de întârziere, calculate până la data de 15 mai 2007 și care curg în continuare până la data plății efective prin aplicarea procentului de 0,1% la suma datorată, cu 3.857,50 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Reține instanța – pentru a decide astfel – că pârâta nu a dovedit că invoice-urile pe care le-a primit, le-a reținut și nu le-a achitat, nu corespund din punct de vedere valoric cu livrările efectuate de reclamant în temeiul contractului, precum și că potrivit clauzei incluse în art. 9 din contractul din 27 martie 2006, încheiat între părți, partea în culpă va plăti celeilalte penalități de 0,1% din valoarea obligației pentru fiecare zi de întârziere.

Prin decizia nr. 220/Ap din 4 decembrie 2007 Curtea de Apel Brașov, secția comercială, respinge excepția tardivității apelului, invocată de intimata reclamantă, admite în parte apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond pe care o schimbă în parte, în sensul că admite în parte acțiunea precizată de reclamantă și, în consecință, obligă pe pârâtă să achite reclamantei suma de 2.680,68 euro, în echivalent lei la data plății efective, cu titlu de majorări de întârziere și 843 lei cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenții.

Pentru a decide astfel instanța de apel reține că prin contractul de comision dintre părți nu se statuează la art. 3 obligațiile comisionarului cu privire la plata prețului către comitent, iar art. 6 pct. 2 stabilește termenul și modul în care să fie efectuată plata și nu titularul obligației, comisionarul fiind răspunzător față de comitent pentru încheierea actelor juridice cu terțul și nu pentru executarea lor, în contract nefiind reținută obligația contrară de natura plății prețului, acțiunea comitentului împotriva comisionarului pentru preț și accesorii fiind, astfel, inadmisibilă, comitentul având drept de acțiune contra terțului beneficiar pentru nerespectarea obligației de plată, acțiune cedată de comisionar, precum și că, față de nerespectarea de către pârâta apelantă a obligației de transmitere la termen a obligației și față de recunoașterea acesteia, apelanta este obligată la un cuantum de penalități de 2680,68 euro.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată la toate instanțele, susținând – în fundamentarea recursului său – că față de prevederile art. 6 pct. 2 din contract, în temeiul cărora „comisionarul va emite nu cec de valoarea facturii plus TVA, cu scadența la 25 zile, dar care nu va fi utilizat de comitent decât în situația în care comisionarul nu ordona plata în valută în termenul de 25 de zile” de la livrare, contractul de comision în cauză este un contract cu clauza „star del credere”, comisionarul fiind obligat personal față de comitent pentru executarea obligațiilor rezultate din contractul încheiat cu terțul, neputând „ceda” de bună voie acțiunea împotriva acestuia, fiind incidente dispozițiile art. 412 alin. (1) C. com.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că în temeiul contractului de comision s-a obligat în calitate de comisionar doar să încheie actul juridic cu terțul și nu să și execute acest contract în care nu figurează clauza expresă „star del credere”. Recursul este fondat. Potrivit voinței părților contractul intervenit între acestea la data de 27 martie 2006 este un contract de comision la export, comisionarul încheind actele cu terțul în nume propriu, așa cum rezultă din clauza înscrisă în art. 12 pct. 1, potrivit căreia „comitentul nu poate contacta direct beneficiarul extern al comenzilor încheiate prin comisionar”. Contractul dintre părți fiind un contract de comision, potrivit art. 406 alin. (2) C. com.

„comitentul nu are acțiune în contra persoanelor cu care a contractat comisionarul și nici acestea nu au vreo acțiune în contra comitentului”, dispoziție în raport de care se constată că în mod eronat și neîntemeiat a reținut instanța de apel că pârâta comisionar a cedat reclamantei comitent acțiunea împotriva terțului beneficiar pentru nerespectarea obligației de plată. În conformitate cu dispozițiile art. 412 alin. (1) C. com. „comisionarul nu este răspunzător pentru îndeplinirea obligațiilor luate de către persoanele cu care a contractat, afară de convenție contrară”, ipoteză în care, potrivit dispozițiilor art. 412 alin. (2) C. com., „când comisionarul ia o asemenea răspundere, el este obligat personal, față de comitent, pentru îndeplinirea obligațiunilor rezultând din contract”.

Ori prevederile din art. 6 pct. 2 din contractul de comision dintre părți, în conformitate cu care - pentru garantarea plăților - comisionarul va constitui un stoc permanent de fire la sediul comitentului, sau va emite un cec de valoarea facturii ce urmează a fi plătită plus TVA, cu scadența la 25 de zile și care va fi utilizat de comitent numai în situația în care comisionarul nu ordonă plata în valută în termenul de 25 de zile, reprezintă tocmai o convenție intervenită între părți conform art. 412 alin. (2) C. com., astfel că se reține că pârâta comisionar s-a obligat personal față de comitent pentru efectuarea plății rezultând din contract, instanța de apel constatând neîntemeiat că nu se statuează în art. 6 din contract titularul obligației de plată, ci doar termenul și modul de plată, examinând trunchiat dispozițiile respectivei clauze.

Se reține deci că recurenta comitent este îndreptățită să pretindă de la intimata comisionar plata contravalorii produselor livrate, ale căror facturi au fost primite și reținute de către aceasta și necontestate, așa cum a stabilit instanța de fond și nu a contestat pârâta în apelul formulat împotriva sentinței primei instanțe. Cum, potrivit dispozițiilor art. 9 pct. 1 din contract, pentru întârzierea în executarea obligațiilor contractuale, partea în culpă va plăti celeilalte părți o penalitate de 0,1% din valoarea obligației pentru fiecare zi de întârziere, iar intimata pârâtă se găsește într-o astfel de culpă - cum corect au reținut și instanța de apel și instanța de fond, comisionarul urmează a fi obligat și la plata de penalități în suma precizată în fața instanței de fond, cuantumul respectiv nefiind contestat de pârâta intimată nici în întâmpinările depuse la fond și în recurs și nici în motivele de apel formulate împotriva sentinței primei instanțe.

Față de cele de mai sus se reține că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală, fiind dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 412 alin. (1) și (2) C. com. și ale art. 969 C. civ., astfel că, dându-se eficiență dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii care urmează a fi modificată în tot în sensul că urmează a fi respins apelul pârâtei împotriva sentinței primei instanțe. Cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și față de precizarea făcută de reprezentantul ales al recurentei că onorariul de avocat urmează a fi cerut pe cale separată, intimata urmează a fi obligată la plata către recurentă a sumei de 2.134 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SA Brașov împotriva deciziei nr. 220 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul pârâtei SC B.T. SRL Sighișoara împotriva sentinței nr. 2541 din 13 iunie 2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o păstrează. Obligă pe intimata pârâtă SC B.T. SRL Sighișoara la 2.134 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă SC I. SA Brașov. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.