ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3292/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9 martie 2007

reclamanta SC I. SA Brașov cheamă în judecată pe pârâta SC B.T.

SRL Sighișoara solicitând instanței să oblige pe pârâtă la

plata sumei de 32.899,4 euro reprezentând debit principal, de 3.948 euro cu

titlu de majorări de întârziere până la data de 1 martie 2007 conform

clauzei penale de 0,1% pe zi de întârziere stabilită expres în contract,

la care se adaugă majorările până la ziua plății

și a sumei de 117.390 euro cu titlu de daune interese.

La prima zi de

înfățișare din 16 mai 2007 reclamanta formulează precizare

de acțiune prin care arată că renunță la judecata

capătului de cerere privind daunele interese de 117.390 euro – în temeiul art.

246 C. proc. civ. – și își majorează cuantumul majorărilor

de întârziere calculate până la data de 15 mai 2007.

Prin sentința

civilă nr. 2541/C din 13 iunie 2007 Tribunalul Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, admite acțiunea

reclamantei astfel cum a fost precizată și, în consecință,

obligă pe pârâtă să achite reclamantei suma de 32.899,4 euro

reprezentând debit principal prin neexecutarea contractului de

comision-intermediere la export și suma de 6.931,6 euro reprezentând

majorări de întârziere, calculate până la data de 15 mai 2007 și

care curg în continuare până la data plății efective prin

aplicarea procentului de 0,1% la suma datorată, cu 3.857,50 lei cheltuieli

de judecată în sarcina pârâtei.

Reține instanța –

pentru a decide astfel – că pârâta nu a dovedit că invoice-urile pe

care le-a primit, le-a reținut și nu le-a achitat, nu corespund din

punct de vedere valoric cu livrările efectuate de reclamant în temeiul

contractului, precum și că potrivit clauzei incluse în art. 9 din

contractul din 27 martie 2006, încheiat între părți, partea în

culpă va plăti celeilalte penalități de 0,1% din valoarea

obligației pentru fiecare zi de întârziere.

Prin decizia nr. 220/Ap din

4 decembrie 2007 Curtea de Apel Brașov, secția comercială,

respinge excepția tardivității apelului, invocată de

intimata reclamantă, admite în parte apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței instanței de fond pe care o schimbă în

parte, în sensul că admite în parte acțiunea precizată de

reclamantă și, în consecință, obligă pe pârâtă să

achite reclamantei suma de 2.680,68 euro, în echivalent lei la data

plății efective, cu titlu de majorări de întârziere și 843

lei cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenții.

Pentru a decide astfel

instanța de apel reține că prin contractul de comision dintre

părți nu se statuează la art. 3 obligațiile comisionarului

cu privire la plata prețului către comitent, iar art. 6 pct. 2

stabilește termenul și modul în care să fie efectuată plata

și nu titularul obligației, comisionarul fiind răspunzător

față de comitent pentru încheierea actelor juridice cu terțul

și nu pentru executarea lor, în contract nefiind reținută

obligația contrară de natura plății prețului,

acțiunea comitentului împotriva comisionarului pentru preț și

accesorii fiind, astfel, inadmisibilă, comitentul având drept de

acțiune contra terțului beneficiar pentru nerespectarea

obligației de plată, acțiune cedată de comisionar, precum

și că, față de nerespectarea de către pârâta

apelantă a obligației de transmitere la termen a obligației și

față de recunoașterea acesteia, apelanta este obligată la

un cuantum de penalități de 2680,68 euro.

Împotriva deciziei de mai

sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului

prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.,

admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii

acțiunii sale, astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de

judecată la toate instanțele, susținând – în fundamentarea

recursului său – că față de prevederile art. 6 pct. 2 din

contract, în temeiul cărora „comisionarul va emite nu cec de valoarea facturii

plus TVA, cu scadența la 25 zile, dar care nu va fi utilizat de comitent

decât în situația în care comisionarul nu ordona plata în valută în

termenul de 25 de zile” de la livrare, contractul de comision în cauză

este un contract cu clauza „star del credere”, comisionarul fiind obligat

personal față de comitent pentru executarea obligațiilor

rezultate din contractul încheiat cu terțul, neputând „ceda” de bună

voie acțiunea împotriva acestuia, fiind incidente dispozițiile art. 412

alin. (1) C. com.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului

ca nefondat, susținând că în temeiul contractului de comision s-a

obligat în calitate de comisionar doar să încheie actul juridic cu

terțul și nu să și execute acest contract în care nu

figurează clauza expresă „star del credere”.

Recursul este fondat.

Potrivit voinței

părților contractul intervenit între acestea la data de 27 martie

2006 este un contract de comision la export, comisionarul încheind actele cu

terțul în nume propriu, așa cum rezultă din clauza înscrisă

în art. 12 pct. 1, potrivit căreia „comitentul nu poate contacta direct

beneficiarul extern al comenzilor încheiate prin comisionar”.

Contractul dintre

părți fiind un contract de comision, potrivit art. 406 alin. (2) C.

com. „comitentul nu are acțiune în contra persoanelor cu care a contractat

comisionarul și nici acestea nu au vreo acțiune în contra comitentului”,

dispoziție în raport de care se constată că în mod eronat

și neîntemeiat a reținut instanța de apel că pârâta

comisionar a cedat reclamantei comitent acțiunea împotriva terțului

beneficiar pentru nerespectarea obligației de plată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 412 alin. (1) C. com. „comisionarul nu este

răspunzător pentru îndeplinirea obligațiilor luate de către

persoanele cu care a contractat, afară de convenție contrară”,

ipoteză în care, potrivit dispozițiilor art. 412 alin. (2) C. com., „când

comisionarul ia o asemenea răspundere, el este obligat personal,

față de comitent, pentru îndeplinirea obligațiunilor rezultând

din contract”.

Ori prevederile din art. 6 pct.

2 din contractul de comision dintre părți, în conformitate cu care -

pentru garantarea plăților - comisionarul va constitui un stoc

permanent de fire la sediul comitentului, sau va emite un cec de valoarea

facturii ce urmează a fi plătită plus TVA, cu scadența la

25 de zile și care va fi utilizat de comitent numai în situația în care

comisionarul nu ordonă plata în valută în termenul de 25 de zile,

reprezintă tocmai o convenție intervenită între părți

conform art. 412 alin. (2) C. com., astfel că se reține că

pârâta comisionar s-a obligat personal față de comitent pentru

efectuarea plății rezultând din contract, instanța de apel

constatând neîntemeiat că nu se statuează în art. 6 din contract

titularul obligației de plată, ci doar termenul și modul de

plată, examinând trunchiat dispozițiile respectivei clauze.

Se reține deci că

recurenta comitent este îndreptățită să pretindă de la

intimata comisionar plata contravalorii produselor livrate, ale căror

facturi au fost primite și reținute de către aceasta și

necontestate, așa cum a stabilit instanța de fond și nu a

contestat pârâta în apelul formulat împotriva sentinței primei

instanțe.

Cum, potrivit

dispozițiilor art. 9 pct. 1 din contract, pentru întârzierea în executarea

obligațiilor contractuale, partea în culpă va plăti celeilalte

părți o penalitate de 0,1% din valoarea obligației pentru

fiecare zi de întârziere, iar intimata pârâtă se găsește într-o

astfel de culpă - cum corect au reținut și instanța de apel

și instanța de fond, comisionarul urmează a fi obligat și

la plata de penalități în suma precizată în fața

instanței de fond, cuantumul respectiv nefiind contestat de pârâta

intimată nici în întâmpinările depuse la fond și în recurs

și nici în motivele de apel formulate împotriva sentinței primei

instanțe.

Față de cele de

mai sus se reține că decizia instanței de apel este netemeinică

și nelegală, fiind dată cu greșita aplicare a

dispozițiilor art. 412 alin. (1) și (2) C. com. și ale art. 969 C.

civ., astfel că, dându-se eficiență dispozițiilor art. 312 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., urmează a fi admis recursul declarat de

reclamantă împotriva acestei decizii care urmează a fi

modificată în tot în sensul că urmează a fi respins apelul

pârâtei împotriva sentinței primei instanțe.

Cu aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și față de

precizarea făcută de reprezentantul ales al recurentei că

onorariul de avocat urmează a fi cerut pe cale separată, intimata

urmează a fi obligată la plata către recurentă a sumei de

2.134 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC I. SA Brașov împotriva deciziei nr. 220 din 4 decembrie 2007

a Curții de Apel Brașov, secția comercială, pe care o

modifică în sensul că respinge apelul pârâtei SC B.T. SRL Sighișoara

împotriva sentinței nr. 2541 din 13 iunie 2007 a Tribunalului Brașov,

secția comercială și de contencios administrativ, pe care o

păstrează.

Obligă pe intimata

pârâtă SC B.T. SRL Sighișoara la 2.134 lei cheltuieli de judecată

către recurenta reclamantă SC I. SA Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.