ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2421/2009

Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 105/P/2007, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpatul I.G.S., în baza art. 215 alin. (2) C. pen. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, în baza art. 288 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, în baza art. 290 C. pen., la o pedeapsă de 4 luni închisoare și în baza art. 291 C. pen. la o pedeapsă de 4 luni închisoare. În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit pedepsele de mai sus și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 25 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, în baza art. 25 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, în baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen. la o pedeapsă de 4 luni închisoare, în baza art. 25 raportat la art. 291 C. pen. la o pedeapsă de 4 luni închisoare și în baza art. 208 alin. (1) și (3) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. cu art. 13 C. pen. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit pedepsele de mai sus și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 86 alin. (1) lit. a) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 208 alin. (1) și (3) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. cu art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul P.D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. și în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a obligat pe inculpații Ș.I. și I.G.S., în solidar, la echivalentul în lei la data plății, a sumei de 21.363 DOLARI SUA, cu majorările de întârziere aferente până la data efectivă a plății, în favoarea părții civile M.F. prin A.N.V. București. 2. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: În cursul lunii martie 2000, Ș.I.

s-a hotărât să-și achiziționeze un autoturism marca M., uzat, la prețul de 110.108,75 euro (preț ce include și 16 % TVA) de la Parcul Auto Hefra Vertriebsges GMBH din Stutgard - Germania. În acest sens, Ș.I. s-a decis să realizeze achiziționarea acestui autoturism prin martorul O.C.I. (român cu domiciliul stabilit în Germania),pe numele cumnatului său, inculpatul P.D. Inculpatul Ș.I. l-a împuternicit pe martorul O.C.I. să cumpere, să achite, să întocmească documentele de proveniență ale acestui autoturism de lux pe numele cumnatului său, inculpatul P.D., și să aducă în România acest autoturism împreună cu documentele justificative. Martorul O.l. (din banii primiți de la Ș.I.), la data de 22 martie 2000, a achitat autoturismul M. la Hefra Vertriebsges GMBH, conform ofertei, facturii și adeverinței întocmite de vânzător (filele 120-131 dos.

u.p.), documente în care P.D. are calitatea de cumpărător. În data de 23 februarie 2000, autoturismul în discuție a fost radiat din circulație de sub numărul de înmatriculare cu care a circulat în Germania, fiind eliberat cu nr. de înmatriculare provizoriu (aspecte dovedite prin traducerile filele 60-61, pentru care s-a și întocmit asigurarea „carte verde" - filele 123-124 dos. u.p., cu valabilitate 22 martie 2000-04 aprilie 2000, în vederea exportării. În aceste documente, O.I. are calitatea de conducător al autoturismului, în vederea exportării). În data de 6 aprilie 2000, martorul O. a tranzitat cu autoturismul M. toate statele europene, din Germania până în România, în imediata apropiere a frontierei româno-ungare, pe raza de responsabilitate a birourilor vamale Artand-Borș fiind întâmpinat de P.D., care, pentru a-l însoți pe O.I.

la trecerea prin Vama Borș și cunoscând că documentele mașinii sunt pe numele său, l-a așteptat pe O.I. pe partea ungară a biroului vamal amintit. La trecerea prin Vama Borș, autoturismul M. a fost înregistrat în pașaportul martorului O.l., făcându-se dovada faptului că acesta a introdus autoturismul în țară prin Biroul Vama Borș (în acest sens, la filele 136-137 dosar u.p. se află o copie a pașaportului acestuia). În aceeași zi, martorul O.l. a predat autoturismul împreună cu documentele sale însoțitoare proprietarului de drept Ș.I.

Inculpatul Ș.I., fiind în relații de prietenie la acea dată cu inculpatul I.G.S., despre care cunoștea faptul că are abilitatea necesară să înmatriculeze autoturisme cu eludarea taxelor vamale, l-a instigat pe acesta să procedeze la înmatricularea autoturismului M. cu eludarea taxelor vamale, care se ridicau la valoare de 21.363 DOLARI SUA, echivalentul a 433.177.551 lei raportat la data de 15 mai 2000. (De menționat că prin rechizitoriul din Dosar 567/PA/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, I.G.S. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 323, 321, 290, 291, 289 C. pen. și art. 178 C. vam., pentru fapte relative la înmatriculări frauduloase). Conform acestei înțelegeri, I.G.S.

s-a angajat la înmatricularea și vămuirea frauduloasă a acestui autoturism, sens în care a preluat posesia lui împreună cu actele originale care-l însoțeau și o cheie de acces pentru pornirea autoturismului, în posesia lui Ș.I. rămânând o singură cheie a acestei mașini. Inculpatul Ș. recunoaște că a dat autoturismul inculpatului I., dar susține că numai pentru a-i obține o notă de la RAR, necesară vămuirii. Afirmația este contrazisă chiar de martorul propus de inculpatul Ș., respectiv numitul M.C., care, în declarația de la fila 223 vol. II, arată că „inculpatul Ș. mi-a spus că la spălătorie urmează să se întâlnească cu I.G., să-i dăm mașina, urmând ca acesta să facă constatarea vamală„ În scopul înmatriculării frauduloase a mașinii lui Ș.I., I.G.S.

a decis să se folosească de drepturile ce decurg din calitatea de repatriat a unei persoane fizice care, în concordanță cu dispozițiile Regulamentului de aplicare a C. vamal, în anexa 6 pct. 9, se bucură de următoarea facilitate fiscală: persoanele fizice care au domiciliat cel puțin 24 de luni în străinătate și care își stabilesc domiciliul definitiv în România, pot introduce în țară, fără să fie supuse la plata taxelor vamale, pe baza adeverinței emise de M.I., orice bunuri prezentate la vămuire, inclusiv două vehicule rutiere, indiferent de categoria acestora, care fac dovada că le-au avut în proprietate și au fost utilizate de titulari, în țara din care-și strămută reședința. Inculpatul I.G.S.

trebuia să demonstreze autorităților vamale că acest autoturism provine din străinătate și face parte integrantă din patrimoniul unei persoane repatriate, pentru ca astfel să beneficieze de exonerarea de la plata taxelor vamale. În acest sens, inculpatul s-a folosit de adeverința nr. 1032588 din 8 februarie 2000 emisă de M.I., pe numele repatriatei B.V., prin care se atestă că aceasta și-a stabilit domiciliul definitiv din Republica Moldova în România, în București, domiciliu stabilit apoi în Brașov. Pentru a demonstra faptul că autoturismul este proprietatea repatriatei și că aceasta l-a introdus în țară, inculpatul a prezentat-o pe repatriată la data de 11 aprilie 2000 la Biroul Notarial R.E.G.

din Brașov, unde B.V. l-a împuternicit la K.I.A. (fila 48 dos. u.p.), din Tg. Secuiesc, jud. Covasna, să cumpere și să aducă din străinătate două autovehicule, ca urmare a aprobării stabilirii domiciliului definitiv în România. De menționat că martorul K.I.A., în declarația de la fila 77 vol. II, arată că „Nu cunosc nici o persoană pe numele de B.V. Nu am fost împuternicit niciodată de aceasta sau de vreo altă persoană să aduc din Germania vreun autoturism M. Nu m-am prezentat la Vama Turnu din Arad cu un autoturism M., pentru a-l introduce în țară. Nu este adevărat nici faptul că aș fi înmatriculat un astfel de autoturism pe numele lui B.V.". În continuare, inculpatul I.G.S. a falsificat un contract de vânzare-cumpărare (fila 51 dos.

u.p.), prin care se atestă că la data de 16 aprilie 2000, B.V., prin împuternicit K.I., ar fi cumpărat de la vânzătorul D.B.A. din Stuttgard - Germania, autoturismul M. la prețul de 25.000 DM. Înscrisul, astfel falsificat, făcea dovada în fața autorităților românești că autoturismul lui Ș.I. ar fi fost cumpărat de repatriata B.V., care se bucura de facilitățile fiscale atribuite repatriaților de anexa 6 pct. 9 din Regulamentul vamal. În vederea înmatriculării autoturismului pe numele repatriatei B.V., inculpatul I.G.S. trebuia să parcurgă mai multe etape obligatorii prin fața instituțiilor vamale, RAR-ului și Poliției, unde să facă uz de documentele falsificate, pentru a demonstra că autoturismul M. aparține repatriatei și, drept urmare, să înmatriculeze mașina pe numele ei, cu scutirea de taxe vamale.

Întrucât repatriata își stabilise reședința pe raza jud. Brașov, acest fapt a atras după sine competența teritorială a organului vamal, a Registrului Auto a mun. Brașov și a S.E.I.P. - Biroul înmatriculări Auto Brașov. Pentru aceasta, I.G. a procurat o declarație vamală de tranzit (fila 62 dos. u.p.) nr. 1422 din 28 aprilie 2000, care atestă că după ce K.I., în 16 aprilie 2000, în numele repatriatei, a cumpărat autoturismul, l-a introdus în România prin Vama Turnu, jud. Arad, prilej cu care au fost depuse la Biroul Vamal Turnu următoarele documente vamale: cartea de identitate a vehiculului, contractul de vânzare-cumpărare, procura nr. 937 din 11 aprilie 2000 și adeverința M.I. 1032588 din 8 februarie 2000, emisă pentru B.V.

Este important de observat faptul că inculpatul a folosit la Biroul Vamal Turnu certificatul de înmatriculare al autoturismului M. primit de la Ș.I., pe care l-a falsificat prin radierea mecanică a mențiunii „22 MARZ 00" și suprascrierea manuală a mențiunii „22 APR 2000", deoarece, cu prilejul exportării mașinii din Germania, autoritățile germane, prin aplicarea ștampilei cu impresiunea „22 MARZ 00", au certificat faptul că autoturismul a fost exportat, aspect ce contrazicea documentele falsificate de inculpatul I.G. pe numele repatriatei B.V. (expertiza fila 161 dos. u.p.). După ce a obținut declarația vamală de tranzit, act esențial la vămuirea mașinii, prilej cu care se procedează mai întâi la închiderea tranzitului de la Biroul Vamal de Frontieră (Turnu), la Biroul Vamal (de interior Brașov), inculpatul I.G.

a prezentat autoturismul la RAR Brașov în data de 8 mai 2000, unde a fost eliberată nota de constatare pentru vamă nr. 2925 tip V din 08 mai 2000 (fila 54 dos. u.p.), înscris care certifica faptul că autoturismul importat este susceptibil de a fi înmatriculat în România și este omologabil, iar vama poate proceda la punerea sub regim vamal. În data de 11 mai 2000, autoturismul cu actele falsificate a fost prezentat la Vama Brașov, unde a fost depusă declarația pe proprie răspundere a repatriatei B.V., cu lista de inventar și actele anexă, în vederea exonerării de taxe vamale a două autoturisme, din care unul este D. (filele 60-67 dos. u.p.). Inculpatul, pe numele repatriatei, a cerut și a obținut chitanța vamală nr. 252 din 15 mai 2000, emisă de Biroul Vamal Brașov pe numele B.V.

(care în realitate nu a cumpărat, nu a introdus în țară, nu a tranzitat și nu a avut posesia acestui autovehicul, toate actele întocmite de inculpat fiind în mod evident false), cu mențiunea expresă „scutit de taxe vamale" - „introducerea în categoria bunurilor de uz personal, nu în scopul comercializării". La data de 16 mai 2000, I.G. a întocmit un contract de vânzare cumpărare fals (aspect recunoscut de acesta prin declarația dată în fața instanței, vol. I, filele 111-112), prin care cumpăra autoturismul M., neînmatriculat, la prețul de 900.000.000 lei de la B.V., contract de vânzare cumpărare care, alăturat celorlalte documente falsificate, l-au ajutat pe inculpat ca la data de 17 mai 2000 să înmatriculeze autoturismul M. pe numele său (filele 39-41 dos .u.p.), fiind eliberate numărul de înmatriculare și certificatul de înmatriculare pe numele lui I.G.S.

Reacția inculpatului Ș.I., în momentul aflării faptului că și-a pierdut prerogativele de proprietar asupra acestui autoturism, a fost previzibilă și din declarațiile și plângerile acestuia reiese că I.G., care încerca să exercite un drept de retenție pentru o creanță de aproximativ 100.000 DM, prin reținerea acestui autoturism, a fost amenințat de Ș.I., cu acte de violență menite să-l alarmeze pe falsul proprietar (inculpatul I.G., în declarația sa, filele 111-112, vol. I, arată că: "După această revenire în posesia mea, nu m-am mai întâlnit cu Ș., ci doar am primit amenințări la adresa mea .. M-a sunat Ș. .. și mi-a spus că „te voi face prin intermediul unor anumiți procurori prin care am blat". Din această cauză, în data de 19 iunie 2000, I.G.S., printr-o procură specială, l-a împuternicit pe H.M.T.

din Oradea să-l reprezinte la Reprezentanța M. din Budapesta - Ungaria, unde autoturismul M. urma să fie inspectat cu privire la starea tehnică, în realitate urmărind schimbarea sistemului de pornire, deoarece inculpatul I.G. știa cu Ș.I. deține o cheie pentru această mașină și se temea pentru ca nu cumva Ș.I. să reintre în posesia acestui autoturism (aspecte confirmate prin declarația martorului H.M.T. - fila 147 vol. I). În data de 22 iunie 2000, H.M. a prezentat autoturismul M. la Service-ul M. din Budapesta, a reușit înlocuirea sistemului electronic de pornire, primind două chei pentru această mașină, după care s-a întors la Oradea, a garat autoturismul în curtea imobilului aparținând lui V.A., după care i-a adus la cunoștință lui I.G.

că substituirea contactului a decurs fără probleme și mașina se află în curtea lui V.A. În noaptea de 23 - 24 iunie 2000, Ș.I. a aflat de la H.D., fratele lui H.M., (afirmativ contra sumei de 10.000 DM), că autoturismul M. este garat în Oradea în curtea imobilului, l-a contactat pe P.D., care cunoștea situația autoturismului și s-au hotărât să meargă împreună la proprietarul imobilului și să preia posesia autoturismului. În jurul orelor 11,00-12,00, inculpații P.D. și Ș.I. s-au deplasat la domiciliul părții vătămate V.A. În curtea imobilului, a pătruns mai întâi P.D., care, observând că autoturismul se află în curte și având o cheie de acces la mașină, a încercat să deschidă portiera autoturismului, pentru a pleca cu el, însă această acțiune a eșuat, deoarece sistemul de închidere al mașinii fusese substituit de H.M.

Ca urmare, inculpații P.D. și Ș.I. s-au reîntors în jurul orei 02,00 la domiciliul lui V.A. și fiind ajutați de martorul M.A., taximetrist, posesor al unei platforme imobile înmatriculate, au pătruns în curtea imobilului părții vătămate și, fără să ceară consimțământul acesteia, au ridicat și însușit autoturismul M. pe platforma mobilă din dotare. Împotriva sentinței au declarat apel inculpații I.G., P.D. și Ș.I. Inculpatul I. a susținut că nu a săvârșit infracțiunea de înșelăciune întrucât o astfel de faptă nu există, iar actele false nu sunt întocmite de el. Inculpatul Ș. a susținut că inculpatul I. nu a întocmit actele false la solicitarea sa și nici nu i-a cerut să eludeze taxele vamale, iar în legătură cu infracțiunea de furt inculpații I. și P. susțin că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, persoana de la care au ridicat mașina fiind un detentor precar care a fost de acord ca mașina să fie luată de cei în cauză.

Prin Decizia penală nr. 19 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de inculpații Ș.I. și I.G.S. împotriva sentinței penale nr. 105/P/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființat-o cu privire la infracțiunile pentru care a intervenit prescripția răspunderii penale. Rejudecând în aceste limite, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Ș.I. în pedepsele componente de 3 ani închisoare, aplicată în baza art. 25 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., 6 luni închisoare aplicată în baza art. 25 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., 4 luni închisoare aplicată în baza art. 25 raportat la art. 290 C. pen., 4 luni închisoare aplicată în baza art. 25 raportat la art. 291 C. pen.

și 3 ani închisoare aplicată în baza art. 208 alin. (1) și 3 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) și art. 10 lit. g) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 25 raportat la art. 290 C. pen., art. 25 raportat la art. 291 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. În baza art. 33 și art. 34 C. pen. a contopit pedepsele de câte 3 ani aplicate în baza art. 25 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. și în baza art. 208 alin. (1) și (3) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) și g), cu aplicarea art. 13 C. pen. și a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

A păstrat aplicarea dispozițiilor cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare. A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I.G.S. în pedepsele de 3 ani închisoare aplicată în baza art. 215 alin. (2) C. pen., 6 luni închisoare aplicată în baza art. 288 alin. (1) C. pen., 4 luni închisoare aplicată în baza art. 290 C. pen., 4 luni închisoare aplicată în baza art. 291 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) și art. 10 lit. g) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

A păstrat aplicarea dispozițiilor cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.D. împotriva aceleiași decizii. A respins, ca nefondată, cererea de scutire de amendă formulată de avocatul T.V. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații Ș.I. și P.D. și avocatul T.V., solicitând admiterea astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele: În cauză a fost stabilită corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, procedându-se la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârșite de aceștia.

Astfel, faptele pentru care au fost condamnați inculpații sunt pe deplin probate, nefiind dubii în acest sens. La dosar există acte care fac dovada modului de dobândire a autoturismului M. și a regimului vamal care trebuia aplicat, cât și a manoperelor frauduloase prin care s-a creat aparența dobândirii autoturismului de la o altă persoană, care beneficia de scutirea de taxe având regim juridic de repatriat. Dovezile din dosar atestă modul în care s-a introdus în țară, ilicit, autoturismul susmenționat și cum s-a înmatriculat acesta, eludându-se obligațiile fiscale către stat în sumă de 21.363 DOLARI SUA. Aceste aspecte au fost confirmate de martorul K.I., aparent împuternicit al numitei B.V.

(persoana repatriată), care a declarat următoarele: „Nu cunosc nici o persoană pe numele de B.V. Nu am fost niciodată împuternicit de aceasta sau de vreo altă persoană să aduc din Germania vreun autoturism M. Nu m-am prezentat la Vama Turnu din Arad cu un autoturism M. pentru a-l introduce în țară. Nu este adevărat nici că aș fi înmatriculat un astfel de autoturism pe numele lui B.V.” (fila 77, vol. II). Pe de altă parte, inculpatul Ș.I. a recunoscut că a apelat la inculpatul I. și că i-a dat autoturismul, însă numai pentru a-i obține o notă de la RAR, necesară vămuirii. De fapt, acesta cunoștea faptul că inculpatul I. poate înmatricula autoturisme cu eludarea taxelor vamale, aspect care l-a determinat să-l instige pe I. la înmatricularea autoturismului M. cu scutirea de taxe vamale, după ce mașina fusese cumpărată din Germania pe numele lui P.D.

(cumnatul lui Ș.I.) prin intermediul lui O.I., care a ridicat mașina de la firma vânzătoare din Germania și a predat-o inculpatului Ș.I. Este de reținut, în acest sens, declarația martorului M.C. care arată că: „inculpatul Ș. mi-a spus că la spălătorie urmează să se întâlnească cu I.G., să-i dăm mașina, urmând ca acesta să facă constatarea vamal” (fila 223, vol. II). Cu privire la înmatricularea autoturismului pe numele său, inculpatul I. a susținut că inculpatul Ș. i-a dat mașina ca garanție pentru o sumă de bani pe care i-ar fi împrumutat-o acestuia. În situația în care lucrurile nu ar fi stat așa, inculpații Ș.I. și P.D. puteau folosi căile legale pentru a demonstra situația reală și să reintre în posesia mașinii fără a săvârși o infracțiune.

Nu au apelat la lege deoarece știau că dacă sesizau autoritățile se descoperea modul ilicit de introducere în țară a mașinii. Aceste aspecte i-au determinat pe aceștia din urmă să ridice mașina din locul în care era, fără acordul posesorului de bună credință, respectiv V.A. Așa încât, în mod corect s-a reținut că fapta acestora întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat. În consecință, toate faptele săvârșite de inculpați sunt probate în cauză, motiv pentru care nu poate fi primită solicitarea de achitare formulată de inculpații Ș.I. și P.D. prin motivele de recurs. Din aceleași considerente, nu se impune nici casarea cu trimitere pentru rejudecare, în cauză fiind lămurite toate aspectele.

Cât privește cererea inculpatului recurent Ș.I., formulată în subsidiar și care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii pedepsei și aplicării art. 86 C. pen., Înalta Curte constată că, în cauză, sunt aplicate deja dispozițiile art. 86 C. pen., iar pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată acestui inculpat, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen. În consecință, nu sunt motive care să justifice reducerea pedepsei. Recursul declarat de avocatul T.V. este, de asemenea, nefondat întrucât absența sa de la judecarea cauzei nu a fost motivată, determinând amânarea judecării cauzei. Motivul invocat de avocat, respectiv faptul că era angajat în mai multe cauze, nu este de natură a-l absolvi de vină deoarece avea obligația de a asigura substituirea.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că recursurile declarate de inculpații Ș.I. și P.D. și de avocatul T.V. sunt nefondate, urmând să le respingă ca atare, conform dispozitivului. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați și recurentul avocat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ș.I. și P.D., precum și de avocatul T.V. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții inculpați la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 300 lei, se vor avansa din fondul M.J.L.C. Obligă recurentul avocat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2009.