ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2666/2010

Deliberând asupra recursului de

față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei

constată următoarele:

secția penală și pentru cauze cu minori, prin încheierea de

ședință din 22 iunie 2010 dată în cursul

judecății în apel în dosar nr. 502/35/P/2010, după rezolvarea în

fond prin condamnare a acțiunii penale la judecata în primă

instanță, a amânat din motive de ordin procedural soluționarea

apelurilor declarate de procuror și inculpată la data de 28

septembrie 2010, interval de timp în care a menținut arestarea

preventivă a inculpatului I.R. în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Dispunând astfel instanța de control

judiciar a constatat că inculpatul-apelant I.R. a fost condamnat prin

sentința penală nr. 53 din 12 martie 2010 a Tribunalului Satu Mare,

secția penală, la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare cu

executare într-un loc de deținere pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. [aflat

alături de ceilalți coinculpați în cauză în cadrul unei

rețele de trafic internațional de droguri de intermediat la data de 5

noiembrie 2009 vânzarea cantității de 100 gr. hașiș

către „un client” al coinculpatului S.I.C., iar anterior a mai fost

condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 zile prin

sentința penală nr. 756 din 30 iunie 2009 a Judecătoriei Satu

Mare „fiind liberat condiționat având un rest rămas neexecutat de 783

zile închisoare] situație juridică în care s-a apreciat că se

mențin nemodificate temeiurile prevăzute de art. 143, art. 148 alin.

(1) lit. f), art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO ce au impus arestarea sa

inițială în cursul urmăririi penale la data de 6 noiembrie 2009

prin încheierea nr. 41 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Bihor,

măsură preventivă prelungită, menținută ulterior

succesiv de instanță cu respectarea procedurilor și a

garanțiilor privind dreptul la apărare prevăzute de art. 149

1

și urm. C. proc. pen., respectiv art. 6, art. 70 alin. (2) și art. 171

C. proc. pen.

declarat în termen recurs inculpatul I.R. care a susținut motivele

inițiale ce au impus arestarea sa preventivă în cursul urmăririi

penale la data de 6 noiembrie 20099 (bănuiala de a fi comis o

infracțiune gravă, protejarea ordinii publice, periculozitatea

acestuia atestă de statutul de recidivist post-condamnatorie) sunt

insuficiente și nerelevante pentru a mai justifica mențiunea

măsurii preventive la momentul actual al judecății în apel

după o perioadă de circa 8 luni fiind încălcate astfel dispozițiile

art. 5 paragraf 3 din CEDO privind caracterul rezonabil al perioadei de detenție,

situație juridică ce impune revocarea arestării sale și

punerea de îndată în libertate prin aplicarea în cauză a prevederilor

art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen.

Criticile amintite sunt neîntemeiate.

Dispozițiile art. 5 paragraful 3 din

CEDO, privind caracterul rezonabil al perioadei de detenție, iar în

conexiune cu acestea și prevederile art. 160

b

alin. (2) C.

proc. pen. privind revocarea arestării preventive și punerea de

îndată în libertate a inculpatului, sunt implicabile în speță

întrucât după pronunțarea unei hotărâri de condamnare în

primă instanță, indiferent dacă hotărârea este

executorie sau nu în dreptul intern al unui stat membru, detenția se

încadrează din punctul de vedere al Curții în art. 5 paragraf 1 lit.

a) fiind o detenție după condamnare; acest principiu afirmat pentru

prima dată în cauza Weimhoff c. Germania, a fost confirmat în B.c. Austria

cu motivarea că, dată fiind legătura esențială

către paragraful 3 și sub paragraful 1 lit. c) al art. 5 o

persoană condamnată în primă instanță și

menționată în arest preventiv în calea de atac nu mai poate fi

considerată ca fiind deținută pentru a fi adusă în

fața autorității competente în baza unei suspiciuni rezonabile

de a fi comis aceea infracțiune.

Condamnarea în primă

instanță la pedeapsa închisorii cu executare într-un loc de

detenție de către un tribunal competent în urma cercetării

judecătorești efectuate cu respectarea garanțiilor procesuale

prevăzute de art. 6, art. 70 alin. (2) și art. 171 C. proc. pen. ce

au inclus și ascultarea inculpatului I.R., la care se adaugă și

statul de recidivist post-condamnatoriu al acestuia – constituie temeiuri noi

suficiente și necesare ce justifică menținerea arestării

preventive a inculpatului în condițiile art. 160

b

alin. (1)

și (3) C. proc. pen., aplicate în mod corect prin încheierea atacată.

În consecință,

recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. fiind obligat acesta potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul I.R. împotriva încheierii din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 502/35/P/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 6 iulie 2010.