ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10209/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10209/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Reclamantul C.E., prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 9 septembrie 2003 a

solicitat obligarea în solidar a pârâților Statul Român, Parchetul General de

pe lângă Curtea de Apel Iași și SC M. SA la plata sumei de 9.637.000.00 lei

daune materiale și morale.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că a fost numit expert tehnic într-un litigiu pornit între inventatorul N.C.

și SC M. SA Hârlău și că, urmare a raportului de expertiză întocmit în cauză, a

fost trimis în judecată această, împrejurare conducând la suspendarea sa din

calitatea de expert. Ulterior, prin sentința penală nr. 318 din 23 mai 2002 a

Judecătoriei Hârlău a fost achitat, soluție menținută în calea de atac.

Înalta Curte de Casație și justiție, după

mai multe cicluri procesuale, prin decizia civilă nr. 442 din 17 ianuarie 2006

a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Suceava, deoarece prevederile

legale în temeiul cărora statul poate fi obligat să răspundă patrimonial îl

reprezintă art. 504 C. proc. pen. și art. 52 alin. (3) din Constituție, ne

fiind justificată antrenarea răspunderii statului potrivit art. 998-999 C. civ.

Se mai arată că, deși cererea s-a judecat în primă instanță prin admiterea

excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de apel, găsind apelul fondat nu

a anulat hotărârea apelată conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., ci a

dispus schimbarea acesteia în tot. Procedând în acest fel, curtea de apel a

încălcat dreptul la apărare al reclamantului, pe care l-a lipsit de

posibilitatea de a propune și administra probe în faza apelului.

Drept urmare, prin decizia nr. 202 din 13

septembrie 2006 Curtea de Apel Suceava a desființat sentința primei instanțe și

a trimis cauza spre rejudecare.

Prin sentința civilă nr. 324 din 13

februarie 2007 Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis în parte cererea și a

obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească

reclamantului suma de 30.000 lei (RON) daune materiale și 50.000 lei (RON)

daune morale.

Prin decizia nr. 163 din 11 mai 2007

Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamant, a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința în sensul

că a respins ca nefondată acțiunea față de Statul Român, menținând celelalte

dispoziții.

Împotriva acestei decizii reclamantul a

declarat recurs, admis prin decizia nr. 8365 din 11 decembrie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă si de proprietate intelectuală,

care a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași

curte de apel.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a reținut că, potrivit art. 52 alin. (2) din Constituție Statul,

răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Astfel, principiul responsabilității

statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare

săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea

erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să

fie suportate de aceasta(Decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale). Prin

aceeași decizie a Curții Constituționale se arată că dispozițiile art. 504 C.

proc. pen. sunt neconstituționale ori de câte ori se instituie limitări,

întrucât art. 48 alin. (3) [în prezent art. 52 alin. (2)] din Constituție

instituie numai competența legiuitorului de a reglementa despăgubirea și nu de

a alege erorile judiciare, neimputabile victimei, pentru care statul trebuie să

răspundă.

In speță, prin rechizitoriul din 7 iunie

2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău dat în dosarul de urmărire

penală nr. 1531/P/2000 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.E.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. proc. pen.

Conform deciziei nr. 5 din 18 septembrie

2001 a Biroului central pentru expertize tehnice judiciare s-a dispus

suspendarea recurentului din dreptul de a mai efectua expertize tehnice în

domeniul industrializării lemnului până la soluționarea definitivă a cauzei.

Recurentul a fost achitat prin sentința

penală nr. 318 din 23 mai 2002 a Judecătoriei Hârlău, hotărâre rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 400 din 15 mai 2003 a Curții de Apel Iași.

Urmare erorii judiciare săvârșite în faza

urmăririi penale (trimiterea în judecată) recurentul a fost privat de dreptul

de a obține venituri din profesie, fundu-i lezate, de asemenea, reputația

profesională si socială.

Instanța a mai reținut că instanța de

apel a aplicat greșit legea statuând că situației de fapt a recurentului nu-i

sunt aplicabile dispozițiile art. 504 C. proc. pen. fiind soluționată calea de

atac fără a se intra în cercetarea fondului.

In rejudecare, prin decizia civilă nr. 13

din 6 februarie 2009 Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Suceava, a

modificat în parte sentința civilă nr. 324 din 13 februarie 2007 a Tribunalului

Suceava, în sensul că a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

să plătească reclamantului suma de 10.000 lei daune morale, a menținut restul

dispozițiilor care nu contravin sentinței și a respins apelul reclamantului.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a reținut referitor la criticile reclamantului că vizează aspecte

legate de cuantumul daunelor materiale și al cheltuielilor de judecată, precum

și întinderea daunelor morale, iar apelul Statului Român, pe lângă

inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe art. 504 C. proc. pen., aspect

dezlegat de Înalta Curte de Casație și Justiție, vizează reducerea cuantumului

daunelor morale acordate reclamantului.

In ceea ce privește daunele materiale s-a

reținut că în mod just prima instanță a aproximat cuantumul acestora în funcție

de înscrisurile produse de reclamant si că în mod corect nu au fost acordate

cheltuielile de judecată, căci nu fac obiectul art. 504 C. proc. pen. Cu

privire la cheltuielile de judecată pretinse până la momentul soluționării

cauzei în temeiul dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., instanța a reținut că

nu au fost dovedite.

Referitor la daunele morale pretinse de

reclamant într-un cuantum de 600.000 lei și acordate de prima instanță la

nivelul de 50.000 lei, instanța a reținut că acestea nu pot fi evaluate cu

exactitate.

Stabilirea întinderii despăgubirilor se

poate realiza prin apreciere, raportat la elementele de fapt ale speței, iar

reclamantul nu a suferit o condamnare nelegală sau vreo privare de libertate,

ci a fost privat de dreptul de a obține venituri ca expert judiciar, pe o

perioadă limitată de timp. In acest context daunele morale au fost stabilite la

10.000 lei.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamantul C.E. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

Reclamantul C.E. își întemeiază recursul

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Decizia este criticată pentru

nelegalitate, sens în care recurentul-reclamant arată că aceasta nu a ținut

seama de îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurentul

mai arată că în mod greșit nu au fost avute în vedere cheltuielile efectuate pe

întregul parcurs al procesului si în mod greșit a fost redus cuantumul daunelor

morale și materiale.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Pârâtul arată că înscrisurile depuse de

reclamant și avute în vedere de Tribunalul Suceava la cuantificarea daunelor

materiale nu sunt un criteriu obiectiv, obținerea veniturilor fiind

condiționată de un element incert, respectiv desemnarea reclamantului ca expert

judiciar de către instanțele judecătorești.

În ceea ce privește cuantumul daunelor

morale se susține că au fost acordate arbitrar, fără ca reclamantul să

contureze întinderea prejudiciului moral suferit.

Numai o hotărâre nedreaptă de condamnare

sau o lipsire nelegală de libertate ar fi putut să-i producă reclamantului un

prejudiciu moral. Faptul că reclamatul a fost lipsit ca urmare a cercetării

penale de dreptul de a obține venituri ca expert judiciar pe o perioadă

limitată de timp nu justifică acordarea daunelor morale, reclamantul primind de

fapt daune materiale și nu se poate admite ca același criteriu să fundamenteze

două categorii de daune.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor

morale nu se poate face arbitrar, ci trebuie să aibă în vedere anumite criterii

obiective, consecințele negative pe care eventual le-a produs. In acest sens

instanța de apel nu a arătat modalitățile în care a fost lezată reputația

profesională a reclamantului. Nu au fost numite consecințele negative suferite

de reclamant pe plan fizic si psihic, importanța valorilor morale lezate ,

intensitatea cu care acestea au fost percepute de reclamant.

Recursurile nu sunt fondate și vor fi

respinse pentru următoarele considerente:

Instanța supremă a reținut în decizia de

recurs pronunțată în cauză că sunt incidente dispozițiile art. 504 C. proc.

pen. și art. 52 alin. (2) din Constituție, Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, pronunțând o decizie în consecință.

În ceea ce privește cheltuielile de

judecată, instanța de apel a reținut că cele din dosarul penal nu fac obiectul

art. 504 C. proc. pen., iar cele din dosarul de față nu au fost dovedite.

In recurs reclamantul s-a limitat a

susține că nu s-a ținut cont de cheltuielile făcute pe întreg procesul.

Pe lângă faptul că nu s-a detaliat

critica pentru a se indica la ce proces de referă, nu s-au formulat critici cu

privire la modul de soluționare a cererii de apel - această soluție fiind

supusă cenzurii în recurs. In ceea ce privește faptul că nu s-a ținut cont de

cheltuieli, față de modul de dispunere, critica vizează și temeinicia

hotărârii, lucru ce nu poate fi cenzurat de instanța de recurs.

Referitor la diminuarea cuantumului

daunelor morale și materiale, acesta a fost redus, instanța având în vedere la

stabilirea daunelor materiale înscrisurile depuse la dosar, care nu mai pot fi

reapreciate de instanța de recurs. Cât privește daunele morale, instanța a avut

în vedere vătămările cauzate reclamantului, acestea, prin natura lor

presupunând o doză de aproximare în apreciere, avându-se în vedere consecințele

negative în plan fizic și psihic suferite de reclamant, valorile morale lezate,

măsura în care acestea au fost lezate.

Critica din recursul pârâtului

referitoare la faptul că înscrisurile depuse de reclamant și avute în vedere de

Tribunalul Suceava la cuantificarea daunelor materiale nu sunt un criteriu

obiectiv ține de temeinicia hotărârii, aspect ce nu poate fi cenzurat de

instanța de recurs.

Vor fi înlăturate și criticile

referitoare la daunele morale, căci urmare erorii judiciare săvârșite în faza

urmăririi penale (trimiterea în judecată) recurentului l-au fost lezate

reputația profesională și socială, prin hotărârea recurată i s-a făcut

reclamantului o reparație: la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța a

ținut seama de elementele specifice speței, știut fiind că evaluarea unui

prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare în raport de anumite

criterii, cum sunt consecințele negative în plan fizic și psihic de reclamant,

importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate,

intensitatea cu care acestea au fost percepute, șa.

Pentru considerentele expuse, decizia

recurată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, recursurile

vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul C.E. și pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Suceava împotriva deciziei nr. 13

din 6 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Irevoca

bilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 17

decembrie 2009.