ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordonanța nr. 1303/P/2006 din 12 iulie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul dispozițiilor art. 228, alin. (4), raportat la art. 10, lit. a) C. proc. pen., art. 38 și art. 25 C. proc. pen., precum și ale art. 42, raportat la art. 45, alin. (1) C. proc. pen., s-au dispus următoarele: - neînceperea urmăririi penale, pentru fapta prevăzută de art. 246 C. pen., față de judecătorii P.V., de la Înalta Curte de Casație și Justiție, P.A.R. și T.S.A., de la Curtea de Apel București; - disjungerea cauzei față de P.D., directorul SC F. SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.; - declinarea competenței de soluționare a lucrării disjunse, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut următoarele: Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (declinată spre competentă soluționare prin ordonanța nr. 2108/P/2006, din data de 7 noiembrie 2006), numita D.A. a solicitat cercetarea judecătorilor P.V., de la Înalta Curte de Casație și Justiție, P.A.R. și T.S.A., de la Curtea de Apel București, precum și a numitului P.D. , director al SC F. SA, sub aspectul faptei prevăzută de art. 246 C. pen., faptă pretins săvârșită cu prilejul soluționării dosarului nr. 2078/2003, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 2578 din 28 noiembrie 2003. În motivarea plângerii penale, se arată că, admițând recursul declarat de pârâți, magistrații au pronunțat o hotărâre „falsă", prin abuz, în sensul că nu au menționat că petentei îi fusese restituit anterior bunul imobil prin sentința civile nr. 15492 din 12 decembrie 1997, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.

Cât privește pe numitul P.D., se arată că, în calitatea sa de director al SC F. SA - care administra fondul imobiliar în sectorul 2 al capitalei, acesta a alcătuit și a transmis toată corespondența cu instanțele de judecată în mod abuziv, cu scopul deposedării petiționarei de bunul revendicat. În cursul efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, au fost solicitate dosarele nr. 10720/2002 și 10721/2002, ale Judecătoriei Sectorului 2 București, nr. 1101/2003 și 1102/2003, ale Tribunalului București, secția a III-a civilă, nr. 2078/2003, 2080/2003 și 1199/2004, ale Curții de Apel București, secția a III-a, și, respectiv, a IV-a civilă, nr. 5988/2/2004 și 12990/2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Fondul nemulțumirii petentei îl constituie soluția dată de judecători în dosarul nr. 2078/2003, al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care, admițând recursul pârâților, instanța a modificat decizia tribunalului și a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare imobiliară formulată de reclamantă. Deși este de principiu că hotărârile judecătorești irevocabile intră în puterea lucrului judecat, organul de urmărire penală neavând prerogativa cenzurării lor, iar activitatea de înfăptuire a justiției exercitată de magistrați, în limitele dispozițiilor legale incidente, nu poate fi circumscrisă în nici un mod ilicitului penal, se cuvine totuși mențiunea că, la instanța de fond, petiționarei îi fusese respinsă acțiunea ca inadmisibilă, judecătorii recursului modificând în parte decizia dată în apel, în sensul că au dispus respingerea cererii ca neîntemeiată.

Față de argumentul potrivit căruia judecătorii reclamați au dat, în faza procesuală a recursului, soluția arătată cu omisiunea menționării împrejurării că petentei îi fusese restituit anterior bunul, prin sentința civilă nr. 15492/12 decembrie 1997, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, s-a reținut că prin această hotărâre s-a dispus restituirea unui bun imobil, clădire cu mai multe apartamente și teren, în integralitatea sa, în condițiile în care, cu privire la unele unități locative, se încheiasem contracte de vânzare cumpărare cu chiriașii. De altfel, în respectivul litigiu, petenta solicitase restituirea bunului în contradictoriu cu Primăria Sectorului 2 București, în condițiile în care SC F. SA este o entitate distinctă de aceasta, neputându-i fi așadar opozabil titlul obținut ex judicis.

Or, menționează procurorul, față de principiile contradictorialității și disponibilității, care guvernează materia litigiilor civile, este de înțeles că soluția pronunțată, după evaluarea probatoriului și aplicarea dispozițiilor legale incidente, deși temeinică și legală, va nemulțumi oponentul părții care a triumfat în proces, care are un interes total opus. Acesta are însă deschisă calea de atac stabilită de legea procesuală, cu respectarea termenelor și condițiilor, eventualele greșeli de judecată putând fi corectate numai în acest cadru, iar nu formulând plângeri penale împotriva magistraților. Astfel, împrejurarea că judecătoarele reclamate, soluționând cauza cu care au fost învestite, au pronunțat o soluție defavorabilă petentei, nu poate echivala cu săvârșirea unor fapte de abuz.

Cât privește pretinsele fapte de abuz săvârșite de numitul P.D. , în calitate de director al SC F. SA, cercetările se vor efectua de unitatea de parchet competentă, potrivit dispozițiilor art. 25, raportat la art. 30, alin. (1), lit. a) C. proc. pen., acesta neavând nici-o calitate aptă să atragă competența specială de soluționare a parchetului instanței supreme, potrivit celor statuate de dispozițiile art. 29 C. proc. pen. În concluzie, s-a constatat că cele reclamate de petentă nu au corespondent și nici susținere în realitatea probată, în sensul că faptele pretins săvârșite de magistrații reclamați nu există. Plângerea petentei împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 10491/4049/2007 din 28 august 2007 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Î n temeiul art. 278/1 C. proc. pen., petenta s-a adresat prin prezenta plângere instanței competente, motivele fiind menționate în partea introductivă a sentinței. Plângerea nu este fondată. Obiectul prezentei plângeri nu poate fi, potrivit art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., decât (dispoziția) soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de cei 3 judecători. Pentru soluționarea plângerii penale, potrivit art. 228 alin. (1) raportat la art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare pentru a statua dacă este cazul, sau nu, să se înceapă urmărirea penală față de cei 3 magistrați. Conform art. 228 alin. (1) și (4) C. proc. pen., în cazul în care, în urma efectuării actelor premergătoare, rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc.

pen., organul de urmărire penală dispune neînceperea urmăririi penale. Î n cauză, actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii în sensul existenței faptelor reclamate de petentă, caz prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. Realizarea drepturilor și intereselor legale ale persoanelor se face în justiție, prin hotărâri ale judecătorilor. Persoanele nemulțumite de hotărârile judecătorești au dreptul să exercite împotriva acestora căile de atac în termenele și condițiile prevăzute de lege. Atât judecătorii primei instanțe, cât și cei ai instanțelor de control judiciare sunt, potrivit Constituției, independenți și se supun numai legii. Reformarea hotărârilor judecătorești, inclusiv a părții expozitive - astfel cum solicită petenta - are loc exclusiv pe căile de atac prevăzute de lege, nefiind posibilă prin exercitarea unor proceduri penale împotriva magistraților care le-au pronunțat.

În consecință, Înalta Curte constată că ordonanța și rezoluția procurorilor sunt legale și temeinice, fiind respectate dispozițiile legale în materie, inclusiv cele referitoare la efectuarea actelor premergătoare. Î n temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentei va fi respinsă ca nefondată. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara D.A. împotriva ordonanței din 12 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 1303/P/2006. Obligă petiționara la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2008.