ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 1303/P/2006 din 12 iulie 2007 a

procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul dispozițiilor

art. 228, alin. (4), raportat la art. 10, lit. a) C. proc. pen., art. 38 și

art. 25 C. proc. pen., precum și ale art. 42, raportat la art. 45, alin. (1) C.

proc. pen., s-au dispus următoarele:

- neînceperea urmăririi penale, pentru fapta prevăzută de

art. 246 C. pen., față de judecătorii P.V., de la Înalta Curte de

Casație și Justiție, P.A.R. și T.S.A., de la

Curtea

de Apel București;

- disjungerea cauzei față de P.D., directorul SC F. SA, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.;

- declinarea competenței de soluționare a lucrării disjunse,

în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Pentru a dispune în

acest sens, procurorul a reținut următoarele:

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București (declinată spre competentă soluționare prin ordonanța

nr. 2108/P/2006, din data de 7 noiembrie 2006), numita D.A. a solicitat

cercetarea judecătorilor P.V., de la Înalta Curte de Casație și Justiție, P.A.R.

și T.S.A., de la Curtea de Apel București, precum și a numitului P.D.

, director al SC F. SA, sub aspectul faptei

prevăzută de art.

246 C. pen., faptă pretins săvârșită cu prilejul

soluționării dosarului nr. 2078/2003, în care s-a pronunțat decizia civilă nr.

2578 din 28 noiembrie 2003.

În motivarea plângerii penale, se arată că, admițând

recursul declarat de pârâți, magistrații au pronunțat o hotărâre „falsă",

prin abuz, în sensul că nu au menționat că petentei îi fusese restituit

anterior bunul imobil prin sentința civile nr. 15492 din 12 decembrie 1997,

pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București.

Cât privește pe numitul P.D., se arată că, în calitatea sa

de director al SC F. SA - care administra fondul imobiliar în sectorul 2 al

capitalei, acesta a alcătuit și a transmis toată corespondența cu instanțele de

judecată în mod abuziv, cu scopul deposedării petiționarei de bunul revendicat.

În cursul efectuării actelor premergătoare începerii

urmăririi penale, au fost solicitate dosarele nr. 10720/2002 și 10721/2002, ale

Judecătoriei Sectorului 2 București, nr. 1101/2003 și 1102/2003, ale Tribunalului

București, secția a III-a civilă, nr. 2078/2003, 2080/2003 și 1199/2004, ale

Curții de Apel București, secția a III-a, și, respectiv, a IV-a civilă, nr.

5988/2/2004 și 12990/2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală.

Fondul nemulțumirii petentei îl constituie soluția dată de

judecători în dosarul nr. 2078/2003, al Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin care, admițând recursul pârâților, instanța a modificat decizia

tribunalului și a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare imobiliară

formulată de reclamantă.

Deși este de principiu că hotărârile judecătorești

irevocabile intră în puterea lucrului judecat, organul de urmărire penală

neavând prerogativa cenzurării lor, iar activitatea de înfăptuire a justiției

exercitată de magistrați, în limitele dispozițiilor legale incidente, nu poate

fi circumscrisă în nici un mod ilicitului penal, se cuvine totuși mențiunea că,

la instanța de fond, petiționarei îi fusese respinsă acțiunea ca inadmisibilă,

judecătorii recursului modificând în parte decizia dată în apel, în sensul că

au dispus respingerea cererii ca neîntemeiată.

Față de argumentul potrivit căruia judecătorii reclamați au

dat, în faza procesuală a recursului, soluția arătată cu omisiunea menționării

împrejurării că petentei îi fusese restituit anterior bunul, prin sentința

civilă nr. 15492/12 decembrie 1997, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2

București, s-a reținut că prin această hotărâre s-a dispus restituirea unui bun

imobil, clădire cu mai multe apartamente și teren, în integralitatea sa, în

condițiile în care, cu privire la unele unități locative, se încheiasem

contracte de vânzare cumpărare cu chiriașii. De altfel, în respectivul litigiu,

petenta solicitase restituirea bunului în contradictoriu cu Primăria Sectorului

2 București, în condițiile în care SC F. SA este o entitate distinctă de

aceasta, neputându-i fi așadar opozabil titlul obținut

ex judicis.

Or, menționează procurorul, față de principiile

contradictorialității și disponibilității, care guvernează materia litigiilor

civile, este de înțeles că soluția pronunțată, după evaluarea probatoriului și

aplicarea dispozițiilor legale incidente, deși temeinică și legală, va

nemulțumi oponentul părții care a triumfat în proces, care are un interes total

opus. Acesta are însă deschisă calea de atac stabilită de legea procesuală, cu

respectarea termenelor și condițiilor, eventualele greșeli de judecată putând

fi corectate numai în acest cadru, iar nu formulând plângeri penale împotriva

magistraților.

Astfel, împrejurarea că judecătoarele reclamate, soluționând

cauza cu care au fost învestite, au pronunțat o soluție defavorabilă petentei,

nu poate echivala cu săvârșirea unor fapte de abuz.

Cât privește pretinsele

fapte de abuz săvârșite de numitul P.D.

, în calitate de director al SC F.

SA, cercetările se vor

efectua de unitatea

de parchet competentă, potrivit dispozițiilor art. 25, raportat la art. 30,

alin. (1), lit. a) C. proc. pen., acesta neavând nici-o calitate

aptă să

atragă competența specială de soluționare a parchetului instanței supreme,

potrivit celor statuate de dispozițiile art. 29 C. proc. pen.

În concluzie, s-a constatat că cele reclamate de petentă nu

au corespondent și nici susținere în realitatea probată, în sensul că faptele

pretins săvârșite de magistrații reclamați nu există.

Plângerea petentei împotriva acestei ordonanțe a fost

respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 10491/4049/2007 din 28 august 2007

a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Î

n temeiul art. 278/1 C.

proc. pen., petenta s-a adresat prin prezenta

plângere instanței

competente, motivele fiind menționate în partea introductivă a sentinței.

Plângerea nu este

fondată.

Obiectul prezentei plângeri nu poate fi, potrivit art. 278/1

alin. (1) C. proc. pen., decât (dispoziția) soluția de neîncepere a urmăririi

penale dispusă față de cei 3 judecători.

Pentru soluționarea plângerii penale, potrivit art. 228 alin.

(1) raportat la art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele

premergătoare necesare pentru a statua dacă este cazul, sau nu, să se înceapă

urmărirea penală față de cei 3 magistrați.

Conform art. 228 alin. (1) și (4) C. proc. pen., în cazul în

care, în urma efectuării actelor premergătoare, rezultă vreunul dintre cazurile

de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C.

proc. pen., organul de urmărire penală dispune neînceperea urmăririi penale.

Î

n cauză, actele

premergătoare efectuate nu au relevat indicii în sensul existenței faptelor

reclamate de petentă, caz prevăzut de art. 10

lit. a) C. proc. pen.

Realizarea drepturilor și intereselor legale ale persoanelor

se face în justiție, prin hotărâri ale judecătorilor. Persoanele nemulțumite de

hotărârile judecătorești au dreptul să exercite împotriva acestora căile de

atac în termenele și condițiile prevăzute de lege.

Atât judecătorii primei

instanțe, cât și cei ai instanțelor de control

judiciare sunt, potrivit

Constituției, independenți și se supun numai

legii.

Reformarea hotărârilor judecătorești, inclusiv a părții expozitive -

astfel

cum solicită petenta - are loc exclusiv pe căile de atac prevăzute de lege,

nefiind posibilă prin exercitarea unor proceduri penale împotriva magistraților

care le-au pronunțat.

În consecință, Înalta Curte constată că ordonanța și

rezoluția procurorilor sunt legale și temeinice, fiind respectate dispozițiile

legale în materie, inclusiv cele referitoare la efectuarea actelor premergătoare.

Î

n temeiul art. 278/1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentei va fi

respinsă ca

nefondată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara D.A. împotriva

ordonanței din 12 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, dispusă în dosarul

nr. 1303/P/2006.

Obligă petiționara la plata sumei de 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2008.