ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3920/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 323 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta N.C.R.G. împotriva sentinței civile nr. 228 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj. Pentru a decide astfel instanța a reținut că deși reclamanta nu a uzat de dispozițiile legii speciale de reparație nr. 10/2001, cererea acesteia de chemare în judecată a fost analizată pe fond, prin prisma dispozițiilor art. 480 C. civ., verificându-se dacă sunt întrunite condițiile necesare a fi îndeplinite cumulativ în cadrul acțiunii în revendicare.

Referirea reclamantei la dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a fost de asemenea analizată de instanța de fond, reținându-se corect că această prevedere nu garantează dreptul la restituirea bunurilor preluate de stat în perioada totalitară. Singura limitare importantă adusă protecției oferite de art. 1 din Protocol este aceea că se întinde doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite, spunându-se pe drept cuvânt că acest articol protejează dreptul de proprietate și nu dreptul la proprietate. Î n speță, reclamanta nu îndeplinește condițiile necesare pentru protecția dreptului la respectarea bunurilor, neaflându-se în situația de a afirma că are un bun, care să fie actual și a cărui titulară este, calitate care să fie determinată de o măsură legislativă care să-i confere cel puțin o speranță legitimă de redobândire.

Actele de proprietate de care reclamanta se prevalează sunt din anul 1930, cu mult înaintea datei preluării imobilului, anul 1950, circulația juridică a bunului în acești ani nefiind dovedită. Î mprejurarea că în buletinul clădirii din anul 1948 la parterul clădirii apar menționați ca locatari moștenitorii G., fără a fi nominalizați - ținând seama de faptul că persoana care cumpărase imobilul, respectiv mătușa reclamantei decedase la data de 6 ianuarie 1947 - și nefiind arătată calitatea acestora, de proprietar sau chiriaș, nu poate constitui o dovadă care să conducă la concluzia că la data la care s-a înfăptuit naționalizarea imobilului, adică peste doi ani, autorii reclamantei ar mai fi avut în proprietate vreo parte din acest bun.

Ca atare, incidența prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost corect reținută de instanța de fond. Anexa la Decretul nr. 92/1950 cu imobilele naționalizate îl menționează la poziția 41 pe numitul V.C., moșier, cu imobilul în litigiu, situație în care prezumția prevăzută de textul de lege sus-menționat operează în favoarea acestuia. 2. Recursul 2.1. Motive Reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând următoarele aspecte: Instanța a aplicat greșit prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, abrogarea acestei dispoziții legale neputându-i fi aplicată reclamantei întrucât înainte de modificarea legii a înțeles să invoce în folosul său această dispoziție legală.

Instanța de judecată a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, acest text nefiind aplicabil în cauză, în condițiile în care reclamanta a produs în instanță actul de proprietate al autoarei sale cu care înțelege să facă dovada dreptului de proprietate al acesteia. Actul de proprietate de la nivelul anului 1930, coroborat cu informațiile de la nivelul anului 1948, conținute în Buletinul Clădirii, sunt argumente de netăgăduit cu privire la dreptul de proprietate al autorilor reclamantului. Dovada preluării abuzive a imobilului este tocmai faptul că în prezent imobilul este în proprietatea intimatei pârâte, statul neputând dovedi un titlu legal în baza căruia deține această proprietate.

2.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Reclamanta a învestit instanța la 14 aprilie 2008 cu o acțiune în revendicare în temeiul art. 480 C. civ., prin care a solicitat obligarea Primăriei municipiului Craiova să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Craiova, compus din casă și teren, a cărui valoare a fost estimată la 200.000 Euro. Instanțele de fond au respins acțiunea arătând, în esență, că în speță nu s-a dovedit preluarea abuzivă de către stat a imobilului de la autorii reclamantei, posesia autorilor reclamantei după anul 1930 asupra întregului imobil revendicat, proprietatea părții din imobil la momentul preluării de către stat având în vedere că a existat o altă persoană pe numele căreia a fost naționalizat întreg imobilul.

Trimiterea pe care instanțele au făcut-o la prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 a fot justificată de necesitatea de a motiva de ce au apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că la 14 aprilie 2008, când a fost înregistrată acțiunea, nu avea în patrimoniu dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat. Aceasta nu înseamnă însă că în acțiunea în revendicare de drept comun instanțele au aplicat greșit prevederile unei legi materiale care nu avea incidență în cauză, de natură să determine modificarea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Î nsăși reclamanta a invocat în cererea de chemare în judecată prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru a arăta de ce consideră că are calitatea de proprietar al imobilului revendicat, astfel încât nu poate aduce critici instanțelor care i-au arătat, invocând un alt text din Legea nr. 10/2001, de ce nu are calitatea pretinsă.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.C.R.G. împotriva deciziei nr. 323 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.