ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3920/2010

Deliberând, în condițiile art.

256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 323 din 25

noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta N.C.R.G.

împotriva sentinței civile nr. 228 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul

Dolj.

Pentru a decide astfel instanța a reținut că deși reclamanta nu a uzat

de dispozițiile legii speciale de reparație nr. 10/2001, cererea acesteia de

chemare în judecată a fost analizată pe fond, prin prisma dispozițiilor art.

480 C. civ., verificându-se dacă sunt întrunite condițiile necesare a fi

îndeplinite cumulativ în cadrul acțiunii în revendicare.

Referirea reclamantei la dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a

fost de asemenea analizată de instanța de fond, reținându-se corect că această

prevedere nu garantează dreptul la restituirea bunurilor preluate de stat în

perioada totalitară. Singura limitare importantă adusă protecției oferite de

art. 1 din Protocol este aceea că se întinde doar asupra bunurilor actuale,

deja dobândite, spunându-se pe drept cuvânt că acest articol protejează dreptul

de proprietate și nu dreptul la proprietate.

Î

n speță, reclamanta nu îndeplinește condițiile necesare pentru protecția

dreptului la respectarea bunurilor, neaflându-se în situația de a afirma că are

un bun, care să fie actual și a cărui titulară este, calitate care să fie

determinată de o măsură legislativă care să-i confere cel puțin o speranță

legitimă de redobândire.

Actele de proprietate de care reclamanta se prevalează sunt din anul

1930, cu mult înaintea datei preluării imobilului, anul 1950, circulația

juridică a bunului în acești ani nefiind dovedită.

Î

mprejurarea că în buletinul clădirii din anul 1948 la parterul clădirii

apar menționați ca locatari moștenitorii G., fără a fi nominalizați - ținând

seama de faptul că persoana care cumpărase imobilul, respectiv mătușa

reclamantei decedase la data de 6 ianuarie 1947 - și nefiind arătată calitatea

acestora, de proprietar sau chiriaș, nu poate constitui o dovadă care să

conducă la concluzia că la data la care s-a înfăptuit naționalizarea

imobilului, adică peste doi ani, autorii reclamantei ar mai fi avut în

proprietate vreo parte din acest bun.

Ca atare, incidența prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

a fost corect reținută de instanța de fond. Anexa la Decretul nr. 92/1950 cu

imobilele naționalizate îl menționează la poziția 41 pe numitul V.C., moșier,

cu imobilul în litigiu, situație în care prezumția prevăzută de textul de lege

sus-menționat operează în favoarea acestuia.

2.1. Motive

Reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând

următoarele aspecte:

Instanța a aplicat greșit prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, abrogarea acestei dispoziții legale neputându-i fi aplicată

reclamantei întrucât înainte de modificarea legii a înțeles să invoce în

folosul său această dispoziție legală.

Instanța de judecată a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 24

din Legea nr. 10/2001, acest text nefiind aplicabil în cauză, în condițiile în

care reclamanta a produs în instanță actul de proprietate al autoarei sale cu

care înțelege să facă dovada dreptului de proprietate al acesteia.

Actul de proprietate de la nivelul anului 1930, coroborat cu

informațiile de la nivelul anului 1948, conținute în Buletinul Clădirii, sunt

argumente de netăgăduit cu privire la dreptul de proprietate al autorilor

reclamantului.

Dovada preluării abuzive a imobilului este tocmai faptul că în prezent

imobilul este în proprietatea intimatei pârâte, statul neputând dovedi un titlu

legal în baza căruia deține această proprietate.

2.2. Analiza făcută de instanța de recurs

Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele

considerente:

Reclamanta a învestit instanța la 14 aprilie 2008 cu o acțiune în

revendicare în temeiul art. 480 C. civ., prin care a solicitat obligarea

Primăriei municipiului Craiova să-i lase în deplină proprietate și posesie

imobilul situat în Craiova, compus din casă și teren, a cărui valoare a fost

estimată la 200.000 Euro.

Instanțele de fond au respins acțiunea arătând, în esență, că în speță

nu s-a dovedit preluarea abuzivă de către stat a imobilului de la autorii

reclamantei, posesia autorilor reclamantei după anul 1930 asupra întregului

imobil revendicat, proprietatea părții din imobil la

momentul

preluării de către stat având în vedere că a existat o altă persoană pe numele

căreia a fost naționalizat întreg imobilul.

Trimiterea pe care instanțele au făcut-o la prevederile art. 24 din

Legea nr. 10/2001 a fot justificată de necesitatea de a motiva de ce au

apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că la 14 aprilie 2008, când a fost

înregistrată acțiunea, nu avea în patrimoniu dreptul de proprietate asupra

imobilului revendicat.

Aceasta nu înseamnă însă că în acțiunea în revendicare de drept comun

instanțele au aplicat greșit prevederile unei legi materiale care nu avea

incidență în cauză, de natură să determine modificarea hotărârii pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Î

nsăși reclamanta a invocat în cererea de chemare în judecată prevederile

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru a arăta de ce consideră că are

calitatea de proprietar al imobilului revendicat, astfel încât nu poate aduce

critici instanțelor care i-au arătat, invocând un alt text din Legea nr.

10/2001, de ce nu are calitatea pretinsă.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a

hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.C.R.G. împotriva

deciziei nr. 323 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.