ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3417/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă, la data de 22 martie 2007, reclamantul G.M.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria municipiului Craiova și Primarul municipiului Craiova, anularea dispoziției nr. 27726 din 27 noiembrie 2006 emisă de primarul municipiului Craiova, restituirea în natură a terenului de 470 mp situat în Craiova, acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcție situat la aceeași adresă, compus din 21 camere, pivniță și pod acoperit cu tablă (322 mp suprafață construibilă) și radierea pârâtei G.M.A. ca neavând calitatea de moștenitoare a autoarei G.C.C.. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul sus-menționat a fost dobândit de autoarea sa, G.C.C.

prin actul de adjudecare nr. 38 din 30 noiembrie 1935 al Tribunalului Dolj, secția a III a, iar după decesul acesteia au rămas ca moștenitori fiii săi, G.A.S. (tatăl reclamantului) și G.C.D. (unchiul reclamantului, având ca moștenitoare pe soția supraviețuitoare G.M.A.). Reclamantul a mai arătat că, având în vedere că la data decesului unchiului său - anul 1996 - bunul solicitat nu se afla în patrimoniul defunctului, iar Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare, soția supraviețuitoare a acestuia - pârâta G.M.A.- nu are calitate de moștenitoare a defunctei G.C.C. Referitor la acordarea în natură a terenului solicitat, a precizat că în zonă există teren liber, însă nu i s-a prezentat procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului pentru a fi în măsură să aprecieze suprafața.

Prin încheierea din 16 aprilie 2007 a fost introdusă în cauză pârâta G.M.A., aceasta fiind menționată în dispoziția contestată ca persoană îndreptățită la restituire. Prin sentința civilă nr. 268 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins contestația reclamantului, reținând că terenul în litigiu este în totalitate afectat de construcții și lucrări de utilitate publică, nefiind posibilă restituirea în natură, iar în privința radierii pârâtei din dispoziția emisă de primar, a reținut că aceasta a formulat notificare în calitate de moștenitor legal și testamentar al numitului G.C.D., dispoziția de restituire fiind legală și sub acest aspect.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul arătând că instanța de fond nu a făcut distincție între soluționarea notificării de către Primăria Craiova și înaintarea acesteia spre soluționare către deținătorii în fapt ai terenului solicitat, fiind făcută dovada existenței unui proiect emis de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului potrivit căruia SC M. SA urmează să amenajeze o parcare parțial pe terenul în litigiu. A mai arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de completare a probatoriului, din raportul de expertiză efectuat și cercetările la fața locului nerezultând dacă există identitate între imobilele actualmente nr. 16-18 și nr. 10-12 conform buletinelor clădirilor, iar aleea de acces, parcarea și rezervorul de apă sunt situate pe terenul revendicat, aparținând magazinului Mercur, nefiind de utilitate publică.

S-a mai susținut că instanța nu a ținut cont de demersurile reclamantului în vederea identificării unui alt teren liber ce putea fi acordat în compensare și nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind radierea pârâtei G.M.A. de la rubrica moștenitori ai autoarei G.C.C. din dispoziția contestată, întrucât soțul acesteia (proprietarul titular) decedase anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

La solicitarea reclamantului, instanța de apel a dispus completarea probatoriului cu efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate topografie, având ca obiect: identificarea suprafeței de teren revendicate, în raport de actele de proprietate invocate de reclamant, planurile de situație și fișa imobilului avute în vedere la data preluării abuzive; precizarea suprafeței de teren ocupată de construcții și a celei libere la data preluării imobilului, în raport de schițele de plan de la Arhiva Primăriei Craiova; stabilirea situației actuale a terenului în litigiu, respectiv, ce suprafață de teren este liberă și care este afectată de construcții sau utilități publice; precizarea dacă terenul în litigiu este afectat funcționalității construcțiilor aferente, în raport de legislația în vigoare.

Intimata-pârâtă G.M.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, invocând calitatea de moștenitor testamentar și legal al soțului G.C.D., decedat la 06 septembrie 1996, precum și formularea notificării nr. 1392/N/2001, în calitate de persoană îndreptățită. Prin decizia civilă nr. 286 din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând că din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta G.M.A. are calitatea de persoană îndreptățită la restituire conform Legii nr. 10/2001, aceasta formulând notificare în calitate de soție supraviețuitoare a fiului postdecedat al autoarei G.C.C.

Cu privire la solicitarea de restituire în natură a terenului de 470 mp, instanța de apel a constatat că din raportul de expertiză efectuat la acest moment procesual a rezultat că întreaga suprafață de teren este afectată de construcții și utilități publice, neputând opera restituirea în natură, astfel încât dispoziția primarului privind acordarea de despăgubiri este conformă legii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul, pentru următoarele motive: 1. Greșita reținere a calității de persoană îndreptățită la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 a pârâtei G.M.A., față de împrejurarea că defunctul G.C.D.

a decedat anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparație și a înțeles să dispună, în favoarea pârâtei, de bunurile existente în patrimoniul său la data decesului, și nu pentru bunuri viitoare; 2. Greșita respingere a solicitării de restituire în natură a terenului de 470 mp, având în vedere că Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură a bunurilor ce intră sub incidența sa, iar din probatoriile administrate în cauză a rezultat că pe raza municipiului Craiova existau terenuri care să poată fi atribuite în compensare. Reclamantul arată că instanța nu a manifestat rol activ conform art. 129 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu a obligat pârâta să depună o nouă evidență cu imobilele disponibile și nu a luat în considerare răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză, prin care expertul a confirmat susținerile sale potrivit cărora terenul revendicat era ocupat parțial de către SC M. SA.

Mai arată că, față de dispozițiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 care stabilesc că bunurile ce aparțin domeniului privat al unităților administrativ teritoriale sunt supuse dispozițiilor dreptului comun, instanța ar fi trebuit să clarifice ce teren ocupa SC M. SA și ce suprafață ocupa Primăria Craiova, în vederea restituirii în natură; 3. Greșita calculare a suprafețelor imobilelor de la nr. 10-12, întrucât din expertiza întocmită în primă instanță a rezultat că la nr. 10 exista o suprafață de 436,75 mp (288,75 mp - construcție și 178 mp-curte), iar la nr. 12 exista o suprafață de 43,25 mp (33,25 mp-construcție și 10 mp-teren liber), cele două imobile având în total 480 mp, în condițiile în care, în realitate suprafața totală a fost de 513,75 mp, experții menționând că din actele prezentate de primărie, când a operat renumerotarea imobilelor, nr. 10-12 a devenit 8 și 8A.

A mai arătat că, în conformitate cu art. 6 și Protocolul nr. 1 din actul adițional al Convenției pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, proprietarul este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului. Analizând aspectele de nelegalitate invocate din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, pentru următoarele considerente: 1. Referitor la prima critică, privind calitatea de persoană îndreptățită la restituire a pârâtei G.M.A., aceasta urmează a fi înlăturată, instanțele de fond și apel statuând, în mod corect asupra acestui aspect. Astfel, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii este asigurată de statutul de proprietar asupra imobilului ce formează obiectul notificării, la momentul preluării imobilului de către stat.

Or, în cauză în mod corect s-a stabilit că acest statut a aparținut autoarei reclamantului, defuncta G.C.C., conform ordonanței de adjudecare nr. 38 din 30 noiembrie 1935 a Tribunalului Dolj, secția a III a. De pe urma defunctei G.C.C. au rămas ca moștenitori legali în calitate de fii, G.A.S.(tatăl reclamantului) și G.C.D. (soțul predecedat al pârâtei), iar de pe urma acestora au rămas ca moștenitori reclamantul, în calitate nepot de fiu al autoarei și pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare a lui G.C.D. Legea conferă vocație la moștenire rudelor defunctului, soțului supraviețuitor al defunctului și statului, iar vocația succesorală testamentară poate să aparțină, în principiu, oricărei persoane cu capacitate succesorală, testamentul lăsat de defunct fiind recunoscut de lege, cu anumite limitări, ca temei al vocației la moștenire.

În speță, pârâta are un drept de moștenire special recunoscut de lege soțului supraviețuitor și un drept de moștenire consacrat de testamentul prin care defunctul, în absența oricăror descedenți, a instituit-o legatară universală. Deși pârâta nu este rudă în sensul legii cu autoarea reclamantului, nefăcând parte din cele patru clase de moștenitori legali prevăzute de lege, ea accede, indirect, la succesiunea soacrei sale, prin intermediul soțului predecedat a cărei moștenitoare legală și testamentară este, prin intermediul retransmiterii succesorale. Conform art. 651 C. civ. „succesiunile se deschid prin moarte”, ceea ce înseamnă că, în principiu, dezbaterea succesorală se realizează potrivit legii, de la momentul decesului lui de cujus, în privința regulilor aplicabile calității și cotelor succesorale.

Legea nr. 10/2001 nu derogă de la acest principiu, menționându-se în pct. 4.4 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a legii că „în toate cazurile, stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar se face potrivit legii române”. Potrivit art. 1169 C. civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să dovedească, or, prin probele administrate în cauză(copia certificatului de căsătorie nr. 3654 din 05 iunie 1963 eliberat de Sfatul Popular al Raionului V.I.Lenin, copia certificatului de deces al lui G.C.D., copia certificatului de moștenitor nr. 145 din 25 septembrie 1996, copia testamentului prin care pârâta a fose desemnată legatară universală a defunctului G.D.C.

și notificarea nr. 1392/N din 30 octombrie 2001), pârâta a dovedit existența calității de moștenitor legal și testamentar a defunctului G.C.D., iar dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în care se încadrează situația sa, îi conferă statutul de persoană îndreptățită. Față de împrejurarea că pârâta a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, formulând notificare în termenul și condițiile legii, nu are nici o relevanță data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 raportat la momentul decesului soțului său, întrucât ceea ce interesează este respectarea procedurii administrative reglementată de legea specială de reparație și încadrarea în sfera persoanelor și situațiilor cărora aceasta li se adresează, aspecte dovedite și stabilite în cauză.

2. Referitor la critica privind modalitatea de soluționare a contestației reclamantului, și anume aceea a acordării de despăgubiri, aceasta este nefondată, pentru următoarele argumente: În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, se instituie principiul restituirii în natură a bunurilor ce au făcut obiectul notificării și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă ori este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv, compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii este stabilită ca o obligație a unității deținătoare, însă o astfel de reparație nu depinde numai de voința unității notificate și a notificatorului, ci și de existența în patrimoniul unității notificate a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare. În urma probatoriilor administrate în cauză, în mod corect s-a stabilit că întreaga suprafață de teren obiect al procedurii de restituire este afectată de construcții și utilități publice, respectiv, trotuarul străzii, rezervorul subteran, parcarea și accesul la parcările din curțile interioare, constatându-se că terenul este indispensabil pentru asigurarea funcționalității construcțiilor existente, neputând fi restituit în natură, iar pe raza municipiului Craiova nu există suprafețe de teren rezervă ce ar putea fi acordat în compensare.

Nu se pot reține afirmațiile reclamantului conform cărora instanța nu ar fi manifestat rol activ în soluționarea cauzei, atâta vreme cât prin încheierea din 3 martie 2009 s-a dispus completarea probatoriului cu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate având ca obiect imobilul în litigiu, iar prin încheierea din 6 octombrie 2009 s-a dispus completarea raportului de expertiză cu obiectivul privind precizarea dacă există teren ce poate fi atribuit în compensare la nivelul localității Craiova, precum și obligarea expertului de a răspunde la obiecțiunile formulate de către reclamant la raportul de expertiză.

Răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de reclamant a fost preluat în considerentele deciziei recurate și interpretat ca atare, astfel încât nu se poate reține că instanța nu l-ar fi avut în vedere atunci când s-a pronunțat asupra litigiului dedus judecății, iar trimiterea la dispozițiile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 nu are nici o relevanță, întrucât excepțiile de la restituire nu vizează apartenența bunului la domeniul public sau privat, ci afectarea acestuia de amenajări de utilitate publică, a căror existență a fost dovedită în cauză.

Din lista bunurilor și serviciilor ce pot face obiectul compensărilor conform Legii nr. 10/2001 emisă de Primăria municipiului Craiova și atașată în copie la dosarul cauzei a rezultat că nu există bunuri a căror valoare să le facă apte a fi atribuite în compensare, însuși reclamantul apreciind, în notele scrise depuse cu ocazia judecării apelului, că „...pârâta a prezentat, prin adresa nr. 55633 din 07 aprilie 2008, o situație identificată în luna martie cu bucățele de teren reduse ca suprafață și nicidecum cu aceeași valoare ca terenul solicitat...”. De asemenea, adresele emise de Agenția Domeniilor Statului și O.C.P.I.

Dolj au atestat că pe raza localității Craiova nu există suprafețe de teren care să poată fi acordate în compensare în cadrul procedurilor de restituire, astfel încât, raportat la situația existentă, respectiv, imposibilitatea de restituire în natură și inexistența de bunuri care să poată fi acordate în compensare, în mod corect a fost stabilită ca măsură reparatorie acordarea de despăgubiri. Prin soluția adoptată nu s-a încălcat principiul restituirii în natură astfel cum a fost consacrat de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și dispozițiile comunitare în materie, ci s-a avut în vedere repararea prejudiciului creat reclamantului prin deposedarea abuzivă, în modalitatea impusă de circumstanțele cauzei.

3. Critica privind modul de calcul al suprafețelor imobilelor în litigiu excede cadrului procesual reglementat de art. 304 C. proc. civ., reprezentând un aspect legat de administrarea și interpretarea probatoriilor și care nu poate fi analizat în calea de atac a recursului. Față de argumentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.M.M. împotriva deciziei nr. 286 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică,astăzi,2 iunie 2010.