ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 119/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 februarie 2009 la Judecătoria Ploiești, condamnatul G.N. a solicitat reabilitarea judecătorească pentru pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 a Tribunalului Militar Teritorial București pentru infracțiunile prevăzute de art. 161, art. 167, art. 166, art. 208 – art. 209 și art. 224 C. pen., susținând că termenul de reabilitare este împlinit, că nu a comis alte fapte penale și că își asigură existența prin mijloace licite. Judecătoria Ploiești, prin sentința penală nr. 1245 din 30 iunie 2009 și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, cu motivarea că aceasta este competentă, conform art. 28 1 C. proc.

pen., să soluționeze cererea de reabilitare. Prin sentința penală nr. 263 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de reabilitare, reținând că pedeapsa cu moartea aplicată condamnatului de Tribunalul Militar Teritorial București nu a fost înlocuită cu detenția pe viață conform art. 3 din Decretul Lege nr. 6/1990, că reabilitarea judecătorească nu operează în cazul detenției pe viață, decât dacă această pedeapsă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii și că în condițiile date instanța este în imposibilitate de a calcula termenul de reabilitare, conform art. 135 lit. d) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, care, prin apărătorul desemnat din oficiu a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale privind competența teritorială, care nu aparținea Curții de Apel București, ci Curții de Apel Ploiești. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel Ploiești. Recursul declarat este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 494 C. proc. pen., competența să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești este, fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul.

În caz de modificare a normelor de competență așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 83 din 10 decembrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii. Prin dispozițiile art. 28 1 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 11 din Legea nr. 356/2006 infracțiunile prevăzute de Codul penal, în art. 115-173 se judecă în primă instanță de curtea de apel; nemaifiind competente instanțele militare. Din examinarea actelor dosarului se constată că persoana condamnată figurează cu domiciliul în jud. Prahova și cu mențiunea emigrat în SUA 1981, așa cum a comunicat instanței de fond, prin adresa nr. 548955 din 9 octombrie 2009, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.

Întrucât norma de procedură menționată stabilește o competență alternativă, iar condamnatul a optat pentru instanța civilă competentă în a cărei rază figurează cu domiciliul, Judecătoria Ploiești sesizată inițial, era obligată să își decline competența în favoarea Curții de Apel Ploiești, conform art. 28 1 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., nicidecum în favoarea Curții de Apel București. Tot astfel, această din urmă instanță era datoare să își verifice competența și să constate că, după ultimul domiciliu, competența revenea Curții de Apel Ploiești, lucru pe care însă nu l-a făcut.

Pe fond, este de menționat, referitor la pedepsele stabilite prin sentința penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 a Tribunalului Militar Teritorial București, respectiv pedeapsa cu moartea aplicată în baza art. 161 C. pen., atentat împotriva unei colectivități; 20 ani închisoare pentru infracțiunea de complot prevăzută de art. 167 C. pen.; 15 ani închisoare pentru infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste prevăzută de art. 166 C. pen.; 7 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat în paguba avutului obștesc prevăzută de art. 208, art. 209 lit. a), c), e) și g) rap. la art. 224 C. pen., că sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 11/1988 prin care au fost amnistiate toate infracțiunile pentru care s-a aplicat pedeapsa cu închisoarea până la 10 ani închisoare, au fost reduse cu ½ pedepsele cu închisoarea mai mare de 10 ani și s-au comutat în 20 ani închisoare pedepsele cu moartea aplicate de instanțele de judecată.

De asemenea, prin Decretul-lege nr. 6/1990, pedeapsa cu moartea a fost înlocuită cu pedeapsa detențiunii pe viață, iar prin Decretul-lege nr. 12/1990 a fost abrogată infracțiunea prevăzută de art. 166 alin. (2) C. pen. Față de considerentele ce preced, Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de condamnatul G.N., a casa hotărârea atacată și a trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel Ploiești. Cu prilejul soluționării cererii, instanța urmează a examina dispozițiile legale menționate, cele ale art. 494 și următoarele C. proc. pen. și cele ale art. 135 lit. d), art. 136 și art. 137 C. pen. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de condamnatul G.N. împotriva sentinței penale nr. 263 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală atacată și trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.