ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2508/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2508/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 694 din 30 aprilie 2009, Tribunalul
Brașov a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC C.G.V.O.
SRL București și a obligat pârâta SC S. SRL Brașov la plata sumei de 19.852,30
lei, reprezentând penalități de întârziere, a respins restul pretențiilor
reclamantei, a admis cererea reconvențională formulată și precizată de
reclamanta - reconvențională SC S. SRL și a obligat pârâta - reconvențională să
plătească suma de 30.576 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale din 30
septembrie 2007 și suma de 3.210,48 lei, reprezentând penalități de întârziere
calculate până la data de 21 februarie 2008 și care se vor calcula în
continuare până la data plății efective, cu 9.057,37 lei, cheltuieli de
judecată și compensarea restului cheltuielilor efectuate.
Prin decizia nr. 120 din 17
noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondat, apelul declarat
de reclamanta SC C.G.V.O. SRL, împotriva sentinței primei instanțe.
Împotriva deciziei pronunțate în
apel a formulat recurs reclamanta SC C.G.V.O. SRL, criticile vizând fondul
cauzei, fără nicio legătură cu decizia atacată.
Motivarea recursului constituie
activitatea procesuală desfășurată de către recurent în scopul susținerii
nelegalității hotărârii atacate și, care determină limitele controlului
judiciar extraordinar exercitat de către instanța de recurs asupra eventualelor
neregularități ori greșeli pretins a sta la baza judecății în apel, reflectate
în hotărârea dată, atât direct cât și indirect.
Este de esența recursului faptul că,
acesta privește exclusiv ipoteza nelegalității soluției pronunțate de către
instanța de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin.
(1) C. proc. civ.
Or, în pricina de față, recurenta a
înțeles să reitereze motivele de fapt pe care și-a întemeiat cererea de chemare
în judecată inițială, reluarea aspectelor în fapt ce au determinat această
parte să formuleze acțiunea în instanță echivalând cu o nemotivare a căii
extraordinare de atac, simplele afirmații și susțineri cuprinse în cererea de
recurs neavând relevanță asupra hotărârii pronunțate în apel, deci, nepermițând
examinarea acesteia din urmă de către instanța de recurs, neputând fi
circumscrise niciunui motiv de casare ori modificare prevăzut de art. 304 C.
proc. civ.
Așa fiind, cum recurenta nu a arătat
în ce constau eventualele greșeli de judecată ale instanței de apel ce
constituie obiectul cenzurării de către instanța de recurs, Înalta Curte va
aplica cererii de recurs sancțiunea nulității prevăzută de alin. (1) al art. 302
1
C. proc. civ., întrucât, potrivit lit. c) a precitatului articol, cererea de
recurs va cuprinde, sub evocata sancțiune, motivele de nelegalitate pe care se
întemeiază recursul și dezvoltarea lor, ce înseamnă încadrarea acestora
într-unul din motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, limitativ
prevăzute de pct. 1 – 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Așadar, lipsa criticilor ce vizează
nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluției
la care tinde recurenta, iar abordarea recurentei, în pricina de față, a
motivelor de recurs ce vizează strict fondul pricinii, fără a evidenția vreo
potențială greșeală de judecată în apel, duce la constatarea nulității cererii
de recurs, în absența motivelor de ordine publică care să conducă la incidența
dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Așa fiind, față de cele de mai sus,
Înalta Curte, în temeiul art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,
urmează să sancționeze cererea de recurs formulată, în cauză, cu nulitatea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs
formulată de reclamanta SC C.G.V.O. SRL București, împotriva deciziei Curții de
Apel Brașov nr. 120 din 17 noiembrie 2009.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 30 iunie 2010.