ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1351/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 65 din 26 mai 2009, Tribunalul Teleorman, secția penală, a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice și, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. a aplicat inculpatului B.R. o pedeapsă de 8 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 C. pen. a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 113 C. pen. a obligat pe inculpatul B.R. să efectueze tratamentul medical corespunzător afecțiunii psihice de care suferă, până la însănătoșire. Prin aceeași hotărâre instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean de Urgență Alexandria și a obligat inculpatul B.R. să plătească în favoarea acestei părți civile suma de 1079,88 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data achitării integrale a debitului. A admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean de Ambulanță Teleorman și a obligat inculpatul să plătească acestei părți civile suma de 254,23 lei, reprezentând cheltuieli transport sanitar, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii până la stingerea debitului prin plată.

A luat act că Spitalul Orășenesc Videle nu s-a constituit parte civilă în cauză. A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.A.D. și a obligat inculpatul să plătească acestei părți suma de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 5.000 lei reprezentând daune materiale și suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 118 C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a corpului delict, respectiv un briceag cu lungimea totală de cca 20 cm și deschidere a lamei spre exterior. A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat și a cheltuielilor judiciare către partea civilă B.A.D. Pentru a hotarî astfel prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 570/P/2007 din 31 martie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B.R., cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 21 iulie 2007, în jurul orei 17 00 , inculpatul a mers la barul SC M&B SRL, unde a consumat alcool la o masă situată pe terasa amenajată la intrarea în local. Ulterior, la barul menționat a venit și B.A.D., un tânăr în vârstă de 26 ani, care a cumpărat o halbă cu bere și s-a deplasat pe terasă, așezându-se la aceeași masă cu B.R. Nu a avut nicio discuție cu acesta întrucât nu se aflau în nicio relație. Prin aproprierea barului a trecut martorul C.A., unchiul victimei B.D.A. Victima l-a chemat pe martor să-l “cinstească” cu o bere și acesta s-a așezat la aceeași masă. B.D.A. s-a dus în local să cumpere băutură.

După maximum 5 minute de la revenirea acestuia din local, inculpatul B.R., aflat sub influența băuturilor alcoolice, i-a adresat victimei expresii indecente, fără niciun motiv, afirmând că „se bate cu 10 ca el”. Martorul C.A. i-a solicitat inculpatului să se liniștească. Deși nu era provocat sau amenințat, victima B.A.D. neavând nici o reacție la injurii și amenințări, inculpatul s-a apropiat amenințător de victima care, în această situație, s-a ridicat de pe scaun. Deoarece inculpatul a intenționat a lovi victima cu capul în figură, aceasta l-a îmbrâncit. Fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a căzut în șanțul din apropiere. Pentru a aplana neînțelegerile, victima a mers și l-a ridicat pe inculpat din locul unde căzuse și, în acest scop, pașnic, i-a spus inculpatului că este de acord să-i plătească o bere, după care acesta să plece.

Inculpatul a intrat în local și i-a solicitat barmanului să umple halba. Cu această ocazie, barmanul C.G. a văzut că inculpatul a introdus mâna în buzunar și, pe moment, a considerat că acesta intenționa să plătească băutura. După circa 1 minut în bar a intrat și victima B.A.D., cu intenția de a cumpăra băuturi alcoolice. Fără să aibă loc vreo discuție ori să fie în vreun mod, inculpatul a scos din buzunar un briceag cu o lungime totală de circa 20 cm și care se deschidea lateral, după care profitând de faptul că victima nu era atentă și după ce a în local se apropia din spatele inculpatului, acesta s-a întors spre victima B.A.D. și imediat a aplicat acesteia o lovitură cu cuțitul, în zona hemitoracelui stâng, cu intensitate sporită, după care a părăsit localul în fugă și, pe drum, a abandonat briceagul.

După comiterea faptei, inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorului C.A. și i-a solicitat mamei acestuia un cuțit, deoarece intenționa să-l taie cu obiectul respectiv și pe fostul său socru. Urmare agresiunii la care a fost supus, victima B.A.D. a fost internat la Spitalul Județean Alexandria cu diagnosticul “plagă înjunghiată hemitorace stâng penetrantă în abdomen. Hemoperitoneu minor prin leziune gradul II de epiplon și ruptură incompletă de colon flexuro-splenică”. Numai intervenția promptă și de specialitate a medicilor a împiedicat producerea rezultatului letal. Conform certificatului medico-legal rezultă că „din datele medicale puse la dispoziție și din examinarea noastră B.A.D. a prezentat la data de 21 iulie 2007, leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor înțepător.

Necesită cca 25 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice descrise au pus în primejdie viața victimei. Nu prezintă infirmitate fizică posttraumatică”. Din ansamblul probator administrat în mod nemijlocit, în contradictoriu, în ședință publică, prima instanță a reținut aceeași stare de fapt descrisă prin actul de sesizare. În raport de situația factuală descrisă, dovedită incontestabil de probele aflate la dosarul cauzei, legal administrate, instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. Prima instanță a apreciat că nu poate fi reținută circumstanța prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., față de faptul ca din întregul material probator administrat în cauză, cu referire specială la declarațiile martorilor oculari, a rezultat că victima nu l-a provocat în niciun fel pe inculpat.

Drept urmare, tribunalul a hotărât respingerea, ca nefondată, a cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. La individualizarea pedepsei tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei săvârșite, modalitatea de săvârșire a infracțiunii, persoana inculpatului, cunoscută cu antecedente penale, poziția procesuală nesinceră a acestuia, eforturile depuse de inculpat de a scăpa, cu orice preț, de consecințele faptei săvârșite.

În raport de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei de care a ținut seama, tribunalul a apreciat că realizarea scopului pedepsei este asigurată prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii orientată spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare. Cu privire la partea civilă B.A.D., instanța de fond a apreciat că suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale este aptă a alina trauma psihică cauzată acesteia prin infracțiune. Totodată, în raport de dovedirea cheltuielilor în sumă de 5.000 lei făcute de către aceeași parte civilă, prima instanță a hotărât obligarea inculpatului și la plata acestei sume, astfel că, în final, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile B.A.D.

suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile. Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel atât inculpatul cât și partea civilă. Inculpatul B.R. a criticat sentința pronunțată de tribunal sub aspectul greșitei valorizări a probelor administrate, în sensul că în mod greșit s-a reținut că acesta a avut intenția de a ucide. Totodată, în mod greșit nu s-a reținut împrejurarea că acesta a fost provocat de victimă. În fine, acesta a arătat că la dosar există acte medicale din care rezultă că este bolnav psihic și nu are discernământ. În consecință, acesta a solicitat admiterea apelului și, rejudecând, schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul reținerii circumstanței provocării.

Partea civilă B.A.D. a criticat hotărârea primei instanțe, sub aspectul laturii penale, cu privire la greșita nereținere a circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. d) C. pen. și, pe cale de consecință, aplicarea unei pedepse a cărei cuantum nu este de natură a realiza scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., scop ce poate fi realizat numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientata spre maximul special al normei incriminatoare. Sub aspectul laturii civile, partea civilă a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul cuantumului daunelor morale, inapt a constitui o justă despăgubire și a solicitat admiterea cererii la valoarea precizată prin declarația de constituire de parte civilă.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 255 din 9 decembrie 2009, a respins ambele apeluri ca nefondate. Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a apreciat că prima instanță a stabilit, în mod corect starea de fapt, pe baza probelor administrate și a făcut o corespunzătoare încadrare juridica a faptei. Având în vedere modul cum a acționat, împrejurările în care a comis agresiunea, obiectul folosit și zona anatomică vizată, precum și leziunile cauzate, este evident că inculpatul a urmărit cu intenție suprimarea vieții victimei, rezultatul neproducându-se din motive independente de voința acestuia. Totodată, în mod just a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, așa cum a solicitat inculpatul, întrucât din actele dosarului rezultă că victima nu a provocat în niciun mod pe inculpat.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a ținut seama în mod judicios de criteriile stabilite prin art. 72 C. pen. Cu privire la motivele de ordin medical invocate de către inculpat, instanța de apel a reținut că, potrivit actelor dosarului, este adevărat că acesta prezintă tulburare organică a personalității prin disfuncție cerebrală lezionară, dar a avut discernământul păstrat, situație atestată de expertiza neuro-psihiatrică efectuată în cauză. Sub aspectul laturii civile, instanța de apel a apreciat că în mod judicios prima instanță a stabilit suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale, sumă aptă a alina trauma psihică produsă părții vătămate prin infracțiune. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul B.R., criticile privind încadrarea juridică a faptei și individualizarea judiciară a pedepsei.

Inculpatul a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., în raport de lipsa intenției de a ucide victima și, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei prin reținerea circumstanței provocării. În fine, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, în raport de împrejurarea că în mod greșit prima instanță a ținut seama de împrejurarea că acesta este cunoscut cu antecedente penale. Împotriva aceleași decizii, precum și a hotărârii pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs și partea civilă B.A.D. Criticile formulate privesc greșita stabilire a despăgubirilor civile, ca urmare a faptului că instanțele nu s-au pronunțat în raport cu probele administrate și asupra cererii esențiale pentru partea vătămată, de natura a-i garanta drepturile patrimoniale și nepatrimoniale.

Totodată, partea civilă a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, în raport cu criteriile stabilite prin art. 72 C. pen. În principal, individualizarea greșită este consecința nereținerii dispozițiilor art. 75 lit. d) C. pen. În consecință, partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea dosarului primei instanțe, în vederea rejudecării cauzei. Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arata în continuare: Sub un prim aspect, ambii recurenți, fiecare din punctul său de vedere, critică hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei.

Este de reținut sub acest aspect, cu privire la determinarea precisă, coerentă și imperativă a regulilor de desfășurare a procesului penal în considerarea imperativului de a satisface, concomitent exigențele legii fundamentale, ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că supremația legii nu este generată exclusiv de ceea ce normele de drept prescriu ci, mai ales, din lipsa de arbitrar cu care acestea se aplică. Ca atare, nu se poate aprecia asupra unei echivalente a încadrării juridice a faptelor, în raport de care nu are semnificație juridică, cu referire la validitatea actelor procesuale, textul incriminator care se reține, decât numai în măsura în care s-ar pretinde caracterul facultativ al respectării legalității, caz în care evident că nu mai există necesară identitate între supremația legii afirmată și supremația legii realizată în concret.

Or, o asemenea concluzie nu poate fi primită, astfel explicându-se faptul că, indiferent de gradul de jurisdicție în care judecă cauza, instanța are obligația de a verifica, pe tot parcursul judecății, încadrarea juridică a faptei și a proceda, dacă este cazul, la schimbarea acesteia. Este de reținut, sub un prim aspect, în raport de dispozițiile art. 1 C. proc. pen. raportat la art. 17 C. pen., că încadrarea juridică legală a faptei reprezintă o condiție sine qua non a realizării scopului procesului penal. Greșita încadrare juridică aduce grave atingeri intereselor persoanelor și autorității justiției penale. Drept urmare, numai prin încadrarea juridică corectă se asigură desfășurarea represiunii penale în limitele legii și se garantează respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor.

Încadrarea juridică apare ca fiind legală numai în situația stabilirii concordanței depline între fapta concretă săvârșită de inculpat și norma penală specială care incriminează acea faptă, precum și în raport de dispozițiile generale aplicabile faptei și făptuitorului. Examinând cauza sub aspectul acestei critici se constată următoarele: Din actele dosarului rezultă că inculpatul a adresat injurii și amenințări părții vătămate, fără ca aceasta să-l fi provocat în vreun mod. Mai mult, în momentul în care inculpatul s-a apropiat amenințător de victimă, cu intenția de a o lovi cu capul în figură, partea vătămată doar a respins atacul după care, a ridicat inculpatul de jos și a încercat a aplana conflictul provocat exclusiv de inculpat.

În fine, victima a plecat de la masă, intrând în bar pentru a comanda băutură pentru sine și pentru unchiul său. În raport de situația de fapt dovedită indubitabil de probatoriul administrat în cauză, provocarea invocată de către inculpat nu se constată. Astfel, pentru existența circumstanței legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., legea impune îndeplinirea condițiilor cumulative referitoare la săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, starea de puternică tulburare sau emoție să aibă drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracțiune, provocare care, sub aspectul conținutului, trebuie să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o oricare altă acțiune ilicită gravă.

Or, probatoriul administrat în cauză face dovada incontestabilă a inexistenței stării de provocare. Ca atare, recursul este nefondat sub aspectul acestei critici, ambele instanțe apreciind corect asupra neincidenței în cauză a circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Pe de altă parte, sub aspectul săvârșirii infracțiunii din motive josnice, invocată în recurs de către partea civilă, cu referire la răzbunare, această circumstanță agravantă personală, izvorâtă din psihicul făptuitorului, privește impulsuri interne, contrare moralei, periculoase. Or, din probatoriul administrat în cauză rezultă incontestabil că între inculpat și victima infracțiunii nu au existat niciun fel de relații anterioare, acesta fiind motivul pentru care, deși s-a așezat pe terasă la aceeași masă cu inculpatul, partea vătămată nu a discutat cu făptuitorul.

Prin urmare, săvârșirea infracțiunii din motive josnice, cu referire la răzbunare, circumstanța agravantă invocată de către partea vătămată, nu este dovedită de actele dosarului și, prin urmare, în mod judicios instanțele de judecată nu au reținut-o și nu au procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei. Ca atare, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici. Prin motivele de recurs inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

Sub acest aspect, din economia normelor incriminatoare rezultă că infracțiunile de omor și, respectiv, de vătămare corporală au comun faptul că afectează relațiile sociale ocrotite de lege referitoare la drepturile persoanei, luată în considerare în mod individual, dar sunt deosebite sub aspectul obiectului juridic special, în sensul că în primul caz sunt încălcate relațiile sociale referitoare la dreptul la viață, iar în al doilea caz cele privitoare la integritate corporală și sănătate. Totodată, sub aspectul laturii subiective, omorul se săvârșește întotdeauna cu intenție, în timp ce vătămarea corporală se săvârșește, după caz, cu intenție indirectă sau praeterintenție.

Drept urmare, încadrarea juridică a faptei, cu referire în cauza la tentativa la infracțiunea de omor calificat, impune stabilirea poziției psihice a făptuitorului, în raport cu împrejurările concrete, cu instrumentul vulnerant, apt sau nu a produce moartea, numărul sau intensitatea loviturilor, raporturile dintre inculpat și victima anterioare săvârșirii faptei, atitudinea făptuitorului după săvârșirea infracțiunii. Este de reținut că, chiar dacă unele împrejurări par concludente, privite izolat acestea pot duce la o concluzie eronată, astfel că pentru a evita o încadrare juridică greșită, este necesară luarea în considerare a tuturor împrejurărilor.

Pentru o legală încadrare a faptei, este deosebit de relevantă împrejurarea că atât tentativa de omor consumată cât și tentativa se caracterizează prin aceleași trăsături, ceea ce le deosebește constând doar în lipsa rezultatului urmărit sau producerea unui rezultat de o gravitate mai redusă, cu referire în acest caz la vătămarea corporală. Sub acest aspect, relevantă pentru încadrarea juridică a faptei nu este durata îngrijirilor medicale sau, în principal, împrejurarea că prin caracterul lor leziunile au pus în pericol viața victimei ci, împrejurările în care fapta a fost comisă, obiectul vulnerant, intensitatea loviturilor și regiunea anatomică vizată. Or, în cauză, aceste împrejurări relevante decelează neechivoc intenția de a ucide, rezultatul mai grav neproducându-se exclusiv ca urmare a intervenției de specialitate a medicilor.

Ca atare, recursul este nefondat și sub aspectul acestei critici, încadrarea juridică a faptei fiind corectă. Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, potrivit legii penale instanța de judecată este obligată să țină seama de toate criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art. 72 C. pen. Criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., prin raportare la dispozițiile art. 52 din același cod, vizează sub aspectul cuantumului și modalităților de executare, stabilirea unei pedepse care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată gravității infracțiunii. Această adecvare nu privește însă numai funcțiile de constrângere și de exemplaritate a pedepsei ci, concomitent, și funcția de reeducare a inculpatului.

Or, examinând cauza în raport de criticile formulate, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului este corect individualizată, aptă a asigura înfăptuirea justiției penale și a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., ca urmare a proporționalizării în raport de aplicarea, cumulat, a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Prin urmare, în raport de individualizarea judiciară corectă a pedepsei și constatarea inexistentei unor motive care să justifice reindividualizarea acesteia, în sensul majorării sau micșorării cuantumului, se constată că hotărârile pronunțate în cauză nu sunt susceptibile de critică nici sub acest aspect. Cu referire la critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță, sunt de reținut următoarele aspecte: Partea civilă susține că instanța de judecată nu a valorizat corect probele administrate, cu referire la cererea acesteia, apreciată ca esențială.

Sub acest aspect, dispozițiile de principiu ale art. 998 și art. 999 C. civ., sunt concepute în termeni generali, care permit interpretarea extensivă, aptă a realiza repararea integrală a prejudiciului produs părții vătămate. Dispozițiile legale menționate nu fac distincție între prejudiciul material și prejudiciul moral, ambele fiind supuse reparării. Sub aspectul întinderii prejudiciului suferit, este de reținut că prejudiciul material poate fi cuantificat potrivit dispozițiilor art. 1084 C. civ., pe bază de probe, iar dezdăunarea privește cele două componente-pierderea suferită și beneficiul nerealizat, ceea ce în cauză s-a și realizat, astfel încât partea civilă nu critică hotărârile sub aspectul acestora.

Cu privire la prejudiciul moral suferit, efectul negativ privește afectarea acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sale sociale și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții persoanei. Stabilirea daunelor morale nu este însă, în lipsa unor criterii legale de determinare, rezultatul unui calcul aritmetic și nici a unor probe certe sub aspectul vătămării. Sub acest aspect, partea vătămată produce un minim de argumente și indicii din care să rezulte afectarea drepturilor sale ocrotite de lege, cu referire în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Lipsa incontestabilă a identității dintre oameni sub aspectul personalității, cu referire la diferențierea naturală și condiționarea socială a personalității umane, în raport de care același fapt ilicit afectează cert însă nu palpabil și în mod identic toate persoanele, impune ca în fiecare caz în parte, aplicarea acestor criterii de stabilire a daunelor morale să facă obiectul aprecierii judecătorului cauzei. Or, sub acest aspect, din examinarea dosarului se constată că instanțele au administrat probe, au evaluat corect probele administrate și au pronunțat soluții temeinice, corespunzătoare atât principiilor răspunderii civile în materie stabilite prin dreptul intern, cât și jurisprudenței C.E.D.O., potrivit căreia daunele morale trebuie apreciate rezonabil, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral real și efectiv produs părții vătămate.

Drept urmare, se constată că recursul părții civile este nefondat și sub aspectul acestei critici. Totodată, din examinarea cauzei nu rezultă nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu. În consecință, pentru motivele expuse, corespunzător dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de partea civilă B.A.D. și de inculpatul B.R. împotriva Deciziei penale nr. 255 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondate. În temeiul art. 192 alin. (2) din același cod, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă B.A.D. și de inculpatul B.R. împotriva Deciziei penale nr. 255 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2010.