ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3402/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 29 din data de

17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, s-au dispus

următoarele:

În baza art. 20 C.

pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.P., zis

„G.”, la 8 (opt) ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b)

C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei

principale.

A menținut starea de

arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa

aplicată acestuia durata prevenției (reținere și arestare preventivă) de la 21

octombrie 2008 la zi.

A luat act că partea

vătămată S.V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A admis acțiunea civilă formulată de partea

civilă Spitalul Județean de Urgență Alexandria și obligă inculpatul la plata

către partea civilă a sumei de 1.035,58 lei, reprezentând cheltuieli de

spitalizare, la care se adaugă dobânda aferentă calculată de la data rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești și până la achitarea integrală a

debitului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de

la inculpat corpul delict, respectiv un briceag cu lungimea lamei de cea.20 cm.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat

inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, prima

instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 19 octombrie 2009,

inculpatul G.P. a lovit cu un cuțit pe partea vătămată S.V., cauzându-i leziuni

ce i-au pus viața în pericol.

Împotriva sentinței au declarat apel inculpatul

G.P.

În motivele de apel, sentința a fost

criticată sub următoarele aspecte:

solicitând în acest sens, achitarea, conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la

art. 10 lit. c) C. proc. pen.

pedepsei avându-se în vedere lipsa antecedentelor penale și conduita bună în

societate.

Prin decizia penală nr. 151/A din data de

29 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a dispus următoarele:

S-a r

espins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul

G.P.

împotriva

sentinței penale nr. 29 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman,

secția penală.

A obligat apelantul

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A menținut arestarea

preventivă a apelantului inculpat.

A dedus prevenția de

la 21 octombrie 2008 la zi.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de apel a reținut următoarele:

Din

ansamblul probatoriu

administrat în cauză, cu precădere declarațiile inițiale ale persoanelor

audiate nemijlocit în faza de urmărire penală, se coroborează sub toate

aspectele și confirmă fără echivoc săvârșirea faptei de către inculpatul G.P.

În acest context,

apreciază că nu se impune examinarea din punct de vedere probator a raportului

de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat, contestat de

către apărătorul ales al inculpatului pe motivul întocmirii în lipsa sa.

Dincolo de caracterul pur orientativ al unui atare raport, ce nu este consacrat

de legea procesual-penală ca mijloc de probă, Curtea constată că el nu a avut

un caracter determinant în stabilirea vinovăției inculpatului și, față de

probele existente în cauză, este inutilă examinarea detaliată a modului de

întocmire și a conținutului său.

Sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, Curtea apreciază că instanța de fond a dat

eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. prin raportare la

toate circumstanțele concrete ale cauzei și, sub acest aspect, critica,

apelantului-inculpat este neîntemeiată.

Împotriva deciziei penale nr. 151/A

din 29 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a formulat

recurs, inculpatul G.P. care critică soluția instanței de apel, invocând motivele

de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (s-au

aplicat pedepse greșit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen.,

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege) și cele prevăzute de disp.

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 (s-a comis o eroare gravă de fapt, având

drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare).

Astfel, inculpatul recurent critică soluția

recurată, arătând că nu el a săvârșit fapta pentru care este condamnat, ci o

altă persoană care era prezentă la incident, pe nume A.I., invocând cazul de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

A solicitat reindividualizarea

pedepsei prin reducerea cuantumului pedepsei, astfel încât aceasta să fie

aplicată sub limita legală, invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat în

cauză, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține că acesta este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Din ansamblul probator al dosarului,

rezultă că recurentul inculpat în data de 19 octombrie 2008, în jurul orelor 19

00

,

pe fondul unor discuții contradictorii cu martorul S.M.I. i-a aplicat părții

vătămate S.V. o lovitură cu un cuțit în zona gâtului, cauzându-i secționarea

jugularei externe stângi.

Fapta inculpatului recurent G.P.

este confirmată de martorul ocular S.M.I. ( fila 26-28 dos.urm.pen.). De

asemenea, și partea vătămată S.V. confirmă că a fost lovit de G.P.

Martora A.D.V. arată că la scurt timp

după incident, l-a văzut pe G.P., sosind în locuința comună cu un briceag asupra

sa și l-a auzit spunând că „ l-a înțepat cu obiectul respectiv în zona gâtului

pe S.V.” (fila 39 dos.urm.pen).

Mai mult chiar, în faza de urmărire

penală, inculpatul recurent G.P. a recunoscut în mod constant, săvârșirea

faptei, precizând că l-a lovit pe S.V., cu un briceag ce îl avea asupra sa.

Ceea ce este relevant în această

cauză este declarația martorului A.I. în apel, declarație din care rezultă că

nu a asistat la incident în data de 19 octombrie 2008, aflându-se la spital cu

soția.

Mai mult chiar în această

declarație, martorul precizează că a vorbit cu recurentul inculpat în

penitenciar, unde este arestat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie,

ca să ia fapta lui G.P. asupra sa în schimbul pachetelor pe care urma să i le

aducă la penitenciar, G.P., deoarece are o situația materială grea și nu poate fi

ajutat cu pachete la penitenciar (fila 43 dos.apel).

Urmează a se constata că recurentul

inculpat G.P. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor

calificat prev. și ped. de dispozițiile art. 174-175 lit. i) C. pen.

Sub aspectul cazului de casare invocat

privind disp. art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta

Curte, constată următoarea situație:

Natura și modalitatea

concretă de comitere a faptei,

împrejurările

în

care inculpatul a

luat rezoluția de a aplica părții vătămate o lovitură potențial letală (pe

fondul unui incident spontan minor și sub influența băuturilor alcoolice),

gradul de pericol social ridicat ce caracterizează faptele îndreptate împotriva

vieții persoanei, urmările produse prin fapta comisă (secționarea jugularei ce

a pus în primejdie viața părții vătămate), relevă o gravitate sporită

a

faptei căreia trebuie

să îi corespundă, în plan sancționator, o pedeapsă echivalentă.

Circumstanțele

personale ale inculpatului nu evidențiază date favorabile acestuia care să

evidențieze o periculozitate socială scăzută a persoanei sale și să formeze

instanței convingerea că incidentul dedus judecății este unul izolat. Sub acest

aspect, Curtea are în vedere sancțiunile contravenționale repetate aplicate

inculpatului pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, suspiciunea că, pe

fondul consumului de alcool, acesta manifestă tendințe spre conduite agresive,

dar și împrejurarea că, anterior arestării, inculpatul nu presta o activitate

lucrativă constantă.

În raport de aceste elemente, sunt

nerelevante datele ce rezultă din ancheta socială depusă la dosar și care

atestă situația familială dificilă a inculpatului sau comportamentul liniștit

al acestuia în comunitate. Toate aceste elemente, alături de lipsa

antecedentelor penale, se reflectă în cuantumul orientat spre minimul special

al pedepsei aplicate inculpatului și nu justifică, față de gravitatea faptei și

celelalte date personale, reținerea în beneficiul său a unor circumstanțe

atenuante.

Nici conduita

procesuală a inculpatului G.P. nu reclamă reducerea pedepsei, în condițiile în

care nu se poate face abstracție de caracterul oscilant al acesteia și de

împrejurarea că, în pofida declarațiilor date în faza de urmărire penală,

inculpatul a avut în apel o poziție total contrară, de negare a oricărei

implicări în comiterea faptei.

Este neîndoielnic că

susținerile contradictorii ale inculpatului reprezintă expresia dreptului său

procesual de a-și formula apărările pe care le considere adecvate și ele nu ar

justifica, în nici un fel, agravarea tratamentului sancționator, însă nu se

poate omite nici împrejurarea că o atare conduită nu se subsumează exigențelor

dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. și nu justifică acordarea beneficiului

acestei circumstanțe atenuante.

În raport de cele expuse, deoarece

nu sunt alte cazuri de casare care să poată fi analizate din oficiu, Înalta

Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce reținerea și arestarea

preventivă a inculpatului de la data de 21 octombrie 2008 la data de 23

octombrie 2009.

Conform disp. art. 192 C. proc. pen.

va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P. împotriva

deciziei penale nr. 151/A din 29 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Compută

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de

la 21 octombrie 2008 la 23 octombrie 2009.

Obligă

recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23 octombrie 2009.