ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1115/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1115/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 167 din

20 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr.

4745/87/2012 s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., condamnarea inculpatului C.I., la

pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

S-au interzis inculpatului aceleași drepturi

potrivit disp. art. 65 C. pen. pe o durată de 3 ani, stabilită în condițiile

art. 53 C. pen.

S-a dedus starea de deținere a inculpatului

de la 10 octombrie 2012 la zi, 20 noiembrie 2012.

S-a menținut starea de arest preventiv

a inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată V.S.N.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

S-a admis acțiunea civilă formulată de

partea civilă Spitalul Județean de Urgență Alexandria și a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 4.651,20 RON către aceasta cu titlu de despăgubiri materiale,

plus dobânda aferentă debitului cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești și până la achitarea integrală.

S-a admis acțiunea civilă formulată de

Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman și a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 414,95 RON către aceasta, plus majorările de întreținere aferente debitului

cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală.

S-a dispus confiscarea corpului delict,

cuțit cu mânerul din plastic de culoare alb, cu lungimea totală de 24 cm, lungimea

lamei de circa 13 cm și lățimea de circa 2,2 cm.

A fost obligat inculpatul la plata sumei

de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum

de 200 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin rechizitoriul nr. 583/P/2012 din 22 octombrie 2012, Parchetul

de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest,

a inculpatului C.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 20 C.

pen. rap. la art. 174 C. pen.

S-a constatat prin actul de inculpare următoarea

situație de fapt:

Inculpatul C.I. (44 ani) nu are ocupație,

este divorțat, se cunoștea de mai mult timp cu V.S.N. (parte vătămată, 44 ani),

fiind vecini de hotar și obișnuiau să consume împreună băuturi alcoolice.

În seara de 09 octombrie 2012, în jurul

orelor 22:00 la locuința inculpatului a venit G.M. (martor) având asupra sa o cantitate

de vin și, cu această ocazie, C.I. i-a solicitat și părții vătămate să vină la domiciliul

său pentru consuma împreună alcool.

În jurul orelor 24:00, datorită stării

de ebrietate în care se aflau, între inculpat și V.S.N. au avut loc neînțelegeri

în urma cărora s-au injuriat reciproc.

Deoarece era „gazdă", fiind nemulțumit

de comportamentul manifestat de „invitatul" său, inculpatul a mers în bucătărie,

s-a înarmat cu un cuțit cu mânerul din plastic de culoare albastru și a revenit

în încăperea unde se aflu martorul și partea vătămată.

Fiind în apropiere și observând că inculpatul

avea asupra sa un cuțit, martorul G.M. l-a întrebat ce activități intenționează

să efectueze cu acesta și, după ce l-a dezarmat, a aruncat obiectul respectiv sub

pat.

Inițial, C.I. s-a așezat pe pat lângă martor,

însă observând că pe o noptieră din apropierea locului unde se afla V.S.N. exista

alt cuțit cu mânerul din plastic de culoare alb, cu lungimea lamei de circa 13 cm.,

inculpatul s-a ridicat de pe pat, s-a înarmat cu obiectul respectiv și, fără să

aibă loc vreo discuție ori să fie provocat în vreun mod. Imediat i-a aplicat părții

vătămate o lovitură cu acesta în zona hemitoracelui stâng, cu intensitate sporită,

conform declarației martorului G.M.

Urmare agresiunii la care a fost supusă,

partea vătămată și-a pierdut cunoștința și, realizând consecințele faptei săvârșite,

inculpatul a mers la locuința martorei M.M. și a solicitat să anunțe ambulanța deoarece

„ l-a tăiat" pe V.S.N., conform declarației martorului.

În timp ce revenea spre locuință, profitând

de faptul că era întuneric și nu se ailau alte persoane în apropiere, C.I. a ascuns

cuțitul corp delict sub o căpiță de fân din curtea unor vecini.

În aceeași noapte, V.S.N. a fost transportat

cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, fiind internat cu dg. „șoc

hipovolemic, plagă înjunghiată nepenetrantă. Pleurezie bilaterală. Stare de ebrietate.

Agresiune. Plagă cardiacă. Tamponadă cardiacă. Hemotorax bilateral", unde a

fost supus intervenției chirurgicale și numai intervenția promptă și de specialitate

a medicilor a împiedicat rezultatul letal.

A concluzionat Parchetul că fapta inculpatului

întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20

rap. la art. 174 C. pen.

Analizând întregul material probator de

la dosar, și anume: proces-verbal de cercetare la fața locului, raport de constatare

medico-le gală, F.O. eliberată de Spitalul Județean de Urgență Alexandria, declarațiile

martorilor, toate coroborate cu declarația inculpatului, instanța a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpatul și partea vătămată se cunosc

de mai mulți ani și în seara de 09 octombrie 2012 au consumat băuturi alcoolice

la locuința primului, împreună și cu martorul G.M.

Datorită stării de ebrietate în care se

găseau, între cei doi s-au iscat discuții contradictorii pe fondul cărora inculpatul

s-a deplasat în bucătărie de unde s-a înarmat cu un cuțit, însă a fost deposedat

de acesta de către martorul G.M.

Inițial, inculpatul s-a așezat pe pat,

însă a văzut un alt cuțit pe o noptieră, l-a luat și i-a aplicat părții vătămate

cu intensitate o lovitură în zona hemitoracelui stâng.

Urmare a loviturii, partea vătămată a fost

transportată la spital unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale și numai

intervenția promptă și de specialitate a medicilor a împiedicat rezultatul letal.

Potrivit raportului de constatare medico-legală,

leziunile produse au pus în pericol viața victimei.

S-a reținut că fapta inculpatului, așa

cum a fost descrisă, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii

prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

În fața instanței, inculpatul a recunoscut

săvârșirea faptei și a solicitat să beneficieze de prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei instanța a

avut în vedere dispozițiile art. 52 și 72 C. pen. și a ținut cont, atât de împrejurările

concrete în care a fost săvârșită fapta - pe fondul consumului excesiv de alcool,

a discuțiilor contradictorii dintre părți, cât și de circumstanțele personale ale

inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat

fapta săvârșită, apreciind că scopul legii va putea fi atins prin condamnarea la

pedeapsa închisorii de 4 ani, redusă ca efect al aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Instanța a interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71

C. pen., având în vedere faptul că interzicerea drepturilor nu se aplică automat

prin efectul legii, ci în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3)

C. pen., în același sens pronunțându-se Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia nr. LXXIV/2007.

Aceleași drepturi i-au fost interzise inculpatului

potrivit disp. art. 65 C. pen. pe o durată de 3 ani stabilită în condițiile

art. 53 C. pen.

Făcând aplicarea art. 88 C. pen., instanța

a dedus din pedeapsa aplicată starea de deținere de la 10 octombrie 2012, la zi,

20 noiembrie 2012 și a menținut arestul preventiv, în baza art. 350 C. proc. pen.,

constatând că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat.

Sub aspectul soluționării laturii civile

a cauzei, instanța a luat act că partea vătămată V.S.N. nu s-a constituit parte

civilă în procesul penal.

Totodată, au fost admise acțiunile civile

formulate de părțile civile Spitalul Județean de Urgență Alexandria și Serviciul

Județean de Ambulanță Teleorman și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.651,20

RON și 417.95 RON, către acestea, plus majorările de întârziere aferente debitelor

cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești până la achitarea

integrală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul C.I., solicitând, în esență, reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 6/A din 10 ianuarie

2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul C.I. împotriva sentinței penale nr. 167 din 20 noiembrie 2012 pronunțată

de Tribunalul Teleorman.

S-a dedus prevenția de la 10 octombrie

2012 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

A fost obligat apelantul la 400 RON cheltuieli

judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, urmând a se avansa

din fondurile Ministerul Justiției.

Analizând sentința atacată prin prisma

motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt, Curtea

de Apel a constatat că declarațiile inculpatului se coroborează cu celelalte mijloace

de probă administrate în cauză, respectiv proces-verbal de cercetare la fața locului,

raport de constatare medico-legală, F.O. eliberată de Spitalul Județean de Urgență

Alexandria, declarațiile martorilor, rezultând situația de fapt anterior redată.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului

C.I. care, la data de 09 octombrie 2012, în jurul orelor 22:00, în timp ce se afla

la locuința sa, a lovit cu un cuțit partea vătămată V.S.N., în zona hemitoracelui

stâng, provocându-i leziuni ce au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale și au

pus în pericol viața victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

A fost avut în vedere că elementul material

al laturii obiective a infracțiunii de tentativă de omor constă în acțiunea inculpatului

care a lovit cu un cuțit, cu intensitate, victima, vizând o zonă vitală (zona hemitoracelui

stâng, producând o plagă cardiacă), punându-i în pericol viața, numai intervenția

medicală promptă împiedicând intervenirea decesului victimei.

Totodată, s-a reținut că urmarea imediată

o constituie rezultatul produs, primejduirea vieții victimei, între acțiunea inculpatului

și urmarea imediată existând legătură de cauzalitate.

S-a constatat că inculpatul a acționat

cu intenția directă de a suprima viața victimei, după cum rezultă din împrejurările

comiterii faptei, respectiv obiectul vulnerant folosit, intensitatea loviturii,

zona corporală vizată, dar și din declarația inculpatului.

Instanța de apel a apreciat că prima instanță

a aplicat în mod corect dispozițiile art. 72 C. pen. și cele ale art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. Astfel, s-a avut în vedere că infracțiunea de tentativă

de omor săvârșită de către inculpat are un grad de pericol social extrem de ridicat,

ținând seama și de modalitatea în care a acționat, lovind cu intensitate cu un cuțit

victima, în urma unui conflict verbal minor, inculpatul dând dovadă de determinare

în privința săvârșirii faptei, întrucât inițial a fost dezarmat de către martorul

G.M., iar imediat după a luat un alt cuțit și a atacat victima.

S-a considerat de către instanța de apel

că inculpatul a arătat dispreț pentru una dintre valorile sociale fundamentale apărate

de legea penală, respectiv viața omului, aspect relevant cu privire la periculozitatea

acestuia.

De asemenea, s-a constatat că inculpatul

are antecedente penale, executând anterior pedepse cu închisoarea, fără ca acestea

să-și atingă scopul.

Totodată, Curtea de Apel a constatat că

inculpatul a avut o atitudine constant sinceră, recunoscând săvârșirea faptei.

Față de aceste aspecte, s-a apreciat că

aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu închisoarea în cuantum de 4 ani și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a Il-a, b) C. pen. timp de 3 ani, pentru infracțiunea de tentativă de omor, apare

ca fiind pe deplin justificată.

Cu privire la modalitatea de executare,

s-a apreciat că este necesar ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa în regim privativ

de libertate. Astfel, s-a reținut că acesta a adus atingere unei valori fundamentale

apărate de legea penală, viața omului, încercând să suprime viața victimei, faptă

extrem de gravă. Totodată, a fost avut în vedere că inculpatul a mai executat pedepse

cu închisoarea, ce nu și-au atins scopul, prevenirea săvârșirii altor infracțiuni,

acesta săvârșind o infracțiune mai gravă, astfel încât s-a apreciat că se impune

ca inculpatul să execute pedeapsa într-o instituție specializată, unde să se asigure

atingerea scopului pedepsei în condiții optime, dar și pentru ca acesta să-și formeze

o atitudine corectă față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat

că în mod justificat prima instanță a obligat inculpatul la plata cheltuielilor

avansate de unitățile medicale ce au acordat îngrijiri victimei.

Curtea de Apel a menținut măsura arestării

preventive luată anterior în cauză față de inculpat, în cauză fiind îndeplinite

în continuare condițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Astfel,

s-a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, față de gravitatea deosebită a infracțiunii de tentativă la omor

săvârșite, de natură să producă o intensă tulburare în cadrul comunității. De asemenea,

în condițiile în care inculpatul are antecedente penale, Curtea de Apel a apreciat

ca fiind extrem de ridicat riscul ca inculpatul să reitereze comportamentul infracțional,

măsura arestării fiind în acest caz proporțională cu scopul urmărit, acela al protejării

comunității împotriva unor fapte violente grave. Mai mult, în speță, s-a reținut

că măsura este justificată și de imperativul asigurării bunei desfășurări a procesului

penal și garantării executării pedepsei.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.I.,

solicitând, prin intermediul apărătorului

desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, pe

fond, reducerea cuantumului pedepsei, în temeiul cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul

parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au

fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat

prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de

fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu

probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit

infracțiunea reținută în sarcina sa, respectiv tentativă de omor, prevăzută de

art. 20 rap. la art. 174 C. pen., constând în aceea că, la data de 09 octombrie

2012, în jurul orelor 22:00, în timp ce se afla la locuința sa, a lovit cu un cuțit

partea vătămată V.S.N., în zona hemitoracelui stâng, provocându-i leziuni ce au

necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale și au pus în pericol viața victimei, inculpatul

recunoscând, de altfel, comiterea faptei, beneficiind de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate,

Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei,

prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii

celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și

astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72

alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea comisă a fost

stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii,

precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este

un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces

arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv

al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis

determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale

de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării

sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile

care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate)

și duratei, atăt gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl

prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se

îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare,

precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare

a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a

fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de

societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă

un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de

legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă

și modul de acționare.

Existența uneia sau unora din împrejurările

enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă

instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să

schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C.

pen., rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante

este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere, se va ține

seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care

s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere

privitoare la persoana infractorului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante

este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord

cu instanța de fond și cu cea de prim control judiciar, constată că nu se impune

reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii

pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise, care

este o infracțiune contra vieții, dar și modul concret în care a fost derulată activitatea

infracțională.

Pe de altă parte, se constată că datele

care caracterizează favorabil persoana inculpatului - care a avut o atitudine constant

sinceră, recunoscând săvârșirea faptei - au fost avute în vedere de către instanța

de fond cu prilejul stabilirii sancțiunii.

Așa fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa

aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art 72 C. pen., atât sub

aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, ținând cont și de textul

incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare consfințit

prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Neexistând nici motive care, examinate

din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins,

ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În

temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383

alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și a arestării preventive de la 10 octombrie 2012 la 1 aprilie

2013.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include

și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 6/A din 10 ianuarie 2013 a Curții

de Apel București, secția a Il-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și a arestării preventive de la 10 octombrie 2012 la 1 aprilie

2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie

2013.