ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3934/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3934/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului, constată următoarele:

Prin sentința penală penale nr.

82 din 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în baza

art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea

art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74-art. 76 C. pen., a fost condamnat

inculpatul T.M., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 65

C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350

C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza

art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsa aplicată acestuia durata prevenției (reținere

și arestare preventivă) de la 8 aprilie 2013 la zi respectiv 14 mai 2013.

Au fost admise

acțiunile civile formulate de Spitalul Județean de Urgență Alexandria și Serviciul

Județean de Ambulanță Teleorman și a fost obligat inculpatul la plata către Spitalul

Județean de Urgență Alexandria a sumei de 2.291,05 RON, reprezentând cheltuieli

de spitalizare, la care se adaugă dobânda aferentă, calculată de la data rămânerii

definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului și către Serviciul

Județean de Ambulanță Teleorman a sumei de 356,6 RON, reprezentând transport sanitar,

la care se adaugă dobânda aferentă calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii

până la achitarea integrală a debitului.

S-a luat act că

partea vătămată T.V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 118

lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a corpului delict, un cuțit

artizanal, prevăzut cu teacă, cu lungimea totală de cca. 32 cm, lungimea lamei de

cca. 17 cm și lățimea de 2,5 cm.

S-a dispus restituirea,

către partea vătămată, a obiectelor de îmbrăcăminte, pantaloni negri, tricou cu

mânecă lungă de culoare gri. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, s-a reținut

că pe fondul consumului de alcool, între inculpatul T.M. și fiul său, partea vătămată

T.V., existau neînțelegeri în urma cărora, asupra inculpatului erau exercitate acte

de violență.

Fie de teamă,

fie dintr-un sentiment de jenă, inculpatul nu a sesizat organele de poliție din

localitate și a relatat cele întâmplate membrilor familiei sale.

La data de 2 aprilie

2013, întrucât alt fiu (T.I., martor) a revenit în țară, a mers la locuința inculpatului

unde au venit și fratele său T.V. împreună cu concubina.

Cu această ocazie,

inculpatul a consumat un recipient tip PET cu cca. 2 litri bere, iar partea vătămată

și fratele său circa 750 ml. whisky.

În jurul orei

4:00, fiind sub influența băuturilor alcoolice, între inculpatul T.M. și partea

vătămată au existat neînțelegeri generate de faptul că alt lăutar cânta mai bine

decât tatăl său și și-au adresat expresii indecente.

Pe acest fond,

la un moment dat, T.V. s-a ridicat de pe fotoliul unde era așezat cu intenția să

plece la locuință împreună cu concubina sa.

Fiind sub influența

băuturilor alcoolice și considerând fără temei că fiul său s-a ridicat cu intenția

să exercite acte de violență asupra sa, inculpatul s-a înarmat cu un cuțit artizanal

prevăzut cu teacă, având lungimea lamei de cca. 17 cm și lățimea de circa 2,5 cm

și i-a aplicat fiului său o lovitură cu obiectul respectiv cauzându-i astfel o plagă

înjunghiată treimea medie față anterioară coapsă dreapta.

După consumarea

agresiunii, T.V. și concubina sa au plecat la locuință și după cca. 5 minute, observând

că acestuia i-a fost secționată artera femurală și avea hemoragie abundentă, i-au

solicitat martorului T.I. să sune la numărul de urgență 112.

Urmare agresiunii

la care a fost supus, în aceeași noapte, T.V. a fost transportat cu ambulanța la

Spitalul Județean de Urgență Alexandria, unde la scurt timp a fost supus intervenției

chirurgicale și numai intervenția promptă și de specialitate a medicilor a împiedicat

rezultatul letal.

Cu ocazia cercetării

la fața locului, în locuința inculpatului s-au evidențiat pete de culoare brun roșcat

de natură recentă ce păreau a fi de sânge și fost găsit și ridicat cuțitul corp

delict.

Potrivit raportului

de constatare tehnico-științifică eliberat de I.P.J. Teleorman, Serviciul Criminalistic,

a rezultat că de pe obiectul corp delict s-au prelevat impresiuni papilare care

au fost create de profilul papilar al impresiunii zonei digito-palmare de la mâna

dreaptă a inculpatului.

Conform raportului

de constatare medico-legală eliberat de S.M.L. Teleorman, s-a reținut că „din actul

medical examinat coroborat cu examenul actual rezultă că numitul T.V. prezintă leziuni

traumatice produse prin lovire cu corp dur tăietor înțepător. Pot data din 2

din 3 aprilie 2013. Necesită 25/30 zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicații.

Leziunile au pus în primejdie viața victimei”.

Având în vedere

modul cum a acționat, obiectul folosit (cuțit cu lungimea lamei de cca. 17 cm și

lățimea de cca. 2,5 cm), zona anatomică vizată, (artera femurală), intensitatea

loviturii aplicate este evident că inculpatul a urmărit cu intenție directă să suprime

viața fiului său, rezultat care nu s-a produs însă din motive independente de voința

sa.

Situația de fapt,

astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza probelor administrate

la urmărirea penală, întrucât, la data de 14 mai 2013, inculpatul T.M. a arătat

că recunoaște săvârșirea infracțiunii așa cum i-a fost reținută în sarcină prin

actul de inculpare și că înțelege să se judece conform art. 320

1

C. proc.

pen.

În drept, s-a

constat că fapta inculpatului T.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de tentativă de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat

la art. 174-art. 175 lit. c) C. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicate, conform art. 72 C. pen., tribunalul a avut în vedere pe de o

parte gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, modalitatea de săvârșire

a faptei, pe fondul unei stări tensionate și al consumului de alcool, iar pe de

altă parte, a avut în vedere și poziția sinceră a inculpatului pe tot parcursul

procesului penal, relația de rudenie cu partea vătămată, faptul că inculpatul este

infractor primar.

În temeiul

art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. s-a apreciat ca fiind întemeiate

acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul Județean de Urgență Alexandria

și Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman, le-a admis ca atare și a obligat pe

inculpat la plata cheltuielilor de spitalizare respectiv a transportului sanitar,

sume la care urmează să se adauge dobânda calculată de la data rămânerii definitive

a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, s-a

luat act de împrejurarea că partea vătămată T.V. nu s-a constituit parte civilă

în procesul penal.

Împotriva acestei

soluții a declarat apel, în termenul legal, inculpatul T.M., criticând-o pentru

netemeinicie vizând reindividualizarea pedepsei aplicate, motivat de faptul că se

impune această măsură față de datele personale ale inculpatului.

Prin decizia penală

nr. 178 din 26 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul T.M. împotriva sentinței penale

nr. 82 din 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare durata prevenției (reținerea și arestarea

preventivă) de la 8 aprilie 2013 la zi, respectiv 26 iunie 2013, s-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului și a fost obligat la cheltuieli judiciare către

stat.

S-a reținut că

în cadrul controlului de legalitate, exercitat în conformitate cu dispozițiile

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a făcut o justă și completă analiză

a probelor administrate, stabilind corespunzător activitatea infracțională desfășurată

de inculpat și vinovăția acestuia, activitate corect încadrată în dispozițiile

art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. c) C. pen., având în vedere împrejurările

concrete în care s-a acționat.

Este adevărat

că infracțiunea de omor calificat împotriva unei rude apropiate (în forma tentantă),

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. c) C. pen., se caracterizează

printr-un grad ridicat de pericol social, având în vedere frecvența pe care o înregistrează

în prezent acest tip particular de infracțiune, cu consecințe tragice asupra vieții

sau doar a integrității (cum este cazul de față), însă pericolul social generic,

reflectat în limitele ridicate de pedeapsă stabilite de legiuitor, nu se identifică

cu pericolul social concret, determinat pentru fiecare caz în parte de ansamblul

datelor particulare ale cauzei.

De asemenea, nu

trebuie omis că pedeapsa se aplică făptuitorului și că ea trebuie adaptată persoanei

celui căruia îi este destinată și pe care este chemată să îl reeduce.

Așadar, pedeapsa

trebuie adecvată nu numai în raport cu fapta săvârșită, ci și cu periculozitatea

socială a infractorului, iar în speță, judecătorul fondului a dat deja eficiență

circumstanțelor atenuante, iar pedeapsa a fost coborâtă, deja, sub minimul special

prevăzut de lege.

Cu privire la

schimbarea modalității de executare a pedepsei, s-a constatat că o astfel de cerere

este nefondată, față de natura extrem de violentă a faptei, urmările produse, numărul

de zile de îngrijiri medicale, faptul că aceste leziuni au pus în pericol viața

părții vătămate, apreciind că nu se pot susține dovezi temeinice de îndreptare.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, s-a apreciat că instanța fondului

a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor prevăzute

de art. 72 C. pen., aplicându-i inculpatului o pedeapsă corespunzătoare gradului

de pericol social al faptei săvârșite, modalitatea și împrejurările în care aceasta

a fost comisă, sub minimul special prevăzut de lege, prin reținerea de circumstanțe

judiciare atenuante, dar și a dispozițiilor prevăzute de art. 320

1

C.

proc. pen. (reducerea cu ⅓ a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege).

S-a constatat

că aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum de 4 ani, este

aptă să ducă la îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen., sancțiunea,

astfel stabilită de tribunal, având caracterul atât al unei măsuri de constrângere,

cât și al unui mijloc de reeducare a inculpatului.

S-a apreciat că

o reevaluare a acelor circumstanțe, în sensul operării unei noi reduceri a pedepsei,

este nejustificată, întrucât, în procesul de individualizare, a acesteia, nu se

poate face abstracție, conform art. 72 C. pen., de gravitatea sporită a infracțiunii

săvârșite de către inculpat, constatând că, în procesul de individualizare judiciară,

instanța de fond a respectat întocmai criteriile consacrate de art. 72 C. proc.

pen.

Împotriva acestei

decizii, la data de 28 iunie 2013, a declarat recurs inculpatul T.M., fără să depună

în scris motivele de recurs.

La termenul de

judecată din 10 decembrie 2013, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul

de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen. și a solicitat admiterea recursului, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. în infracțiunea

prevăzută de art. 181 C. pen. și reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării

dispozițiilor art. 81 C. pen.

Examinând cauza

în temeiul art. 385

6

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, se observă

că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală, la data de 26 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie

2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute

de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul

normativ

menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din

lege, referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare

prevăzute de C.

proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele

penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs

sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în

speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

Se constată că

dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel

reglementat de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.,

situație în care criticile circumscrise de recurentul T.M. acestor prevederi legale,

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de dispozițiile de

art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută

de art. 181 C. pen., nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim

control judiciar, judecata în recurs limitându-se, la motivele de casare expres

prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen.

Cu privire la

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta

a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin

Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în

noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare

din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim

control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea

acestor cerințe, se observă, însă, că inculpatul T.M. și-a motivat recursul numai

oral în ziua judecății, încălcându-se, astfel, obligația ce îi revenea potrivit

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., care prevede, „Motivele de recurs

se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care

trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată”.

Ca urmare, față

de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și

care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din

oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc.

pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs,

nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin.

(2) C. proc. pen.

În consecință,

Înalta Curte nu poate proceda la examinarea criticilor inculpatului T.M., nefiind

respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor

critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului

termen de judecată.

Ca urmare, având

în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, nefondat, recursul declarat

de inculpatul T.M.

În baza art. 88

C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării

preventive de la 8 aprilie 2013 la 10 decembrie 2013.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 178 din 26 iunie

2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 8 aprilie

2013 la 10 decembrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 10 decembrie 2013.