ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1168/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1168/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului de față, din

actele și lucrările dosarului, constată că prin

sentința comercială nr. 990 din 23 ianuarie 2008 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost

admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC

F.P. SA în contradictoriu cu pârâta CN A.I.H.C.B. SA. A fost obligată

pârâta la plata către reclamantă a sumei de 233.573,41 lei

reprezentând dobânda comercială datorată asupra debitului de

2.893.409 lei pentru perioada dintre scadență, 12 mai 2006 și

data introducerii acțiunii, 27 aprilie 2007. A fost obligată pârâta

și la plata dobânzii comerciale asupra debitului de 2.893.409 lei de la

introducerea acțiunii până la achitarea sa către

reclamantă. Au fost admise în parte cererile de chemare în garanție

formulate de pârâtă și de către chematul în garanție

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a

fost obligat Ministerul Transporturilor la plata sumei de 233.573,41 lei

către pârâtă, iar Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat

la plata sumei de 233.573,41 lei către Ministerul Transporturilor. A mai

fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 37.648

lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a fost obligat Ministerul

Transporturilor la 37.648 lei cheltuieli judiciare și la 3.727,44 lei

onorariu de avocat către pârâta CN A.I.H.C.B. SA. S-a luat act că

Ministerul Transporturilor nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin încheierea pronunțată

în ședința Camerei de Consiliu din data de 26 martie 2008 de

aceeași instanță a fost admisă cererea formulată de

petentul Ministerul Transporturilor și s-a dispus îndreptarea erorii

materiale prin omisiune în sensul că a fost obligat chematul în

garanție Ministerul Finanțelor la plata sumei de 41.375,4 lei

reprezentând cheltuieli de judecată către Ministerul Transporturilor.

Pentru a pronunța sentința

arătată, instanța a expus ca prin cererea înregistrata sub nr. 14684/3/2007

la Tribunalul București, reclamanta SC F.P. SA a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta CN A.I.H.C.B. SA, obligarea acesteia la plata sumei de

2.893.409 lei reprezentând valoarea dividendelor pe anul 2005 și la plata

dobânzii comerciale aferente sumei menționate, dobânda calculată de

la data scadenței obligației de plată a dividendelor și

până la achitarea integrală a debitului, cu obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost motivată prin

aceea că reclamanta a dobândit calitatea de acționar al pârâtei prin

preluarea acțiunilor deținute de Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului, conform Legii nr. 247/2005 privind

reforma în domeniul proprietății și justiției, precum

și unele masuri adiacente, și este acționar semnificativ al

pârâtei cu o cota de 20% din capitalul social. Cu toate că dividendele

s-ar fi cuvenit cesionarului SC F.P. SA, pârâta a efectuat plata tuturor

dividendelor pe anul 2005 către M.T.C.T., cu încălcarea Legii nr. 247/2005,

H.G. nr. 1481/2005, Legii nr. 31/1990 și a Statutului societății

aprobat prin H.G. nr. 522/1998. În privința dobânzii, au fost invocate

prevederile art. 43 C. com., faptul că obligația societății

de plată a dividendelor devenise scadentă la 12 mai 2006, moment în

care societatea era de drept în întârziere, calculul dobânzii efectuându-se

potrivit O.G. nr. 9/2000.

Pârâta a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamantei nu i se

cuveneau dividende pentru anul 2005, fiind înmatriculată în registrul

comerțului la 28 decembrie 2005 și dobândind calitatea de

acționar la 23 martie 2006, dividendele putând fi acordate doar de la data

dobândirii calității de acționar.

Pârâta a chemat în garanție

M.T.C.T. pentru a plăti pretențiile reclamantei, cu dobânda comercială

și cheltuieli de judecată.

Reclamanta și-a precizat

acțiunea cu privire la totalul dobânzii legale datorate, respectiv

233.573,41 lei pentru perioada 12 mai 2006 (data scadenței) și 26

aprilie 2007 (data introducerii acțiunii).

M.T.C.T. a formulat întâmpinare prin

care a specificat că nu exista o dată de referință

față de care să se distribuie dividendele acționarilor

înscriși în evidentele societății. De asemenea, a înregistrat

cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și

Finanțelor, arătând că dividendele au fost virate la bugetul

statului în contul Ministerului Finanțelor, întrucât M.T.C.T. exercita

calitatea de acționar în numele statului.

Prima instanță a

menționat că prin ordinul de plată din 24 august 2007, pârâta a

achitat suma de 2.604.068 lei către reclamantă reprezentând dividende

aferente anului 2005.

Din examinarea probatoriului

administrat în cauză, instanța a reținut că art. 2 alin.

(3) din H.G. nr. 1481/2005 prevede: ”capitalul social inițial al

societății comerciale SC F.P. SA este constituit din activele

prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) - e) din titlul VII al Legii nr. 247/2005,

cu modificările ulterioare”. Potrivit textului de lege arătat, s-a

redat componența capitalului social al SC F.P. SA ca fiind format din

activele enumerate, printre care și acțiunile deținute de

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului la diverse

societăți comerciale, conform anexei, anexă în care se precizează

și că aceste acțiuni reprezintă 20% din capitalul social al

CN A.I.H.C.B. SA. S-a mai reținut că potrivit hotărârii A.G.A. a

CN A.I.H.C.B. SA din 12 mai 2006, s-a aprobat repartizarea profitului realizat

în anul 2005, în valoare de 28.934.088 lei, 50% revenind Statului. Având în

vedere că Statul era reprezentat prin Ministerul Transporturilor, iar

reclamanta a dobândit 20 % din ceea ce deținea acesta, rezultă

că acesteia i s-ar fi cuvenit 10% din totalul profitului brut repartizat,

respectiv suma de 2.893.409 lei.

Considerând că debitul a fost

achitat prin O.P. din 24 august 2007, după reținerea la sursă a

impozitului pe dividende de 10% calculat asupra sumei brute, tribunalul a

constatat că acțiunea este întemeiată în parte, pentru dobânzi.

Acestea au fost corect calculate prin tabelul depus, astfel: după

nașterea dreptului asupra dividendelor la data stabilirii lor prin

hotărârea A.G.A din 12 mai 2006 și pană la data introducerii

acțiunii, pârâta datorează dobânda comercială în cuantum de

233.573,44 lei către reclamantă, conform art. 43 C. com. și O.G.

nr. 9/2000.

Instanța a considerat ca fiind

întemeiate și cererile de chemare în garanție formulate de către

pârâtă și de către chemata în garanție M.T.C.T. care au

fost admise.

Împotriva sentinței comerciale nr.

990/23 ianuarie 2008 pronunțate de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, au declarat apel Ministerul Transporturilor, CN

A.I.H.C.B. SA și Ministerul Economiei și Finanțelor. Ministerul

Economiei și Finanțelor a mai declarat apel și împotriva încheierii

din data de 26 martie 2008.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia nr. 314 din 29 iunie 2009 a admis

apelurile formulate de apelantele Ministerul Transporturilor, Ministerul

Economiei Și Finantelor și CN A.I.H.C.B. SA, împotriva sentinței

comerciale nr. 990 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, și apelul formulat de

apelanta Ministerul Economiei Și Finanțelor împotriva încheierii din

26 martie 2008 pronunțată de aceeași instanță în dosarul

nr. 14684/3/2007, în contradictoriu cu intimata SC F.P. SA. A schimbat în tot

sentința atacată în sensul că a respins acțiunea și

cererile de chemare în garanție și a schimbat încheierea atacată

în sensul respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale. A obligat pe

intimată să plătească apelantei CN A.I.H.C.B. SA suma de 54.705,72

lei cheltuieli de judecată efectuate în prima instanță și

în apel.

Instanța de apel, admițând

apelurile declarate în cauză și modificând în tot hotărârea

instanței de fond, a reținut că obligația de plată a

dividendelor s-ar fi născut doar odată cu intrarea în vigoare a

O.U.G. nr. 81/2007, dobânda nefiind, prin urmare, datorată pentru perioada

anterioară expirării termenului de 60 de zile reglementat de art. 6 alin.

1 din O.U.G. nr. 81/2007. În consecință, instanța de apel a

schimbat în tot sentința apelată și a respins acțiunea

integral (fără să precizeze că presupusele motive de

respingere reținute în considerente vizează exclusiv dobânzile, iar

nu și debitul principal, dividendele).

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC F.P. SA București care a solicitat Înaltei Curți

să admită recursul și, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să dispună modificarea

deciziei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiat atât a apelului formulat

de Ministerul Transporturilor, cât și al celui formulat de CN A.I.H.C.B.

SA, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a

sentinței comerciale nr. 990 din 23 ianuarie 2008 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

În motivarea recursului, recurenta a

susținut că în mod greșit a considerat instanța de apel că

dobânda ar fi datorată de la data împlinirii termenului de 60 de zile,

prevăzut de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 81/2007, întrucât: (i)

recurenta a devenit acționar ope legis, transferul acțiunilor operând

la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005; (ii) dreptul la

dividende este un accesoriu al calității de acționar, iar

legiuitorul nu a prevăzut expres faptul că acest drept nu s-ar

transfera odată cu transmiterea calității de acționar;

(iii) ar însemna să se admită că însăși calitatea de

acționar a recurentei s-a transferat de abia odată cu intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, adică la mai bine de 2 ani de la data

înființării acesteia prin Legea nr. 247/2005; (iv) ar însemna să

se nege scopul și efectele Legii nr. 247/2005 și să se

admită, în mod total neîntemeiat, că, la mai mult de 2 ani de la data

intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, recurenta nu ar fi acționar

la nicio societate; (v) ar însemna să se aplice retroactiv

dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 81/2007 pentru un drept născut

anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, ceea ce

echivalează cu o încălcare a însuși principiului

neretroactivității legii consacrat de Constituția României.

Analizând decizia atacată prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește momentul

nașterii obligației de plată, Înalta Curte apreciază

că dreptul recurentei de a încasa dividendele s-a născut la data de

12 mai 2006, iar nu odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007,

întrucât: (1) transferul acțiunilor a operat de drept, prin efectul legii,

aspect confirmat și de acte normative ulterioare, caz în care toate

drepturile și obligațiile aferente au revenit recurentei, (2) normele

ulterioare, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, nu pot retroactiva,

având exclusiv caracter interpretativ, iar (3) dobânda legală trebuie

plătită de la data scadenței obligației de plată

și până la plata efectivă și integrală a debitului.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.

(3) din H.G. nr. 1481/2005, „capitalul social inițial al

societății comerciale SC F.P. SA la înființare este constituit

din activele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) - e) din titlul VII al

Legii nr. 247/2005”. În același timp, conform art. 9 alin. (1) lit. b) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, coroborat cu punctul 1.1. din Anexa la

același Titlu VII recurenta SC F.P. SA are calitatea de acționar

semnificativ al Societății, cu o cotă de 20% din capitalul

social.

Recurenta a dobândit de drept

calitatea de acționar, prin efectul Legii nr. 247/2005. Legea nr. 247/2005

și H.G. nr. 1481/2005 sunt actele normative în baza cărora s-a

efectuat de drept transferul acțiunilor Societății către

recurentă, fără a se face vreo referire la destinatarul

dividendelor pentru anul 2005 sau la necesitatea reglementării ulterioare

(prin protocol/convenție/act normativ subsecvent) a situației

acestora. Actele normative speciale care reglementează înființarea

și funcționarea SC F.P. SA stabilesc doar că totalitatea

acțiunilor prevăzute în Anexa la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se

transferă către SC F.P. SA. În lipsa unei derogări exprese,

acțiunile se transferă împreună cu toate drepturile și

obligațiile aferente, deci inclusiv cu dreptul la dividendele

distribuibile pentru anul financiar 2005.

Fără dobândirea

acțiunilor în patrimoniul său la data constituirii, SC F.P. SA nu

s-ar mai fi putut constitui la acea dată; A admite interpretarea

instanței de apel, conform căreia acțiunile nu se puteau

transfera împreună cu toate drepturile și obligațiile aferente,

deci inclusiv cu dreptul la dividendele distribuibile pentru anul financiar

2005, decât în temeiul O.U.G. nr. 81/2007, ar însemna negarea scopului și

efectelor Legii nr. 247/2005 și negarea însăși a existenței

SC F.P. SA, anterior intrării în vigoare a ordonanței.

O.U.G. nr. 81/2007 vine tocmai în

aplicarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 247/2005, lege în baza

căreia a fost înființată recurenta SC F.P. SA.

Astfel, art. 1 alin. (2) din Titlul

II intitulat „Alte măsuri pentru accelerarea procedurii de acordare a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” prevede expres

faptul că „transferul dreptului de proprietate asupra activelor

prevăzute la alin. (1) se realizează de drept”.

Mai mult, se instituie

obligația administratorilor societăților comerciale, societăților

naționale și companiilor naționale emitente ale acțiunilor

transferate „de a actualiza din oficiu registrele acționarilor și

acțiunilor”.

În același timp, art. 6 alin. (1)

din același act normativ prevede că „operatorii economici

prevăzuți în anexa la Titlul II din Legea nr. 247/2005 [..] care au

virat dividendele aferente anilor 2005 și 2006 către bugetul de stat

sau bugetele instituțiilor publice implicate, vor vira partea

corespunzătoare din acestea către SC F.P. SA”.

Prin urmare, textul de lege mai sus

menționat nu se referă doar la o simplă posibilitate (sau drept)

a societăților comerciale la care SC F.P. SA a primit acțiuni

să plătească dividendele cuvenite pe anul 2005, ci este

reglementată însăși obligația acestora de a vira partea

corespunzătoare din valoarea totală a dividendelor către

recurentă.

În concluzie, recurenta, în calitate

de acționar al pârâtei, beneficiază de toate drepturile conferite

acționarilor potrivit Legii nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007 și Legii

nr. 31/1990, fiind îndreptățită să primească

dividendele distribuibile pentru anul financiar 2005 aferente pachetului de

acțiuni prevăzut în Anexa la Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.

81/2007, „în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență, operatorii economici

prevăzuți în anexa la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției, cu

modificările și completările ulterioare, care au virat

dividendele aferente anilor 2005 și 2006 către bugetul de stat sau

bugetele instituțiilor publice implicate, vor vira partea

corespunzătoare din acestea către SC F.P. SA”.

Deși nu prevede expres acest

lucru, textul citat conține în realitate o normă de interpretare a

prevederilor art. 9 din Legea nr. 247/2005, potrivit căreia, la

constituire, capitalul social inițial al SC F.P. SA va fi format dintr-o

serie de active aparținând unor instituții publice, active detaliate

într-o anexă la lege.

Nu se poate admite că art. 6 alin.

(1) este cel care ar fi constituit dreptul SC F.P. SA la dividendele aferente

anului 2005, întrucât aceasta ar însemna să se admită că,

deși a devenit acționar la societățile enumerate în anexa

la Legea nr. 247/2005 încă din anul 2005, SC F.P. SA nu ar fi avut dreptul

la dividendele conferite de această calitate. O asemenea concluzie ar fi

inadmisibilă, întrucât dreptul la dividende este un accesoriu al

calității de acționar, nefiind necesar ca legiuitorul să

prevadă expres faptul că acest drept se transferă odată cu

transmiterea calității de acționar.

În conformitate cu dispozițiile

art. 43 C. com. „Datoriile comerciale lichide și plătibile în bani

produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”.

Așa cum s-a arătat mai

sus, creanța recurentei constă în dreptul la plata dividendelor pe

anul 2005. Odată ce această creanță a devenit

scadentă, în baza art. 43 C. com., societatea pârâtă era de drept în

întârziere, recurenta având dreptul de a socoti dobânda legală de la data

scadenței.

Nestabilindu-se niciun termen pentru

efectuarea plății dividendelor cuvenite acționarilor,

obligația de plată a contravalorii dividendelor datorate pe anul 2005

a devenit scadentă chiar pe data de 12 mai 2006, când s-au aprobat în

cadrul A.G.A. situația financiar - contabilă pentru exercițiul

financiar încheiat la 31 decembrie 2005 și totodată repartizarea

profitului realizat în anul 2005.

Prin urmare, la data de 12 mai 2006

(când obligația societății de plată a dividendelor devenise

scadentă) societatea era de drept în întârziere. Dobânda datorată a

început deci să curgă începând cu data de 12 mai 2006, astfel

că, la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, SC F.P. SA

avea deja o creanță reprezentată, pe de o parte, de suma

principală (dividendele), iar pe de altă parte de dobânda scursă

până la acel moment și ulterior, până la momentul achitării

debitului principal.

În condițiile în care

creanța SC F.P. SA exista deja la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.

81/2007, este evident că termenul de 60 de zile stabilit prin art. 6 alin.

(3) din acest act normativ nu este aplicabil în cauză, întrucât ar însemna

că se aplică retroactiv, ceea ce nu este permis de Constituția

României.

Deci este evident că art. 6 alin.

(3) nu poate fi aplicabil decât pentru viitor, nu și pentru cazul de

față, în care soluția trebuie dată în raport de legea în

vigoare la data formulării acțiunii, respectiv art. 43 C. com.

Instanța de fond a luat act de

plata voluntară a debitului principal (dividende) și, considerând

acțiunea întemeiată în parte (respectiv în ceea ce privește

dobânda comercială) a admis acțiunea precizată; Totodată,

instanța de fond a luat act și de precizarea recurentei în sensul

că „numai dobânzile mai sunt datorate”, caz în care a considerat că

acțiunea a fost restrânsă exclusiv la nivelul dobânzii comerciale;

prin apelurile declarate, instanța de apel a fost învestită să

analizeze legalitatea obligației de plată a dobânzilor, iar nu a

dividendelor; prin urmare, prin apelurile declarate s-a tins la respingerea

acțiunii precizate, iar nu la respingerea acțiunii inițial

formulate, care viza atât debitul principal cât și dobândă

comercială.

Prin decizia recurată

acțiunea este respinsă în condițiile în care (i) instanța

de apel nu a fost învestită să analizeze decât obligația de plată

a dividendelor și (ii) instanța de apel nu putea fi învestită

să mai analizeze obligația de plată a dividendelor, cât timp

acțiunea a fost precizată iar instanța de fond a considerat-o

întemeiată în ceea ce privește exclusiv dobânda comercială,

fără ca vreuna dintre părți să critice această

măsură.

Pentru aceste considerente, conform art.

312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC F.P. SA București

împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 314 din 29 iunie 2009

pe care o va modifica în sensul că va respinge apelurile formulate de

pârâta CN A.I.H.C.B. SA Otopeni și de chemații în garanție Ministerul

Transporturilor și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva

sentinței Tribunalului București nr. 990 din 23 ianuarie 2008, ca

nefondate.

Văzând dispozițiile art. 274

C. proc. civ. se va respinge cererea recurentei de obligare a intimaților

la plata cheltuielilor de judecată întrucât acestea nu au fost dovedite cu

documente originale de plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC F.P. SA București, împotriva deciziei Curții de Apel

București nr. 314 din 29 iunie 2009, pe care o modifică, în sensul

că respinge apelurile formulate de pârâta CN A.I.H.C.B. SA Otopeni și

de chemații în garanție Ministerul Transportului și Ministerul

Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței Tribunalului

București nr. 990 din 23 ianuarie 2008, ca nefondate.

Respinge cererea recurentei de

obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 24 martie 2010.