ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4471/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 161 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.M., prin mandatar P.C., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., și a obligat pe această din urmă pârâtă să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Bârlad, județul Vaslui. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și prematurității petitului 2 din acțiune.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de ambele pârâte, în raport cu împrejurarea că acestea au fost citate printr-o singură citație deși sunt două entități diferite, prima instanță a apreciat că faptul nu a produs o vătămare niciuneia dintre pârâte, atâta timp cât, având același sediu, ambele au luat cunoștință de termenul de judecată și au formulat întâmpinare. Nici excepția prematurității petitului 2 al acțiunii nu a fost găsită întemeiată, instanța de fond reținând că A.N.R.P., prin direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar, efectuează plata despăgubirilor bănești imediat după emiterea de către C.C.S.D.

a deciziei privind titlurile de despăgubire, iar aceste operațiuni, deși constituie etape distincte, fac parte din aceeași procedură administrativă reglementată de titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că nu se poate vorbi de o prematuritate a petitului 2 al acțiunii, acesta decurgând ca o consecință firească a emiterii titlului de despăgubire. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut că acțiunea este întemeiată, întrucât garanția unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu numai în procedura contencioasă, ci și în procedura prealabilă celei dintâi și, în acest context, este necesar ca durata procedurii să fie una previzibilă.

Or, se arată în considerentele sentinței recurate, în speță, decizia Primarului Municipiului Bârlad de acordare a despăgubirilor în favoarea reclamantei a fost emisă la data de 1 noiembrie 2006, dosarul fiind înaintat pârâtei pentru emiterea deciziei privind titlul de despăgubiri în cursul aceluiași an, deci cu aproape 2 ani înainte de data introducerii acțiunii, iar cererea nu a fost soluționată până în prezent. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâtele, reiterând, în esență, apărările invocate în fața instanței de fond; în plus, recurentele susțin că sentința atacată a fost dată cu ignorarea prevederilor titlului VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează procedura administrativă și etapele ce trebuie parcurse pentru acordarea despăgubirilor.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Așa cum rezultă din acțiunea formulată de reclamantă, cererea acesteia are două capete distincte: obligarea C.C.S.D. să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a terenului, pe de o parte, și emiterea titlului de plată de către A.N.R.P., pe de altă parte. Din dispozitivul precum și din considerentele sentinței recurate, rezultă, însă, că, la pronunțarea soluției, instanța de fond a ignorat obiectul cererii de chemare în judecată, nepronunțându-se cu privire la nici unul dintre cele două capete de cerere formulate de reclamantă.

Astfel, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cererile de obligare a C.C.S.D. să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare și, respectiv, a A.N.R.P. de a emite titlul de plată, însă a acordat ceea ce reclamanta nu a cerut, și anume obligarea C.C.S.D. de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire. Or, potrivit prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Judecătorul nu poate, așadar, soluționa un litigiu decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării, principiul disponibilității, prevăzut de dispozițiile legale citate, cuprinzând în conținutul său prerogativa dreptului reclamantului de a determina limitele acțiunii.

Dacă formulările părților sunt confuze, împiedicând determinarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanța are îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, cu scopul de a evita, în favoarea respectării cu rigoare a principiului disponibilității, un ultra sau minus petita. Neprocedând astfel, prima instanță a încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., motiv pentru care recursurile vor fi admise și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) din același cod, va fi casată sentința atacată și trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 161 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.