ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10097/2009

Asupra recursului civil de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 6589 din 2 octombrie 2003, contestatoarea A.K., născută S.E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatele P.O. Luduș și P.J. Mureș, să dispună obligarea pârâtelor în solidar, la achitarea despăgubirilor civile de minim 1.500.000.000 lei în contul imobilului naționalizat, înscris în C.F. nr. 835 Luduș, intravilan și casă de locuit cu 4 apartamente situat în Luduș, str. Republicii și obligarea intimatelor la cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că imobilul a constituit proprietatea tabulară a defunctului său tată, S.Ș., ea fiind unica moștenitoare, imobilul în litigiu trecând în proprietatea statului în baza sentinței civile nr. 46 din 1952, în temeiul Decretului nr. 111/1951, fără despăgubiri.

Ulterior, imobilul a fost dezmembrat în 4 apartamente și vândut numiților B.Șt. și E., Z.S. și D., N.G. și S., D.S. Prin dispoziția nr. 757 din 28 august 2003, P.O. Luduș a respins cererea de acordare de despăgubiri iar P.J. Mureș nu a soluționat această cerere. Prin sentința civilă nr. 848 din 31 octombrie 2003, Tribunalul Mureș, secția civilă, a respins contestația formulată de contestatoarea A.K. (născută S.E.), reținând, în esență, faptul că petitul principal privind acordarea despăgubirilor bănești nu poate fi soluționat de către instanțele de judecată, întrucât dispozițiile art. 36 – art. 40 din Legea nr. 10/2001, prevăd o procedură specială privind centralizarea notificărilor, transmiterea centralizatoarelor, constituirea unei comisii speciale de evaluare a despăgubirilor și emiterea unei legi speciale privind modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor bănești.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii și admiterea contestației formulate. În motivarea apelului, contestatoarea menționează că decizia apelată a fost dată cu încălcarea principiului rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., respectiv neadministrarea probei solicitate de contestatoare privind expertizarea imobilului din litigiu și evaluarea acestuia, precum și cu încălcarea dispozițiilor art. 37 – art. 40 din Legea nr. 10/2001, neacordând despăgubiri civile bănești în favoarea sa, în condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 597/ A din 1 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. 157/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei, reținându-se că prima instanță în mod corect a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 36 - 40 din Legea nr. 10/2001, în sensul că notificările pentru acordarea de despăgubiri bănești se adresează prefecturii în a cărei rază se află imobilul preluat abuziv. Totodată, a mai reținut instanța de apel că, dacă persoana îndreptățită a solicitat restituirea în natură și aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă, persoana juridică deținătoare va transmite decizia, respectiv dispoziția privind oferta de acordarea despăgubirilor bănești, prefecturii în a cărei rază acestea își au sediul, însoțite de o copie a raportului de expertiză prin care s-a stabilit valoarea imobilului revendicat, iar, în lipsa acestuia, dispoziția menționată va cuprinde în mod obligatoriu valoarea estimativă a imobilului.

După centralizarea notificărilor și a ofertelor de acordarea despăgubirilor bănești, prefecturile vor transmite centralizatoarele Ministerul Finanțelor Publice și, pentru evaluarea despăgubirilor bănești, se va constitui o comisie interministerială, iar prin lege specială se vor reglementa modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor bănești, care pot fi plafonate, astfel că instanțele de judecată nu sunt abilitate material să stabilească în mod concret și să oblige persoanele juridice deținătoare la plata despăgubirilor bănești solicitate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea A.K., născută S.E. solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei atacate, ca netemeinică și nelegală, rejudecarea cauzei, transmiterea cauzei instanței de fond spre rejudecare, iar în subsidiar reținerea cauzei spre competentă judecată, admiterea contestației astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, contestatoarea a arătat că decizia atacată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a dispozițiilor art. 37 – art. 40 din Legea nr. 10/2001, art. 21 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2) din Constituția României. Prin decizia civilă nr. 4264 din 2 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost modificată decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă, a fost desființată sentința civilă nr. 848 din 21 octombrie 2003 a Tribunalului Mureș și a fost trimisă cauza spre rejudecare, acestei din urmă instanță.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut că în mod greșit prima instanță nu a soluționat fondul cauzei, acțiunea reclamantei împotriva dispoziției nr. 757/2003 a P.O. Luduș fiind admisibilă, la fel cum admisibilă este și acțiunea îndreptată împotriva P.J. Mureș, care era obligată să se pronunțe în legătură cu notificarea reclamantei, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 41634/1/2004 (nr. vechi 5133/2006). Prin sentința civilă nr. 1616 din 25 septembrie 2008 a Tribunalului Mureș, secția civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii formulată împotriva pârâtului P.O. Luduș, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.J.

Mureș și excepția de necompetență materială a tribunalului, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, a fost anulată dispoziția nr. 757 din 28 august 2003 emisă de pârâtul P.O. Luduș și a fost stabilit, în favoarea reclamantei, dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în orașul Luduș, str. Republicii, înscris în C.F. 835 Luduș, compus din casă de locuit cu 4 apartamente și termen intravilan, în suprafață de 2522 m.p., conform valorii stabilite prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert B.G. – 509.000 lei ron, din care 163.000 lei ron reprezentând valoarea terenului, valoare ce va fi actualizată la momentul plății respective cu indicele de inflație.

Pârâții au fost obligați la plata sumei de 2.152,6 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prezenta contestație a fost înregistrată la Tribunalul Mureș în anul 2003, dată la care prefecturile aveau atribuții în centralizarea notificărilor prin care se solicitau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, P.J. Mureș fiind notificată în acest sens, astfel că are calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulată de pârâtul P.O. Luduș, aceasta a fost respinsă deoarece obiectul cauzei îl reprezintă contestația formulată de reclamantă împotriva dispoziției nr. 757/2003 emisă de P.O. Luduș.

Acțiunea reclamantei fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, competența de soluționare revine tribunalului de la locul situării imobilului, astfel că a fost respinsă și excepția de necompetență materială. În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta a formulat două notificări cu privire la imobilul în litigiu, una înregistrată sub nr. 346 din 13 februarie 2002, fiind transmisă P.J. Mureș, și o alta, înregistrată sub nr. 193/ N din 13 noiembrie 2001, fiind transmisă P.O. Luduș. Pârâtul P.J. Mureș nu a răspuns la acea notificare, iar P.O. Luduș a emis dispoziția nr. 657 din 28 noiembrie 2003 prin care a respins notificarea reclamantei pe motiv că notificarea nu a fost însoțită de o serie de documente.

Prima instanță a reținut, în urma analizării probelor existente la dosarul cauzei, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, imobilul înscris în C.F. 835 Luduș fiind proprietatea tabulară a antecesorului reclamantei, defunctul S.Șt., imobilul fiind preluat abuziv de S.R. în temeiul Decretului nr. 111/1951, în baza sentinței civile nr. 46/1952 pronunțată de Tribunalul Popular Raional Luduș. Deoarece imobilul nu este liber, fiind în prezent proprietatea unor terțe persoane fizice, prima instanță a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubiri care au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză, în cuantumul de 509.000 ron.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, prima instanță a apreciat că ambii pârâți sunt în culpă procesuală, Primarul P.O. Luduș pentru că a respins notificarea, iar P.J. Mureș pentru că nu a răspuns la notificare, astfel încât în baza art. 274 C. proc. civ., ambii pârâți au fost obligați la cheltuieli de judecată către reclamantă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Instituția P.J. Mureș și P.O. Luduș, prin primar. P.J. Mureș a arătat că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, iar P.O. Luduș, prin primar, a arătat că nu trebuia să fie obligat la cheltuieli de judecată, deoarece a respins notificarea din cauza faptului că reclamanta nu a depus actele solicitate.

Prin decizia civilă nr. 15/ A din 03 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, au fost respinse apelurile declarate de către cei doi pârâți. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că și în primul ciclu procesual P.J. Mureș s-a opus în mod explicita admiterii acțiunii, pe motiv că nu s-a adoptat legea specială la care face referire art. 40 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, neinvocând excepția lipsei calității procesuale pasive. De altfel, prin decizia instanței supreme s-a statuat în mod irevocabil că Instituția P.J. Mureș are calitate procesuală pasivă și că trebuie analizată și pretenția față de acest pârât. În ceea ce privește pe pârâtul P.O.

Luduș, acesta are culpă procesuală deoarece a respins notificarea, deși, din actele depuse odată cu aceasta și, ulterior, în fața instanței, a rezultat faptul că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit Legii nr. 10/2001, republicată și modificată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Instituția P.J. Mureș, aducându-i următoarele critici: Soluția instanței de apel este nelegală, deoarece Instituția P.J. Mureș nu are calitate procesuală pasivă. Astfel, notificarea nr. 36 din 13 februarie 2002 formulată de reclamantă a fost adresată acestei instituții, însă, potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, această instituție avea atribuții doar în centralizarea notificărilor și nu putea să soluționeze o astfel de notificare.

De asemenea, nu s-a ținut cont de faptul că tocmai procedura specială reglementată de art. 40 din Legea nr. 10/2001 nu era finalizată, astfel că nu s-au putut acorda despăgubirile solicitate, tocmai în lipsa temeiului legal invocat. Recurenta mai susține că datorită modificărilor ce au afectat de-a lungul timpului Legea nr. 10/2001, nici nu putea să transmită notificarea reclamantei către A.N.R.P. decât după adoptarea unei soluții definitive și irevocabile din partea instanțelor de judecată. Prin urmare, nu se poate reține starea de pasivitate a Instituției P.J. Mureș și deci nici culpa sa procesuală, astfel că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: 1. În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a recurentei, acest aspect a fost în mod irevocabil lămurit de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 4264 din 2 mai 2006, a statuat că „admisibilă este și acțiunea îndreptată împotriva P.J. Mureș …”. Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru judecătorii fondului. Prin urmare, sub acest aspect critica recurentului nu poate fi primită.

2. În ceea ce privește culpa procesuală, aceasta există, deoarece, chiar dacă în prima formă a Legii nr. 10/2001, potrivit dispozițiilor art. 40, trebuia emisă o nouă lege care să definească modul de calcul și de plata efectivă a drepturilor bănești, după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, recurenta avea obligația de a transmite notificarea respectivă către unitatea deținătoare, ori de a emite o dispoziție sau decizie motivată în legătură cu măsurile reparatorii prin echivalent. Cum recurenta a stat în pasivitate, neacționând în nici un fel, în mod corect, atât prima instanță cât și instanța de apel, în rejudecare, au reținut culpa procesuală a recurentei și au obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost dată cu corecta aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Instituția P.J. Mureș împotriva deciziei nr. 15/ A din 3 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2009.