ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4220/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4220/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, așa cum a fost modificată, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale a acestui act normativ, alături de art. 9 din O.G. nr. 32 din 18 august 1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar datorate, cererea părții se anulează ca netimbrată.
Din actele dosarului rezultă că recurenții nu au timbrat anticipat recursul. Drept urmare, pentru termenul de judecată din data de 2 iulie 2010, recurenților li s-a pus în vedere să timbreze, fiind legal citați pentru acest termen, cu mențiunea de a depune 4250 taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate de la filele 7 și 8 dosar recurs. La termenul menționat, Înalta Curte a constatat că recurenții nu s-au conformat obligației de timbrare, procedural comunicată acestora și, în consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U NE Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanții D.N.I., D.M. împotriva deciziei nr. 319 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iulie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.