ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 440/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul D.G. prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, ca urmare a admiterii cererii de strămutare, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta SC O.V.I.G. SA, sucursala Ploiești, la plata sumei de 89.036,45 lei reprezentând despăgubirea rezultată din asigurarea facultativă privind autoturismul proprietatea reclamantului, a contravalorii lipsei de folosință a autoturismului pe perioada 22 august 2005 și până la pronunțarea hotărârii, suma estimată provizoriu la valoarea de 50 lei/zi, a dobânzii legale la suma pe care pârâta trebuie să o achite reclamantului pe perioada 22 august 2005 și până la pronunțarea hotărârii, cât și ulterior până la plata efectivă a sumelor datorate, estimată provizoriu la 5000 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Bihor, prin sentința comercială nr. 388/COM/2008 din 9 octombrie 2008, a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că, raportul juridic de asigurare este guvernat de clauzele contractului de asigurare facultativă, încheiat între reclamant în calitate de asigurat și societatea pârâtă în calitate de asigurator, astfel a rezultat că și cauzele de exonerare de răspundere a asiguratorului cu privire la obligația de plată a indemnizației de asigurare pentru riscul asigurat, sunt cele prevăzute contractual, în speță cele prevăzute în Condițiile generale contractuale. Totodată, a reținut că potrivit concluziilor Raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, nu au existat dubii asupra faptului că la momentul producerii accidentului de circulație analizat, autoturismul se afla în custodia service-ului C.M., efectuându-se teste chiar în momentul evenimentului.

Referitor la cererea reclamantului de constatare a caracterului abuziv al clauzelor menționate, instanța de fond a respins această cerere ca fiind inadmisibilă, deoarece aceasta a fost formulată prin notele de ședință, fără a mai constitui o completare a cererii de chemare în judecată și prin urmare nu a format obiectul procesului. Prin decizia nr. 29/ A/C din 10 martie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant. În fundamentarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că așa cum a afirmat și prima instanță, invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale s-a făcut prin note de ședință deci cu nesocotirea art. 132 alin. (1) C. proc.

civ., împărtășind și punctul de vedere al Tribunalului privind aprecierea, ca inadmisibilă, a cererii de invocare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale pe considerentul că aceasta putea fi făcută cât timp contractul care le stipulează era în ființă, iar în speță convenția încheiată între părțile litigante a încetat la momentul producerii evenimentului asigurat, potrivit art. 15.3 lit. b), respectiv la data de 27 iulie 2005. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul D.G., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată și la dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc.

civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut: Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normative, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la termenul stabilit de instanță. Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentului, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 1913,96 lei și 5 lei timbru judiciar, fiind citat cu această mențiune.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul din 5 februarie 2010, când procedura a fost legal îndeplinit, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte, urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să dispună anularea recursului reclamantului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 29/ A/C din 10 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.