ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 440/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul D.G. prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Bihor, ca urmare a admiterii cererii de strămutare, a

solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta

SC O.V.I.G. SA, sucursala Ploiești,

la plata sumei de 89.036,45 lei reprezentând

despăgubirea rezultată din asigurarea facultativă privind autoturismul

proprietatea reclamantului, a contravalorii lipsei de folosință a

autoturismului pe perioada 22 august 2005 și până la pronunțarea hotărârii,

suma estimată provizoriu la valoarea de 50 lei/zi, a dobânzii legale la suma pe

care pârâta trebuie să o achite reclamantului pe perioada 22 august 2005 și

până la pronunțarea hotărârii, cât și ulterior până la plata efectivă a sumelor

datorate, estimată provizoriu la 5000 lei, precum și la plata cheltuielilor de

judecată.

Tribunalul Bihor, prin sentința comercială nr.

388/COM/2008 din 9 octombrie 2008, a respins acțiunea reclamantului, reținând,

în esență, că, raportul juridic de asigurare este guvernat de clauzele

contractului de asigurare facultativă, încheiat între reclamant în calitate de

asigurat și societatea pârâtă în calitate de asigurator, astfel a rezultat că

și cauzele de exonerare de răspundere a asiguratorului cu privire la obligația

de plată a indemnizației de asigurare pentru riscul asigurat, sunt cele

prevăzute contractual, în speță cele prevăzute în Condițiile generale

contractuale. Totodată, a reținut că potrivit concluziilor Raportului de

expertiză tehnică auto efectuat în cauză, nu au existat dubii asupra faptului

că la momentul producerii accidentului de circulație analizat, autoturismul se

afla în custodia service-ului C.M., efectuându-se teste chiar în momentul

evenimentului.

Referitor la cererea reclamantului de

constatare a caracterului abuziv al clauzelor menționate, instanța de fond a

respins această cerere ca fiind inadmisibilă, deoarece aceasta a fost formulată

prin notele de ședință, fără a mai constitui o completare a cererii de chemare

în judecată și prin urmare nu a format obiectul procesului.

Prin decizia nr. 29/ A/C din 10 martie 2009,

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de

control judiciar a reținut că așa cum a afirmat și prima instanță, invocarea

caracterului abuziv al clauzelor contractuale s-a făcut prin note de ședință

deci cu nesocotirea art. 132 alin. (1) C. proc. civ., împărtășind și punctul de

vedere al Tribunalului privind aprecierea, ca inadmisibilă, a cererii de

invocare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale pe considerentul că

aceasta putea fi făcută cât timp contractul care le stipulează era în ființă,

iar în speță convenția încheiată între părțile litigante a încetat la momentul

producerii evenimentului asigurat, potrivit art. 15.3 lit. b), respectiv la

data de 27 iulie 2005.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs reclamantul D.G., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ.,

raportat la art. 11 și 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și

completată și la dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., a

luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut:

Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele

judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act

normative, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele

juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional până la termenul

stabilit de instanță.

Având în vedere criticile formulate în

recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte în conformitate cu art. 11

din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 a stabilit în sarcina

recurentului, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de

1913,96 lei și 5 lei timbru judiciar, fiind citat cu această mențiune.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu

achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat

anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit

mențiunii din citația pentru termenul din 5 februarie 2010, când procedura a

fost legal îndeplinit, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația

timbrării, Înalta Curte, urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele

metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să

dispună anularea recursului reclamantului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul

D.G.

împotriva deciziei nr. 29/ A/C din 10 martie 2009 pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca

netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

februarie 2010.