ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4499/2010

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 182 din 15 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, s-a respins ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea C.T., în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Roșiorii de Vede. Împotriva acestei sentințe, contestatoarea C.T. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 429/A din 31 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, s-a respins ca nefondat, apelul declarat de contestatoare. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs contestatoarea C.T. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Prin încheierea de ședință din data de 16 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 429/A din 31 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 4 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a recursului. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an, în materie civilă. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul de judecată din 16 martie 2006, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mult mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 4 mai 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății. Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. ( 1) C. proc.

civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de recurenta-contestatoare C.T. împotriva deciziei civile nr. 429A din 31 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.