ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 579/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL prin lichidator judiciar SC R. IPURL și înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 3 aprilie 2009, aceasta a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. anularea deciziei nr. 310 din 24 septembrie 2008 emisă de D.G.SC din cadrul A.N.A.F., prin care s-a soluționat contestația reclamantei formulate împotriva Deciziei de Impunere nr. 94 din 13 februarie 2008, emisă în baza R.I.F. nr. 9548/ A din 13 februarie 2008, încheiat de organele de inspecție fiscală din cadrul A.C.F. Brașov. În motivarea acțiunii, reclamanta a criticat soluția pronunțată în contestația împotriva actelor fiscale, pe excepția lipsei calității procesuale active, arătând că dreptul de administrare al debitorului (SC T.C.

SRL) nu fusese ridicat la data formulării acesteia. Prin sentința nr. 2715 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL prin lichidator judiciar SC R. IPURL, a anulat decizia nr. 310 din 24 septembrie2008 și a obligat pârâta la soluționarea în fond a contestației administrative. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a apreciat că cele reținute de organul de soluționare a contestației sunt neîntemeiate, întrucât data deschiderii procedurii insolvenței este data de 11 decembrie 2007, dată la care a fost pronunțată sentința nr. 937/sind din 11 decembrie 207 a Tribunalului Brașov, prin care s-a hotărât, în temeiul art. 33 alin. (6) din Legea privind procedura insolvenței „deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC T.C.”, hotărâre judecătorească prin care nu s-a dispus însă ridicarea dreptului de administrare al debitorului.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs în termen legal, pârâta A.N.A.F. În motivarea recursului, s-a arătat că în mod întemeiat organul de soluționare a contestației a apreciat că s-a formulat contestație de către o persoană lipsită de calitatea de a contesta. Se mai arată că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că administratorul judiciar, desemnat în cadrul dosarului de insolvență, care conducea activitatea debitoarei, a comunicat organului de soluționare a contestației, la solicitarea expresă a acestuia, că nu își însușește contestația debitoarei. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Prin decizia nr. 310 din 24 septembrie 2008, D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. a respins contestația formulată de societatea recurentă împotriva Deciziei de Impunere nr. 94 din 13 februarie 2008 emisă în baza R.I.F. nr. 9548/ A din 13 februarie 2008, încheiat de organele de inspecție fiscală din cadrul A.C.F. Brașov, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală. Organul fiscal a reținut că SC T.C. SRL a depus contestația, la data de 17 martie 2008, deși acest drept îi fusese ridicat prin sentința nr. 934 din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Brașov, formularea de obiecțiuni reprezentând atribuțiunea administratorului judiciar SC R. IPURL SRL Mai arată A.N.A.F. că exercitarea căii contestației administrative împotriva Deciziei de Impunere nu reprezintă un demers care să se încadreze în „actele normale de administrare curentă a societății”.

Înalta Curte, în acord cu soluția pronunțată de instanța de fond, retine următoarele. Cele reținute de organul de soluționare a contestației sunt neîntemeiate, întrucât data deschiderii procedurii insolvenței este data de 11 decembrie 2007, dată la care a fost pronunțată sentința nr. 937/ sind din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Brașov, prin care s-a hotărât, în temeiul art. 33 alin. (6) din Legea privind procedura insolvenței „deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC T.C.”, hotărâre judecătorească prin care nu s-a dispus însă ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Începând cu data deschiderii procedurii și până la data de 15 aprilie 2008, data pronunțării sentinței nr. 330/ sind din 15 aprilie 2008, prin care s-a dispus intrarea în procedura falimentului, societatea reclamantă s-a aflat în așa zisa perioadă de observație, reglementată de art. 3 pct. 15 din lege, perioada în care debitorul poate efectua operațiunile curente.

În această perioadă, administratorul societății debitoare poate desfășura operațiunile prevăzute de art. 3 pct. 15 și art. 49 din Legea nr. 85/2006, formularea unei contestații împotriva Deciziei de Impunere și a R.I.F., reprezentând un act de conservare a averii debitorului, acte care sunt supravegheate și nu supervizate de administratorul judiciar astfel cum rezultă din art. 49 alin. (l) din Legea nr. 85/2006. Prin urmare, prevederile art. 47 alin. (4) din actul normativ menționat, în cuprinsul cărora se menționează „dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului” nu-și găsesc aplicabilitatea în cazul de fată. Prin sentința nr. 330 din 15 aprilie 2008 s-a dispus intrarea în procedura falimentului, dizolvarea și ridicarea dreptului de administrare al debitorului SC T.C.

SRL Or, contestația administrativă a fost formulată la data de 17 martie 2008, înainte de termenul menționat. Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 2715 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.