ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 439/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 439/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Reclamanții SC S.H. SRL, N.A. și N.I. i-au

chemat în judecată pe pârâții SC D.I. SA, T.A. și M.T. solicitându-i

Tribunalului București să pronunțe o sentință prin care să dispună nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare imobiliară autentificat, privind

imobilul teren și construcție situate în Voluntari. În motivarea acțiunii

reclamanții au invocat cauză ilicită, preț neserios, lipsa unui mandat special

pentru vânzarea imobilului, lipsa aprobării A.G.E.A. conform cerinței art. 115 din

Legea nr. 31/1990 și frauda la lege.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința nr. 4835 din 3 aprilie 2008, a respins excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului N.I. și ca nefondată

acțiunea formulată de reclamantul SC S.H. SRL (fostă N.B. SRL). Pentru a

respinge excepția lipsei calității procesuale a reclamantului N.I., instanța de

fond a avut în vedere obiectul cererii dedusă judecății prin care s-a cerut

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, nulitate care poate fi invocată

de orice persoană interesată care justifică un interes legitim. Acest interes potrivit

instanței se deduce din calitatea sa de participant ca mandatar al societății,

la încheierea actului.

În ce privește cauza actului juridic a

cărui nulitate s-a solicitat, tribunalul a reținut că, în speță, reclamanții au

invocat drept cauză ilicită prețul neserios, confundând cauza cu obiectul

contractului. Cu referire la prețul neserios, tribunalul a avut în vedere

faptul că părțile contractante prefigurau corect prestațiile la care se obligau

și drepturile corelative rezultate întrucât semnatarii erau comercianți care

desfășurau astfel de activități cu caracter profesional, fiecare dintre părți având

o corectă reprezentare asupra elementelor contractului.

În privința mandatului care a fost dat

pentru încheierea contractului, prima instanță a reținut, citând dispozițiile art.

55 din L.S.C., că în raporturile cu terții, societatea este angajată pentru

actele încheiate în numele acesteia de reprezentanții săi iar dacă mandatarii

societății nu au respectat limitele mandatului, societatea nu poate opune

pârâților depășirea puterilor mandatului. În fine, tribunalul a stabilit că N.B.

SRL este societate cu răspundere limitată cu asociat unic și că în cauză sunt

aplicabile prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, asociatul unic

și administratorul N.B. SRL având drepturile și obligațiile care revin adunării

generale.

Apelul reclamanților SC S.H. SRL și N.I.

Sentința nr. 4835/2005 pronunțată de Tribunalul

București, secția comercială, a fost apelată de societatea comercială și de N.I.

ambii apelanți invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției pentru faptul că

s-au respins toate motivele care au fost invocate în acțiunea introductivă,

motive care conduceau la admiterea cererii și la constatarea nulității absolute

a contractului de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel București, prin decizia

nr. 595 pronunțată la data de 9 decembrie 2008, a respins, ca nefundat, apelul apreciind,

ca nefondată, critica privind neseriozitatea prețului ca motiv de nulitate a

contractului de vânzare-cumpărare. Curtea a avut în vedere faptul că

seriozitatea prețului vizează realitatea acestuia în sensul de a nu fi fictiv

ori disproporționat în raport de contraprestația pentru care este datorat. În

speță, chiar dacă s-a constatat o discrepanță între prețul vânzării și cel

stabilit de expertiză, Curtea a considerat că nu poate reține neseriozitatea

prețului în sensul inexistenței acestuia cu atât mai mult cu cât părțile

contractante au avut reprezentarea exactă a drepturilor și obligațiilor corelative.

Nefondată a fost apreciată și critica vizând motivul de nulitate întemeiat pe

cauza ilicită și imorală soluția primei instanțe, față de analiza art. 968 C.

civ., în opinia Curții fiind corectă. Apreciind ca fiind de esență faptul că

motivul de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare s-a bazat pe

neseriozitatea prețului, Curtea a înlăturat celelalte critici care au fost

invocate în scopul de a demonstra neseriozitatea prețului.

În fine, s-a înlăturat și critica ce a

vizat nulitatea absolută a mandatului față de modalitatea în care a fost luat

consimțământul pe considerentul că, procura autentică face dovada până la înscrierea

în fals cu privire la constatările personale ale notarului public. De asemenea,

s-a avut în vedere actul constitutiv și dispozițiile art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990 pentru a se reține că asociatul unic exercită atribuțiile de

administrator al societății acesta acționând și ca reprezentant al societății,

fără să fie necesară o hotărâre a Adunării Generale Extraordinare.

Recursul. Motivele de recurs

Împotriva deciziei nr. 595 pronunțată

la 9 decembrie 2008 de Curtea de Apel București, secția comercială, a declarat

recurs, SC S.H. SRL reprezentată de administratorul N.I. prin care în temeiul motivelor

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., au solicitat

admiterea recursului și modificarea hotărârilor anterior pronunțate în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Autorii recursului au criticat decizia

instanței sub cuvânt că în considerentele acesteia nu se regăsește analiza

argumentelor pe care le-au dezvoltat în notele scrise depuse la dosar care cuprindeau

dezvoltarea motivelor de recurs sub aspect economic, juridic și obiectiv.

Au susținut, invocând motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că s-au încălcat prevederile art. 480, 948,

966, 968, 1303 C. civ., fără să le dezvolte distinct, ci sub aspectul greșitei

aplicări a legii, au considerat raportându-se la art. 1 din Primul Protocol C.E.D.O.

că prețul neserios trebuia stabilit în raport de valoarea reală a bunului iar

nu în raport de sentimentele părților la încheierea contractului.

Lipsa prețului serios în opinia exprimată

în recurs echivalează cu lipsa cauzei, iar dacă aceasta există, atunci cauza este

ilicită și imorală. În sensul acelorași argumente s-a susținut că prețul

neserios constituie fraudă la lege, fraudă care prin ea însăși duce la nulitatea

contractului. În sprijinul acestei critici s-a făcut trimitere la Legea nr. 146/1997

care atunci când prețul este stabilit de parte, instituie obligația instanței

de a dispune o expertiză prețuitoare pentru a determina corect taxa de timbru.

În continuare s-au făcut critici în

legătură cu neexaminarea prețului sub aspect obiectiv și real, apreciindu-se că

în cadrul economiei de piață prețul neserios atrage sancțiunea nulității.

S-a mai arătat că în cadrul

operațiunilor speculative nu este exclusă echivalența prestațiilor fiecărei

părți, că încălcarea proprietății și frauda la lege sunt rezultate obiective

ale operației speculative și, în fine, că prețul, pentru a fi definit ca serios

trebuie să fie rezultatul unui just echilibru între ceea ce se vinde și ce plătește

cumpărătorul. Discrepanța dintre prețul achitat și prețul real duce la

imoralitatea cauzei la lipsa de echitate a contractului și la încălcarea prevederile

art. 6 par. 1 din C.E.D.O.

În sprijinul argumentelor referitoare

la prețul neserios au fost detaliate decizii ale Înaltei Curți prin care s-a statuat

cu privire la noțiunea de preț derizoriu și neserios, cauze prin care s-a

reținut încălcarea dreptului de proprietate și imoralitatea actului. A

solicitat în sensul argumentelor dezvoltate aplicarea precedentului judiciar

față de faptul că deciziile comentate în recurs au elemente de suprapunere cel

puțin pe prețul neserios.

În final s-a criticat lipsa mandatului

special și valabilitatea actului dedus judecății în instanțele anterioare.

Față de aceste motive SC S.H. SRL și

administratorul N.I. au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În fața Înaltei Curți s-a invocat

excepția lipsei calității procesuale în exercitarea căii de atac a recursului

și inadmisibilitatea cererii de însușire a recursului de către lichidator.

Asupra excepției absolute și

peremtorii a lipsei calității procesuale și a citării în cauză a societății N.B.

SRL, Înalta Curte va reține:

I - 1. Prima chestiune care se impune a

fi examinată în raport de susținerile potrivit cărora, întreaga procedură

precum și soluțiile pronunțate în cauză au privit societatea N.B. SRL și nu SC

S.H. SRL prin administrator.

Critica nu va fi reținută.

Înscrisurile depuse în fața instanței de fond demonstrează că SC N.B. SRL prin administrator

N.I. a adus la cunoștință tribunalului faptul că societatea și-a schimbat denumirea,

noua sa denumire fiind SC S.H. SRL cu același sediu social. Acest înscris a fost

însoțit de certificatul de înregistrare de mențiuni și încheierea nr. 70198/2006

prin care se menționează că actul adițional numărul 58 a fost atestat de același apărător care în recurs a făcut susțineri contrare actelor pe care le-a

cunoscut încă din decembrie 2006, ceea ce pune la îndoială buna-credință în

exercitarea drepturilor procesuale. Nu în ultimul rând trebuie observat că

sentința s-a pronunțat față de SC S.H. SRL (fostă SC N.B. SRL) așa încât afirmațiile

privind încălcarea drepturilor procesuale vor fi înlăturate nefiind susținute

probator și legal.

Apel menționează în cuprinsul său denumirea apelantei ca fiind SC S.H. SRL prin

administratorul său SC N.I., iar atunci când se referă la SC N.B. SRL se face

precizarea „actualmente S.H. SRL” așa încât se observă că și în calea de atac a

apelului, soluția a fost pronunțată față de persoana juridică indicată de

administratorul societății conform actelor care au fost depuse încă din prima

instanță.

SRL prin administratorul său SC N.I., la data de 19 februarie 2009, iar în

cursul desfășurării procedurii de judecată a recursului, Înaltei Curți de

Casație și Justiție i-a fost prezentată sentința de deschidere a procedurii insolvenței

împotriva recurentei, din data de 29 noiembrie 2007. Din cuprinsul sentinței

pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, rezultă că a

fost numit lichidator judiciar I.S.D. I. SPRL București și că, în temeiul art. 107

alin. (2) din Legea nr. 85/2006  s-a ridicat dreptul de administrare al

debitoarei SC S.H. SRL exercitat anterior numirii lichidatorului.

Considerații privind ridicarea

dreptului debitorului de a-și administra societatea.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006,

deschiderea procedurii insolvenței ridică debitorului dreptul de administrare,

constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile

din avere și de a dispune de acestea, dacă nu a fost manifestată intenția de

reorganizare în temeiul art. 28 (1) lit. h) și art. 33 alin. (6).

Din dispozițiile menționate rezultă cu

forța evidenței faptul că deschiderea procedurii falimentului are ca efect,

pierderea de către debitor (cu excepțiile prevăzute de lege) a dreptului de

a-și conduce activitatea și de a-și administra bunurile, iar din punctul de

vedere al patrimoniului prin deschiderea procedurii falimentului se produce o

indisponibilizare a bunurilor în scopul urmărit prin această procedură, acela

de a satisface creanțele creditorilor. A doua semnificație a ridicării dreptului

de administrare, trebuie privită din punctul de vedere al mandatului aparținând

administratorului statutar, care încetează, acest drept revenindu-i

lichidatorului în scopul și condițiile legii. În privința ridicării dreptului

de administrare Legea nr. 85/2006 operează cu dispoziții imperative atunci când

stabilește că dreptul de administrare al debitorului încetează de drept de la

data la care se dispune începerea falimentului [(art. 46 (4)].

Semnificația numirii lichidatorului.

Desemnarea lichidatorului prin

sentința nr. 4570 din 29 noiembrie 2007 reprezintă o autorizare în condițiile

legii a persoanei care va conduce activitatea debitorului prin exercitarea

atribuțiilor prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Această desemnare a

lichidatorului are consecințe și asupra drepturilor procesuale în sensul că lichidatorului

îi revin obligații în legătură cu valorificarea drepturilor privind încasarea creanțelor

precum și alte drepturi procedurale care se exercită prin intermediul

instanțelor judecătorești pe calea acțiunii. Pentru realizarea atribuțiilor prevăzute

de art. 25 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul stă în instanță și în acest sens

sunt de observat și dispozițiile procedurale (art. 87) C. proc. civ., prin care

se stabilește obligația de citare a persoanei juridice aflată în faliment prin

lichidator judiciar.

Din acest punct de vedere se observă o

strânsă legătură între calitatea părții și obligația de a fi îndeplinită

procedura ținând seama de persoana în drept să stea în instanță.

II - 1. Recursul supus spre examinare Înaltei

Curți prezintă următoarele particularități, considerentele anterior expuse

fiind în sprijinul analizei care urmează:

SRL prin administratorul SC N.I., argumentele fiind expuse în prezentarea motivelor

de recurs. În cursul dezbaterilor, în fața Înaltei Curți a fost prezentată

sentința care demonstrează că societatea era în faliment încă din anul 2007 și

că administrarea falimentului era atribuită lichidatorului numit de judecătorul

sindic, moment care coincide cu ridicarea dreptului de administrare care a aparținut

administratorului statutar. În acest context procesual care vizează calitatea

de a promova și susține recursul, intimații au invocat excepția lipsei

calității procesuale active obiectând asupra încercării de ratificare a

recursului de către lichidatorul prezent în instanță.

III – 1. Potrivit art. 137 C. proc.

civ., Înalta Curte va lua în examinare excepția invocată și va reține:

- Condiția calității procesuale în

procesul comercial prezintă o importanță considerabilă deoarece raportul de

drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care se legitimează

procesual. În speță legitimatio ad causam se analizează în raport de titularul dreptului

de a promova recursul întrucât subiect al recursului sau mai precis spus,

titular al recursului este cel care are vocația să exercite această cale de atac.

În speța de față, recursul nu a fost

promovat de lichidatorul societății în faliment care potrivit Legii nr. 85/1995

era în drept să valorifice drepturile procesuale ale societății în faliment.

Distinct de argumentele arătate, mai trebuie observat că, în cazul societății

comerciale aflată în faliment, numai calitatea de parte în litigiu a societății

nu este suficientă pentru a se exercita recursul, în condițiile în care,

potrivit Legii nr. 85/1995 drepturile procesuale nu mai aparțin administratorului

statutar, sau, după caz, administratorului judiciar. Nu în ultimul rând prin

aceeași lege s-au stabilit distinct atribuțiile lichidatorului (art. 25) așa

încât și poziția sa procesuală trebuie să vizeze drepturile care i-au fost

atribuite.

exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost

recunoscute de lege. Aceste dispoziții nu au fost avute în vedere și acest

lucru rezultă cu evidență din faptul că hotărârea de deschidere a falimentului

și de numire a lichidatorului nu a fost prezentată instanței de apel deși

aceasta este anterioară datei promovării căii de atac în fața Curții de apel.

Această hotărâre a fost depusă în recurs la al doilea termen deși partea avea

cunoștință despre această situație juridică a societății încă din anul 2007. Modul

acesta de exercițiu al căilor de atac este străin cerințelor art. 129 alin. (1)

C. proc. civ., potrivit căruia părțile au obligația să-și îndeplinească actele

de procedură în condițiile stabilite de lege, cât și dispozițiilor art. 723 C.

proc. civ., potrivit cărora drepturile procedurale trebuie exercitate cu

bună-credință.

În considerarea argumentelor de mai

sus excepția invocată este întemeiată urmând să fie admisă.

de către lichidatorul judiciar, Înalta Curte observă că, în speță, nu poate

opera o însușire a recursului promovat de o persoană fără calitate pentru că

s-ar eluda dispozițiile referitoare la promovarea valabilă a recursului, în

conformitate cu cerințele art. 302

1

C. proc. civ. și, în orice caz, nu

poate fi acoperită propria culpă a lichidatorului de a nu-și fi exercitat

drepturile procesuale, cu respectarea dispozițiilor legale, după numirea sa ca

lichidator și nici culpa administratorului societății căruia i se ridicase

dreptul de administrare și în deplină cunoștință a procedat la exercitarea unor

drepturi procesuale cu încălcarea dispozițiilor legii insolvenței.

În fine, recursul fiind declarat de o

altă persoană decât cea care trebuia să figureze ca recurent, declarația celui

care era în drept să exercite recursul nu poate fi luată în considerare,

deoarece, într-un asemenea caz nu este vorba de o ratificare ci de o „înlocuire”

a unui recurent cu altul.

Rezumând argumentele de mai sus, se va

reține că excepția lipsei calității de recurent a societății prin

administratorul N.I., invocată de intimată este întemeiată astfel că va fi

admisă în sensul dispozitivului. Se va reține, de asemenea, în conformitate cu art.

137 C. proc. civ., că admiterea acestei excepții face de prisos cercetarea

celorlalte motive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția invocată de

intimații-pârâți.

Anulează cererea de recurs formulată de

reclamanții SC S.H. SRL BUCUREȘTI și N.I. împotriva deciziei comerciale nr. 595

din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

fiind promovată de o persoană fără calitate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

februarie 2010.