ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1048/2010

Prin sentința comercială nr. 3328 din 27 februarie

2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a

respins acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtei B.R.H.

GMBH, precum și cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că SC S. SA al

cărei acționar este societatea pârâta și-a achitat la 21

septembrie 2007 datoria față de reclamanta A.V.A.S. și întrucât,

în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 26 august 2005

încheiat între reclamantă și pârâtă s-a stipulat incidența

clauzei penale doar pentru ipoteza neexecutării obligației, iar nu

și pentru aceea a executării acesteia cu întârziere, reclamanta nu

poate pretinde penalitatea prevăzută de art. 17.1 din contract,

astfel că acțiunea nu este fondată.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia comercială nr.

342/1 octombrie 2009 a Curții de Apel București – Secția a VI-a

Comercială, iar apelanta a fost obligată la 7.615,44 lei cheltuieli

de judecată.

În considerentele deciziei se

reține că, potrivit contractului termenul de 90 de zile viza doar

obligația cumpărătoarei de a asigura aprobarea în A.G.A. și

plata de către societatea privatizată a datoriilor sale, iar

obligația asumată de pârâtă, de a plăti ea însăși

datoriile SC S. SA nu era afectată de nici un termen.

Astfel obligațiile pârâtei

sunt: una de diligență – de a asigura aprobarea în A.G.A. și

plata de către societatea privatizată a datoriilor sale în termen de

90 de zile de la transferul proprietății acțiunilor, și

alta de rezultat, prin care pârâta s-a obligat să achite ea

însăși datoriile societății către A.V.A.S., în cazul

în care SC S. SA nu le-ar fi plătit în termen.

Pentru prima obligație

reclamanta nu a probat culpa pârâtei pentru a putea fi antrenată

răspunderea civilă contractuală, iar pentru a doua

obligație, reclamanta nu a susținut că pârâta se face

vinovată de neîndeplinirea ei, respectiv plata datoriilor în locul

societății privatizate, de vreme ce, aceasta din urmă, le-a

achitat cu întârziere.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs, susținând că este incident motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea încălcând

prevederile art. 969 și art. 1082 C. civ.

În motivare se arată că,

fiind în materia răspunderii civile contractuale, reclamanta nu trebuia să

dovedească decât existența contractului și faptul că

obligația nu a fost respectată, culpa debitoarei fiind în aceste

condiții prezumată.

Sub aspectul culpei pârâtei,

recurenta invocă prevederile art. 8 din O.G. nr. 25/2002, și faptul

că aceasta nu a depus dovada că ar fi întreprins vreun demers în

vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege, iar după

expirarea celor 90 zile trebuia să efectueze ea însăși plata.

Prin întâmpinarea înregistrată

la 9 martie 2010 intimata a solicitat respingerea recursului, cu obligarea

recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul prin prisma

motivelor invocate se vor reține următoarele:

Reclamanta A.V.A.S. a chemat în

judecată pe pârâta B.R.H. GMBH solicitând obligarea acesteia la plata unei

sume reprezentând penalități de întârziere prevăzute și

calculate în temeiul art. 9.9 lit. c) din contractul încheiat la 26 august

2005, prin care pârâta a cumpărat de la reclamantă acțiuni

nominative reprezentând 87,759% din capitalul social al SC S. SA.

Potrivit acestei clauze,

cumpărătorul, în calitate de acționar majoritar s-a obligat

să asigure aprobarea în A.G.A. și plata de către societate în

termen de 90 de zile de la transferul dreptului de proprietate asupra

acțiunilor către cumpărător, a datoriilor

societății către vânzător, iar în situația în care

societatea nu va plăti în termen aceste datorii, cumpărătorul se

obligă să le plătească el însuși, vânzătorului.

Instanța de apel a asigurat o

interpretare corectă a prevederilor cuprinse în această clauză

contractuală, în sensul că ea cuprinde, în privința

cumpărătoarei, două obligații diferite, a căror

distincție devine importantă sub aspect probator.

Astfel, o primă obligație

este una de diligență, în care pârâta se angajează să

obțină aprobarea A.G.A. și plata de către SC S. SA în

calitate de societate privatizată, în termen de 90 de zile de la

transferul proprietății acțiunilor, a datoriilor față

de A.V.A.S.

A doua obligație este una de

rezultat, prin care pârâta se obligă ca, în cazul neachitării de

către societate a datoriilor, acestea se vor achita de societatea

cumpărătoare, fără a se specifica în ce interval de timp se

va atinge rezultatul urmărit.

Neatingerea rezultatului dorit în

cazul obligației de rezultat constituie dovada culpei debitorului, pe când

neatingerea rezultatului obligației de diligență necesită

proba culpei din partea creditorului.

Din acest punct de vedere, corect

s-a reținut că o asemenea dovadă reclamanta nu a produs, culpa

pârâtei în nerespectarea obligației de diligență nu a fost

demonstrată, astfel încât răspunderea contractuală nu poate fi

antrenată.

Netransmiterea raportului cu privire

la modul respectării clauzelor contractuale, prevăzută de art. 8

din O.G. nr. 25/2002 nu poate constitui, prin însăși, o asemenea

dovadă a culpei în nerespectarea obligațiilor de diligență.

În ceea ce privește

obligația de rezultat, vinovăția pârâtei nu există, cum

corect a fost reținut, de vreme ce rezultatul s-a produs prin fapta

societății privatizate, care, în cele din urmă, a achitat ea însăși

debitorul principal, la 21 septembrie 2007.

De asemenea, în raport de

împrejurarea că obligația de rezultat a pârâtei nu era afectată

de nici un termen, nu există nici fapta ilicită a acesteia.

În consecință,

instanța de apel a pronunțat o soluție legală, care va fi

menținută prin respingerea ca nefondat a recursului reclamantei în

conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca, în baza art. 274 C.

proc. civ., fiind partea procesuală căzută în pretenții,

recurenta A.V.A.S. să fie obligată la suportarea cheltuielilor de

judecată ocazionate intimatei B.R.H. GMBH cu plata onorariului

avocațial în recurs, în sumă totală de 6.210 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 342 din 1 octombrie

2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta să-i

achite intimatei B.R.H. GMBH Austria suma de 6.210 lei cheltuieli de

judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 martie 2010.