ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1048/2010

Prin sentința comercială nr. 3328 din 27 februarie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtei B.R.H. GMBH, precum și cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că SC S. SA al cărei acționar este societatea pârâta și-a achitat la 21 septembrie 2007 datoria față de reclamanta A.V.A.S. și întrucât, în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 26 august 2005 încheiat între reclamantă și pârâtă s-a stipulat incidența clauzei penale doar pentru ipoteza neexecutării obligației, iar nu și pentru aceea a executării acesteia cu întârziere, reclamanta nu poate pretinde penalitatea prevăzută de art. 17.1 din contract, astfel că acțiunea nu este fondată.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia comercială nr. 342/1 octombrie 2009 a Curții de Apel București – Secția a VI-a Comercială, iar apelanta a fost obligată la 7.615,44 lei cheltuieli de judecată. În considerentele deciziei se reține că, potrivit contractului termenul de 90 de zile viza doar obligația cumpărătoarei de a asigura aprobarea în A.G.A. și plata de către societatea privatizată a datoriilor sale, iar obligația asumată de pârâtă, de a plăti ea însăși datoriile SC S. SA nu era afectată de nici un termen. Astfel obligațiile pârâtei sunt: una de diligență – de a asigura aprobarea în A.G.A. și plata de către societatea privatizată a datoriilor sale în termen de 90 de zile de la transferul proprietății acțiunilor, și alta de rezultat, prin care pârâta s-a obligat să achite ea însăși datoriile societății către A.V.A.S., în cazul în care SC S. SA nu le-ar fi plătit în termen.

Pentru prima obligație reclamanta nu a probat culpa pârâtei pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă contractuală, iar pentru a doua obligație, reclamanta nu a susținut că pârâta se face vinovată de neîndeplinirea ei, respectiv plata datoriilor în locul societății privatizate, de vreme ce, aceasta din urmă, le-a achitat cu întârziere. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, susținând că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea încălcând prevederile art. 969 și art. 1082 C. civ. În motivare se arată că, fiind în materia răspunderii civile contractuale, reclamanta nu trebuia să dovedească decât existența contractului și faptul că obligația nu a fost respectată, culpa debitoarei fiind în aceste condiții prezumată.

Sub aspectul culpei pârâtei, recurenta invocă prevederile art. 8 din O.G. nr. 25/2002, și faptul că aceasta nu a depus dovada că ar fi întreprins vreun demers în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege, iar după expirarea celor 90 zile trebuia să efectueze ea însăși plata. Prin întâmpinarea înregistrată la 9 martie 2010 intimata a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta B.R.H. GMBH solicitând obligarea acesteia la plata unei sume reprezentând penalități de întârziere prevăzute și calculate în temeiul art. 9.9 lit. c) din contractul încheiat la 26 august 2005, prin care pârâta a cumpărat de la reclamantă acțiuni nominative reprezentând 87,759% din capitalul social al SC S. SA.

Potrivit acestei clauze, cumpărătorul, în calitate de acționar majoritar s-a obligat să asigure aprobarea în A.G.A. și plata de către societate în termen de 90 de zile de la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor către cumpărător, a datoriilor societății către vânzător, iar în situația în care societatea nu va plăti în termen aceste datorii, cumpărătorul se obligă să le plătească el însuși, vânzătorului. Instanța de apel a asigurat o interpretare corectă a prevederilor cuprinse în această clauză contractuală, în sensul că ea cuprinde, în privința cumpărătoarei, două obligații diferite, a căror distincție devine importantă sub aspect probator. Astfel, o primă obligație este una de diligență, în care pârâta se angajează să obțină aprobarea A.G.A.

și plata de către SC S. SA în calitate de societate privatizată, în termen de 90 de zile de la transferul proprietății acțiunilor, a datoriilor față de A.V.A.S. A doua obligație este una de rezultat, prin care pârâta se obligă ca, în cazul neachitării de către societate a datoriilor, acestea se vor achita de societatea cumpărătoare, fără a se specifica în ce interval de timp se va atinge rezultatul urmărit. Neatingerea rezultatului dorit în cazul obligației de rezultat constituie dovada culpei debitorului, pe când neatingerea rezultatului obligației de diligență necesită proba culpei din partea creditorului. Din acest punct de vedere, corect s-a reținut că o asemenea dovadă reclamanta nu a produs, culpa pârâtei în nerespectarea obligației de diligență nu a fost demonstrată, astfel încât răspunderea contractuală nu poate fi antrenată.

Netransmiterea raportului cu privire la modul respectării clauzelor contractuale, prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 25/2002 nu poate constitui, prin însăși, o asemenea dovadă a culpei în nerespectarea obligațiilor de diligență. În ceea ce privește obligația de rezultat, vinovăția pârâtei nu există, cum corect a fost reținut, de vreme ce rezultatul s-a produs prin fapta societății privatizate, care, în cele din urmă, a achitat ea însăși debitorul principal, la 21 septembrie 2007. De asemenea, în raport de împrejurarea că obligația de rezultat a pârâtei nu era afectată de nici un termen, nu există nici fapta ilicită a acesteia. În consecință, instanța de apel a pronunțat o soluție legală, care va fi menținută prin respingerea ca nefondat a recursului reclamantei în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmând ca, în baza art. 274 C. proc. civ., fiind partea procesuală căzută în pretenții, recurenta A.V.A.S. să fie obligată la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei B.R.H. GMBH cu plata onorariului avocațial în recurs, în sumă totală de 6.210 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 342 din 1 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta să-i achite intimatei B.R.H. GMBH Austria suma de 6.210 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2010.